Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1423/2015. Tribunalul GORJ

Comparând aceste facturi cu bunurile menționate în procesul-verbal de confiscare, instanța a constatat că există identitate în ceea ce privește numărul obiectelor vestimentare din fiecare categorie.

Potrivit art. 1 lit. 2 din Legea nr. 12/1990, constituie contravenție efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.

Prin procesul-verbal contestat s-a dispus în baza art. 3 din Legea nr. 12/1990 confiscarea bunurilor prevăzute în procesul verbal anexă la procesul verbal contestat.

Procedând la verificarea, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța a reținut în ceea ce privește legalitatea, că acesta îndeplinește condițiile de formă ale întocmirii lui, fiind respectate în cauză dispozițiile art. 16 și art. 17 din O.G nr. 2/2001.

Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției cuprinde mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv mențiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absolută care se constată din oficiu de către instanța de judecată.

Din raportul agentului constatator, instanța a reținut că la momentul controlului petenta nu a prezentat agentului constatator documentele de proveniență a mărfii, aspect pe care petenta nici nu l-a negat de altfel.

Însă, chiar și în situația în care aceste documente nu au putut fi prezentate la momentul controlului, întrucât petenta făcut dovada în instanță prin facturile nr._/05.06.2014 și nr._/05.06.2014 că la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție actele de proveniență a mărfii existau și nu au fost constituite ulterior controlului, aspect care rezultă din aceea că prin depoziția martorului D. P. s-a confirmat faptul că în București, de fiecare dată când a plătit, petenta a primit chitanță și factură pentru marfa achiziționată și având în vedere Decizia nr. 1 din 18.02.2002 pronunțată de Secțiile Unite ale CSJ în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că în cazul plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioară, în fața instanțelor judecătorești, a actelor prin care se dovedește proveniența licită a bunurilor ce nu erau însoțite, în momentul constatării contravenției, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de contravenție, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate și restituirea mărfii confiscate, instanța a admis plângerea și a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.06.2014 întocmit de I.P.J. G..

Reținând din procesul-verbal de contravenție că agentul constatator a procedat la ridicarea mărfii în vederea confiscării, iar marfa ridicată se afla în camera de corpuri delicte a I.P.J. G., conform adresei nr._/17.10.2014 înaintată de intimată, în temeiul art. 41 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 instanța a obligat intimata I.P.J. G. să restituie de îndată petentei marfa confiscată prin procesul-verbal . nr._/05.06.2014.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul, criticând-o pentru netemeinicie cu motivarea, în esență, că în fapt cu prilejul constatării contravenției, petenta intimată nu a putut prezenta nici un document de proveniență, pentru niciunul dintre bunurile pe care le transporta în vederea comercializării.

Ulterior, în instanță, aceasta a depus facturile pretinzând că le-ar fi uitat în autovehiculul altei persoane, a cărei audiere a solicitat-o.

În hotărârea atacată, nu se precizează dacă persoana menționată a fost audiată pentru a confirma sau infirma susținerile petentei.

De asemenea, dacă prima instanță ar fi comparat cantitățile de bunuri confiscate cu cele menționate în facturile depuse la dosar, ar fi constatat că cel puțin o parte din bunurile confiscate nu figurează și în facturile depuse în susținerea plângerii. Așadar, chiar dacă s-ar aprecia că aceste documente fac dovada provenienței licite a unei părți din marfă, procesul verbal trebuia menținut, ca, de altfel, și măsura confiscării pentru bunurile care nu sunt menționate în facturi.

Pe de altă parte, în raport de același aspect (o parte din bunurile confiscate nu figurează și în facturile depuse) și de faptul că susținerile petentei nu au fost confirmate prin audierea martorului propus, apreciază că facturile depuse la dosar nu se referă la marfa identificată asupra petentei.

Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.

În subsidiar a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, menținerea procesului verbal, a sancțiunii principale cu amendă și a confiscării cu privire la bunurile ce nu se regăsesc în facturile aflate la dosar.

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

Intimata petentă S. C. a formulat întâmpinare la apelul declarat de I. G. și a solicitat ca în temeiul art. 480 C.proc.civ. să se păstreze hotărârea atacată și să se respingă apelul ca neîntemeiat.

A considerat hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică, bazată pe materialul probatoriu administrat în cauză, respectiv proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Susținerea apelantei, în sensul că la data constatării contravenției nu a putut prezenta documentele de proveniență a bunurilor și că aceste facturi au fost prezentate în instanță, este un aspect pe care l-a invocat în apărare. A invocat dispozițiile Deciziei nr. 1 din 18.02.2002 a C.S.J. privind aplicarea Legii nr. 12/1990, prin care s-a stabilit posibilitatea anulării procesului verbal de contravenție în condițiile în care se depun acte de proveniența mărfurilor ce nu au fost avute în vedere la aplicarea sancțiunii.

Instanța supremă a motivat că în măsura în care sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții ale existenței actelor și a motivelor bine justificate, motive ce au făcut ca să nu poată fi prezentate la momentul controlului, instanța să aprecieze asupra motivelor temeinice, să dispună anularea procesului verbal și să repună în situația anterioară.

Temeinicia și imposibilitatea prezentării actelor a fost dovedită prin proba testimonială, fiind o probă ce a condus la admiterea contestației, facturile prezentate fiind facturile din ziua achiziționării mărfii, respectiv din ziua controlului.

Față de aceste considerente a solicitat respingerea apelului, în ambele teze propuse de apelantă și menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond. A solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Tribunalul, analizând apelul declarat în raport de motivul invocat, privit prin prisma dispozițiilor legale incidente, precum și în raport de probele administrate în cauză, constată că apelul este nefondat, critica fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Astfel, contrar susținerilor din motivele de apel, instanța de fond a dispus ascultarea martorului D. P. în ședința publică din 06.10.2014 (fila 35), acesta confirmând că a fost prezent la achiziționarea de către reclamantă a mărfurilor în litigiu și la primirea facturilor care fac dovada achiziționării mărfurilor, respectiv că marfa a fost achiziționată chiar în ziua sancționării reclamantei, iar facturile au fost uitate în autovehiculul martorului și se aflau asupra acestuia la momentul sancționării.

Totodată, instanța de apel constată că, deși susține existența unei diferențe între cantitatea de marfă confiscată și cantitatea înscrisă în facturi, apelantul nu indică în ce constă această diferență, în condițiile în care instanța de fond a constatat existența unei identități de mărfuri.

Așa fiind, cum temeinicia și legalitatea sentinței instanței de fond este certă în raport de motivele de apel invocate, apelul va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 C.pr.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în municipiul Tg-J., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 6224 din data de 20.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă S. C. cu domiciliul în municipiul Tg-J., ., ., ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2015 la Tribunalul G..

Red.C.C.

Tehnored.E.D.M

25.06.2015

4 ex.

j.f.A.E.T.