Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 361/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 361/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 11029/318/2013
Dosar nr._ Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 361/2015
Ședința publică de la 04 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. M. N.
Judecător: L. B.
Grefier: E. S.
Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată apelantul petent M. Gh. V. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul petent, lipsă fiind reprezentantul apelantului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că apelul este la al doilea termen de judecată, întrucât la termenul de judecată anterior s-a dispus citarea cu mandat de aducere a martorului asistent G. I.‚ este declarat în termen și motivat, și a menționat că din procesul-verbal de executare a mandatului de aducere reiese că martorul asistent este plecat din țară, după care,
În condițiile art. 244 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 479 C. pr. civ. tribunalul declară încheiată cercetarea procesului și apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art. 477 C. pr. civ.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 825 din 07.02.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul M. Gh. V., în contradictoriu cu intimatul I. G..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut faptul că prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de Poliția Bumbești-J. la data de 02.07.2013 în temeiul art. 101 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că în perioada în care pe DN 66 Târgu-J. – Petroșani s-a impus interdicția de circulație în intervalul 9:00 – 18:00 de către CNADR pentru efectuarea unor lucrări de reparație, acesta ar fi pătruns cu autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ de culoare albă pe sectorul de drum restricționat deși a fost atenționat de muncitorii aflați în zonă, forțând . la ..
Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, a reținut următoarele:
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat întocmit de intimatul I.P.J. G., instanța de fond a verificat dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța de fond a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța de fond a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța de fond a reținut că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, potrivit art.1169 C.civ. și art.129 al.1 teza finală C.proc.civ.
La raportul agentului constatator au fost atașate declarațiile extrajudiciare ale numitului G. I., martor pentru aducerea căruia instanța de fond a dispus emiterea unui mandat, dar și declarația petentului pe care acesta nu și-a mai încheiat-o.
Aceste înscrisuri înlătură orice dubiu asupra săvârșirii de către petent a faptei contravenționale reținute în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât petentul nu contestă faptul că a pătruns cu autoturismul pe sector de drum restricționat ca circulație.
Instanța de fond a considerat că, materia contravențională, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate fi calificată ca aparținând materiei penale, din perspectiva garanțiilor instituite de aceasta, astfel încât, instanța trebuie să asigure toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, cu condiția respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit. Privitor la dispozițiile art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia plângerea va fi respinsă. Aceste concluzii sunt confirmate și de decizia adoptată în cauza N. c. României, de unde reiese foarte clar că sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6, dacă petentul a avut posibilitatea sa facă dovada contrarie constatărilor din procesul-verbal, în fata instanței.
În consecință, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, petentul nu a înțeles să-și formuleze probatorii în susținerea plângerii formulate, instanța de fond a constatat așadar că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a respins plângerea formulată de petentul M. Gh. V. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G..
Împotriva acestei sentințe civile nr. 825 din 07.02.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ a declarat apel petentul M. Gh. V., apreciind că soluția pronunțată în cauză este netemeinică pentru următoarele motive:
Acesta a precizat că, instanța de fond a respins nemotivat în fapt și în drept toate motivele invocate în apărare și a ignorat dispozițiile legale cu privire la verificarea legalității actului contestat.
Astfel, instanța de fond, în mod ilegal și fără nici un fel de motivare a îndepărtat proba cu martorul G. I., martor propus de pârâtă, renunțând nemotivat la audierea acestuia, cu intenția clară de a nu se afla situația de fapt existentă și a respins nemotivat toate probele solicitate în plângerea inițială și a pronunțat sentința fără o cercetare a cauzelor ce au stat la baza plângerii formulate.
Așadar, instanța de fond a pronunțat hotărârea pe baza unei declarații extrajudiciare, întocmite de pârâtă în fals pe numele unei persoane care nu a participat constatarea faptei (G. I.), deși inițial a încuviințat audierea acestui martor, instanța a nesocotit dispozițiile legale procedurale și a renunțat nemotivat la audierea acestuia.
Instanța a pronunțat sentința atacată pe baza unui înscris nefinalizat, fără ca acesta să aibă calitatea de probă legală și a considerat că în mod nelegal aceasta a nesocotit dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului, invocate prin cererea de chemare în judecată, pronunțând sentința atacată cu o motivare total nelegală, apreciind că s-a încălcat astfel principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Așadar, apelantul petent a precizat că, față de aceste aspecte grave pentru soluționarea unei cauze asimilată de C.E.D.O. ca fiind similară cauzelor penale, consideră că numai prin abuz a fost pronunțată sentința. Remedierea acestui abuz neputând fi făcută decât prin casarea sentinței și rejudecarea cauzei pe fond.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 - 482 din NCPC și pe art. 16, 17 și art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, art. 118, alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
În dovedirea acțiunii, apelantul petent a solicitat încuviințarea probelor cerute prin plângerea inițială, așa cum au fost formulate.
Cu privire la timbraj, acesta a învederat că va timbra cu suma stabilită de instanță.
La data de 27.10.2014, prin serviciul registratură, apelantul petent a înaintat la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.
În cauză, intimatul I.P.J. G. nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul declarat pe baza probelor administrate în cauză și în raport de criticile formulate de către apelant, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit de Poliția Bumbești-J. la data de 02.07.2013 în temeiul art. 101 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că în perioada în care pe DN 66 Târgu-J. – Petroșani s-a impus interdicția de circulație în intervalul 9:00 – 18:00 de către CNADR pentru efectuarea unor lucrări de reparație, acesta ar fi pătruns cu autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ de culoare albă pe sectorul de drum restricționat deși a fost atenționat de muncitorii aflați în zonă, forțând . la ..
În urma administrării probatoriului, instanța de fond a apreciat că plângerea contravențională formulată de către petent nu este întemeiată, motiv pentru care a procedat la respingerea ei.
Prin cererea de apel, apelantul petent critică sentința instanței de fond invocând motive ce țin de aplicarea greșită a dispozițiilor legale și de aprecierea probelor.
Verificând temeinicia sentinței apelate în raport de criticile formulate prin cererea de apel, tribunalul constată că aceste critici sunt fondate, întrucât instanța de fond nu a analizat plângerea petentului sub toate aspectele invocate în plângere.
Din conținutul actului constatator, precum și din raportul agentului constatator, reiese că fapta reținută în sarcina apelantului petent nu a fost constatată în mod nemijlocit de către agentul constatator, context în care procesul-verbal de contravenție nu se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, până la proba contrară, ci conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cauzele care nu sunt constatate în mod personal de către agentul constatator sunt considerate cauze ca făcând parte din materia penală, astfel că sarcina probei nu-i revine petentului în temeiul art. 1169 C. pr. civ., așa cum în mod eronat a precizat instanța de fond în cuprinsul hotărârii, ci sarcina probei îi revine celui care acuză.
Sub acest aspect este întemeiată critica petentului, în sensul că, instanța de fond nu a manifestat rol activ în soluționarea cauzei, aceasta având obligația în temeiul art. 22 C. pr. civ. să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Instanța de fond a insistat în audierea martorului G. I., care nu a putut fi audiat întrucât nu se afla în țară, însă nu a avut în vedere susținerile petentului din înscrisul existent la fila 30 din dosar, intitulat răspuns la întâmpinare, în care se menționează numele unei persoane, respectiv B. D. din cadrul societății ., care a perceput în mod personal presupusa contravenție săvârșită de către petent, ceea ce echivalează cu o necercetare asupra fondului cauzei.
Procedând în acest mod, hotărând fără un probatoriu concludent și stabilind în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală care urmează a fi casată cu trimitere.
În acest context, tribunalul constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 480 alin. 3 C. pr. civ. care reglementează posibilitatea pe care o are instanța de control judiciar în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului și anume de a anula hotărârea atacată și a trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, având în vedere că apelantul a solicitat în mod expres acest lucru.
Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică fiind impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție, fiind totodată firesc ca instanța de fond să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere și va analiza toate aspectele menționate de petent în plângere, va manifesta rol activ, în sensul că va audia în mod nemijlocit toate persoanele care au perceput în mod direct presupusa contravenție, pronunțând astfel o sentință temeinică și legală.
Văzând și dispozițiile art. 480 C. pr civ., pentru aceste motive tribunalul va admite apelul, va anula sentința instanței de fond și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Judecătoria Târgu J..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite apelul declarat de apelantul petent M. Gh. V., CNP_, cu adresa pentru comunicarea actelor de procedură în Motru, ., ., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 825 din 07.02.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., cu sediul în Târgu-J., ., județul G..
Anulează sentința civilă nr. 825 din 07.02.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Judecătoria Târgu J..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 februarie 2015 la Tribunalul G..
Președinte, A. M. N. | Judecător, L. B. | |
Grefier, E. S. |
Red. L.B./ Teh. E.S.
Jud. fond E. P.
4 ex/19 martie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 362/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 398/2015.... → |
|---|








