Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 05-05-2015, Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 8343/318/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia nr. 1181/2015
Ședința publică din 05 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M.
Judecător M. C. S.
Grefier E. A. B.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta intimată I. T. de Muncă Gorj împotriva sentinței civile nr. 7068 din data de 18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă S.C. R. C. S.R.L., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde consilier juridic B. A. pentru apelanta intimată I. T. de Muncă Gorj, fiind lipsă intimata petentă S.C. R. C. S.R.L.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelul a fost declarat și motivat în termenul procedural.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilier juridic B. A. pentru intimata I. T. de Muncă Gorj solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii civile apelate în sensul respingerii plângerii contravenționale și a menținerii procesului-verbal de contravenție așa cum a fost el aplicat. Susține că în mod eronat instanța de fond a apreciat că inspectorul de muncă nu a specificat în mod concret în ce constă echipamentul ce trebuie purtat, considerând că această obligație revine angajatorului care în evaluarea de risc stabilește ca măsură obligatorie purtarea echipamentului, acesta stabilind în funcție de natura lucrării tipul de echipament ce trebuie purtat. Pentru motivele expuse și cele arătate în cererea de apel solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 7068 din data de 18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta S.C. R. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata I. T. de Muncă Gorj. A fost anulat procesul verbal . nr._ încheiat la data de 27.05.2014 de către intimat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că din actele aflate la dispoziția instanței se reține că plângerea contravențională a fost formulată cu respectarea termenului legal.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că prin procesul verbal . nr._ încheiat la data 27.05.2014 de către reprezentanți ai instituției intimate s-a reținut în sarcina petentei faptul că în data de 13.05.2014 ora 15,00 la punctul de lucru al firmei situat în .. 27-29 lucrătorii nu purtau echipament individual de protecție care ar fi fost necesar la lucrările prestate (de construcție), faptă care constituie contravenția prevăzută de art. 14 lit. f din Legea nr. 319/2000. Prin urmare, s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 4000 lei, în conformitate cu art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2000.
Instanța a constatat că în timp ce în procesul verbal se reține că muncitorii nu purtau echipamentul necesar lucrărilor efectuate, de construcție, petenta precizează în plângerea de față că muncitorii finalizaseră lucrările de demontare a unei schele. Pentru a aprecia asupra validității procesului-verbal, instanța ar trebui să cunoască ce lucrare anume prestau muncitorii, lucrările „de construcție” implicând diverse activități, cu grad diferit de pericol și care, în funcție de acest pericol necesită un gen sau altul de echipament, câți muncitori erau implicați în activitate, eventual numele acestora pentru a putea fi ascultați în instanță, cum erau îmbrăcați și ce anume din echipamentul de protecție lipsea, toate acestea fiind împrejurări de natură a permite instanței să facă verificările din care să rezulte gradul de pericol social concret al faptei, urmările negative care s-au produs sau care s-ar fi putut produce, în condițiile stabilite de art. 16 din OG nr. 2/2001.
Din procesul-verbal analizat, instanța nu poate constata care sunt exact lucrările pe care la momentul controlului muncitorii angajați ai societății petente le efectuau propriu-zis, care sunt pericolele la care se expuneau, ce echipament ar fi trebuit să poarte, cu atât mai mult cu cât petenta susține că muncitorii finalizaseră lucrarea de demontare a unei schele și se pregăteau de plecare, aspect credibil dată fiind și ora reținută în procesul-verbal - ora 15, aproape de terminarea programului de lucru.
În aceste condiții, instanța a apreciat că intimata nu doar a încălcat dispozițiile art. 16 din OG nr.2/2001 la care s-au făcut referiri anterior, dar prin reținerea lacunară a stării de fapt creează o stare de dubiu cu privire la săvârșirea faptei, dubiu care, potrivit principiului de drept „in dubio pro reo”, profită petentei.
Astfel, instanța de fond a apreciat că prin prisma celor reținute se impune anularea actului administrativ supus controlului judecătoresc prin plângerea contravențională și, în consecință, a fost admisă plângerea în sensul anulării procesului verbal . nr._ încheiat la data de 27.05.2014 de către intimată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata I. T. de Muncă Gorj, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței civile 7068/18.11.2014 în sensul respingerii plângerii contravenționale și a menținerii procesului-verbal de contravenție . nr._ /27-05.2014 în cuantumul în care a fost el aplicat.
În motivele scrise de apel a arătat că intimata petentă a fost sancționată pentru că lucrătorii găsiți la muncă nu purtau un echipament individual de protecție impus de lucrările executate.
În evaluarea de risc angajatorul își stabilește ca măsură purtarea echipamentului de muncă în timpul activității pe care acesta o desfășoară. Aceste aspecte sunt reluate și în planul de prevenire și protecție întocmit și adus la cunoștința salariaților. Lucrătorii trebuie să poarte EIP-ul corespunzător pe care îl impune lucrarea executată. Nu inspectorul de munca este cel care trebuie să stabilească și să enumere în ce consta echipamentul ce trebuie purtat.
Echipamentul individual de munca protejează lucrătorii în timpul lucrului, existând pericole ce pot intervenii în activitatea desfășurată. Indiferent de stadiul în care se află lucrarea executată, lucrătorii se dezechipează la terminarea orelor de program sau eventual la terminarea lucrului. În cazul de față ei se aflau în plin proces de producție (aspect invocat și prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei și din observarea planșelor foto și de unde se observă că în momentul controlului se gletuia).
În asemenea activități, echipamentul minim de protecție este compus din bocanci și salopete ( ce au rol de protecție împotriva prafului, molozului și al diverselor substanțe folosite în procesul de muncă) mănuși ( înțepături, loviri ) cască ( împotriva căderilor accidentale de scule de la alți lucrători sau a căderii de materiale de la cei care lucrează la înălțime).
Consideră că starea de fapt percepută de instanța de fond ar fi fost influențată de faptul că agentul constatator nu ar fi nominalizat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, numele persoanelor depistate în diverse activități precum și în ceea ce a constat în concret activitatea pe care o desfășura fiecare în parte, pentru ca să poată face verificări din care să rezulte gradul de pericol social concret al faptei. Față de aceasta percepție precizează faptul că încadrarea în textul legal cât și descrierea faptei încălcate s-a făcut în conformitate cu prevederile legale.
Cu toate că la controlul de documente finalizat la sediul ITM Gorj angajatorul a prezentat niște liste nominale cu acordarea EIP, nu a putut face dovada că s-a asigurat că lucrătorii aplică măsurile prevăzute în planul de prevenire și protecție în sensul că aceștia poartă acel echipament.
Pentru motivele invocate a solicitat admiterea apelului așa cum a fost el formulat.
Deși prin rezoluția din data de 18.02.2015 i s-a comunicat intimatei petente S.C. R. C. S.R.L. o copie de pe cererea de apel formulată de apelanta intimată I. T. de Muncă Gorj cu u mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 15 zile de la primirea copiei de pe cererea de apel, intimata nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
D. urmare, potrivit art. XV, alin.6 din Legea nr.2/2013 a fost fixat termen de judecată la data de 05.05.2015, fiind citate părțile.
Apelul este fondat.
Examinând sentința apelată pe baza probatoriului administrat, a criticilor invocate și a susținerilor părților, tribunalul reține că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 27.05.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 4.000 lei în conformitate cu art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2000, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de 13.05.2014 ora 15,00 la punctul de lucru situat în .. 27-29 din Târgu J. lucrătorii nu purtau echipament individual de protecție care ar fi fost necesar la lucrările prestate (de construcție), faptă care constituie contravenția prevăzută de art. 14 lit. f din Legea nr. 319/2000.
Cu privire la legalitatea și temeinicia procesului-verbal tribunalul constată că a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16, 17 și 19 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, fapta comisă fiind corect expusă.
Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, „În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații: … f) să asigure și să controleze cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, prin lucrătorii desemnați, prin propria competență sau prin servicii externe;”
Din conținutul procesului-verbal contestat se reține că petenta a fost sancționată pentru că lucrătorii găsiți la muncă la punctul său de lucru și care desfășurau activități de construcții nu purtau un echipament individual de protecție impus de lucrările executate.
În raport de norma de incriminare se apreciază că descrierea faptei este corespunzătoare, fiind îndeplinite cerințele art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Prevederile art. 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006 instituie în sarcina angajatorului obligația de a asigura instruirea lucrătorilor și de a urmări respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, precum și de a angaja persoane care corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute.
Din probatoriul administrat, înscrisuri, planșe foto, rezultă că la momentul controlului lucrătorii petentei desfășurau operațiuni specifice activității de construcții și nu terminaseră programul de lucru, așa cum susține aceasta.
Tribunalul apreciază că aceste probe prezentate de intimată se coroborează cu mențiunile din procesul-verbal și fac dovada stării de fapt reținută de către agentul constatator.
Petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, așadar forța probantă a actului de constatare nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 alin. (3) din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată) instanța de control judiciar apreciază că sancțiunea nu a fost corect individualizată.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta,de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul verbal.
Totodată, potrivit alin. 3 al art. 21 din O.G. nr. 2/2001 " Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuia să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal".
Tribunalul reține și că aplicarea unei sancțiuni de către un organ al statului nu reprezintă un scop în sine ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite. Se are în vedere și scopul educativ al unei sancțiunii contravenționale care impune necesitatea observării mai atente a dispozițiilor legii în acord cu imperativele acesteia.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, tribunalul reține că circumstanțele comiterii faptei reținute în sarcina petentei pot constitui în sensul dispozițiilor art. 21 al. (3) din O.G. nr.2/2001 elemente obiective care să fie avute în vedere la analizarea raportului și exigenței de proporționalitate care trebuie să existe între gradul de pericol social al faptei și sancțiunea aplicată și implicit la reindividualizarea sancțiunii.
De aceea, se apreciază că sancțiunea avertismentului este proporțională cu gravitatea faptei și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de natură a responsabiliza petenta în sensul respectării dispozițiilor legale care reglementează securitatea și sănătatea în muncă.
Pentru considerentele expuse sentința urmează a fi schimbată pentru motivele reținute de către instanță, a se admite plângerea și a se înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Văzând și dispozițiile art. 480 alin. (2) cod procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta intimată I. T. de Muncă Gorj, cu sediul în Municipiul Târgu J., .. 154, județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 7068 din data de 18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă S.C. R. C. S.R.L. cu sediul în Municipiul Târgu J., ..3, județul Gorj.
Schimbă sentința în sensul că admite în parte plângerea contravențională și înlocuiește sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 mai 2015.
Președinte, L. M. | Judecător, M. C. S. | |
Grefier, E. A. B. |
Red. L.M./ tehn.E.B.
4 ex./ 04 iunie 2015
J.fond A.D. J.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 789/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








