Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1214/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1214/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 7825/318/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie nr. 1214/2015
Ședința publică din 6 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. B.
Judecător: C. C.
Grefier: E. D. M.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta D. E. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 10 mai 2014 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj – Postul de Poliție Bîlteni.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că s-a acordat termen de judecată pentru evocarea fondului. S-au citat părțile cu mențiunea de a propune probe cu cel puțin 5 zile înainte de termen, sub sancțiunea decăderii. La data de 4 mai 2015 petenta a depus concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a reținut cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra plângerii contravenționale, constată următoarele;
Prin plângerea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg.J. petenta D. E. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 10 mai 2014 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj – Postul de Poliție Bîlteni, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii aplicate.
În motivarea plângerii contravenționale petenta a arătat că în data de 24 martie 2014 nu se afla la locul indicat de agentul constatator ci la domiciliul său din orașul Rovinari, contrar celor constatate de agentul constatator, petenta susține că la data și ora neprecizată în cuprinsul procesului verbal, nu se face vinovată de săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență, împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice și consideră că a fost sancționată în mod abuziv și fără să fi avut vreo vină cu privire la fapta ce i se impută.
De asemenea, tot în mod abuziv și ilegal, agentul constatator nu a încheiat procesul verbal în prezența sa și a lipsit-o de dreptul de a face obiecțiuni la procesul verbal, dacă se făcea vinovată de fapta imputată de agentul constatator, se pune întrebarea de nu a fost de față petenta și nici un martor care să semneze procesul verbal. Mai mult decât atât, se susține de petentă, cu rea credință agentul nu a notificat-o sau invitat-o la sediul poliției pentru a-i afla punctul de vedere și eventual de a-i cere să semneze procesul verbal, preferând să încheie procesul verbal în lipsa sa și să i-l comunice prin poștă. Petenta susține că recurgând la eludarea legii, agentul constatator a încălcat dispozițiile articolului art.16 alin.7 din OG nr.2/2001, iar conform acestui articol în momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiuni care sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „mențiuni”, sub sancțiune nulității procesului verbal. De asemenea, se susține că a fost încălcat și alin.1 al art.16 din OG nr.2/2001 prin neprecizarea orei la care agentul susține că s-ar fi aflat în locația precizată în procesul verbal. Prin urmare, acest proces-verbal nu-i este opozabil deoarece nu este semnat de petentă, nu a fost întocmit de față cu petenta și nu cuprinde obiecțiunile sale. După ce a primit procesul verbal de constatare, la data de 21.05.2014, s-a prezentat la Postul de Poliție și în sfârșit la data de 27.05.2014 a reușită să-l găsească la sediul poliției Bîlteni pe agentul C. L., care i-a arătat o plângere făcută de P. S., o persoană care în cursul aceleași luni a jignit-o și insultat-o chiar în fața a doi agenți de poliție, G. C. și C. L., fapt pentru care a fost amendat și i s-a pus în vedere să nu mai săvârșească astfel de fapte față de mine și familia sa.
Prin urmare, consideră petenta că a fost privată cu rea credință de dreptul de a se apăra în fața instituțiilor statului (poliția) și în baza procedurii legale, drept garantat și consfințit prin Constituția României, art.24 alin.2 și de convenții europene la care România este parte.
În drept, se invocă în apărarea sa argumentul autorității legii și solicită să se anuleze procesul verbal deoarece este netemeinic și nelegal, fiind emis cu încălcarea art.16 alin.1 și alin.7 din OG nr.2/2001.
Prin întâmpinarea formulată intimatul a susținut că documentul de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de OG nr.2/2001, iar temeinicia aspectelor reținute prin procesul verbal de contravenție rezultă din documentul anexat, și anume, din raportul din 22.06.2014 întocmit de agentul constatator.
Prin sentința civilă nr.4816 din data de 02.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ s-a admis plângerea contravențională formulată de contestatoarea D. E. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj și s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție . nr._/10.05.2014.
Prin decizia civilă nr.651 din data de 24.09.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/318/2013 s-a admis apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj împotriva sentinței civile nr.7243 din 21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._/318/2013 în contradictoriu cu intimatul petent C. G., s-a anulat sentința civilă nr.7243 din 21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._/318/2013 și s-a fixat termen la 22.10.2014 pentru evocarea fondului, dispunându-se citarea părților cu mențiunea de a propune probe cu cel puțin 5 zile înainte de termen, sub sancțiunea decăderii, precum și citarea intimatului petent cu mențiunea de a depune copii conforme cu originalul de pe certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autoturismului.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele considerente:
În urma analizei atât în fapt cât și în drept, precum și raportată la jurisprudența comunitară cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de art.479 alin.1 NCPC tribunalul a avut în vedere respectarea normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele. Prin procesul verbal de constatare a contravenției întocmit la data de 10.05.2014 de agentul constatator C. L., se menționează că în ziua de 10.05.2014, undeva în comuna Bîlteni, ., fără a se menționa locul săvârșirii faptei contravenționale, prin identificare stradală sau o altă locație care are caracterul de loc public, s-a constatat că intimata petentă, i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitului P. S., fapte care au lezat demnitatea și onoarea acestuia. Ca urmare agentul constatator a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.2 pct.1 din legea nr.61/1991 și a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 200 lei, deși a reținut că această contravenție este sancționată conform dispozițiilor art.3 alin.1 lit.b din legea nr.61/1991 cu amendă contravențională în limitele speciale cuprinse între 500-1000 lei. De asemenea, se face mențiunea că materialul probator îl reprezintă petiția nr._.
Conform dispozițiilor art.2 pct.1 din legea nr.61/1999: „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;”. Din cele menționate mai sus rezultă că în realitate agentul constatator nu a respectat dispozițiile art.16 și 17 din OG nr.2/2001, în sensul că nu a menționat locul public în care s-a săvârșit fapta contravențională, nu a descris fapta săvârșită de intimata petentă, cu toate aspectele și împrejurările în care s-au realizat acțiunile și gesturile acesteia, redând doar o descriere generică a faptelor respective, descriere menționată de legiuitorul național în actul normativ și care nu poate substitui obligația agentului constatator de a descrie situația de fapt, conform dispozițiilor amintite.
În raport de situația de fapt prezentată de agentul constatator, cu atât mai mult cu cât din actul contestat nu rezultă locul public al săvârșirii faptei contravenționale, iar conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.2/2001, întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției, se realizează în anumite condiții, urmând să cuprindă o . elemente obligatorii, pentru ca acesta să reprezinte un act probator și de asemenea un act administrativ conform dispozițiilor art.34 din O.G. nr.2/2001, acesta nu se mai poate bucura de prezumția relativă de veridicitate reglementată de legiuitor.
De asemenea, conform dispozițiilor art.17 din aceeași ordonanță, procesul verbal trebuie să cuprindă fapta săvârșită de către contravenientă, respectiv descrierea faptei contravenționale prin prezentarea tuturor împrejurărilor și aspectelor, precum și a modalităților în care a fost săvârșită fapta contravențională, pentru că, numai în astfel de situații se poate realiza un control al instanței de judecată și se poate asigura prezumția de veridicitate și legalitate instituită de legiuitorul național, prezumție care are un caracter relativ și nu absolut, până la proba contrară, așa cum s-a menționat anterior.
În raport de dispozițiile art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, se constată faptul că procesul verbal nu a fost completat cu elementele obligatorii care să definească aspectele și împrejurările în care s-a produs fapta contravențională, menționând-se generic faptă contravențională, fără însă a se prezenta în mod concret și cu o analiză corespunzătoare, chiar sumară a tuturor acestor detalii, ca atare, tribunalul reține că petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, în condițiile în care din probele administrate, nu rezultă cu certitudine care este fapta contravențională săvârșită de aceasta, precum și faptul că aceasta s-ar fi săvârșit într-un loc public, condiție expres prevăzută de legiuitor pentru a se putea reține îndeplinirea cumulativă a tuturor elementelor constitutive ale acestei fapte contravenționale. Așadar, printre condițiile cumulative în vederea existenței laturii obiective a contravenției este si aceea a săvârșirii faptei în loc public.
Potrivit dispozițiilor art.184 din codul penal aplicabil la data de 2 iulie 2013: „Faptă săvârșită în public - Fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă: a) într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenția ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante.”.
Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC
În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de apel apreciază că nu poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, cu privire la această faptă, deoarece situația de fapt a fost infirmată de declarațiile martorilor, prezentată mai sus. Constatările personale ale agentului constatator, de regulă, sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina petentei, contraprobă ce a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției.
Instanța de judecată, raportat la dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001, are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a avea în vedere atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator nu consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Din cele menționate anterior, rezultă totodată că fapta nu a fost descrisă de agentul constatator, neconținând elementele constitutive ale faptei contravenționale în funcție de prevederile legale care sancționează contravențiile, astfel că acest mod de redare a faptei se circumscrie lipsei descrierii acțiunii ilicite, ceea ce aduce atingere prezumției de nevinovăție a intimatei petente, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității exprese și relative prevăzută de dispozițiile ordonanței, întrucât prin nedescrierea faptelor comise se provoacă o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.
În consecință, pe viitor agentul constatator are obligația de a descrie situația de fapt ce se constată la momentul controlului, descriere ce trebuie efectuată atât în mod concret și în funcție de prevederile textului legal invocat, arătându-se pe scurt elementele de fapt care pot conduce la concluzia că s-a produs o faptă contravențională, întrucât descrierea în formă generică echivalează cu o nedescriere a contravenției prevăzută de legiuitor, astfel că nu se poate reține susținerea apelantului intimat că instanța de fond ar fi interpretat eronat probele administrate în cauză, întrucât fapta săvârșită de contravenientă a fost constatată, în mod nemijlocit, de agentul de poliție prezent la fața locului.
Instanța de apel va în vedere și principiul in dubio pro reo care profită intimatei petente, întrucât apelantul intimat nu a făcut dovada certitudinii, situație de fapt dincolo de orice îndoială în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzută de art.2 pct.1 din legea nr.61/1991, raportat la faptul că și în aceste acuzații civile, oricărei persoane trebuie să i se aplice garanțiile procesuale penale care au implicații sub aspectul sarcinii probațiunii. În situația sancționării unor contravenții constând în fapte comisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este contravenția reținută în cauza de față, procesul verbal poate constitui un mijloc de probă și poate dovedi doar o situație de fapt care a dus la încheierea acestuia, fără însă a stabili vinovăția intimatei petente, întrucât în situația de față petenta a invocat dubii serioase de lipsă de obiectivitate asupra constatărilor agentului constatator, astfel că acestea nu mai pot da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului și în cazul de față procesul verbal nu poate constitui un mijloc de probă și ca atare nici nu se impunea administrarea de probatorii din partea petentei, atâta timp cât intimatul nu a prezentat un mijloc de probă care să facă dovada unei aparențe de legalitate și temeinicie ce se circumscrie prezumției relative de veridicitate a procesului verbal de constatarea a contravenției.
În consecință înainte de a trece la analiza elementelor care trebuia să le cuprindă un proces verbal de constatare a contravenției, instanța de fond avea obligația să fii verificat elementele obligatorii ale acesteia, întrucât în lipsa unuia, cum sunt lipsa descrierii faptei și a locului public al săvârșirii faptei, dispare unicul act probator al săvârșirii unei contravenții, măsura în care procesul verbal este lovit de nulitate, temeiul juridic fiind dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, deoarece în lipsa menționării locului public al săvârșirii faptei și a lipsei descrierii faptei, evident instanța de judecată este pusă în imposibilitatea obiectivă de a verifica dacă fapta a fost descrisă, unde a fost săvârșită și dacă răspunderea contravențională a fost angajată în condițiile garanțiilor procesuale.
Cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției, tribunalul reține că de regulă acesta reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.
Conform deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art.17 din OG nr.2/2001 arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanță.”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției pot fi asimilate unor nulități relative în condițiile art. 175 NCPC și ca atare intimata petentă avea obligația să invoce și să facă dovada unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite. Ca atare raportat la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul nu mai poate reține că acesta reprezintă un act administrativ sau un act procedural prin care s-a constatat săvârșirea contravențiilor, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității, cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că nu mai respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-17 din OG nr.2/2001 și totodată nu se mai bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001.
Tribunalul reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.
În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art.6 din Convenție. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia). Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România). Conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.2/2001, întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției, se realizează în anumite condiții, urmând să cuprindă o . elemente obligatorii, pentru ca acesta să reprezinte un act probator și de asemenea un act administrativ conform dispozițiilor art.34 din O.G. nr.2/2001.
În situația sancționării unor contravenții constând în fapte comisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este contravenția reținută în cauza de față, procesul verbal constituie un mijloc de probă și dovedește doar o situație de fapt care a dus la încheierea acestuia, fără însă a stabili vinovăția petentei, întrucât în situația de față petenta a invocat dubii serioase de lipsă de obiectivitate asupra constatărilor personale ale agentului constatator, astfel că acestea nu mai pot da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Având în vedere aceste principii, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
De asemenea, tribunalul a judecat cauza pe baza probelor furnizate de acuzare și administrate în mod contradictoriu în fața petentuei, apreciind concludența mijloacelor de probă administrate, în special procesul verbal de constatare a contravenției încheiat de agentul constatator, în lumina circumstanțelor cauzei. Instanța de apel a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept.
Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul urmează să admită plângerea formulată de reclamantă împotriva procesului verbal de contravenție și se va dispune anularea procesului verbal de contravenție, raportat și la dispozițiile art.478 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.480 alin.2 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta D. E., CNP_, cu domiciliul în Rovinari, ., ., județul Gorj împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10 mai 2014 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj cu sediul în municipiul Tg.J., ., județul Gorj.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10 mai 2014 întocmit de intimatul IPJ Gorj.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 6 mai 2015 la Tribunalul Gorj.
Președinte, C. B. | Judecător, C. C. | |
Grefier, E. D. M. |
Red.C.B.
Tehnored.E.D.M.
05.06.2015
4 ex.
j.f.A.D.J.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Alte cereri. Sentința nr. 389/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
