Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1527/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1527/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 11924/318/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE nr. 1527/2015
Ședința publică de la 17 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C.
Judecător: C. B.
Grefier: R. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.7155 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent T. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent, lipsă fiind apelantul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.
În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 31.01.2015 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 07.07.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 07.07.2015 la data de 08.04.2015 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și nr.718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere nr.18/2014.
În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent T. M., căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Nefiind depusă întâmpinare, prin rezoluția din data de 06.05.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 17.06.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art. 482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 12 din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.2361 și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.
În condițiile art.208 NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC constată că intimatul nu a depus întimpinare fiind aplicabilă sancțiunea decăderii acesteia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că apelanta intimat și intimatul petent nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC, acordând cuvântul.
Intimatul petent solicită anularea procesului verbal de contravenție.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.7155 din 20.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a fost admisă plângerea formulată de petentul T. M., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 01.08.2014 de I.P.J. G. - Poliția mun. Tg. J., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., fiind anulat procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 01.08.2014 de I.P.J. G. - Poliția mun. Tg. J.. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 01.08.2014, de către intimatul I.P.J. G., petentul T. M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art.2 pct.25 din legea nr.61/1991, constând în aceea că în noaptea de 01.08.2014, în jurul orelor 00:15 în timp ce se afla pe . din Tg.J., în timp ce se deplasa ca pasager în autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, a tulburat liniștea locuitorilor de pe ., prin strigăte și prin folosirea casetofonului auto la volum maxim.
Procedând potrivit art.17 din OG nr.2/2001 la verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal de constatarea contravenției, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cauze de nulitate absolută ce ar fi putut fi invocate și din oficiu. Procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt reținute de către agentul constatator până la proba contrară care cade conform dispozițiilor art.249 cod procedură civilă în sarcina contestatorului. Potrivit art.2 pct.25 din legea nr.61/1991: constituie contravenție: “…25) tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.”. Petentul s-a apărat invocând că cele reținute în procesul verbal de contravenție nu au fost reale, deoarece în împrejurările respective nu a tulburat liniștea locuitorilor prin strigăte și folosirea casetofonului autoturismului cu care se deplasa, la un volum maxim.
Instanța de fond a reținut că prin declarația martorilor P. N. Nicușor și M. A. V. petentul a făcut dovada contrară, în sensul că nu a comis contravenția reținută de către agentul constatator, respectiv că în noaptea de 01.08.2014, în jurul orelor 00:15 pe . din Tg.J., în timp ce se deplasa ca pasager în autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, ar fi tulburat liniștea locuitorilor de pe ., prin strigăte și prin folosirea casetofonului auto la volum maxim. Petentul a mai arătat că la întocmirea actului contestat, agentul constatator nu a menționat un martor asistent.
Într-adevăr pe actul contestat nu apare menționat un martor asistent, consemnându-se că petentul refuză să semneze, iar în plus fiind și mențiunea ,,contravenientul a fost de față la întocmirea procesului verbal de contravenție, i s-a adus la cunoștință conținutul acestuia, dar a refuzat să semneze și să primească copia procesului verbal”. Potrivit art.19 alin.3 din O.G.nr.2/2001: “în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod”.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, conform art.31-36 din OG nr.2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Astfel, procesul verbal fiind încheiat în prezența petentului și nesemnat de către acesta, ar fi trebuit să fie semnat de către un martor care să confirme mențiunea motivării lipsei semnăturii contravenientului, sau agentul constatator trebuia să precizeze motivele pentru care procesul verbal nu a fost încheiat în lipsa unui martor asistent, în condițiile art.19 alin.3 din OG nr.2/2001. Nulitatea care afectează procesul verbal este într-adevăr relativă, însă ea se asociază în cauză cu vătămarea produsă intereselor petentului prin întocmirea actului în modalitatea constatată, respectiv lipsirea acestuia de posibilitatea de a proba netemeinicia acestuia. Or, petentul prin plângerea formulată a avut posibilitatea să critice prin prisma netemeiniciei actul contestat și mai mult să probeze netemeinicia faptei pentru care a fost sancționat, astfel că nu se reține ca fiindu-i produsă vreo vătămare, iar aceste critici formulate de petent să fie înlăturate.
Împotriva sentinței civile nr.7155 din 20.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că în fapt, contravenientul a fost sancționat pentru tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor. În opinia sa, prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză. Astfel, fapta săvârșită de contravenient a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului. Pe de altă parte, este de părere că declarațiile martorilor audiați la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, aceștia fiind, probabil, în relații de rudenie sau prietenie cu petentul. În aceste condiții, a apreciat că prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.
Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin procesul verbal de constatarea a contravenției s-a reținut de agentul constatator că în ziua de 1 august 2014 în jurul orelor 0:15, aceasta a tulburat liniștea locuitorilor de pe . din Tg.J., în timp ce se deplasa ca pasager în autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, prin strigăte și prin folosirea casetofonului auto la volum maxim. Din motivarea plângerii contravenționale rezultă că intimatul petent recunoaște situația de fapt descrisă de agentul constatator în actul contestat, cu mențiunea că nu a strigat și nu a folosit casetofonul auto la volum maxim, fiind în autoturismul respectiv împreună cu soția și copilul lor minor, precum și cu domnul P. N. și prietena acestuia.
Este de notorietate faptul că poluarea fonică sau sonoră constă în sunete produse de activitatea umană, aparate, utilaje sau mașini care afectează sau dezechilibrează activitatea omului sau animalelor. În natura sunetele puternice sunt o raritate, zgomotul este slab și de obicei de scurtă durată, astfel sunete precum murmurul apei unui izvor, ciripitul păsărelelor, sunetul valurilor, al unei cascade, freamătul frunzelor sunt întotdeauna plăcute omului, ele liniștesc, elimină stresul. Marea majoritate a activităților omenești este generatoare de zgomote: alarmele, lucrările din construcții, sistemele energetice, muzica intensă, vorbirea puternică, sunetul sirenelor, soneriile, claxoanele, zgomotul produs de traficul auto sau aerian.
Conform dispozițiilor art.3 pct.25 din legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice: „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;”. Obligația pe care legea o impune intimatei petente este de a respecta normele de ordine publică, normele de conviețuire socială și normele bunelor moravuri, obligație pe care aceasta nu a respectat-o, determinând prin comportamentul său, atât de persoană fizică, cât și în calitate de administrator al unei persoane juridice, împreună cu clienții săi, tulburarea liniștii publice, care include tulburarea liniștii vecinului menționat în actul de constatare, prin zgomotul produs de poarta de acces, deși avea cunoștință de aceste norme.
Instanța de apel apreciază că instanța de fond în mod eronat a procedat la anularea procesului verbal întrucât din proba testimonială administrată nu rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal, din contră se confirmă faptul că în noaptea respectivă intimatului petent i s-a reproșat de către echipajul de poliție că în autoturismul cu care se deplasa, casetofonul era în funcțiune, însă cei doi martori, ce se aflau în autoturism, au apreciat că volumul muzicii nu era atât de ridicat încât să tulbure liniștea publică.
Din declarațiile martorilor P. N. Nicușor și M. A. V. rezultă că în noaptea de 1 august 2014 se aflau în autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, că acesta era condus de soția petentului (deși pe timpul audierii, se menționează de către martora propusă că autoturismul era condus de petent), intenționând cei doi martori ca la ora respectivă să meargă în vizită la familia apelantului petent. Până să ajungă la locuința acestuia, în zona bisericii din Piața 9 Mai, autoturismul a fost oprit de către două echipaje de poliție, unul poziționându-se în fața autoturismului, iar celălalt în spatele autoturismului din care au coborât doi agenți de poliție, solicitând atât conducătorului auto, cât și persoanei din dreapta să se legitimeze și reproșându-le că circulau cu autoturismul având muzica de la casetofon dată tare. În legătură cu acest aspect, martorii susțin că într-adevăr casetofonul era în funcțiune, în timpul deplasării, însă muzica nu era la un volum așa de tare, deoarece pasagerii ascultau muzică și vorbeau în același timp, arătând că se auzeau destul de bine.
De asemenea, din probatoriul administrat rezultă cu certitudine că procesul verbal a fost întocmit la sediul poliției Tg.J., iar intimatul petent a refuzat să semneze procesul verbal, astfel că s-a procedat la comunicarea actului contestat în condițiile prevăzute de art.27 din OG nr.2/2001.
În raport de întreg probatoriul administrat rezultă că într-adevăr situația de fapt descrisă de agentul constatator se confirmă, cu atât mai mult cu cât din considerentele plângerii contravenționale rezultă că intimatul petent recunoaște că starea de fapt descrisă de agentul constatator nu este eronată, apreciind doar că pasagerii din autoturism au vorbit puțin mai tare, iar casetofonul autoturismului l-a uitat deschis, însă fără să-l fi dat la maxim.
De altfel, conform dispozițiilor art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție se bucură de forță probantă asemănătoare unui act de constatare încheiat de un funcționar public, aceasta deoarece, de cele mai multe ori constatările personale ale agentului constatator cu privire la care petentul nu a formulat obiecțiuni raportat la lipsa de obiectivitate, reprezintă o prezumție simplă în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, conform dispozițiilor art.329 NCPC, astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă. Forța probantă a proceselor verbale a fost lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care a fost liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța națională are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, a reieșit faptul că persoana sancționată a avut dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze mijloace de probă și să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată a fost de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, instanța de apel reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, a beneficiat de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp intimatei petente i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile contestatoarei nu au fost dovedite în fața instanței prin nici o probă. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are un caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu au un caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu a putut opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor omului în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale drepturilor omului si în materie contravențională si care, în plan procedural se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, în speța, agentul constatator fiind nevoit să probeze fapta reținută în sarcina contravenientului, tribunalul reține ca jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei si a sancțiunii.
În procedura contravenționala prevăzuta de OG nr.2/2001 procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativa de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatoare având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art.249 NCPC, probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei.
În primul rând se constată că a reținut instanța de fond nulitatea absolută a procesului verbal de constatare a contravenției în condițiile art.19 alin.3 din OG nr.2/2001, deși acest aspect nu este un motiv de nulitate absolută cel mult o nulitate relativă ce se poate invoca doar de părți și ulterior se poate constata de către instanță, dacă s-ar fi pricinuit intimatului petent o vătămare, prin faptul că agentul constatator nu a menționat motivele lipsei unui martor, aspect ce nu a fost invocat de petent, iar în al doilea rând această nulitate nu se poate asocia cu prezumția existenței unei vătămări produsă intereselor acestuia, atâta timp cât la instanța de fond acesta a avut posibilitatea de a proba netemeinicia actului contestat.
Lipsa mențiunii respective nu poate fi asimilată unei nulități absolută și expresă conform dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001, în realitate este vorba de o nulitate condiționată și relativă și, în consecință, nu mai este instituită prezumția de vătămare, atâta timp cât din toate celelalte mențiuni ale procesului verbal de constatare a contravenției rezultă respectarea dispozițiilor imperative amintite.
În consecință, intimatul petent avea obligația de a invoca care este vătămarea produsă ca urmare a faptului că agentul constatator nu menționat motivele ce au condus la încheierea procesului verbal în lipsa unui martor și, pe cale de consecință, avea obligația să solicite administrarea de probatorii pentru a face dovada posibilei vătămări, atâta timp cât acesta a avut posibilitatea solicitării administrării oricărei probe pentru infirmarea situației de fapt reținută, ca atare, tribunalul constată că s-a făcut o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art.19 alin.3 din OG nr.2/2001 atunci când instanța de fond a reținut că procesul verbal este lovit de nulitate relativă și expresă în care se prezumă vătămarea, întrucât în realitate motivul invocat este doar o omisiune ce putea fi calificată cel mult ca o nulitate condiționată, în cazul în care intimatul petent ar fi invocat aceste dispoziții, alături de o vătămare care nu putea fi înlăturată decât prin desființare acestuia.
Totodată, reținerea sancțiunii nulității procesului verbal prin interpretarea reținută de instanța de fond ar determina încălcarea principiului general „excepțiile sunt de strictă interpretare.”. Conform acestei reguli, norma care derogă de la dreptul comun este de strictă interpretare. Excepțiile nu pot fi create prin interpretare, ele nu există decât în cazul în care sunt reglementate expres. Cad sub incidența acestei reguli textele legale ce conțin enumerări limitative. Această regulă stă la baza raportului dintre legea generală și cea specială, raport exprimat prin adagiile generalia specialibus non derogant (legea specială nu derogă de la legea specială) și specialia generalibus non derogant (legea specială derogă de la legea generală). Excepția este de strictă interpretare (est strictissimae interpretationis) este punctul de plecare al interpretării restrictive, căci dacă s-ar permite lărgirea excepțiilor, regulile generale și-ar pierde utilitatea.
Nulitatea absolută este nulitatea care sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, în cazul de față procesul verbal de constatare a contravenției, a unei norme care ocrotește un interes general, obștesc. În consecință dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 reglementează o nulitate absolută expresă, care nu permite, așa cum s-a menționat anterior, aplicarea acesteia prin analogie la alte situații de fapt asemănătoare, dar care nu au fost prevăzute în mod expres de legiuitor.
Conform dispozițiilor art.175 NCPC nulitatea se clasifică, în funcție de necesitatea condiției existenței unei vătămări, în nulitatea condiționată de existența unei vătămări și nulitate necondiționată de existența acesteia, astfel că în cazul incidenței sancțiunii nulității condiționate, instanța de fond avea obligația verificării îndeplinirii cumulative a celor trei condiții de admisibilitate, și anume: nerespectarea cerințelor legale ale unui act de procedură, existența unei vătămări determinate de nerespectarea condițiilor legale ale actului de procedură și vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură.
Procesul verbal de constatare a contravenției reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.
Conform deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art.17 din OG nr.2/2001 arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanță.”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției pot fi asimilate unor nulități relative în condițiile art. 105 C.pr. civ., și ca atare intimatul petent avea obligația să invoce și să facă dovada unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite.
De asemenea, se reține în considerentele deciziei că: „În acest sens este de observat că și în art.19 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 sunt înscrise anumite cerințe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situații, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției, este adevărat, fără a se mai menționa că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.”
Atâta timp cât lipsa martorului privind confirmarea întocmirii procesului verbal sau lipsa motivelor care au condus la încheierea procesului verbal în lipsa martorului nu se regăsesc între cazurile de nulitate absolută strict și limitativ prevăzute în cuprinsul art.17 din O.G. nr.2/2001, trebuie să se aprecieze că o atare omisiune nu poate să atragă decât nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției ce a fost încheiat în astfel de condiții.
Ca urmare, pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției era necesar ca petentul contravenient să invoce nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a menționa martorul sau motivele care au condus la încheierea procesului verbal în lipsa martorului, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției.
Conform dispozițiilor art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție se bucură de forță probantă asemănătoare unui act de constatare încheiat de un funcționar public, aceasta deoarece, de cele mai multe ori constatările personale ale agentului constatator cu privire la care petentul formulează obiecțiuni raportat la lipsa de obiectivitate, reprezintă o prezumție simplă în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, conform dispozițiilor art..329 NCPC, astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă. Forța probantă a proceselor-verbale a fost lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care a fost liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța națională are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze mijloace de probă și să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România). Având în vedere aceste principii, instanța de fond nu a reținut că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile acestuia nu au fost dovedite în fața instanței prin nici o probă.
În ceea ce privește critica intimatului petent, menționată în plângerea contravențională și neanalizată de instanța de fond, privind lipsa mențiunii privind posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii prevăzută de legea specială este de asemenea neîntemeiată, deoarece conform dispozițiilor art.9 din legea nr.61/1991: „Dispozițiile prezentei legi se întregesc cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor privind plata a jumătate din minimul amenzii.”; astfel că în cadrul atragerii răspunderii contravenționale pentru faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice legiuitorul național nu a mai prevăzut facilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal.
În urma probatoriului administrat, instanța de apel va reindividualiza sancțiunea aplicată în condițiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 având în vedere totodată prevederile art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, în sensul aplicării sancțiunii contravenționale cu avertisment, reținându-se că în conformitate cu principiul proporționalității raportat la gradul redus de pericol social al faptei săvârșite și ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de faptul că aceasta a procedat la remediere deficienței, în sensul ca pe viitor să se poată asigura liniștea publică în timpul deplasării cu autoturismul în ceea ce privește ascultarea muzicii la casetofon, având în vedere mijloacele tehnice de audiere existente în prezent care asigura posibilitatea stabilirii unui volum optim pentru fiecare persoană în parte, în funcție de opțiunea acesteia.
De asemenea, au fost avute în vedere circumstanțele atenuante raportate la conduita intimatului petent, în sensul că acesta nu este cunoscut cu antecedente contravenționale, precum și raportat la aspectele și împrejurările în care s-a produs fapta, reținute de instanța în considerentele deciziei, că la dosarul cauzei nu sunt dovezi cu privire la cazierul contravențional al petentului care să conducă la concluzia unor încălcări repetate a normelor referitoare la normele de conviețuire socială.
Situația de fapt prezentată de agentul constatator nu a putut fi infirmată în timpul cercetării judecătorești, însă în raport de aspectele și împrejurările de fapt, instanța de apel va proceda la reindividualizarea sancțiunii în condițiile art.7 din OG nr.2/2001 apreciind că sancțiunea amenzii contravenționale nu corespunde gradului de pericol social al faptei, încălcându-se astfel principiul proporționalității în raport de circumstanțele reale ale contravenției prin prisma cărora se poate aprecia întinderea și intensitatea aduse obiectului juridic al contravenției.
În art.7 se menționează următoarele: „Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.”. Sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice. Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.
Tribunalul reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.
În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art.6 din Convenție. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia). Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
În consecință, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția simplă a faptului că situația de fapt reținută este confirmată și reprezintă un mijloc de probă raportat la dispozițiile art.327 și următoarele NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea.
Tribunalul a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate, astfel că având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, se constată că instanța de fond a analizat și a interpretat în mod eronat probele administrate, precum și actul juridic dedus judecății, dând o aplicare necorespunzătoare prevederilor legale invocate.
Pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art.478 și 480 alin.2 NCPC, tribunalul va admite apelul, va schimba în parte hotărârea instanței de fond, în sensul că va admite în parte plângerea contravențională și va dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg-J., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 7155 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent T. M. cu domiciliul în Tg-J., ., nr. 63, județul G., schimbă sentința în sensul că admite plângerea contravențională în parte și înlocuiește sancțiunea amenzii cu avertismentul.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2015, la Tribunalul G..
Președinte, C. C. | Judecător, C. B. | |
Grefier, R. C. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. M. C.L.
4 ex./22 Iunie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1524/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 263/2015.... → |
|---|
