Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1309/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1309/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 1563/317/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE nr. 1309/2015
Ședința publică de la 20 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C.
Judecător: C. B.
Grefier: R. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.1588 din data de 30.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent C. I. D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat. S-a depus la dosar de către apelantul petent, prin serviciul registratură, la data de 18.05.2015, Cd-ul solicitat.
În condițiile art.237 și urm. și art.341 și urm. NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC s-a procedat la vizionarea CD-ului cu înregistrarea video-radar.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.1588 din 30.09.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul C. I.-D., în contradictoriu cu intimatul I. G., fiind anulat procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 08.05.2014 de către Poliția Tg. Cărbunești și exonerat petentul de plata amenzii în sumă de 4000 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 08.05.2014 de către Poliția Tg.Cărbunești, petentul C. I. D. a fost sancționat cu amendă în sumă de 4000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.4 pct.72 din HG nr.69/2012. S-a reținut că în ziua de 08.05.2014, ora 2007, pe DJ 661, în localitatea Vidin, a condus auto marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, destinat transport persoane Daverotrans S.R.L. având mai multe persoane decât cele menționate în certificatul de clasificare, respectiv 11 persoane în plus, transportate în picioare, aspecte filmate cu aparatul video radar Autovision, montat pe autospeciala MAI_. Petentul a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție, iar acesta i-a fost comunicat la data de 15.05.2014 (ștampila poștei). Împotriva procesului verbal petentul a formulat în termen legal prezenta plângere.
Verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat de petent, instanța de fond a constatat în ceea ce privește legalitatea acestuia că a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate absolută a procesului verbal. În conformitate cu art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, în cazul în care contravenientul nu este de față, refuză sau nu poate să semneze procesul verbal se va face mențiune despre aceste împrejurări care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, iar art.19 alin.3 din OG nr.2/2001 impune ca lipsa unui martor să fie motivată în cuprinsul procesului verbal. Nerespectarea acestor dispoziții determină nulitatea relativă a procesului verbal, nulitate care, prin prisma dispozițiilor art.174-178 cod procedură civilă, intervine în situația în care prin nerespectarea dispozițiilor legale s-a produs o vătămare, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
În speța de față petentul nu trebuie să probeze existența vătămării, aceasta rezultând din imposibilitatea instanței de a verifica dacă i-a fost respectat dreptul de apărare, decurgând din consemnarea la rubrica ,,obiecțiuni” a poziției sale față de starea de fapt reținută, iar imposibilitatea înlăturării acestei vătămări altfel decât prin anularea actului decurge tocmai din posibilitatea întocmirii discreționare a actului, de natură să echivaleze cu un act abuziv. Dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001 reprezintă tocmai garanții procesuale în vederea întocmirii proceselor verbale în conformitate cu situația de fapt reală și cu respectarea prevederilor legale pentru a nu fi afectate drepturile autorului faptei calificate ca și contravenție.
Potrivit art.4 pct.72 din HG nr.69/2012, actualizată, constituie contravenție nerespectarea de către conducătorii auto angajați ai operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu a obligației de a transporta persoane doar în limita numărului de locuri pe scaune înscris în certificatul de înmatriculare sau, în cazul autovehiculelor clasificate pe stele sau categorii, în limita numărului de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare, iar conform art. 7 alin. 2 se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică conducătorului auto român sau străin, după caz. Instanța de fond a reținut că fapta pentru care a fost sancționat petentul a fost corect încadrată și individualizată. Sub aspectul temeiniciei, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța a reținut că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art.34 din OG nr.2/2001.
În raport de dispozițiile art.31-36 din OG nr.2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, sarcina instanței fiind de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România). Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor Ț. F. D. și I. V. a rezultat o situație contrară celei reținute de agentul constatator, martorii declarând că în microbuzul condus de petent nu se aflau mai multe persoane decât numărul de locuri pe scaune. Martorul Ț. F. D. a declarat că în stația de pe raza localității Vidin au urcat trei persoane, toți călătorii fiind așezați pe scaune, iar la plecarea din stație microbuzul a fost blocat de către o mașină de poliție, iar conducătorului microbuzului i-au fost verificate biletele. Că microbuzul a staționat 10-15 minute și fiind cald o parte din pasageri au coborât din microbuz și un agent de poliție i-a fotografiat pe aceștia. Martorul a mai declarat că este navetist pe ruta Tg.J. - Vierșani, această din urmă localitate fiind localitatea de domiciliu. Și martora I. V. din comuna Jupînești, . G. a declarat că face zilnic naveta în Tg. J., la locul de muncă, iar la stația de la troiță de pe raza localității Vidin au urcat trei persoane, în microbuz fiind locuri libere. Că s-a ridicat în picioare întrucât urma să coboare în stația următoare aflată la 200-300 metri și la fel au făcut alte șapte persoane, însă microbuzul a fost blocat de o mașină de poliție cu girofarurile în funcțiune. Că atât ea cât și celelalte șapte persoane au coborât din microbuz și au fost fotografiați.
Din înscrisurile depuse de petent în dovedirea plângerii, respectiv anexa la certificatul de înmatriculare și certificatul de clasificare, instanța de fond reține că autobuzul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare_, aparținând Daverotrans S.R.L. are 19 locuri pentru pasageri. Din fotografiile depuse la dosar de către reprezentanții intimatului nu a rezultat că în mijlocul de transport mai sus menționat se aflau 30 de pasageri în momentul opririi de către agentul constatator. În speța de față intimatul nu a administrat probe suficiente pentru a dovedi conduita contrară legii pe care se presupune că ar fi avut-o petentul la momentul sancționării sale, iar acesta ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției contravenientului dincolo de orice îndoială rezonabilă. Având în vedere că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a stării de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, probă pe care petentul a făcut-o, instanța a apreciat ca întemeiată plângerea formulată de acesta.
Împotriva sentinței civile nr.1588 din 30.09.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._, a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că în fapt, petentul a fost sancționat pentru că a condus autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_, transportând mai multe persoane decât numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare. În opinia sa, prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză.
Astfel, fapta săvârșită de contravenient a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului. Pe de altă parte, este de părere că declarațiile martorilor audiați la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, aceștia fiind, probabil, în relații de rudenie sau prietenie cu petentul. În aceste condiții, a apreciat că prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.
Intimatul petent a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de către apelantul intimat ca fiind neîntemeiat și nefondat precum și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond,
În fapt, la data de 08.05.2014 prin procesul verbal de contravenție . nr._, a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 4000 lei. Împotriva acestui proces verbal de contravenție a formulat în termenul legal contestație, iar prin sentința nr.1588 pronunțată de către Judecătoria Tg.Cărbunești s-a admis plângerea și a fost anulat procesul verbal de contravenție, hotărâre pe care o consideră temeinică și legală. Față de motivul privind depoziția martorilor audiați în cauză și anume faptul că nu cunoșteau situația de fapt reală, sau că ar fi fost rude a solicitat a se avea în vedere faptul că martorii audiați nu sunt în relație de rudenie sau prietenie așa cum menționează apelantul intimat. A menționat că martorii sunt persoane pasagere care se aflau în microbuz în acel moment. Prin probatoriu administrat în cauza, instanța de fond în mod corect a reținut situația de fapt existentă și anume,faptul că, conducătorul auto nu transporta mai multe persoane decât numărul de locuri prevăzute în certificatul de înmatriculare, acest fapt coroborându-se și cu depozițiile martorilor audiați în cauză.
Un alt motiv de apel invocat este acela că nu a avut obiecțiuni cu privire la numărul de persoane, motiv pentru care procesul verbal nu a fost semnat de un martor. Față de aceasta motivare din punctul său de vedere apelantul intimat este într-o mare eroare, deoarece procesul verbal încheiat nu cuprinde semnătura sa, acesta fiind încheiat în lipsa sa și deci nu avea cum să formuleze obiecțiuni.
Dacă s-ar fi depășit numărul de locuri prevăzute așa cum menționează în procesul verbal de constatare a contravenției de către agentul constatator, acesta ar fi putut în mod indubitabil să ia ca martori să semneze mai multe persoane la încheierea procesului verbal. Apelantul intimat se referea ca și când ar fi semnat procesul verbal și în acest sens ar fi fost de acord cu mențiunile înscrise de acesta, și din acest motiv nu mai era necesar ca acesta să fie semnat de un martor. A menționat și faptul că, conducea un autovehicul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, acest fapt se poate dovedi cu certificatul de înmatriculare, apelantul intimat făcând referire la un autoturism.
Critica nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că în ziua de 8mai 2014 ora 20:07 pe DJ 661 localitatea Vidin a fost oprit în trafic apelantul petent, în timp ce efectua un transport rutier de persoane prin servicii regulate pe traseul Tg.J. - Turburea, cu microbuzul marca Mercedes, având numărul de înmatriculare_, întrucât a transportat mai multe persoane decât numărul de locuri înscris în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, și anume, 11 persoane în plus, în picioare, aspecte filmate cu aparatul video radar.
În raport de situația de fapt reținută, agentul constatator din cadrul biroului rutier al Poliției orașului Tg.Cărbunești a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.4 alin.1 pct.72 din HG nr.69/2012 și a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 4.000 lei prevăzută de art.7 alin.1 lit.a din aceeași hotărâre de guvern.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 pct.72 din HG nr.69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum și a sancțiunilor și măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări:
„Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: nerespectarea de către conducătorii auto angajați ai operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu a obligației de a transporta persoane doar în limita numărului de locuri pe scaune înscris în certificatul de înmatriculare sau, în cazul autovehiculelor clasificate pe stele sau categorii, în limita numărului de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare;”.
La instanța de fond în condițiile art.167 și urm. c.pr.civ., s-au administrat toate probele necesare și utile cauzei, printre care și proba testimonială, iar din declarațiile martorilor audiați rezultă că în luna mai 2014 aceștia s-au deplasat cu microbuzul condus de apelantul petent, iar la momentul controlului nu existau în microbuz persoane peste numărul de locuri, întrucât la stația Vidin, la troiță, s-au urcat trei persoane, care nu au apucat să se așeze pe scaune, iar cei care vroiau să coboare la stația următoare s-au ridicat în picioare, iar în momentul în care șoferul a dorit să plece din stație a fost oprit de organele de poliție. Instanța de fond în mod corect în urma probatorului administrat a anulat procesul verbal, întrucât situația de fapt prezentată de agentul constatator a fost infirmată, astfel că nu se poate reține că instanța de fond ar fi fost în eroare atunci când a susținut că a rezultat o situație contrară celei reținute de agentul constatator în procesul verbal contestat, aceștia declarând că în microbuzul condus de petent nu se aflau mai multe persoane decât numărul de locuri pe scaune, iar în condițiile art.167 și următoarele c.pr.civ. apelantul avea posibilitatea administrării oricărei probe, pe care o considera necesară și utilă cauzei la instanța de fond, având în vedere faptul că mijlocul de probă invocat în susținerea situației de fapt prezentată de agentul constatator a fost înlăturat prin proba menționată anterior.
În condițiile art.22 NCPC, instanța de apel a dispus conform dispozițiilor art.254 alin.2 NCPC a considerat ca fiind necesară și utilă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele emiterea unei adrese către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G. în sensul de a comunica CD-ul cu înregistrarea video-radar, prin care a fost surprins autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_, condus de intimatul petent C. I. D. în ziua de 08 mai 2014, în localitatea Vidin, destinat pentru transport persoane, având mai multe persoane decât cele menționate în certificatul de clasificare, conform încheierii interlocutorii din 22 aprilie 2015.
În urma vizionării CD-ului nu a rezultat situația de fapt descrisă de agentul constatator, situație de fapt care în realitate a fost insuficient descrisă întrucât din procesul verbal de constatare a contravenției nu rezultă câte persoane erau în totalitatea în autoturism, respectiv câte erau așezate pe scaune și câte în picioare, având în vedere că din înregistrarea video radar nu rezultă că ar fi existat nu număr de 30 de persoane din care unsprezece se aflau în plus, raportat la certificatul de clasificare categoria III, nr. GJAD_ din 24.10.2013, aflat în copie conformă cu originalul la fila nr.10 din dosarul instanței de fond, unde se menționează că numărul de locuri pentru pasageri este de 19.
Astfel că, apelantul intimat nici la instanța de apel nu a prezentat vreo probă care să confirme situația de fapt ce a fost descrisă în procesul verbal de constatare a contravenției atacat, ca atare actul respectiv nu se mai poate bucura de prezumția de legalitate și veridicitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001, dat fiind că procesul verbal de constatare a contravenției conține constatările personale ale agentului constatator și poate face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa (situație confirmată prin probatoriul administrat de instanța de fond), în mod analog unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante sau a unui proces verbal de cercetare la fața locului, până la proba contrarie. Astfel că nu se poate reține argumentarea din cererea de apel în ceea ce privește posibilitatea de a da crezare sau nu afirmațiilor făcute de către martorii audiați, întrucât până la proba contrarie în procesul civil există prezumția de bună credință, iar prezumția de rea credință trebuie să fie dovedită.
De altfel, aprecierile menționate în cererea de apel sunt aprecieri care nu sunt întemeiate, atâta timp cât intimatul nu a apelat la instanța de fond la contraproba testimonială sau la o altă probă de aceeași forță probantă, care să poată determina susținerea situației de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției de către agentul constatator.
Instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, arătând că starea de fapt descrisă de agentul constatator nu corespunde realității nefiind susținută de nici o altă probă, în condițiile în care apelantul intimat la instanța de fond a avut o atitudine pasivă și care a fost interpretată de instanța de fond în condițiile art.358 NCPC cu atât mai mult cu cât agentul constatator nu a prezentat împrejurări de fapt sau alte aspecte care să definească expresia folosită de acesta în conținutul actului administrativ, fără a prezenta în concret în ce constă această constatare.
Conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.2/2001, întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției, se realizează în anumite condiții, urmând să cuprindă o . elemente obligatorii, pentru ca acesta să reprezinte un act probator și de asemenea un act administrativ conform dispozițiilor art.34 din O.G. nr.2/2001.
De asemenea, conform dispozițiilor art.17 din aceeași ordonanță, procesul-verbal trebuie să cuprindă fapta săvârșită de către contravenientă, respectiv descrierea faptei contravenționale prin prezentarea tuturor împrejurărilor și aspectelor, precum și a modalităților în care a fost săvârșită fapta contravențională, pentru că, numai în astfel de situații se poate realiza un control al instanței de judecată și se poate asigura prezumția de veridicitate și legalitate instituită de legiuitorul național, prezumție care are un caracter relativ și nu absolut, până la proba contrară.
În raport de dispozițiile art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, se constată faptul că procesul verbal nu a fost completat cu elementele obligatorii care să definească aspectele și împrejurările în care s-a produs fapta contravențională, menționând-se generic doar faptul că: „a condus microbuzul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 661 Tg.Cărbunești efectuând transportul public de persoane pe traseul și transportând un număr de 11 persoane în picioare, peste numărul de locuri prevăzut în certificatul de identificare (înregistrare).”, fără însă a se prezenta în mod concret și cu o analiză corespunzătoare, chiar sumară a tuturor acestor detalii pe care agentul constatator le-a menționat însă în raportul întocmit ulterior procesului verbal, dar care nu poate fi considerat un act administrativ ce se poată bucura de prezumția relativă de legalitate și de veridicitate în condițiile art.34 din O.G. nr.2/2001.
Instanța de apel are în vedere principiul in dubio pro reo care profită intimatului petent, întrucât apelantul intimat nu a făcut dovada certitudinii situației de fapt dincolo de orice îndoială în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art.4 alin.1 pct.72 din HG nr.69/2012: „nerespectarea de către conducătorii auto angajați ai operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu a obligației de a transporta persoane doar în limita numărului de locuri pe scaune înscris în certificatul de înmatriculare sau, în cazul autovehiculelor clasificate pe stele sau categorii, în limita numărului de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare;”, raportat la faptul că și în aceste acuzații civile, oricărei persoane trebuie să i se aplice garanțiile procesuale penale care au implicații sub aspectul sarcinii probațiunii.
Printr-o comparație și interpretare a probatoriul administrat, cu cele menționate de legiuitorul național în ceea ce privește fapta conducătorului auto de a nu respecta obligația privind transportarea persoanelor doar în limita numărului de locuri pe scaune înscris în certificatul de înmatriculare sau clasificare, se constată că agentul constatator nu a descris fapta în întregime, astfel că instanța de apel nu poate presupune că în microbuzul respectiv s-ar fi aflat la momentul controlului un număr total de 30 de persoane (11 persoane în picioare plus cele 19 locuri menționate în certificatul de înmatriculare ale microbuzului), întrucât așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați la instanța de fond, agentul constatator nu a numărat persoanele din microbuz, cu atât mai mult cu cât martorii au observat existența mai multor scaune goale și ca atare nu se poate concluziona care este fapta săvârșită în acest context. De altfel, nici din înregistrarea video radar nu rezultă cu certitudine acest aspect, întrucât din filmare respectivă rezultă doar faptul că au coborât din microbuz 11 pasageri, fără să existe o imagine din care să rezultă că în interiorul microbuzului au rămas 19 pasageri pe scaunele acestuia, pentru a se putea naște prezumția simplă a celor menționate anterior.
În situația sancționării unor contravenții constând în fapte comisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este contravenția reținută în cauza de față, procesul verbal constituie un mijloc de probă și dovedește doar o situație de fapt care a dus la încheierea acestuia, fără însă a stabili vinovăția intimatului, întrucât în situația de față intimatul petent a invocat dubii serioase de lipsă de obiectivitate asupra constatărilor personale ale agentului constatator, astfel că acestea nu mai pot da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Ca atare, instanța de fond în mod corect a reținut că petentul nu este vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, în condițiile în care din probele administrate, nu rezultă cu certitudine care este fapta contravențională săvârșită de aceasta.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond nu a încălcat normele de ordine publică, a analizat cauza sub toate aspectele, pronunțând o hotărâre temeinică în raport de întreg probatoriu administrat. În raport de aceste considerente, instanța de fond în mod eronat a reținut că au fost respectate dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 referitoare la fapta săvârșită de către intimatul petent, fiind astfel încălcate și dispozițiile art.16 și 17 din OG nr.2/2001, prin care legiuitorul a menționat că trebuie prezentate toate împrejurările și aspectele de fapt în care s-a constat săvârșirea contravenției.
Din cele menționate anterior, rezultă că fapta este insuficient descrisă de agentul constatator, neconținând elementele constitutive ale faptei contravenționale în funcție de prevederile textului legal care sancționează contravenția, astfel că acest mod de redare a faptei se circumscrie lipsei descrierii acțiunii ilicite, ceea ce aduce atingere prezumției de nevinovăție a intimatului petent, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității exprese și relative prevăzută de dispozițiile ordonanței, întrucât prin nedescrierea în concret a faptei comise se provoacă o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.
În consecință, pe viitor agentul constatator are obligația de a descrie situația de fapt ce se constată la momentul controlului, descriere ce trebuie efectuată în concret și în funcție de prevederile textului legal invocat, arătându-se pe scurt elementele de fapt care pot conduce la concluzia că s-a produs o faptă contravențională, întrucât descrierea în termeni superficiali, insuficienți sau generici a faptei echivalează cu o nedescriere a contravenției prevăzută de legiuitor.
Conform dispozițiilor art. 470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel.
Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.
Instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art. 477 raportat la dispozițiile art. 479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.
În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg-J., ., județul G. împotriva sentinței civile nr.1588 din data de 30.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent C. I. D. domiciliat în comuna Stejari, ., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 mai 2015, la Tribunalul G..
Președinte, C. C. | Judecător, C. B. | |
Grefier, R. C. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. A. A.
4 ex./ 07 Iunie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 776/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1300/2015.... → |
|---|
