Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 199/2015. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 199/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 5613/318/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 199/2015

Ședința publică de la 21 ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. B.

Judecător: A. - M. N.

Grefier: L. C.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr. 4551 din 04.07.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent P. L. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile, intimatul petent P. L. V. fiind reprezentat de avocat P. M..

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul dedus judecății a fost declarat și motivat în termen.

În condițiile art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 Cod de procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și acordă cuvântul.

Avocat P. M. pentru intimatul petent solicită respingerea apelului ca nefondat, iar în subsidiar aplicarea sancțiunii avertismentului față de limitele vitezei înregistrate.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4551 din 04.07.2014 pronunțată de Judecătoria Tg - J., în dosarul nr._ a fost admisă plângerea și anulat procesul verbal de contravenție . nr._/17.04.2014.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut faptul că prin procesul-verbal constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.04.2014 s-a dispus sancționarea petentului cu 4 puncte amendă în valoare de 340 lei, reținându-se în sarcina acestuia faptul că în data de 17.04.2014, a condus autoturismul marca Dacia L., pe . - J., jud. G., cu viteza de 71 km/h în localitate.

Procedând la verificarea, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța reține, în ceea ce privește legalitatea, că actul contestat cuprinde mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constată din oficiu de către instanța de judecată.

Cât privește temeinicia procesului - verbal de contravenție, instanța a reținut că, după cum s-a statuat și în practica CEDO, dar și în practica recentă a instanțelor naționale, simpla constatare a agentului constatator nu este suficientă pentru stabilirea vinovăției, prezumția de temeinicie a procesului - verbal în lipsa unor mijloace de probă care să confirme situația descrisă nu poate să subziste.

Astfel, după cum s-a arătat și în sentința civilă nr. 8676/06.05.2011 a Judecătoriei sectorului 1 București, prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, prezumția de veridicitate putând opera până la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul - verbal. Prin urmare, în lipsa unor alte mijloace de probă care să confirme situația de fapt reținută în procesul - verbal de contravenție, aplicarea prezumției de temeinicie a procesului - verbal de contravenție în cauză ar fi contrară garanțiilor prevăzute de art. 6 din CEDO, printre care și prezumția de nevinovăție de care beneficiază contravenientul.

De asemenea, și în recenta Decizie nr. 70/21.02.2013 Curtea Constituțională a României a subliniat, din nou, faptul că procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului - verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii adevărului.

În consecință, față de cele mai - sus expuse, având în vedere că în speța de față nu există nici o probă care să susțină constatările agentului constatator din procesul - verbal de contravenție, iar petentul nu a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost sancționat, instanța a admis plângerea formulată de petentul P. L. V. și a anulat procesul - verbal de contravenție . nr._/17.04.2014.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul I.P.J. G. care a criticat pentru netemeinicie și nelegalitate sentința instanței de fond, pentru următoarele motive:

În expunerea motivelor de apel se arată că petentul a fost sancționat pentru depășirea vitezei legale de circulație în localitate, fiind înregistrat de aparatul video-radar din dotarea poliției cu viteza de 71 km/h, iar prima instanță nu a administrat toate probele necesare stabilirii stării de fapt reale.

Conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța ,,administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului - verbal.”

Apreciază că instanța avea obligația să solicite subunității din care face parte agentul constatator documentele care au stat la baza întocmirii procesului - verbal de contravenție.

Față de aceste considerente solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din noul Cod de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, iar în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a doua din noul Cod de procedură civilă, solicită judecarea cauzei și în eventualitatea lipsei la dezbateri.

În cauza de față intimatul petent nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul declarat pe baza probelor administrate în cauză și în raport de criticile formulate de către apelant, instanța reține că petentul P. L. V. a fost sancționat cu amendă în valoare de 340 lei, în temeiul art. 121 din H.G. nr. 1391/2006, și s-au stabilit 3 puncte penalizare, reținându-se în sarcina sa că la data de 12.04.2014 a condus autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 71 km/h în localitate.

Instanța de fond a reținut că la data pronunțării sentinței nu s-a dovedit fapta descrisă prin actul sancționator, însă după pronunțarea acesteia intimatul a depus la dosar întâmpinare, raport, fișă abateri, fotografii video – radar.

Astfel, potrivit art. 121 alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, motiv pentru care instanța de fond trebuia să verifice în virtutea rolului său activ și art. 34 din O. G nr. 2/2001 existența unor asemenea probe.

Prin urmare, având în vedere caracterul devolutiv al apelului și dispozițiile enunțate mai – sus, instanța constată că petentul a circulat la data respectivă cu viteza de 71 km/h în localitate, așa cum rezultă din fotografiile video – radar atașate la dosar, sancțiunea aplicată fiind legală.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța apreciază însă că nu se justifica aplicarea de către agentul constatator a sancțiunii amenzii contravenționale pentru fapta săvârșită de petent, în raport de pericolul social concret al acesteia.

Astfel, dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 prevăd că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de modul și mijloacele de săvârșirea a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul - verbal.

De asemenea, art. 5 din O.G. nr. 2/2001 stabilește că sancțiunile care se pot aplica pentru săvârșirea unei fapte ce constituie contravenție sunt avertismentul, amenda contravențională și obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, iar în conformitate cu dispozițiile alin. 5 ale aceluiași articol „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”. Potrivit art. 7 alin. 3 din ordonanță, ”avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției respective nu prevede această sancțiune”.

În aceste condiții, se reține că fapta nu este de natură a produce o rezonanță socială deosebită și nu a cauzat o urmare periculoasă efectivă, iar depășirea limitei de viteză a avut o limită rezonabilă, putându-se evita eventualele evenimente rutiere.

Așadar, față de considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 C. pr. civ., instanța de control judiciar va admite apelul și va schimba sentința în sensul că va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment, celelalte obligații din procesul – verbal de contravenție contestat urmând să fie menținute întrucât numai sancțiunea principală se va modifica, reținându-se vinovăția petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul de poliție Județean G., cu sediul în Tg-J., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 4551 din 04.07.2014 pronunțată de Judecătoria Tg - J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent P. L. V., cu domiciliul în oraș Bumbesti - J., ., ., jud. G., CNP_.

Schimbă sentința în sensul că admite în parte plângerea și înlocuiește sancțiunea amenzii aplicate prin procesul - verbal de contravenție contestat cu sancțiunea avertismentului.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2015, la Tribunalul G..

Președinte,

L. B.

Judecător,

A. M. N.

Grefier,

L. C.

Red. L.B.

Tehnored. L.C.

J. fond. L. P.

Ex. 4/26.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 199/2015. Tribunalul GORJ