Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 476/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 476/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 281/317/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie nr. 476/2015
Ședința publică din 11 februarie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. B.
Judecător: C. C.
Grefier: E. D. M.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.1013 din data de 26.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent D. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.
În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 29.08.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 09.03.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 09.03.2015 la data de 28.11.2014 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr. 714/2013 și 718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 18/2014.
În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent D. I., căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Nefiind depusă întâmpinare, prin rezoluția din data de 06.01.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 11.02.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art. 482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 12 din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.2361 și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.
În condițiile art.208 NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC constată că intimatul petent nu a depus întâmpinare la cererea de apel, fiind aplicabilă sancțiunea decăderii acestuia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.1013 din 26.05.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul D. I., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., fiind anulat procesul verbal . nr._ încheiat la data de 24.12.2013 de către Postul de Poliție Scoarța și exonerat petentul de plata amenzii în sumă de 300 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 24.12.2013 de către Postul de Poliție Scoarța, petentul D. I. a fost sancționat cu amendă în sumă de 300 lei (200+100 lei) pentru faptele prevăzute de art.3 pct.1 și 23 din Legea nr.61/1991 republicată. S-a reținut că la data de 24.12.2013, ora 1130, în timp ce se afla în magazinul .. din . fiul său minor a servit băuturi alcoolice, iar când a fost atenționat asupra faptului că fiul său minor folosește ilegal petarde, acesta a devenit violent și a adresat cuvinte și expresii jignitoare la adresa lucrătorilor de poliție. Procesul verbal a fost semnat de martorul asistent A. I., menționându-se de către agentul constatator că petentul este recalcitrant și refuză primirea procesului verbal.
Împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 24.12.2013 de către Postul de Poliție Scoarța petentul a formulat prezenta plângere în termen legal, fiindu-i comunicat la data de 17.01.2014. Verificând, potrivit dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu. Sub aspectul temeiniciei, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța de fond a reținut că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art.34 din OG nr.2/2001.
Potrivit art.3 din Legea nr.61/1991, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice; 23) consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentație publică și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Contravenția prevăzută la pct.1 se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, iar contravenția prevăzută la pct.23 cu amendă de la 100 lei la 500 lei. Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că în data de 24.12.2013 petentul s-a deplasat la magazinul .. din . fiul său minor și unde a avut discuții cu doi agenți de poliție, aceștia atenționându-l asupra faptului că fiul său minor folosea petarde. Că petentul a susținut că fiul său nu avea asupra sa petarde și întrucât nu a fost crezut a devenit agitat, dar nu a adresat cuvinte și expresii jignitoare la adresa lucrătorilor de poliție. Că în local erau amenajate mese, în incintă fiind 3-4 consumatori, iar petentul și fiul său s-au așezat la una dintre acestea nerezultând însă că minorul a consumat băuturi alcoolice.
Întrucât procesul verbal de contravenție face dovada deplină a stării de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și cum nu s-a dovedit săvârșirea de către petent a contravențiilor reținute în sarcina sa, instanța a apreciat ca întemeiată plângerea formulată de acesta.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că prima instanță a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză, apreciind ca relevante declarații care, în opinia noastră nu reflectă întrutotul starea de fapt reală. Astfel, din declarațiile martorilor audiați a reieșit că petentul „a devenit agitat", fără a arăta în ce mod s-a manifestat acesta. De asemenea, din declarațiile acelorași martori, astfel cum a rezultat din motivarea hotărârii judecătorești nu rezultă că petentul nu a săvârșit cea de-a doua faptă reținută în sarcina sa.
În consecință, a apreciat că prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată prin probatoriul administrat. Față de considerentele expuse și având în vedere probele ce vor fi administrate, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii. În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din codul de procedură civilă și art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Critica nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului se constată că instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept, precum și raportată la jurisprudența comunitară cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de art.479 alin.1 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției întocmit la data de 24 decembrie 2013 la sediul Poliției Locale Scoarța, agentul constatator menționează că în ziua de 24.12.2013 ora 11:30, în magazinul ., a constatat că intimatul petent în timp ce se afla în magazin împreună cu fiul săul minor a consumat băuturi alcoolice, iar când a fost atenționat asupra faptului că fiul său minor folosea ilegal petarde acesta a devenit violent adresând cuvinte și expresii jignitoare la adresa lucrătorilor de poliție (fără a se menționa care a fost injuria sau expresia jignitoare).
Ca urmare agentul constatator a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art.3 pct.1 și 23 din legea nr.61/1991 și a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 1500 lei, deși a reținut că cele două contravenții sunt sancționate conform dispozițiilor art.4 lit.e și b din legea nr.61/1991 cu amendă contravențională în limitele speciale cuprinse între 100-500 lei, respectiv 200-1000 lei.
Conform dispozițiilor art.3 pct.1 din legea nr.61/1999 constituie contravenție: „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;”.
Conform dispozițiilor art.3 pct.23 din legea nr.61/1999 constituie contravenție: „23) consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentație publică și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;.
Din cele menționate mai sus rezultă că în realitate agentul constatator nu a respectat dispozițiile art.16 și 17 din OG nr.2/2001, în sensul că deși a menționat locul săvârșirii faptelor contravenționale, nu a descris faptele săvârșite de intimatul petent, cu toate aspectele și împrejurările în care s-au realizat acțiunile și gesturile acesteia, redând, așa cum a reținut și instanța de fond, doar o descriere generică a faptelor respective, descriere menționată de legiuitorul național în actul normativ și care nu poate substitui obligația agentului constatator de a descrie situația de fapt, conform dispozițiilor amintite.
În urma probatoriului administrat la instanța de fond, intimatul petent a făcut dovada faptului că nu a săvârșit în public acte sau gesturi obscene, nu a proferat injurii, expresii jignitoare de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor. Ca atare, în urma administrării probei testimoniale a rezultat faptul că martorul Ilean D. se afla în ziua respectivă, în magazinul alimentar respectiv, fiind de față la momentul la care intimatul petent a fost sancționat de agentul constatator, precizând că petentul nu a făcut gesturi obscene și nu a adresat injurii agentului constatator de natură să tulbure ordinea și liniștea publică, din contră, arată martorul că în timp ce s-a așezat la o masă, petentul a intrat singur în magazin, copilul venind mai târziu să cumpere pâine, după care s-a așezat lângă tatăl său. Martorul precizează că magazinul are montate ușile și geamurile din termopan și nu se auzea de afară zgomot, iar la un moment dat au intrat în magazin șeful de post și ajutorul său și i-au spus vânzătoarei că o vor amenda cu 3000 lei, după care șeful de post s-a adresat minorului întrebându-l ce caută în locale, astfel că intimatul petent a intervenit spunându-i că este însoțit, fără să adreseze polițiștilor cuvinte și expresii jignitoare și fără să devină recalcitrant, după care martorul a ieșit din local. De asemenea, a ieșit și intimatul petent împreună cu minorul pe care l-a trimis acasă, iar petentul a rămas să-și termine consumația.
În ședința publică din 26 mai 2014 a fost audiată și martora A. I. care lucrează ca gestionar la magazinul alimentar și care era de serviciu în ziua de 24.12.2013, arătând că în local sunt două mese, iar în ziua respectivă petentul a venit la magazin cu fiul său minor, dar acesta a ieșit afară, după care s-au auzit zgomote de petarde, minorul revenind în local. La două sau trei minute au venit șeful de post și un alt agent de poliție, magazinul fiind situat foarte aproape de sediul postului de poliție, iar agentul de poliție care-l însoțea pe șeful de post a spus că l-a văzut pe minor când arunca cu petarde, astfel că petentul a fost atenționat, moment în care petentul a fost recalcitrant și s-a adresat agenților de poliție în sensul că „ce au cu copilul, întrucât nu a făcut nimic”. Petentul s-a ridicat în picioare și a început să țipe la șeful de post, dar martora precizează că nu a auzit ca petentul să fi adresat cuvinte și expresii jignitoare agenților de poliție în timp ce se aflau în magazin. Se arată că șeful de post i-a solicitat să scoată afară din magazin trei sau patru clienți, inclusiv pe petent, aceștia ieșind pe terasa magazinului. La solicitarea șefului de post de a se legitima, petentul a refuzat.
În raport de toate aceste probatorii instanța de fond în mod corect a reținut că situația de fapt prezentată de agentul constatator este infirmată de probatoriile administrate, cu atât mai mult cu cât din actul contestat cu privire la cea de-a doua contravenție rezultă că locul săvârșirii faptei este exceptat, astfel că unul din elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art.3 pct.23 nu este îndeplinit, fapta nefiind incriminată de legiuitorul național în localurile de alimentație publică și turism, iar din declarațiile judiciare a celor doi martori rezultă că nici prima din faptele reținute nu a fost săvârșită, lipsind de această dată latura obiectivă a acesteia.
În consecință, instanța de fond în mod corect a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal de contravenție, întrucât starea de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției a fost răsturnată de intimatul petent în urma administrării probei testimoniale, iar conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.2/2001, întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției, se realizează în anumite condiții, urmând să cuprindă o . elemente obligatorii, pentru ca acesta să reprezinte un act probator și de asemenea un act administrativ conform dispozițiilor art.34 din O.G. nr.2/2001.
De asemenea, conform dispozițiilor art.17 din aceeași ordonanță, procesul verbal trebuie să cuprindă fapta săvârșită de către contravenientă, respectiv descrierea faptei contravenționale prin prezentarea tuturor împrejurărilor și aspectelor, precum și a modalităților în care a fost săvârșită fapta contravențională, pentru că, numai în astfel de situații se poate realiza un control al instanței de judecată și se poate asigura prezumția de veridicitate și legalitate instituită de legiuitorul național, prezumție care are un caracter relativ și nu absolut, până la proba contrară.
În raport de dispozițiile art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, se constată faptul că procesul verbal nu a fost completat cu elementele obligatorii care să definească aspectele și împrejurările în care s-au produs faptele astfel încât să întrunească elementele constitutive a celor două fapte contravenționale reținute în procesul verbal de constatare a contravenției, menționându-se generic cele două fapte contravenționale, fără însă a se prezenta în mod concret și cu o analiză corespunzătoare, chiar sumară a tuturor acestor detalii, ca atare, instanța de fond în mod corect a reținut că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa, în condițiile în care din probele administrate, nu rezultă cu certitudine care sunt faptele contravenționale săvârșite de acesta.
Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC
În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de apel apreciază că nu poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, cu privire la aceste fapte, deoarece situația de fapt a fost infirmată de declarațiile celor doi martori, prezentate mai sus. Constatările personale ale agentului constatator, de regulă, sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina reclamantului, contraprobă ce a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției.
Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr. 2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei. Ca atare, instanța de fond în mod greșit a respins plângerea contravențională în privința acestei contravenții, întrucât starea de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției a fost răsturnată de intimatul petent în urma administrării probei testimoniale.
Din cele menționate anterior, rezultă totodată că faptele nu sunt descrise de agentul constatator, neconținând elementele constitutive ale faptelor contravenționale în funcție de prevederile textelor legale care sancționează contravențiile, astfel că acest mod de redare a faptelor se circumscrie lipsei descrierii acțiunilor ilicite, ceea ce aduce atingere prezumției de nevinovăție a intimatei petente, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității exprese și relative prevăzută de dispozițiile ordonanței, întrucât prin nedescrierea faptelor comise se provoacă o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.
În consecință, pe viitor agentul constatator are obligația de a descrie situația de fapt ce se constată la momentul controlului, descriere ce trebuie efectuată atât în mod concret și în funcție de prevederile textului legal invocat, arătându-se pe scurt elementele de fapt care pot conduce la concluzia că s-a produs o faptă contravențională, întrucât descrierea în formă generică echivalează cu o nedescriere a contravenției prevăzută de legiuitor.
În ceea ce privește susținerea apelantului intimat: „din declarațiile martorilor audiați reiese că petentul „a devenit agitat” fără a arăta în ce mod s-a manifestat acesta”, nu are relevanță atât timp cât apelantul intimat confundă locul întocmirii procesului verbal cu locul constatării și săvârșirii faptelor contravenționale reținut, acest aspect nereprezentând o dovada a săvârșirii faptelor contravenționale.
În raport de temeiurile juridice menționate de agentul constatator se observă că cea de-a doua faptă săvârșită în magazinul alimentar este exceptată de actul normativ, astfel că această faptă nu poate fi sancționată, iar conform principiului legalității „nici o pedeapsa, nici o incriminare in afara legii (nulla poena, nullum crimen sine lege), se constată inexistența faptei reținute de agentul constatator în procesul verbal de constatare a contravenției. În constatarea unei fapte contravenționale agentul constatator trebuie să stabilească și temeiul juridic în care este încriminată fapta contravențională, fără ca agentul să poată face vreo analogie sau vreo apreciere la oportunitatea incriminării, întrucât acolo unde legea nu distinge nici agentul nu poate inventa fapte contravenționale ce nu au fost incriminate de legiuitor, astfel că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției de față este nul absolut, având în vedere dispozițiile art.16 și urm. din OG nr.2/2001.
În caz contrar, agentul constatator s-ar substitui legiuitorului, încălcând astfel principiul legalității care guvernează răspunderea contravențională și pe cale de consecință procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate, deoarece constată și sancționează o faptă ce nu este incriminată ca fiind contravenție, conform actului administrativ normativ menționat. Agentul constatator în raport de dispozițiile art.15 din OG nr.2/2001: „Contravenția se constata printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.”, are obligația de a stabili calitatea de contravenient pentru fiecare contravenție în parte, raportat la competența sa de a constata faptele contravenționale conform dispozițiilor legale în vigoare.
De asemenea, instanța de apel are în vedere principiul legalității încriminării, precum și principiul neretroactivității legii, ambele consacrate prin art.7 din Convenția europeană a drepturilor omului, dispoziții cu caracter absolut, în sensul că statele semnatare nu au posibilitatea și nici nu sunt autorizate să deroge de la aceste prevederi, întrucât în caz contrar s-ar încălca garanțiile procesuale penale, raportat la preeminența dreptului și previzibilitatea legii; precum și în art.7 paragraful 1 din Declarația Universală O. a Drepturilor Omului, art.15 pct.1 din Pactul internațional cu privirea la drepturile civile și politice.
Tribunalul constată că procesul verbal de constatare a contravenției este lovit de nulitatea absolută în condițiile art.16 din OG nr.2/2001: „procesul verbal de constatare a contravenției să cuprindă obligatoriu: data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care s-a stabilit și s-a sancționat contravenția; indicarea societății asiguratoare, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea”, și cele prevăzute la art. 17 din aceiași ordonanță –„Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu de instanța”; întrucât fapta descrisă de agentul constatator nu este prevăzută de actul administrativ normativ emis de autoritatea publică locală.
Instanța de apel va în vedere și principiul in dubio pro reo care profită intimatului petent, întrucât apelantul intimat nu a făcut dovada certitudinii, situație de fapt dincolo de orice îndoială în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale contravențiilor prevăzute de art.3 pct.1 și 23 din legea nr.61/1991, raportat la faptul că și în aceste acuzații civile, oricărei persoane trebuie să i se aplice garanțiile procesuale penale care au implicații sub aspectul sarcinii probațiunii.
În situația sancționării unor contravenții constând în fapte comisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este contravenția reținută în cauza de față, procesul verbal poate constitui un mijloc de probă și poate dovedi doar o situație de fapt care a dus la încheierea acestuia, fără însă a stabili vinovăția intimatului petent, întrucât în situația de față petentul a invocat dubii serioase de lipsă de obiectivitate asupra constatărilor personale ale agentului constatator, astfel că acestea nu mai pot da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului și în cazul de față procesul verbal nu poate constitui un mijloc de probă și ca atare nici nu se impunea administrarea de probatorii din partea petentului, atâta timp cât intimatul nu a prezentat un mijloc de probă care să facă dovada unei aparențe de legalitate și temeinicie ce circumscrie prezumției relative de veridicitate a procesului verbal de constatarea a contravenției.
În consecință înainte de a trece la analiza elementelor care trebuia să le cuprindă un proces verbal de constatare a contravenției, instanța de fond avea obligația să fii verificat elementele obligatorii ale acesteia, întrucât în lipsa unuia, cum sunt lipsa descrierii faptei și a locului săvârșirii faptei, dispare unicul act probator al săvârșirii unei contravenții, măsura în care procesul verbal este lovit de nulitate, temeiul juridic fiind dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, deoarece în lipsa menționării locului săvârșirii faptelor și a lipsei descrierii faptelor, evident instanța de judecată este pusă în imposibilitatea obiectivă de a verifica dacă fapta a fost descrisă, unde a fost săvârșită și dacă răspunderea contravențională a fost angajată în condițiile garanțiilor procesuale.
Cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției, tribunalul reține că de regulă acesta reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.
Conform deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art.17 din OG nr.2/2001 arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanță.”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției pot fi asimilate unor nulități relative în condițiile art. 105 c.pr.civ., și ca atare intimatul petent avea obligația să invoce și să facă dovada unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite.
Ca atare raportat la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul nu mai poate reține că acesta reprezintă un act administrativ sau un act procedural prin care s-a constatat săvârșirea contravențiilor, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității, cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că nu mai respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-17 din OG nr.2/2001 și totodată nu se mai bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001.
Instanța de apel a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.
Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 și urm. din OG nr.2/2001 și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, a fost realizată.
Conform dispozițiilor art.470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel.
Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.
În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg.J., ., județul G. împotriva sentinței civile nr.1013 din data de 26.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent D. I., CNP –_, cu domiciliul în comuna Scoarța, ., județul G., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2015, la Tribunalul G..
Președinte, C. B. | Judecător, C. C. | |
Grefier, E. D. M. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. A. A.
4 ex./11 Martie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 546/2015.... | Alte cereri. Sentința nr. 77/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
