Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1569/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1569/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 6817/318/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 1569
Ședința publică din 24 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. S.
Judecător: S. I. T.
Grefier: E. R. P.
Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelanta intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 6482 din 29 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenției.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, pentru intimata petentă, B. C. D., conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosarul cauzei, lipsind apelanta intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat precum și faptul că, în cadrul procedurii prealabile, intimata petentă a formulat întâmpinare.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul declară cercetarea judecătorească încheiată, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, acordând cuvântul părților.
Avocat B. C. D., având cuvântul pentru intimata petentă, solicită respingerea apelului, ca nefundat, și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, pentru motivele invocate în întâmpinare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 6482 din 29 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._ a fost admisă în parte plângerea contravențională, formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția R. Antifraudă Târgu-J. din C. Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală și a fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal . nr._/2014 cu sancțiunea „avertisment” ce va fi comunicată petentei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal criticat s-a dispus sancționarea petentei cu amendă contravențională de 8000 lei fiind dispusă și măsura complementară a suspendării activității pe o perioadă de trei luni la punctul de lucru din Complexul comercial Rodna Tg-J., în temeiul art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999 pentru că la data de 12.05.2014 nu s-au emis bonuri fiscale la punctul de lucru arătat anterior pentru suma de 270 lei, sumă care nu a putut fi justificată într-un alt mod.
Cu privire la situația de fapt reținută în procesul verbal, instanța de fond a constatat că a fost verificat raportul intermediar x emis prin AMEF și prin compararea sumelor din raport cu totalul găsit în casă a rezultat un plus de 270 lei pe care numita V. Nicolița –administrator nu l-a putut justifica, declarând în nota explicativă că rezultă din vânzarea de bunuri fără bonuri fiscale.
Procesul verbal a fost semnat de reprezentantul legal, susținând că obiecțiunile le va formula ulterior.
Din copia notei explicative atașate la dosar rezultă că V. Nicolița a recunoscut că nu a eliberat bon fiscal pentru toate bunurile comercializate și că la control nu a mai avut alte acte de prezentat sau apărări de adăugat. Susținerile din procesul verbal și din nota explicativă sunt probate prin monetarul întocmit la aceeași dată și prin bonul fiscal din 12.05.2014 din care rezultă că în casă a fost găsită suma de 370 lei, fiind fiscalizată doar suma de 100 lei.
Apărarea petentei în sensul că în aceeași zi valorificase către . mărfuri în valoare de 270 lei pentru care a eliberat factură fiscală și chitanță și că nu și-a amintit de existența acestor documente la momentul controlului nu este susținută de alte probe și vine în contradicție cu susținerea reprezentantului petentei de la momentul controlului prin care a arătat că nu are obiecțiuni de făcut și nu are alte documente de prezentat, cu atât mai mult cu cât prin plângere a arătat că această modalitate de vânzare este foarte rară.
Cele reținute anterior cu privire la documentele atașate plângerii în sensul justificării sumei de 270 lei conduc la concluzia întocmirii pro causa a înscrisurilor.
Pentru motivele arătate capătul principal al plângerii este privit ca neîntemeiat.
Cu privire la cererea subsidiară instanța de fond, observând copia registrului de casă pentru luna mai 2014 constată că încasările zilnice ale petentei la acest punct de lucru au fost extrem de mici, majoritatea fiind sub cuantumul sumei găsite la data controlului, această situație conducând la concluzia că suma găsită nefiscalizată nu este mare sub aspectul prejudiciului suferit de stat, iar sancțiunea amenzii de 8000 lei (raportat la încasările zilnice) ar determina imposibilitatea de plată în cazul în care s-ar trece la executarea acesteia, mai ales că sancțiunea complementară este aceea a suspendării activității a acestui punct de lucru pentru trei luni.
Toate cele reținute anterior conduc la concluzia aplicării dispozițiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în conformitate cu care „(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, precum și ale art. 5 pct. 5 din OG nr. 2/2001, în conformitate cu care „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, ale art. 6 alin. 1 din același act normativ, în conformitate cu care „Avertismentul și amenda contravențională se pot aplica oricărui contravenient persoana fizică sau juridică” și ale art. 7, în conformitate cu care „Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune”.
Sintetizând, instanța de fond a apreciat că urmarea produsă din punctul de vedere al valorii sociale este minimă și că repararea conduitei se poate face și printr-o sancțiune mai blândă, aceea a avertismentului, sancțiunea amenzii putând să determine blocarea activității prin imposibilitatea de plată.
Împotriva sentinței civile nr. 6482 din 29 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._ a declarat apel intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de apel a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală în ceea ce privește înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului neținând cont de pericolul social ridicat al sancțiunii contravenționale săvârșite.
Astfel, apelanta intimată a considerat că în mod greșit instanța de fond a dispus înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 10 lit. b) din OUG nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea a solicitat să se observe că în mod greșit instanța de fond a reținut că „urmarea produsă din punctul de vedere al valorii sociale este minimă și că repararea conduitei se poate face și printr-o sancțiune mai blândă, aceea a avertismentului, sancțiunea amenzii putând să determine blocarea activității prin imposibilitatea de plată”.
Dacă nu se emit bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate direct către populație rezultă că nu se înregistrează în contabilitate toate veniturile realizate și pe cale de consecință nu sunt plătite către bugetul de stat taxele și impozitele aferente veniturilor realizate, astfel încât fapta săvârșită de intimate prezintă un grad de pericol social drept pentru care se impune sancționarea cu amendă contravențională și nu cu avertisment.
Odată ce a fost constatată săvârșirea unor fapte care atrag răspunderea contravențională a contribuabililor în conformitate cu prevederile din Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, organul constatator aplică sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, aceasta fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și circumstanțe personale ale contravenientului.
În acest sens, a apreciat că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere că sancțiunea aplicată petentei este justificată de imperativul protejării interesului social și al ordinii de drept, prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală.
Nu se impune o reindividualizare a sancțiunilor aplicate, întrucât acestea au fost corect individualizate prin raportare la pericolul social al faptelor, care rezultă nu numai din modul în care au fost săvârșite faptele ci și din modul în care legiuitorul a stabilit limitele amenzii contravenționale.
Apelanta intimata a susținut că organul de control antifraudă a stabilit amenda ținând cont de fapta contravențională săvârșită, ceea ce arată că sancțiunea aplicată este una legală și temeinică fiind direct proporțională cu gravitatea faptei.
Analizând modul facil în care operatorii economici pot acționa în cazurile de abatere de la prevederile legale și tocmai pentru a evita repetitivitatea faptelor prezentate, s-a luat măsura sancționării contravenționale cu aplicarea amenzii și nu a avertismentului.
Având în vedere cele de mai sus, a apreciat, fără putință de tăgadă, că atâta timp cât fapta este prevăzută ca fiind contravenție de acte normative în vigoare, fapta există și aduce atingere valorilor sociale apărate de legea contravențională, astfel că în mod corect organul de control a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor atacat.
Pentru o mai bună înțelegere a speței de către instanța de apel, a reiterat apărările formulate de instituția apelantă în fața instanței de fond.
În fapt, cu ocazia unui control operativ și inopinat efectuat în data de 12.05.2014, de către inspectorii antifraudă, la punctul de lucru al .. din Tg-J., Complex Rodna, Stand nr. 21, unde societatea desfășoară activitate de comerț cu amănuntul de îmbrăcăminte, în urma comparării datelor înscrise în raportul intermediar Z emis de AMEF, cu suma de bani identificată în casieria unității, s-a constatat o diferență plus de casă de 270 lei, care nu a putut fi justificată prin datele înscrise în documentele emise de AMEF, registrul special sau facturi.
Pentru a justifica plusul de casă astfel determinat s-a luat o notă explicativă d-nei V. Nicolița - administrator și vânzător la data și ora controlului la petenta ., prin care aceasta a precizat că „suma de bani constatată plus de casă de 270 lei, provine din vânzarea de bunuri fără a emite bonuri fiscale”.
În consecință, societatea intimata a fost sancționată contravențional cu amendă de 8000 lei, conform OUG nr. 28/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.10, lit. b, iar suma de 270 lei a fost confiscată.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare a fost suspendată activitatea punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni.
Apelanta intimată a precizat că, în plângerea contravențională, petenta justifică suma de 270 lei constatată plus de casă prin doua documente, factura nr.104/12.05.2014 respectiv chitanța nr. 102/12.05.2014 pe care la data și ora controlului nu le-a prezentat întrucât din cauza „stresului creat, a emoțiilor survenite” a uitat de ele.
În acest sens, a considerat că aceste documente mai sus menționate, au fost întocmite ulterior controlului pentru a justifica în instanță deficiența constatată. A făcut această afirmație întemeindu-se pe următoarele argumente: în nota explicativă dată de d-na V. Nicolița - administrator, în răspunsul la întrebarea nr.1 a precizat că „suma în plus se datorează faptului că nu a eliberat bon fiscal pentru toate bunurile comercializate” iar la răspunsul la întrebarea nr. 3 a precizat faptul că „nu mai am .. nici documente de prezentat”; suma din factură și chitanță justifică cu exactitate plusul de casă, ori în practică se cunoaște faptul că în operațiunile cu numerar, lipsa de monedă divizionară asociată cu folosința prețurilor psihologice (...,99 lei) conduc la mici diferențe de monetar.
În procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/12.05.2014 s-a precizat foarte clar că la data și ora controlului suma de 270 lei nu a putut fi justificată cu factură.
Apelanta a invocat dispozițiile OUG nr. 28/1999, privind obligativitatea operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: Art. 1 alin. (1) „ Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale”. În speță, pentru mărfurile pe care petenta susține că le-a vândut și a întocmit factura nr. 104/12.05.2014 către . avea obligația de a emite bon fiscal și nu chitanță întrucât desfășoară comerț cu amănuntul conform art. 1, alin. 1 mai sus amintit.
Art. 1 alin. (2) „Operatorii economici ... utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală”. În situația în care aparatele de marcat electronice fiscale sunt defecte sau în imposibilitatea de a fi utilizate, se aplică prevederile art. 1, alin 4, care sunt în sensul că „până la repunerea în funcțiune a aparatelor de marcat electronice fiscale, operatorii economici sunt obligați să înregistreze într-un registru, special întocmit în acest sens, toate operațiunile efectuate și să emită facturi fiscale pentru respectivele operațiuni, la cererea clientului”.
Art. 11, pct.(3) „sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor, sau de prestare a serviciilor, aparținând operatorilor economici prevăzuți la art.1, alin.(1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art.1, alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat”.
Așadar, a considerat că agenții constatatori au respectat prevederile OUG nr.28/1999 privind obligativitatea operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea complementară aplicată în cauză fiind obligatorie și nu opțională și s-a dispus ca urmare a faptei contravenționale săvârșite.
Această sancțiune complementară urmărește protejarea ordinii de drept și a interesului social, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 308/2013 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25.07.2013.
În ceea ce privește solicitarea petentei de anulare a procesului verbal contestat, a menționat faptul că acesta îndeplinește toate condițiile de validitate prevăzute de art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001 republicată,cu modificările și completările ulterioare, faptele constatate fiind descrise în mod complet, încadrate corect și sancționate corespunzător gradului de pericol social reprezentat.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, a solicitat admiterea cererii de apel astfel cum a fost formulată, schimbarea în tot a sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În temeiul dispozițiilor art.411 teza I alin. (2) din Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea celor învederate, apelanta intimată înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și orice alte mijloace de probă care se vor dovedi utile și pertinente în cauză.
În temeiul dispozițiilor art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă, intimata petentă . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta intimată, ca nefundat și menținerea sentinței nr. 6482/29.10.2014 a Judecătoriei Târgu-J. ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării, intimata petentă a arătat că prin sentința civilă nr. 6482/29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, instanța a admis în parte plângerea formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata ANAF - DRAF Tg-J., în sensul că „înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin PV . nr._/2014 cu sancțiunea avertisment”.
În acest sens, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, având în vedere că apelanta susține eronat că „în mod greșit instanța a dispus înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul”, instanța doar reapreciind gravitatea faptei constatate de echipaj de control a DRAF la data de 12.05.2014, modificând sancțiunea contravențională aplicată cu „avertismentul” prevăzut de OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, instanța a ținut cont de faptul că sancțiunea aplicată de echipa de control este disproporțională cu gravitatea faptei. Totodată, la aplicarea sancțiunii, echipa de control din cadrul DRAF Tg-J. nu a ținut cont de prevederile art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001, care prevede că „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului
Ori, ținând cont de suma de 270 lei, de criza economică prin care trece economia țării, de situația economică a ., a considerat că amenda de 8.000 lei nu este proporțională cu fapta, care din punctul său de vedere nici nu există, suma de 270 lei fiind încasată pe baza de chitanță fiscală.
De asemenea, instanța de fond în mod corect a reținut că „urmarea produsă din punct de vedere al valorii sociale este minimă și că repararea conduitei se poate face și printr-o sancțiune mai blândă, aceea a avertismentului, sancțiunea amenzii putând să determine blocarea activității prin imposibilitatea de plată.
De asemenea, intimata petentă a susținut că apelanta justifică în mod eronat aplicarea amenzii și nu a avertismentului pentru a evita repetitivitatea faptelor prezentate, fără a preciza că . se află la prima abatere constatată de inspectorii DRAF.
În apelul înregistrat la instanța de fond, apelantul apreciază că „în mod corect organul de control a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor”, a precizat că nici în acțiunea depusă nu a contestat că nu au fost respectate din punct de vedere al întocmirii prevederile OG nr.2/2001, contestând doar faptul că sancțiunea dispusă raportată la gravitatea faptei constatate este mult prea exagerată, fapt constatat și de instanța de fond, care în mod corect, a apreciat că „sunt îndeplinite condițiile prevăzute de temeiurile de drept …. Pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment”.
Totodată, intimata petentă a reiterat motivele acțiunii depuse de aceasta la instanța de fond: „În mod greșit pârâta menționează că diferența de 270 lei „nu a putut fi justificată prin datele înscrise în documentele emise de AMEF, registrul special sau facturi” întrucât singurul document solicitat de echipa de control și la care se face referire atât în procesul-verbal întocmit cât și în toate anexele acestuia este Raportul intermediar Z emis de AMEF. Echipa de control nu a identificat factura fiscală nr. 104/12.05.2014 și nici chitanța nr. 102/12.05.2014, deoarece, în mod total eronat, atât dumnealor cât și reprezentantul societății au omis să verifice și alte documente care puteau justifica proveniența sumei respective, în speța facturi și chitanțe fiscale, dispoziții de încasare/plată, etc.
Mai mult, în Nota explicativă, dna V. Nicolița precizează la prima întrebare că „nu a eliberat bon fiscal pentru toate bunurile comercializate”, fiind sinceră, dar omițând vânzările făcute pe bază de chitanță fiscală ;
La stabilirea unor diferențe era în mod imperios obligatoriu că toate documentele care puteau justifica încasări din vânzări sau depuneri în casierie să fie verificate și vizate de echipa de control, iar aplicarea unor sancțiuni atât de drastice să se facă nu doar după o analiză foarte sumară a activității . din acea dată.
De asemenea, în mod greșit pârâta menționează că avea obligativitatea de a emite „bon fiscal și nu chitanța” dar, ținând cont de forma juridică a clientului, în speță societatea comercială, putea emite și chitanța fiscală, obligația emiterii bonului fiscal fiind conform prevederilor art. 1 alin. 1 „Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri ......... direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale”, în mod obligatoriu doar pentru persoane fizice, fără a preciza în mod expres obligația de a emite bon fiscal pentru toate tipurile de clienți.
Intimata petentă a mai precizat că, întrucât în procesul-verbal a fost introdus și faptul că la data și ora controlului suma de 270 lei „nu a putut fi justificată cu factura”, acesta a fost motivul pentru care reprezentanta . a menționat în scris în cadrul acestuia că „eventuale obiecțiuni le va formula ulterior”.
Față de considerentele expuse mai sus, intimata petentă a solicitat respingerea apelului ca nefondat menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr. 6482/29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J..
În conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând apelul de față, prin prisma celor invocate, Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința de fond, a fost admisă în parte plângerea contravențională, formulată de petentă în contradictoriu cu intimatele și a fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal . nr._/2014, în cuantum de 8.000 lei cu sancțiunea avertismentului.
De menționat că, prin procesul verbal criticat, s-a dispus sancționarea petentei cu amendă contravențională, în cuantum de 8.000 lei, fiind dispusă și măsura complementară a suspendării activității pe o perioadă de trei luni la punctul de lucru din Complexul comercial Rodna Tg-J., în temeiul art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999 pentru că, în data de 12 mai 2014, nu s-au emis bonuri fiscale la punctul de lucru arătat anterior pentru suma de 270 lei, sumă care nu a putut fi justificată într-un alt mod și care astfel a fost confiscată.
În cererea de apel, apelanta intimată invocă aspecte ce țin de gradul concret de pericol social al faptei reținute în sarcina petentei intimate.
Deși face vorbire despre un grad extrem de ridicat al acesteia, apelul declarat nu este fondat, prin prisma probelor administrate în cauza dedusă judecății.
Astfel, Tribunalul apreciază, la fel ca și instanța de fond că, în raport de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, analizate în extenso în considerentele hotărârii, se justifică acordarea clemenței față de aceasta, prin înlocuirea sancțiunii drastice a amenzii, cu cea mai blândă, a avertismentului.
Se apreciază că, în ciuda motivării din cererea de apel, asupra gradului concret de pericol social al faptei, din actele dosarului se poate identifica premisa că, prin aplicarea avertismentului, se poate determina petenta ca, în viitor să nu mai comită asemenea fapte.
Mai mult, prin aplicarea avertismentului, scopul educativ al sancțiunii va fi atins, cu atât mai mult cu cât sancțiunea deosebit de drastică a amenzii ar fi de-a dreptul împovărătoare pentru petentă și totodată disproporționată, în raport de împrejurările concerte ale săvârșirii contravenției, dat fiind că, prin executarea acesteia și mai ales, prin suspendarea activității Punctului de lucru pentru trei luni, s-ar produce dezechilibre grave în activitatea firmei.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 480 Cod procedură civilă, apelul de față va fi respins, iar sentința de fond va fi menținută, ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr. 6482 din 29 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă ., cu sediul în Târgu-J., ., ., ., județul Gorj, ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, I. S. | Judecător, S. I. T. | |
Grefier, E. R. P. |
Red. S.T./Tehnored. P.R.
Jud. fond: P. D.
4 ex./06 iulie 2015
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 743/2015. Tribunalul GORJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
