Obligaţia de a face. Sentința nr. 205/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 205/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 776/95/2014
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
Sentința nr. 205
Ședința publică din 20 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. S.
Grefier C. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamantul B. M. I., în contradictoriu cu pârâta P. C. Săulești, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că prin încheierea de ședință din data de 13 Iunie 2014, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 411 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă și că, potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 12.02.2014, sub nr._, reclamantul B. M. I., în baza normelor imperative ale Legii nr. 544/2001, în termen legal a formulat plângere îndreptată împotriva Primăriei C. Săulești Gorj, reprezentată legal prin numitul D. Rucsandra C. C., în calitate de primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia de a-i pune la dispoziție informațiile publice solicitate prin cererea depusă sub nr. 6.091/17.12.2013, respectiv prin reclamația administrativă depusă sub nr. 113/13.01.2014, prin care a solicitat instituției de mai sus să-i comunice următoare:
1. comunicarea tuturor conturilor bancare, din Țară și Străinătate, deținute de către P. C. Săulești, cât și cele deschise pe numele Unității Teritorial Administrative ale C. Săulești-Gorj;
2. comunicarea codului unic de identificare fiscală, a codului unic din registrul comerțului, aferente Primăriei C. Săulești-Gorj, respectiv cele ale Unității Teritorial Administrative ale comunei Săulești-Gorj;
3. comunicarea numelui și prenumelui, persoanei din cadrul Primăriei C. Săulești, desemnată cu punerea în executare a hotărârilor judecătorești, învestite cu formulă executorie, cât și plata către persoana care a avut câștig de cauză a tuturor cheltuielilor de judecată admise prin hotărârea judecătorească.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, pârâtele au refuzat în mod tacit comunicarea datelor solicitate în mod legal evidențiate mai sus, astfel încât, acțiunea prezentei plângeri este admisibilă potrivit art. 7. N (1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. în cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor.
(3) Solicitarea și obținerea informațiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condițiile tehnice necesare, și în format electronic.
Așadar de la data de 17.12.2013, respectiv de la data de 13.01.2014, când s-au depus la cele două cereri, timpul alocat de 30 de zile lucrătoare, alocate de Legea nr. 544/2001, s-au epuizat, iar pârâtele nu au formulat nici un răspuns față de cele două cereri.
Prin urmare potrivit art. 22. N (1) în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
(2) Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.
(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.
(4) Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.
(5) Atât plângerea, cât si apelul se judecă în instanță în procedură de urgentă si sunt scutite de taxă de timbru.
Pe cale de consecință, avându-se în vedere reaua-credință a pârâtelor se impunea admiterea prezentei plângeri, așa cum acesta a fost formulată mai sus, prin obligarea pârâtelor de a pune de îndată la dispoziție datele solicitate în mod legal.
Date ce nu sunt clasificate, potrivit normelor imperative ale Legii nr. 544/2001, pentru refuzul tacit al pârâtelor de a îmi furniza datele solicitate, în conformitate cu art. 22, pct. 2, din Legea nr. 544/2001, solicit obligarea pârâtelor la plata a câte 10.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale.
Motivat de faptul că în lipsa informațiilor de mai sus nu, reclamantul a arătat că nu poate pune în executare o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, prin care numitul D. Rucsandra C. C., în calitate de Președinte al Comisei locale de fond Funciar Săulești, a fost obligat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În dovedirea considerentelor de mai sus, reclamantul a solicitat în baza normelor Noului Cod de Procedură Civil, încuviințarea probei cu înscrisuri, pentru care a anexat la prezenta ca probatoriu următoarele înscrisuri în copie: cerere formulată în baza Legii nr. 544/2001, depusă sub nr. 6091/17.12.2013; reclamație administrativă formulată în baza legii nr.544/2001, depusă sub nr. 113/13.01.2014; după dispozitivul sentinței civile nr. 1141/2013, din data de 05.04.2013, ceea ce probează și justifică interesul legitim privitor la obligarea pârâtelor la plata daunelor morale.
Prin încheierea de ședință de la data de 13 Iunie 2014, tribunalul, având în vedere că la acest termen, nici una dintre părțile legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 N.C.P.C., pentru lipsa părților.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției perimării acțiunii invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 416 Noul Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Potrivit art. 420 Noul Cod de Procedură civilă, perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.
Din verificarea actelor dosarului, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data 13 Iunie 2014, când a fost suspendată cauza potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 N.C.P.C. și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din culpa părții reclamante, care nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării procesului.
Mai mult, pe durata suspendării părțile aveau deschisă calea recursului împotriva încheierii de suspendare, cale de atac de care nu au uzat.
Totodată, tribunalul constată că în speță nu sunt incidente eventuale cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 și art. 418 din Noul Cod de procedură civilă.
Față de considerentele ce preced și având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii pe o perioadă de mai mult de 6 luni de la data suspendării, tribunalul urmează să constate perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constantă perimată acțiunea formulată de către reclamantul B. M. I., identificat prin C.N.P._, domiciliat în comuna Săulești, ., în contradictoriu cu pârâta P. C. Săulești, cu sediul în .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 20 Februarie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, O. C. S. | ||
Grefier, C. C. |
Red. O.C.S.
Tehnored. C.C.
4 ex./04 Martie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 10/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 420/2015.... → |
|---|








