Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 502/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 502/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 1690/268/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 502/2015
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Completul compus din:
Judecător: Banyai E. - Președinte
Judecător: B. R. J.
Grefier: M.-O. I. E.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul K. M. împotriva sentinței civile nr. 2194 din data de 23 octombrie 2014 a Judecătoriei O. S., în contradictoriu cu intimata P. COMUNEI MUGENI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2015, iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2194 din data de 23 octombrie 2014 a Judecătoriei O. S.s-a respins plângerea petentului K. M., în contradictoriu cu intimata P. COMUNEI MUGENI PRIN PRIMAR.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție nr. 178/7.07.2014 petentul a fost sancționat cu o amendă de 5.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26, al.1, lit. a din Legea 50/1991, respectiv pentru construirea unui gard de împrejmuire fără autorizație de construcție.
Petentul nu contestă săvârșirea contravenției doar cuantumul amenzii contravenționale aplicate ca fiind exagerat.
Limitele amenzii pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26, al.1, lit. a din Legea 50/1991 sunt prevăzute de art. 26 al.2 ca fiind între 1.000 și 100.000 lei.
Din actele depuse de intimat rezultă că petentul anterior aplicării sancțiunii contravenționale a fost somat, ca urmare a sesizării depuse de 19 cetățeni, să deblocheze drumul de acces care servește mai multe proprietăți (f.18 – 20).
Petentul a refuzat primirea adreselor trimise lui cu confirmare de primire.
Susținerile petentului în sensul că proprietatea terenului formează obiectul unui litigiu în curs de soluționare denotă rea - credință din partea petentului atunci când a construit împrejmuirea deși știa că limitele proprietății nu sunt stabilite.
Față de gravitatea contravenției, atitudinea petentului de a restricționa accesul unui număr mare de persoane și de a nu lua nici o măsură de la data constatării contravenției și pe parcursul soluționării prezentei plângeri pentru înlăturarea consecințelor contravenției săvârșite, formează convingerea instanței că sancțiunea aplicată este corespunzătoare. Deși contravenientul este la prima încălcare a normelor contravenționale prin menținerea împrejmuirii și implicit perpetuarea consecințelor contravenției săvârșită este evident că o sancțiune mai mică sau sancțiunea avertisment este neîndestulătoare.
Pe baza considerentelor de mai sus instanța a respins plângerea petentului K. M. în contradictoriu cu intimata ..
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul K. M., solicitând, în baza art. 186 din NCPC, repunerea în termenul de apel împotriva acestei hotărâri judecătorești pronunțate in fond de prima instanța. Mai solicită admiterea apelului în baza art. 480 alin.2 NCPC cu anularea hotărârii atacate și judecarea procesului evocând fondul ori schimbarea in tot a hotărârii apelate în sensul de a dispune:
- înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în suma de 5.000 lei, cu care a fost sancționat prin Procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. 1780 din data de 07.07.2014 și comunicat la data de 15.07.2014, încheiat de către pârâta pentru contravenția prevăzuta de art. 26 alin. 1, lit. a din Legea nr. 50/1991, cu sancțiunea avertismentului, fără cheltuieli de judecată.
În cadrul motivelor arată că, sentința susmenționat i-a fost comunicată de instanță doar la data de 19.01.2015, când a găsit această hotărâre în cutia poștală și datorită faptului că de pe adresa instanței nu a rezultat data expedierii/comunicării hotărârii a procedat la verificarea comunicării hotărârii din dosarul cauzei la arhiva Judecătoriei O.-S.. Spre surprindere lui, arată apelantul a constat că, i s-a comunicat că această hotărâre și deja a rămas definitivă la data de 13.01.2015, întrucât din Registrul de înmânare a actelor de procedura al Judecătoriei figurează data de 12.12.2014 ca data comunicării prin afișare a hotărârii. Apelantul menționează că a procedat la verificarea cutiei poștale în fiecare zi (numele său fiind înscrisă pe cutia poștală), întrucât aștepta aceasta hotărâre încă de la sfârșitul lunii octombrie, însă Sentința civilă nr. 2194/23.10.2014 a Judecătoriei O.-S. a fost pusă în cutia poștală doar la data de 19.01.2015. Întrucât nu i s-a comunicat de către instanța hotărârea la data de 12.12.2014, pentru a o putea apela în termenul neîntemeiat consemnat al comunicării prin afișare către el, arată că, a fost în imposibilitatea de a face demersurile necesare pentru promovarea apel în acel termen, neavând cunoștință despre aceasta hotărâre. Pentru aceste motive solicită a dispune, cu considerarea celor de mai sus repunerea apelantului în termenul de apel.
Apelantul consideră că, sentința apelată este nelegală și netemeinică prin lipsa de referire la cvasitotalitatea apărărilor sale, care sunt trecute sub tăcere ca și cum nu ar fi existat, încălcându-i dreptul la un proces echitabil, în care apărările sunt luate în considerare. Fie și în cazul înlăturării acestor apărări instanța ar fi trebuit a le opune argumente, probe și motivări, care să justifice existenta judecării temeinice a fondului. Aceasta echivalează cu necercetarea fondului cauzei, instanța de fond respingându-i plângerea fără a intra în judecata fondului cauzei, care a constat tocmai în învederarea circumstanțelor atenuante care îl îndreptățesc la înlocuirea sancțiunilor contravenționale aplicate.
Apreciază că, prima instanța i-a tăgăduit dreptul la individualizarea sancțiunilor contravenționale, care presupune, în cazul constatării existentei circumstanțelor atenuante, a da efect acestora prin coborârea sub limita minimă legală la aplicarea sancțiunilor, demers care în materie contravenționala echivalează cu alternativa avertismentului, prevăzuta de O.G. nr. 2/2001, art. 7, alin.3. Arată că, prima instanța nu a reținut aspectul de netăgăduit că nu avea antecedente contravenționale, respectiv era lipsit de orice sancțiuni contravenționale acestui act sancționar în speță, împrejurare față de care ar fi trebuit să-i acorde circumstanțele atenuate solicitate.
Prima instanța a omis a face orice apreciere asupra invocatelor în apărarea sa, prin care a arătat instanței că a fost nevoit a proceda la remedierea împrejmuirii imobilului în ., jud. Harghita, prin repararea pe alocuri și construirea unui gard nou pe unele porțiuni foarte deteriorate, întrucât atât animalele domestice din vecinătăți cât și cele sălbatice treceau prin culturile din gradina sa, distrugându-i, producându-i pagube repetate.
Deși a reclamat acest fapt la P. Comunei Mugeni, însuși autoritatea căreia îi aparține agentul constatator, i-a recomandat să procedeze la împrejmuirea corespunzătoare a acestui teren, lucrări pentru care i s-a spus că, fiind doar reparare de gard, nu necesită autorizație, iar el s-a conformat acestor recomandări verbale, cu buna credință.
Pe de alta parte, arată că, dreptul de proprietate asupra acestui teren nu este încă clarificat, pendinte pe rolul Judecătoriei O.-S. în dosarul cu nr._, fiind un litigiu civil în care s-au dispus deja două expertize topografice, cauza cu termenul următor de judecata la 10.09.2014. Ca urmare, i s-a adus totodată la cunoștință de funcționarii reprezentantul primăriei că nu poate formula o eventuală cerere pentru autorizație de construire pentru gard, în condițiile de existența litigiului, întrucât i-ar fi și formal refuzată.
Pentru aceste motive, solicită înlocuirea amenzii de 5.000 lei cu avertismentul.
Având în vedere că scopul pedepsei este în primul rând educativ, inclusiv cu funcția de exemplaritate, în cazul în care se apreciază că nu este suficientă o sancțiune ușoară, caracterul sancțiunii devine represiv. Aceasta este logica aplicării sancțiunilor în materia dreptului penal, unde, în cazul unei ușoare și prime abateri există posibilitatea renunțării la pedeapsă, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea pedepsei, deși legea prevede pentru fapta pedeapsa cu închisoarea. Dacă în materia dreptului penal, în care faptele sunt de o gravitate superioară față de contravenții, există această posibilitate de acordare a clementei față de un făptuitor primar, în considerarea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, cu atât mai mult, pentru egalitate de tratament și în virtutea dreptului la un proces echitabil, se poate aplica sancțiunea avertismentului în acest caz. Față de aceste împrejurări solicită instanței a aprecia că aceasta sancțiune a avertismentului este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, respectiv acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și de a-l determina să adopte pe viitor un comportament de conformare cu cerințele formalităților legale.
Jurisprudența CEDO a statuat ca între apărarea dreptului la proprietate și cerințele interesului general trebuie să domnească injust echilibru - cauza Hentrich/Franța, (Hotărârea din 03 iulie 1995), precum și aceea de a nu se impune o povară excesivă, trebuind reținut în virtutea principiului de proporționalitate, ridicat la rang de principiu general al dreptului comunitar, că legalitatea unei reglementari este subordonată condiției ca mijloacele pe care le folosește să fie capabile să realizeze obiectivul urmărit în mod legitim de reglementarea în cauză și să nu meargă dincolo de ceea ce este necesar pentru a-l atinge, dat fiind că atunci când poți alege din mai multe măsuri corespunzătoare, se impune recurgerea la cea mai puțin constrângătoare (Hotărârea Industriaș Pesqueras/Comisie 24.04.1996, NMB s.a/Comisie 22.01.1997).
În acest sens, invocă și Hotărârea CEDO în Cauza A. contra României (2007), în care Curtea Europeană a decis că: „in cauzele contravenționale contravenientul beneficiază de toate garanțiile procesului penal", inclusiv dreptul la individualizarea sancțiunii contravenționale, conform circumstanțelor obiective si subiective, personale ale contravenientului cum sunt cele antementionate. Pentru aceste motive solicită admiterea cererii sale de repunere în termenul de apel ca întemeiată și admiterea apelului, dispunând conform anterioarelor.
În drept invocă disp. art. 186 și art. 480 alin.2 NCPC, art. 34, art. 5(5), art. 6(1), art. 7(2) din OG nr. 2/2001, cu modificările Legii nr. 76/2012 și disp. Legii nr. 50/1991.
Situându-se pe o poziție procesuală contradictorie, intimata COMUNEI MUGENI prin PRIMAR a formulat întâmpinare.
Intimata sub aspectul procesual, invocă excepția tardivității apelului cu consecința respingerii cererii de repunere în termen și anularea apelului ca tardiv formulat, iar pe fond solicită respingerea apelului ca fiind nefundat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată pe care Ie va efectua în apel.
În cadrul motivelor, sub aspectul procesual, invocă excepția tardivității apelului cu consecința respingerii cererii de repunere în termen și anularea apelului ca tardiv formulat. Arată că, termenul legal de declarare a apelului împotriva Sentinței civile nr. 2194/23.10.2014 a Judecătoriei O. S. este de 30 de zile, iar acest termen a expirat la data de 12 ianuarie 2015. În consecință declararea apelului Ia data de 10 februarie 2015 este realizată peste termenul legal prevăzut de legiuitor, sens în care se impune anularea apelului ca tardiv formulat.
Potrivit alin. 1 al art. 186 NCPC, părții care a ratat termenul procedural și urmărește o repunere în termen îi incumbă sarcina de a dovedi ca întârzierea a fost rezultatul unor motive temeinice, produse anterior datei împlinirii termenului. Apreciază că, în cauza de față, apelantul nu a făcut dovada faptului că anterior împlinirii termenului de apel, respectiv anterior datei de 12 ianuarie 2015, el ar fi fost împiedicat datorită unor motive temeinicie să declară apel împotriva sentinței instanței de fond. Simpla afirmația din partea apelantului că el nu ar fi primit-o sentință instanței de fond în cutia poștală decât numai la data de 19 ianuarie 2015 este nedovedită și nu poate sta în baza cererii de repunere în termen. Așa cu rezultă din piesele dosarului toate actele de procedură i-au fost comunicate apelantului la adresa din O. S., . .. Din procesul verbal de comunicare aflat la fila 45 din dosarul de fond rezultă fără echivoc faptul că comunicarea sentinței atacate pe seama apelantului a avut loc la data de 12 decembrie 2014.
Potrivit art. 164 alin. 4 NCPC, mențiunile din procesul verbal privitoare la faptele constatate de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals. Mențiunea agentului constatator privind data comunicării sentinței instanței de fond nu poate fi combătută decât numai prin procedura înscrierii în fals - însă această procedură nu a fost inițiată până în momentul de față. Având în vedere faptul că apelantul nu a respectat termenul legal și imperativ de declarare a apelului împotriva sentinței civile atacate se impune anularea apelului ca tardiv formulat.
Pe fond, consideră că apelul formulat împotriva sentinței instanței de fond este neîntemeiat drept pentru care solicită respingerea acestuia și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și întemeiată.
Arată că, apelantul nu contestă starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, însă susține că amenda contravențională este prea severă raportată de situația materială a contravenientului. În acest sens arată că limitele legale ale sancțiunii amenzii contravenționale pentru săvârșirea faptei contravenționale reglementate la art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 este de 1._ lei.
Potrivit art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991, în condițiile acestei legi nu se aplică sancțiunea avertismentului. În aceste condiții, cererea apelantului pare a fi absolut nefondată, mai ales că din actele și piesele dosarului nu rezultă că fapta concret săvârșită ar avea un grad de pericol social redus. Așa cum în mod întemeiat a reținut instanța de fond față de gravitatea contravenției, atitudinea petentului de a restricționa accesul unui număr mare de persoane și de a nu lua nicio măsură de la data constatării faptei se poate reține că sancțiunea concret aplicată este corespunzătoare.
Nu poate fi acceptată ideea că împrejmuirea unui teren folosit de o comunitate drept drum de acces fără autorizație de construire ar avea gradul de pericol social infirm sau inexistent. Problema cea mai mare este faptul că petenul-apelant nici măcar în momentul de față nu înțelege gravitatea faptei sale contravenționale. Împrejurarea că terenul în litigiu nu are o situație juridică clarificată dovedește și mai mult faptul că petentul nu ar fi avut dreptul să edifice fără autorizație de construire o împrejmuire din beton și sârmă zincată.
Intimata apreciază că, instanța de fond a analizat pozițiile și apărările părților, respectiv a administrat probele solicitate de părți, însă așa cum rezultă din considerentele sentinței, convingerea instanței a fost că sancțiunea amenzii de 5.000 lei este legală și corespunzătoare.
În raport de toate aceste elemente solicită în principal respingerea cererii de repunere în termen și admiterea excepției invocate, iar în subsidiar, respingerea apelului ca fiind nefondat cu cheltuieli de judecată.
În drept, intimata invocă prevederile art. 205 și urm. art. 453 NCPC.
În cadrul adresei depusă la data de 20.05.2015. apelantul arată că, P. Comunei Mugeni nu a dat Act de proprietate la imobilul situat în comuna Mugeni, .. Casa de locuit a fost construită în anul 1958 de către părinți săi, tata K. M. și mama K. Julianna. Casa a fost lărgită în anul 1970 cu două camere, bucătărie și baie cu Autorizație de Construcție Legală. Din cauza lipsei Actului de proprietate s-a promovat o . procese de-a lungul anilor de care este răspunzătoare P. Comunei Mugeni. La data de 9 mai 2014 P. Comunei Mugeni a depus o plângere împotriva suspectului K. M., pentru blocarea drumului clasificat ca drum vecinal, situat în capătul imobilului nr. 152. Construirea gardului de către K. M. fără autorizație de construcție în luna mai 2013. Dosar penal nr. 731/P/2014. Gardul a fost construit paralel cu un așa zis drum de țară care duce la teren agricol extravilan și nu împiedică cu nimic circulația respectivă. Dosarul a fost clasat la data de 01 august 2014. Dreptul de proprietate asupra acestui teren este rezolvată de către Tribunalul Harghita în dosarul nr._ . definitivă. Cu construirea unui gard înconjurător la marginea satului, unde în mod normal nu trebuie autorizație de construcție, astfel am putut apăra recolta. În urma aplicării legii a fost sancționat cu suma de 5000 lei care este o sumă foarte mare pe care nu o poate să o plătească fiind într-o stare financiară gravă primind 800 lei din care rețin 300 lei pentru cheltuieli de judecată pentru un alt caz.
În continuare, apelantul reia cele arătate în plângere și solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravențională de 5000 lei cu sancțiunea avertismentului, fără cheltuieli de judecată.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, reglementat de art.476-478 Cod procedură civilă, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. 186 alin. 1 C.proc.civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate";, reieșind, deci, că singura posibilitate ca partea să fie repusă în termenul de declarare a căii de atac este aceea ca respectiva parte să probeze că întârzierea în declararea apelului a fost datorată unor motive temeinic justificate.
Termenul legal de declarare a apelului împotriva Sentinței civile nr. 2194/23.10.2014 a Judecătoriei Odorehiu S. a fost de 30 de zile, iar acest termen a expirat la data de 12 ianuarie 2015.
În speță, apelul a fost depus Ia data de 10 februarie 2015. Din procesul verbal de înștiințare (fila 45), rezultă că sentința atacată a fost comunicată apelantului la data de 12 Decembrie 2014, fiind depusă în cutia poștală.
Afirmația apelantului că nu ar fi primit sentința instanței de fond în cutia poștală decât numai la data de 19 ianuarie 2015 este nedovedită și nu poate sta în baza cererii de repunere în termen.
În raport de cele ce preced, urmează fie respinsă cererea de repunere în termenul de apel și în consecință va fi respins apelul ca fiind tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea apelantului K. M. de repunere în termenul de apel.
Respinge apelul formulat de apelantul K. M. dfomiciliat în O. S., ., . în contradictoriu cu intimata P. . Sentinței civile nr.2194 din data de 23 Octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria O. S., ca fiind tardivă.
Obligă apelantul la plata sumei de 930,00 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 Iunie 2015.
Președinte Judecător
Banyai E. B. R. J.
Pt. jud. BR J., fiind plecat în concediu de odihnă, semnează președintele completului Banyai E.
Grefier:
M.-O. I. E.
Pt. M. O.I.E.,fiind plecată
în concediu de odihnă, semnează prim-grefier
I. B.
Red. B.E.
Primit: 08.07.2015.
Tehnored/id:08.07.2015.
Ex. 4/A.IM.
Jud. de fond: Malaiesiu G.R.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 465/2015. Tribunalul HARGHITA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 325/2015.... → |
|---|
