Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 422/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 422/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 4594/258/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 422
Ședința publică din data de 20 mai 2015
Completul compus din:
Judecător: Banyai E. - Președinte
Judecător: B. R. J.
Grefier: M.-O. I. E.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE HARGHITA împotriva sentinței civile nr. 2935 din data de 02 decembrie 2014 a Judecătoriei Miercurea C., în contradictoriu cu intimata S.C. C. S. S.R.L., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei, av. Kolumban T., lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența, potrivit prevederilor art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Reprezentantul intimatei depune la dosar delegația de reprezentare. Declară că nu mai are de propus alte probe.
Nefiind de administrat alte probe, instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond, reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului, ca nefondat.
Consideră că prima instanță a pronunțat o hotărâre întemeiată și legală, arătând că la data efectuării controlului, 28.07.2014 nu era posibilă folosirea uleiului uzate, arătând că în rezervor au fost păstrate numai o cantitate mică de motorină care a fost utilizată pentru spălarea pieselor de schimb și nu ulei uzat.
Arată că intimata este o fundație germană care creează locuri de muncă pentru copiii cu handicap, considerând că amenda aplicată nu este justificată invocând situația economică a intimatei.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2935 din data de 02 decembrie 2014 a Judecătoriei Miercurea C., s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul ANAF -DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., – DIRECȚIA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, și în consecință
A fost modificat procesul verbal ./20 nr._/28.07.2014 în sensul reducerii sancțiunii amenzii de la suma de 50.000 de lei la suma de 20.000 de lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal ./20 nr._/28.07.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă de 50.000 de lei întrucât în urma controlului la punctul de lucru din . la ora 15,00 s-a constatat că societatea deține un generator de aer cald care funcționează prin arderea combustibilului lichid, în rezervorul cazanului s-a găsit 20 de litri de ulei uzat fiind prelevat probe pentru analiză de laborator și de asemenea s-a găsit cantitatea de 800 de litri de ulei uzat. Astfel societatea nu și-a îndeplinit obligația legală de a plăti acciza încălcând prevederile art.78 alin.3 și alin.4 din HG nr.44/2004.
Fapta constituie contravenție conform art.221 indice 3 alin.2 lit.a din Legea nr.571/2003 iar sancțiunea s-a aplicat în temeiul art.221 indice 3 alin.3 lit.a.
Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 19 din O.G. nr. 2/2001 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din același act normativ.
În cuprinsul procesului verbal se constată scris de către mână că „obiecțiunile le voi formula ulterior”, astfel că nu se justifică susținerea petentei că nu a fost lăsată să-și formuleze obiecțiuni. Pe de altă parte lipsa acestora se sancționează cu nulitate relativă, pentru care petenta trebuie să dovedească o vătămare care nu se poate înlătura altfel decât prin anularea actului sancționator. În cazul de față petenta și-a exprimat obiecțiunile în fața instanței de judecată.
Art.221 ind.3 alin.2 lit.a din Codul fiscal prevede „(2) Următoarele fapte constituie contravenții:
a) deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu prezentul titlu;” iar limitele amenzii sunt între 20.000 lei – 100.000 de lei.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a analizat în continuare din perspectiva garanțiilor instituite de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului în materie penală, între care și prezumția de nevinovăție.
Față de cauzele pronunțate de către instanța de contencios european, între care și cauza A. contra României, materia contravențională din dreptul român are natură penală, faptele contravenționale fiind suficient de grave, iar sancțiunile suficient de aspre, cu o aplicabilitate generală și un rol preventiv.
Astfel, în aplicarea noțiunii europene autonome de penal, în judecarea plângerilor împotriva constatării și sancționării unei contravenții, se impune a fi respectată prezumția de nevinovăție așa cum rezultă din art. 6 paragraful 2 CEDO.
Având în vedere cele de mai sus, intimatul trebuie în fața instanței de judecată să probeze cele consemnate în actul administrativ încheiat, petentul beneficiind de prezumția de nevinovăție și nefiind obligat să dovedească aspecte contrare celor susținute de agentul constatator.
Conform certificatului de analiză nr.485/16.10.2014 rezultă că proba reprezintă alt ulei greu decât motorina și păcura.
Din proba testimonială rezultă că într-adevăr dețineau cantitatea de 800 de litri de ulei uzat, însă în sobă nu era ulei uzat ci motorină – dar rezultatul analizelor nu confirmă acest lucru.
Proba testimonială se consideră subiectivă, martorul fiind șeful de atelier, angajatul societății petente, dând explicații pentru cantitatea de ulei uzat acumulat de mai mulți ani precum și faptul că nu funcționează soba, însă totuși o cantitate de ulei s-a găsit în soba respectivă.
Având în vedere cele de mai sus instanța a constatat că fapta contravențională reținută există și a fost săvârșită de către societatea petentă.
Cu privire la sancțiunea aplicată instanța a constatat că acesta a fost stabilită între limitele legale prevăzută de actul normativ, iar sub aspectul individualizării sancțiunii dispuse, instanța a apreciat că este nu justă. Astfel, potrivit art.5 alin.5 din O.G. nr.2/2001 „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, iar potrivit art.21 alin.3 din același act normativ, la stabilirea în concret a pericolului social se ține seama de mai multe elemente, cum ar fi: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul de comitere, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului.
Gradul de pericol social rezultă în concret din fapta săvârșită precum și consecințele acestuia respectiv prejudicierea bugetului de stat prin neplata accizelor, însă nu se justifică amenda în cuantum de 50.000 de lei, având în vedere că societatea petentă este un contravenient primar.
Având în vedere cele de mai sus instanța a admis în parte plângerea contravențională și modifică amenda aplicată la minimul legal prevăzut de actul normativ, reducând de la 50.000 de lei la 20.000 de lei.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apelDirecția Generală Regionala a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, solicitând admiterea și schimbarea hotărârii atacate, în condițiile stipulate de art.480 alin.2 cod procedura civila, respingerea acțiunii formulata de către reclamanta ca netemeinică.
În cadrul motivelor apelanta arată că în considerentele sentinței civile atacate se reține împrejurarea existentei faptei contravenționale săvârșite, în condițiile relevate în procesul verbal de contravenție încheiat de organele vamale.
Astfel, inclusiv instanța de fond a reținut că, societatea petentă într-adevăr deține un generator de aer cald, care la data efectuării controlului funcționa prin arderea unui combustibilului lichid, adică ulei uzat, iar cantitatea găsita în stoc de către organele de control fiind de 800 de litri ulei uzat, din care, 20 de litri se aflau în rezervorul generatorului de aer cald.
In urma eșantionului prelevat din rezervorul generatorului, conform certificatului de analiza nr.485/16.10.2014, a rezultat că proba reprezintă alt ulei greu decât motorina sau păcura.
Ca urmare, chiar dacă indirect, se confirmă cele constatate de organele de control, respectiv că este vorba de un ulei, care în condițiile descoperite la fața locului nu poate fi decât uleiul uzat în cantitate de 800 de litri găsiți la fața locului.
Astfel, au fost încălcate prevederile art.. 206/16 Cod fiscal cu referire la Produse energetice, unde în cuprinsul alin.(4) se precizează imperativ că produsele energetice, altele decât cele prevăzute la alin. (3), sunt supuse unei accize dacă sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare ori utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor. Nivelul accizei va fi fixat în funcție de destinație, la nivelul aplicabil combustibilului pentru încălzire sau combustibilului pentru motor echivalent.
În aceste condiții, organele de control au făcut o identificare corectă a stării de fapt, iar încadrarea juridică a faptei, a ținut de asemenea cont de prescripțiile prevăzute de Legea nr.571/2003 privind codul fiscal republicat cu privire la produsele accizabile, cât și inclusiv de art.21 alin.3 din O.G.nr.2/2001 - privind regimul juridic al contravențiilor, fapta fiind individualizată în mod corect și obiectiv la nivelul mediu de 50.000 de lei permis de lege.
Mai solicită a s e observa că, instanța de fond a reținut ca argument esențial pentru admiterea plângerii, circumstanțele personale aparent pozitive ale contravenientului.
Însă aceste circumstanțe amintite, față de cele consemnate în considerente, fac exact proba contrară împotriva atitudinii petentului, care, inclusiv în fața instanței de fond a încercat să inducă în eroare instanța, prin prezentarea ca martor a șefului de atelier și nerecunoașterea nici în ultima clipă a naturii combustibilului folosit, negând faptul că a fost vorba de uleiul uzat găsit la fața locului.
Mai mult, petenta prin intermediul plângerii a dorit să distragă atenția instanței de la gravitatea faptei comise prin invocarea nulității procesului verbal de contravenție pentru virtuale neregularități procedurale. Ca urmare, deși contravenient primar, atitudinea acestuia nu este de natura să dovedească înțelegerea gravitații faptei comise, ori buna credință a acestuia, chiar și în fața instanței de judecată.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii plângerii formulată ca netemeinică și nelegală.
În drept, se invocă prevederile legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.
Situându-se pe o poziție procesuală contradictorie, prin întâmpinarea înaintată la data de 06.03.2015 intimata ., a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivele cererii, intimata arată că motivele de apel invocate de intimata - apelantă, sunt total neîntemeiate.
Apreciază că, chiar aberantă afirmația în motivele de apel, că "la data efectuării controlului generatorul de aer cald funcționa prin arderea unui combustibil lichid" în situația în care controlul a fost efectuat la data de 28.07.2014.
Totodată susține, că nu sunt aplicabile prevederile art.206, indice 16,alin.4 din Codul fiscal, deoarece așa cum rezultă din declarația martorului, în rezervor au fost păstrate numai o cantitate mică de motorină care a fost utilizată pentru spălarea pieselor de schimb și nu ulei uzat așa cum susține apelanta - intimată, iar pentru motorină s-a achitat acciza în momentul cumpărării acesteia de la stațiile de livrare produse petroliere, de altfel în Buletinul de analiză nu s-a menționat expres tipul de combustibil care s-a păstrat în rezervorul generatorului de aer cald.
Astfel susține, că textul de lege menționat în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției rezultă, că uleiurile lubrifiante folosite pentru ungerea motoarelor nu se consideră drept combustibil în sensul art.206 ind.16 alin.4, raportat la Normele metodologice art.78, alin.2., mai mult alin.6 din prezenta normă precizează că pentru uleiurile lubrifiante nu se calculează accize.
Având în vedere considerentele prezentate, solicită să respingerea apelului formulat.
În drept, se invocă prevederile 205 -208, 466 -482 din Codul de procedură civilă, art. 16,17,19,31,32 din O.G.nr.2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, Legea nr.526/2004 privind modificarea și completarea O.G.nr.2/2004, art.206,ind.16,alin.4 din Codul fiscal și art.78 alin.4 -6 din Normele metodologice.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, reglementat de art.476-478 Cod procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:
Instanța de fond a constatat în mod corect că, la stabilirea sancțiunii nu au fost avute în vedere dispozițiile art.5 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în sensul că sancțiunea stabilită nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi, în cauze precum Handyside împotriva Marii Britanii și Muller împotriva Elveției.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.3 din O.G.nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, În raport de prevederile legale menționate, sancțiunile amenzii contravenționale aplicate de agentul constatator petentului nu sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei. Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea spre maximul amenzii. În speță fapta se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei și s-a aplicat amenda de 50.000 lei. Prin reindividualizarea sancțiunii contravenționale aplicate nu s-a adus atingere scopului urmărit de legiuitor în ceea ce privește aspectul preventiv și punitiv al sancțiunii.
Este adevărat că legiuitorul a prevăzut pentru contravențiile privind regimul produselor accizabile sancțiuni mai aspre, intenția fiind aceea de a descuraja activitatea ilicită de astfel de produse. Dar, trebuie reținut totuși că sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
În raport de cele ce preced, apelul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul Direcția Generală R. a Finanțelor Publice B. în contradictoriu cu intimata S.C. C. S. S.R.L cu sediul în Miercurea C., ., jud. Harghita, împotriva Sentinței civile nr. 2935 din data de 2 Decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 Mai 2015.
Președinte Judecător
Banyai E. B. R. J.
Grefier:
M.-O. I. E.
Red.B.E.
Primit: 25.06.2015.
Tehnored./id/26.06.2015.
Ex.4/SD.-
Jud.fond: E. B. B.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 450/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 596/2015.... → |
|---|








