Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 451/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 451/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 6183/258/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 451
Ședința publică din data de 21 mai 2015
Completul constituit din:
Judecător: U. I. C. - Președinte
Judecător: S. R.
Grefier: Șașcă M.-C.
Pe rol pronunțarea deciziei în apelul declarat de apelantul S.-P. I., împotriva sentinței civile nr. 148 din 21.01.2015, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN HARGHITA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție P.V. ., NR._ DIN DATA DE 20.09.2014.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 05 mai 2015, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 148 din 21.01.2015, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul I. S.-P., cu domiciliul ales în Târgu M., ., nr. 19, jud. M., în contradictoriu cu intimata IPJ Harghita, cu sediul în Miercurea C., .. 34, jud. Harghita, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal . nr._ din 20.09.2014 petentul a fost sancționat cu amendă de 540 lei pentru că în data de 20.09.2014 a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe drumul E 578, la km 58-59, între localitățile Cozmeni și S., cu o viteză de 136 km/h, depășind astfel viteza legală cu 36 km/h.
Ca temei legal al sancționării petentului a fost reținut art. 121 al. 1 din HG 1391/2006 coroborat cu art. 108 al. 1 lit. e punctul 3 și art. 101 al. 2 din OUG 195/2002, potrivit cărora depășirea vitezei maxime admise cu 31-40 km/h constituie contravenție sancționată cu amendă și 4 puncte de penalizare.
Instanța a reținut că procedura de comunicare a procesului verbal s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 27 din OG 2/2001 și ale Deciziei nr. 10 din 10 iunie 2013 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001. Astfel, în mod perfect legal, intimata a procedat la comunicarea procesului verbal mai întâi prin scrisoare recomandată, care însă nu a putut fi remisă petentului deoarece acesta nu s-a prezentat să o ridice de la poștă (fila 22, 23). În consecință, intimata a recurs la cea de a doua modalitate de comunicare, respectiv afișarea la domiciliul petentului, care s-a efectuat la data de 15.10.2014 (fila 24).
Din cele arătate se constată că, contrar susținerilor petentului, procedura de comunicare a procesului verbal s-a realizat înainte de expirarea unei luni de la data încheierii sale, astfel încât invocarea de către petent a prescripției sancțiunii contravenționale în temeiul art. 14 din OG 2/2001 este neîntemeiată.
Tot cu privire la aspectele legate de procedura de comunicare a procesului verbal, instanța a reținut că atât comunicarea prin scrisoare recomandată, cât și afișarea s-au făcut la adresa de domiciliu a petentului, astfel cum aceasta figurează în cartea acestuia de identitate și în evidențele Direcției pentru evidența persoanelor, în Târgu M., bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 39, . petentul locuiește efectiv la o altă adresă decât cea din actul de identitate nu prezintă relevanță deoarece potrivit art. 91 cod civil dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, schimbarea domiciliului fără înscrierea sa în cartea de identitate nefiind opozabilă terților.
Față de data comunicării procesului verbal, 15.10.2014, instanța a constatat că plângerea e depusă în data de 30.10.2014 (fila 8 – data depunerii la poștă a plângerii) deci în termenul de 15 zile prevăzut de art. 118 din OUG 195/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitate instanța a reținut că în cauză nu este incident nici unul din motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Criticile petentului în ceea ce privește ilizibilitatea numelui agentului constatator și a martorului asistent sunt neîntemeiate deoarece aceste mențiuni pot fi descifrate fără nici un efort. De asemenea, se constată că agentul constatator a menționat și împrejurarea că este polițist rutier în cadrul intimatei.
Modalitatea de semnare a procesului verbal este și ea legală, deoarece actul a fost semnat de domnul B. A., în calitate de martor asistent, având în vedere refuzul petentului de a semna acest act, refuz consemnat în procesul verbal.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție instanța a reținut că viteza de 136 km/h reținută în sarcina petentului rezultă din înregistrarea radar efectuată cu un aparat omologat și verificat metrologic la data săvârșirii faptei (fila 18-buletin de verificare metrologică seria_ din 27.03.2014). Din aceeași înregistrare rezultă și locul săvârșirii faptei, fiind consemnate și coordonatele geografice ale locului amplasării aparatului radar.
Invocarea de către petent a marjei de eroare a aparatului radar este și ea neîntemeiată deoarece atât timp cât acest aparat era verificat metrologic în momentul înregistrării faptei, viteza de deplasare a autoturismului condus de petent era cea înregistrată de aparatul radar.
Susținerile petentului în sensul că procesul verbal ar fi fost încheiat de o altă persoană decât cea care a constatat contravenția sunt neîntemeiate, deoarece art. 109 al. 1 din OUG 195/2002 impune ca persoana care întocmește procesul verbal și aplică sancțiunea să aibă calitatea de polițist rutier, fără a impune ca aceasta să fi fost în mod neapărat de față la săvârșirea faptei. Mai mult, din cuprinsul al. 2 al art. 109 din OUG 195/2002, potrivit căruia constatarea faptei poate fi făcută și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, rezultă că legea permite ca procesul verbal să fie întocmit de agenți constatatori care nu au asistat efectiv la săvârșirea faptei.
Față de cele arătate instanța a apreciat că fapta reținută în sarcina petentului există astfel cum a fost descrisă în procesul verbal atacat, astfel încât în mod legal și temeinic s-a procedat la sancționarea sa.
Solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertismentului va fi respinsă ca neîntemeiată deoarece petentul nu dovedit existența vreunui motiv care să justifice aplicarea unei sancțiuni atât de ușoare. Astfel, instanța a reținut că petentul a avut o atitudine constantă de negare a existențe faptei sale, în ciuda probelor contrare evidente, atitudine care indică faptul că nu a înțeles nici gravitatea faptei săvârșite și nici necesitatea respectării dispozițiilor legale ce reglementează circulația rutieră. Mai mult, instanța a reținut că din evidențele intimatei rezultă că petentul a fost sancționat în numeroase rânduri pentru fapte similare în ultimii 4 ani, împrejurare care justifică cu atât mai mult aplicarea unor sancțiuni mai aspre decât avertismentul.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul I. S.-P., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței atacate în sensul de a dispune: admiterea plângerii formulate și în consecință:
- în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 20.09.2014 ca nelegal; în subsidiar, modificarea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului; Radierea punctelor de penalizare aplicate prin procesul verbal, mai sus amintit; cu cheltuieli de judecată;
În cadrul motivelor, apelantul arată că, în fapt, la data de 03.11.2014 a depus prin Poșta Română o plângere contravențională în temeiul art. 31 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art. 192 și 194 coroborat cu art. 148 din Noul Cod de procedură civilă prin care a contestat Procesul Verbal de contravenție găsit la data de 24.10.2014 în casa scării a imobilului situat în Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 38, procesul-verbal încheiat la data de 20.09.2014 prin care a fost sancționat contravențional pentru faptul că ar fi condus un autoturism cu viteza de 136 km/h, între localitățile Cozmeni și Sanmartin din județul Harghita, săvârșind astfel o contravenție prevăzută de OUG nr. 195/2002, sancționată cu o amendă în cuantum de 540 de lei și 4 puncte de penalizare.
Precizează că a avut o . obiecțiuni (lipsa identității dintre persoana care a constata contravenția și persoana care a încheiat procesul verbal, aspecte de fapt pentru individualizarea sancțiunii, etc.) printre care și cea privind viteza mult ridicată ce se pretinde că ar fi avut pe respectivul sector de drum.
Comunicarea procesului verbal de contravenție nu s-a produs conform procedurii legale aflate în vigoare, acest aspect vrea să-l arate și să-l dezbată în conținutul prezentului apel, fapt învederat și prin plângerea contravențională.
Relevă faptul că a primit în data 2 decembrie 2014, comunicarea adresă, emisă de instanță, prin care i s-a prezentat întâmpinarea și obligația de a depune răspuns la întâmpinare. În termen legal a depus întâmpinarea prin care a solicitat înlăturarea probei video de la dosar și înlăturarea raportului agentului de poliție, pe motivul egalității de șanse și a principiului echipolentei. Deoarece el nu are la dispoziție mijloacele de probă de care beneficiază pârâta, revine acesteia obligația de a face dovezile concludente. Sau dacă se admit aceste probe în favoarea pârâtei, aceasta, pe baza principiului egalității și contradictorialității să furnizeze probe de același gen și în favoarea lor.
Față de depunere Referatului depus de intimată la dosarul cauzei, cu titlu prealabil, solicită înlăturarea acestui înscris față de împrejurarea că acesta nu poate constitui un mijloc de probă legal;
În acest sens, consideră că acest înscris este unui constituit pro causa de către intimată, evident în susținerea procesului verbal contestat. În acest sens, a se vedea faptul că intimata nu precizează temeiul legal în virtutea căruia înțelege să întemeieze producerea și administrarea acestui pretins mijloc de probă.
Într-adevăr, referatul contestat poate constitui un înscris în sensul prevederilor art. 265 C.proc.civ. Ceea ce el contestă este faptul că acest înscris a fost în mod vădit produs pentru a susține pretinsa temeinicie a actului de sancționare. El nu dublează probator pe cel video, este un simplu raport de serviciu ierarhic, fără opozabilitate.
În sensul admiterii acestei cereri de înlăturare a înscrisului, solicită a se observa observați că nici dispozițiile OG nr. 2/2001 (care prevăd unele dispoziții speciale și derogatorii de la dreptul comun - spre exemplificare art. 34 alin. 1 privind ascultarea petentului) și nici ale legislației în materia circulației pe drumurile publice nu prevăd un temei special în virtutea căruia să poată fi produse și administrate astfel de mijloace de probă. Poate fi cel mult o declarație, dar care nu s-a depus în condiții de a fi opozabilă.
Pentru a arăta lipsa oricărei reguli în „producerea" acestui înscris, pentru egalitatea de tratament, ar însemna ca inclusiv lui să-i fie deschisă calea a produce un astfel de mijloc de probă, prin redactarea unui „referat" sau „declarație" care să fie depusă la dosarul cauzei și căreia să-i fie acordată valoarea unui înscris ca mijloc de probă. Cum ar fi plângerea și prezentul răspuns egale cu raportul agentului polițist care trebuie opuse una celeilalte și atunci care dintre ele dobândește valoare probatorie.
Astfel, în condițiile în care referatul este făcut la mult timp după momentul și ca urmare a înregistrării plângerii contravenționale, este cât se poate de evident faptul că acestei consemnări a unor fapte pe un suport nu-i poate fi conferită o valoare probatorie.
în mod suplimentar,arată faptul că susținerea unor aspecte de fapt de către intimată (precum cele din cadrul „referatului") nu poate fi realizată decât prin întâmpinare, situație în care, în mod cert, partea ce le invocă trebuie să le dovedească în temeiul prevederilor art. 205 C.proc.civ. Dacă apar ca o completare a procesului - verbal nu face decât să fie un argument suplimentar pentru anularea acestuia.
Pe fondul celor susținute în cadrul „referatului":
Astfel cum a arătat în cadrul plângerii contravenționale, nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, drept subiectiv recunoscut de art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001, ca urmare a unor atitudini autoritare manifestată de agent, care l-a determinat să se retragă văzând că nu este posibilă apărarea.
În condițiile în care, în cadrul referatului se afirmă că dreptul de a aduce obiecțiuni i s-a adus la cunoștință precum și faptul că a uzat de acest drept ca urmare a solicitării sale de a consemna în rubricatura aferentă „am luat la cunoștință să fie trimis pv la domiciliu", fapt ce se poate atesta prin înregistrarea cu filmarea efectuată, având în vedere faptul că a luat la cunoștință de această afirmație la momentul de fată, după comunicarea referatului. Solicită în mod expres administrarea probei cu respectiva filmare în vederea dovedirii netemeiniciei susținerilor intimatei, corelativ, a temeiniciei susținerilor din cadrul plângerii contravenționale privind încălcarea acestui drept.
Având în vedere sancțiunea nerespectării obligațiilor legale cu privire la comunicarea procesului verbal contravențional, potrivit art. 14 al OG 2/2001, necomunicarea procesului verbal contravențional în termen de 30 de zile de la aplicarea sancțiunii, conduce la prescripția executării amenzii contravenționale.
Referitor la remarca agentului de poliție din documentul numit referat, menționează că domiciliul său statornic și efectiv al său se află în în mun. Târgu M., . nr. 19, jud. M.. Aici este locuința efectivă pe care ar fi menționat - o dacă era întrebat. Este elementar că se începe de la identificare și domiciliu, este important a se stabili ca o componentă a statutului civil al persoanei.
Domiciliul său declarat potrivit art. 87 și 89 din Codul civil este cel din ., nr. 19, care este o situație de fapt ce poate fi stabilită prin orice mijloace de probă. De aceea a propus să fie ascultați ca martori C. M. și S. C., care prin natura împrejurărilor cunosc că de mai mulți ani locuiește efectiv și permanent la această adresă. Faptul că în actul de identitate CI. care este o evidență administrativă este trecut vechiul domiciliu, nu schimbă lucrurile. Nu locuiește acolo și nu i s-a comunicat efectiv în termen de 30 de zile procesul verbal de contravenție, polițistul nu l-a lăsat să discute cu el și să clarifice susținerea sa inclusiv această problemă a domiciliului. Soluția primei instanțe este criticabilă că nu a administrat dovada acestei împrejurări.
Dovada domiciliului este făcută de titular, este un drept subiectiv, dețin în proprietate imobilul din ., nr. 19, astfel că realitatea este importantă și urmează să o dovedească dacă i se va permite.
Mai aduce o critică la procedura de comunicare a procesului verbal de contravenție, deoarece în dreptul calității primitorului se află trecută mențiunea "martor asistent", lucru care dă o notă de nelegalitate acestui act, fără să se facă clarificarea cu aceea de martor ocular. Comunicarea trebuie să fie efectivă, adusă real la cunoștința persoanei vizate ce nu s-a întâmplat.
Consideră că întocmirea procesului-verbal este una nelegală și netemeinică.
Precizează că, în cadrul procesului verbal de contravenție numele agentului constatator, calitatea agentului constatator la fel ca și numele și datele martorului sunt ilizibile.
Dresarea unui proces verbal de contravenție care este un act important trebuie să se facă cu claritate, citeț și nu superficial ca o simplă rutină.
În măsura în care procesul verbal este scris ilizibil, acesta este lovit de nulitate. Temeiul anulării acestor procese verbale ilizibile este lipsa descrierii faptei contravenționale, numele agentului constatator, numele și datele martorului, calitatea agentului constatator, nulitate expres prevăzută în art. 17 al Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.Trebuia să consemneze că autovehiculul poliției era în mișcare, din față, ce mărește eroare, a fost unul dintre obiecțiile sale.
Astfel, potrivit prevederilor art. 17 din OG nr. 2/2001, ilizibilitatea scrisului, lipsa mențiunilor, privind calitatea agentului constatator reprezintă motiv de nulitate absolută și expresă a procesului verbal.
Calitatea agentului rezidă din art. 2, art. 4, art. 10 alin. (2) și alte texte de lege din OUG nr. 195/2002 prevăd competența exclusivă în constatarea contravențiilor și aplicarea acțiunilor contravenționale ce revin în sarcina poliției rutiere.
Astfel față de genul desemnat de termenul „polițist", calitatea de „polițist rutier", reprezintă specia, delegarea cu această autoritate.
M. arată că, în cadrul procesului verbal nu a fost consemnată respectiva calitate deși dispozițiile art. 16 alin. (1) prevăd în mod expres această obligație în timp ce prevederile art. 17 prevăd nulitatea absolută în situația nerespectării consemnării acestor aspecte.
Așadar, consemnarea calității reprezintă o condiție de procedibilitate concomitentă cu emiterea actului administrativ, respectiv a procesului verbal, nerespectarea fiind sancționată cu nulitatea absolută.
Modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție nu a fost respectată potrivit legii.
Procedura comunicării nu s-a desfășurat conform prevederilor art. 25-27 ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, în sensul că procesul verbal de contravenție nu i s-a comunicat nici prin procedura poștală, cum a menționat la rubrica „alte mențiuni" din procesul verbal și nici prin procedura afișării în termeni procedurali
Menționează că procesul verbal de contravenție i-a fost adus la sediul său unde își desfășoară activitatea profesională de către un fost vecin, care a găsit procesul verbal de contravenție pe jos, în data de 24.10.2014. Din acest fapt reiese că procedura comunicării procesului verbal prin afișare nu a fost îndeplinită, deoarece art. 27 al OG 2/2001 prevede obligativitatea întocmirii unui proces verbal care să consemneze operațiunea afișării, iar acest proces verbal să fie semnat de cel puțin un martor. Adică dovada comunicării, afișării efective, motivul pentru care nu s-a înmânat.
Având în vedere sancțiunea nerespectării obligațiilor legale cu privire la comunicarea procesului verbal contravențional, potrivit art. 14 al OG 2/2001, necomunicarea procesului verbal contravențional în termen de 30 de zile de la aplicarea sancțiunii, conduce la prescripția executării amenzii contravenționale.
Procedura de încheiere a procesului-verbal a fost realizată în mod nelegal fiind lovită de nulitate absolută, întocmai precum și procesul verbal atacat respectiv:
Prevederile art. 19 alin. (1) din OG nr. 2/2001 prevăd obligativitatea atestării de către un martor a împrejurării refuzului persoanei sancționate de a semna procesul verbal.
Această atestare ca și condiție de nelegalitate nu a existat, agentul constatator înțelegând să încalce obligațiile impuse de art. 19 alin. (1) din OG nr. 2/2001, fiind în mod clar o manieră abuzivă.
Este de observat că afirmațiile sale asupra atitudinii agentului constatator sunt confirmate de faptul că acesta nu a consemnat în cadrul actului eventuale motive care împiedicau ca respective procedură să fie respectată (lipsa unui martor etc.) astfel cum în mod expres și imperativ prevăd dispozițiile art. 19 alin. (3) din OG nr. 2/2001.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este, din punct de vedere al regimului juridic, un act administrativ. Astfel procesul-verbal trebuie să se bucure de principiul și totodată condiția/caracterul legalității, respectiv obligativitatea emiterii lor pe baza și în conformitate cu dispozițiile prevăzute de lege, acest lucru rezultând din faptul că actul administrativ este supus unui raport de subordonare atunci când este analizat din punct de vedere al forței juridice, fiind inferior legii.
Mai solicită a se consta că procesul verbal este lovit de nulitate și prin prisma faptului că agentul care a încheiat procesul verbal nu este agentul constatator care a constatat în mod efectiv fapta contravențională.
Astfel, autoturismul aflat în dotarea agentul de poliție care l-a oprit în trafic venind din față și cu viteză nu știe dacă a fost dotat cu aparat radar, nu a fost invitat ca să vadă înregistrarea.
De altfel, prevederile art. 109 alin. (1) din OUG 195/2002 prevăd în mod expres că acțiunea de constatare și de aplicare a sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier (...).
Astfel, potrivit acestui text de lege există identitate între persoana care constată contravenția și cea care aplică sancțiunea, respectiv persoana care o contată este aceeași cu cea care întocmește procesul-verbal și aplică sancțiunile.
Se concluzionează asupra nelegalității întocmirii procesului-verbal de către un alt agent constatator care nu a operat pe aparatul radar în măsură să constate pretinsul caracter contravențional.
Un alt aspect important care nu reiese din cuprinsul procesului verbal de contravenție îl reprezintă locul unde se afla echipajul poliției în momentul constatării pretinsei faptei contravenționale și dovada amplasării echipajului radar. Acest aspect incumbă în sarcina intimatei, nedovedirea locului sancțiunii atrage nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, conform art. 17 din OG nr 2/2001. Indubitabil să rezulte din înregistrare cu vizionarea zonei, dacă era în localitate sau în afara acesteia, ambele autoturisme, poziționarea lor pentru a fi în afara oricăror dubii.
Totodată, în condițiile în care după administrarea probelor vor exista dubii cu privire la gradul de vinovăție a sa, solicită instanței să facă aplicare principiului prezumției de nevinovăție.
În acest sens consideră că este util să fac referire la Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului A. contra României, decizie prin intermediul căreia s-a constatat că unele dispoziții ale legislației contravenționale încurajează jurisprudență contrară prezumției de nevinovăție. Pe fond, CEDO a considerat sistemul procedural român în materie contravențională, având la bază principii de procedură civilă ce impun celui ce deschide o procedura judiciară - contravenientul speță - să probeze veridicitatea spuselor, este contrar prezumției de nevinovați Curtea a considerat că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului-verbal de contravenție este o prezumție lipsită de rezonabilitate, punând astfel contravenienții într-o situație prea dezavantajoasă, ceea ce face ca art. 6 al Convenției, cu privire prezumția de nevinovăție, să fie încălcat. Acuzația privind săvârșirea respectiv contravenții este una ce circumscrie unei acuzații în materie penală potrivit accepțiunii pe care Curtea europeană o oferă acestui concept pe baza unor criterii elaborate de aceasta prin jurisprudență sa. Fiind în fața unei acuzații în materie penală, sunt în drept să le fie conferită și garantată prezumția de nevinovăție.
Așa cum a arătat mai sus, vrea să aducă în sprijinul afirmațiilor, privind accepțiunea procesului verbal de contravenție și să aducă în atenția instanței Sentința nr.480 din 03 mai 2011 a Judecătoria T. M., care fiind sesizată o plângere contravențională, a reținut că în jurisprudență CEDO, printre care și cauza A. contra României, s-a statuat că procesul-verbal de contravenție reprezintă „( acuzație în materie penală", concluzie ce atrage aplicabilitatea garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenție oricărui acuzat în materie penală și anume prezumția de nevinovăție. Curtea nu se opune însă stabilirii unei prezumții de temeinicie a procesului verbal, cu condiția să nu se încalce dreptul la apărare a petentului, iar acesta să nu fie pus în situația de a dovedi fapte negative (cauza Blum contra Austriei).
În cazul de față este incident principiul de drept in dubio pro reo în situația în care acuza ce este făcută prin încheierea actului de constatare și sancționare a pretinsei contravenții nu va fi dovedită în mod care nu comportă nici un fel de tăgadă.
Arată faptul că potrivit art. 6 din Conv.E.D.O. sunt îndrituiți a beneficia de prezumția de nevinovăție, lucru pe care îl solicită respectuos a fi acordat de către instanță.
În acest sens invocă prevederile art. 6 - dreptul la un proces echitabil - din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Mai solicită din nou admiterea probei cu martori, cerere respinsă de prima instanță care a pronunțat astfel o soluție nefondată.
Menționează că administrarea probei testimoniale este foarte importantă în sensul că ar elucida modul în care s-a comunicat procesul verbal de contravenție, care face obiectul plângerii contravenționale. Prin audierea martorilor s-ar demonstra că el nu mai locuiește la adresa unde s-a comunicat actul încă din anul 2006 și astfel nu a putut fizic să intre în posesia procesului verbal de contravenție, prin necomunicare, astfel au trecut cele 30 de zile, astfel conform OG 2/2001, cele menționate în procesul verbal de contravenție fiind prescrise.
În dovedirea celor de mai sus, depune înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată intimatul I.P.J.Harghita, a solicitat respingerea ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În motivele cererii, intimatul arată că, în mod legal, instanța a constatat ca procesul verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse de art. 16 si art.17 din O.G. nr.2/2001, aprobată de Legea nr. 180/2002, sub sancțiunea nulității, că faptele petentului au fost săvârșite cu vinovăție, iar ca atare sancțiunile aplicate sunt temeinice și proporționale cu gradul de pericol social ridicat.
Instanța a apreciat, în mod corect, că lipsurile invocate de petent nu tind să conducă la anularea procesului verbal, întrucât nu au produs vreo vătămare persoanei sancționate sau unei alte persoane interesate.
Și față de criticile legate de temeinicia procesului verbal, instanța a apreciat ca fapta a fost reținută în mod justificat în sarcina petentului, aceasta nereușind să administreze probe contrare celor pertinente și concludente propuse de unitatea lor.
Apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că procedura de comunicare a procesului verbal s-a realizat înainte de expirarea unei luni de la data încheierii sale, prin urmare instituția prescripției invocate nu este incidență; la fel, modalitatea de comunicare este cea prevăzută de lege, atât înaintarea prin poștă, cât și afișarea realizându-se la adresa de domiciliu a petentului așa cum aceasta figurează în evidentele oficiale. Modalitatea de semnare a procesului verbal este și ea legală, actul sancționator fiind semnat de un martor asistent, având în vedere refuzul petentului de a semna procesul verbal.
În drept, se invocă prev. art.205-208 din Codul de procedura civila, republicată.
Prin răspunsul la întâmpinarea apelantul reiterează aceleași apărări pe care le-a expus în motivele de apel.
Apelul este nefondat.
Analizând sentința primei instanțe în limitele efectului devolutiv al apelului, tribunalul constată că hotărârea este legală și temeinică, neexistând argumente pentru schimbarea soluției adoptate.
Tribunalul constată că toate apărările formulate în cuprinsul cererii de apel au fost formulate inițial prin plângerea contravențională adresată primei instanțe. Pentru soluția de respingere a apelului tribunalul își însușește considerentele arătate în cuprinsul sentinței atacate, expuse mai sus, nefiind necesară reluarea lor.
Tribunalul găsește necesar a sublinia doar unele aspecte:
În ce privește comunicarea procesului-verbal de contravenție apelantul a susținut că agentul constatator nu a discutat cu el, astfel că nu a putut să-i comunice reședința sa. Tribunalul, în acord cu prima instanță, constată că apelantul nu avea cum să facă dovada reședinței sale prin propriile declarații sau prin martori, nici în fața agentului și nici în fața instanței, în raport cu dispozițiile art. 91 Cod procedură civilă care limitează posibilitatea acestei probe la actele de stare civilă. De asemenea, tribunalul constată că legea are în vedere doar reședința dobândită „în condițiile legii”, potrivit art. 59 Cod civil, astfel că nu orice locuință poate fi avută în vedere drept reședință.
În ce privește probațiunea, propunerea apelantului de vizionare a înregistrării video pentru a dovedi inexistența aducerii la cunoștință a dreptului de a formula obiecțiuni este inutilă. De vreme ce nu s-a indicat și nu s-a dovedit vreo vătămare produsă prin neînserarea în act a pretinselor mențiuni, nulitatea relativă nu poate fi reținută, astfel că probațiunea respectivelor împrejurări nu ajută în soluționarea cauzei.
În privința referatului agentului constatator, instanța nu are nici un motiv să-l înlăture. Constatările personale ale agentului constituie probă în procesul civil, ele fiind inserate în procesul-verbal de contravenție. Referatul nu face decât să detalieze unele împrejurări ale întocmirii actului sancționator. Având în vedere întocmirea pro-causa a referatului, bineînțeles că valoarea lui probantă va fi evaluată corespunzător.
Pe de altă parte, în cauza de față proba esențială este înregistrarea video, probă care este în măsură să dovedească săvârșirea contravenției de către intimat. Proba fiind obținută în condițiile legii, cu un aparat omologat și verificat metrologic în mod independent, de către un agent competent și având atestarea tehnică necesară, tribunalul nu găsește nici un motiv pentru a înlătura această probă din soluționarea cauzei. În ce privește susținerile apelantului, nu se poate înțelege cum anume a fost încălcat principiul egalității armelor sau cel al echipolenței, instanța neidentificând nicio astfel de încălcare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul dr. I. S. P., CNP_, domiciliat în Târgu M., . nr. 19, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 148 din data de 21 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Miercurea C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 mai 2015.
Președinte Judecător
U. I. C. S. R.
Grefier
Șașcă M.-C.
Red.C.I.U/26.08.2015
Primit: 26.08.2015
Tehnored./id/26.08.2015
Ex. 4/SD.-
Jud.fond: M. L.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 815/2015. Tribunalul HARGHITA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 450/2015.... → |
|---|
