Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 59/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 752/268/2014
Dosarul nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 59
Ședința publică din 28 ianuarie 2015
Completul compus din:
Judecător: B.-R. J. - Președinte
Judecător: Banyai E.
Grefier: M.-O. I. E.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HARGHITA împotriva Sentinței civile nr. 1026 din data de 03 iunie 2014 a Judecătoriei O. S. în contradictoriu cu intimatul K. Z. A., având ca obiect
anulare proces verbal de contravenție.
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 14 ianuarie 2015 iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată următoarele:
I. Sub nr._ din 17.04.2014, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei O. S. acțiunea civilă formulată de petentul K. Z. A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal . nr._ din 11.04.2014, încheiat de Poliția, ca fiind nelegal.
Prin Sentința civilă nr. 1026 din data de 03 iunie 2014 a Judecătoriei O. S. s-a dispus admiterea plângerii petentului K. Z. A., domiciliat în ., județul Harghita, cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat M. Z., din O. S. . ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 11 aprilie 2014, și în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HARGHITA, cu sediul în Miercurea C. .. 34, județul Harghita, și în consecință:
S-a anulat procesul – verbal de contravenție . nr._ din 11.04.2014 încheiat de Poliția O. S.. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal .. nr._ din data de 11.04.2014 încheiat de Poliția O. S., s-a aplicat petentului K. Z. A. amenda contravențională de 340 lei, 4 puncte amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 zile.
S-a reținut că la data de 11.04.2014, ora 18,10, pe D.N. 13 A, pe raza localității Brădești, a condus auto_, pe direcția Brădești spre O. S., și a efectuat o manevră de depășire a auto_ în zona de acțiune a indicatorului „Depășire interzisă”, în timpul manevrei a trecut peste marcajul continuu de separare a sensului circulând pe contrasens. A fost filmat și înregistrat cu radar.
Verificând procesul verbal încheiat, instanța a observat că agentul de constatare a omis să indice în mod corect locul săvârșirii faptei contravenționale, menționând doar că a avut loc pe D.N. 13 A pe raza localității Brădești.
O atare indicare a locului faptei însă este insuficientă și pune în dificultate verificarea din partea instanței.
Astfel, chiar dacă nu constituie motiv de nulitate absolută, expres prev. de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul verbal încheiat cu aceste lipsuri, este anulabil, fiind vorba de o nulitate relativă.
Instanța a mai constatat și faptul că intimatul, prin probele depuse la dosar, nu face dovada certă și deplină a celor reținute prin actul de constatare.
Astfel, singura probă care ar putea confirma realitatea celor consemnate este înregistrarea video, din care însă nu rezultă fapta reținută în sarcina petentului.
Înregistrările arată o porțiune de drum marcat cu linie continuă, fără să se poată identifica în trafic autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
În aceste condiții, având în vedere că faptele contravenționale sunt subsumate noțiunii de acuzație în materie penală iar sarcina probei incumbă părții care a aplicat sancțiunea contravențională, contravenientul bucurându-se de prezumția de nevinovăție, care nu poate fi răsturnată în lipsa unor probe certe de vinovăție, instanța apreciază că intimatul nu a dovedit starea de fapt reținută în sarcina petentului.
Pentru aceste considerente, instanța a găsit întemeiată plângerea petentului K. Z. A., pe care a admis-o cu consecința anulării procesului verbal atacat.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HARGHITA.
Apelantul solicită schimbarea în totalitate a hotărârii apelate, în sensul respingerii plângerii contravenționale a petentului și menținerii ca legal și temeinic a k procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 11.04.2014 de către I.P.J. Harghita.
Se arată că, apelul formulat se întemeiază pe dispozițiile art.476-479 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, situație care face posibilă schimbarea în tot a hotărârii apelate.
Consideră neîntemeiată hotărârea instanței de fond și solicită schimbarea acesteia, în sensul menținerii ca legal și temeinic a procesului-verbal atacat.
Apreciază că, prima instanță a dat o apreciere greșită probatoriului administrat în cauză. Imaginile video depuse constituie dovada săvârșirii contravenției reținute, întrucât acestea se coroborează cu aspectele constatate personal de către agentul constatator. Contravenția reținută în sarcina petentului nu are caracter tehnic (cum este cazul depășirii limitei de viteză, de exemplu) astfel încât dovada nu trebuie făcută exclusiv cu ajutorul înregistrării video. În cazul de față, pe lângă înregistrarea efectuată cu aparatul radar, există și constatările personale ale agentului de poliție. Fapta a constatată direct de agentul constatator aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, context în care operează și prezumția de temeinicie a procesului-verbal. Pe imaginile surprinse de aparatul radar este vizibil marcajul longitudinal continuu. La ora 18:10:16 pe imagine apare o coloană de patru autovehicule și un autovehicul de culoare roșie care se află în timpul manevrei de depășire. La ora 18:10:27, acest autovehicul de culoare roșie efectuează manevra de a intra pe banda sa de mers, fiind vizibilă doar o parte din numărul de înmatriculare: HR 06.
Apreciază că aceste imagini constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului în condițiile în care fapta a fost constatată și personal de către agentul constatator, iar petentul nu a prezentat nicio probă în susținerea nevinovăției.
Cu privire la concluziile primei instanțe că agentul constatator a omis să indice în mod corect locul săvârșirii faptei, apreciază că aceasta sunt eronate. În cazul de față au fost respectate prevederile art. 16 din O.G. 2/2001 prin arătarea faptului că fapta s-a comis pe DN 13 A, pe raza localității Brădești. În plus, la descrierea faptei contravenționale s-a arătat că pe sectorul de drum unde a fost săvârșită fapta exista marcaj longitudinal continuu (aspect dovedit și de imaginile surprinse de aparatul radar). Pentru a aprecia asupra întrunirii elementelor contravenționale pentru contravenția reținută, apreciază că au fost indicate suficiente elemente cu privire la locul săvârșirii faptei.
Apelantul își întemeiază apelul pe dispozițiile art. 466-480 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
III. Intimatul nu a depus întâmpinare și nu a arătat excepții, dovezi sau alte mijloace de apărare.
IV. Analizând apelul, Tribunalul constată că, în plângerea formulată, intimatul petiționar a recunoscut că a efectuat manevra de depășire, pe care a calificat-o ocolire a unui autoturism aflat în fața sa, care ar fi semnalizat intenția de a opri pe partea dreaptă și ar fi încetinit brusc, dar a susținut că în locul respectiv nu există un indicator care să interzică depășirea, iar marcajul care desparte cele două sensuri „se distinge a fi linie discontinuă”. În acest sens, intimatul petiționar susține că acest lucru se poate verifica la fața locului și invocă înregistrarea video efectuată de agentul constatator.
V. Contrar celor reținute de Judecătorie, Tribunalul constată că în Procesul-verbal este înscris locul săvârșirii contravenției (DN 13/A localitatea Brădești), aspect care, de altfel, nici nu este contestat de intimatul petiționar.
VI. În înregistrarea video pusă la dispoziția Judecătoriei de apelant, se observă cum un autoturism efectuează o manevră de depășire a unei coloane de autovehicule într-o zonă în care marcajul longitudinal care desparte sensurile de mers este, fără niciun dubiu, o linie continuă.
Chiar dacă nu a fost filmat integral numărul de înmatriculare al autoturismului, ci numai o parte a sa (HR-06), apelantul nu a contestat că este vorba de mașina pe care o conducea. Această împrejurare, alături de afirmațiile din plângere (par. IV supra) coroborează prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură Procesul-verbal de constatare a contravenției. D. urmare, Tribunalul constată că intimatul petiționar a săvârșit contravenția imputată, plângerea sa fiind neîntemeiată.
VII. În concluzie, apelul este întemeiat, impunându-se schimbarea integrală a sentinței, în sensul respingerii plângerii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita, cu sediul în municipiul Miercurea C., .. 34, județul Harghita, în contradictoriu cu intimatul Kovács Z.-A., cu domiciliul în . nr. 267, județul Harghita, împotriva Sentinței civile nr. 1026 din 3 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria O.-S. în Dosarul nr._, pe care o schimbă integral, în sensul că:
Respinge plângerea formulată de petiționarul Kovács Z.-A. împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat la 11.04.2014 de Poliția Municipiului O.-S..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2015.
Președinte Judecător
B.-R. J. Banyai E.
Grefier:
M.-O. I. E.
Red. B.R.J.
Primit:02.06.2015.
Tehnored/id:02.06.2015.
Ex. 5/A.IM.
Jud. de fond: Szallasy M.M.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 40/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 486/2015.... → |
|---|








