Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 486/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 486/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 4790/258/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 486
Ședința publică din data de 03 iunie 2015
Completul constituit din:
Judecător: U. E. Steluța - Președinte
Judecător: C. S.
Grefier: Șașcă M.-C.
Pe rol pronunțarea deciziei în apelul declarat de apelantul H. A., împotriva sentinței civile nr. 2849 din 26.11.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE HARGHITA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție P.V. ., NR._ DIN DATA DE 30.07.2014.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2015, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând constată:
I. Sub nr._ din 27.08.2014, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Miercurea C. plângerea formulată de petentul H. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HARGHITA, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 30.07.2014 prin care a fost sancționat în baza Legii nr. 61/1991, pentru provocarea unui scandal.
Prin sentința civilă nr.2849 din 26.11.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., s-a dispus respingerea plângerii.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut că prin procesul verbal . nr._ din 30.07.2014 (fila 3) petentul a fost sancționat cu amendă de 500 lei pentru că în data de 30.07.2014, la orele 15.15, în timp ce se afla pe trotuarul din fața gării Miercurea C., a participat la un scandal, intrând în altercație cu numitul F. Z., lovindu-se reciproc cu pumnii. Fapta este prevăzută de art. 2 punctul 24 din Legea 61/1991, potrivit căruia constituie contravenție provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.
Față de data comunicării procesului verbal, 12.08.2014 (fila 5 verso), instanța a constatat că plângerea e depusă în data de 27.08.2014, deci în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitate instanța a reținut că în cauză nu este incident nici unul din motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție instanța a reținut că existența altercației dintre petent și numitul F. Z. a fost confirmată de acesta din urmă, cu ocazia audierii sale în fașa instanței de judecată, în calitate de martor. Astfel, aceasta a declarat că discuție dintre el și petent, ambii fiind taximetriști, s-a purtat pe un ton ridicat, petentul și martorul împingându-se reciproc. Altercația a durat câteva minute, până la venirea agenților de poliție. Analizând cele declarate de martor, instanța a apreciat că se confirmă starea de fapt reținută prin procesul verbal atacat, participarea petentului la scandal și altercație fiind de netăgăduit. În consecință, în mod corect agentul de poliție a procedat la sancționarea petentului pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 2 punctul 24 din Legea nr. 61/1991, motiv pentru care plângerea acestuia va fi respinsă.
Instanța a subliniat că asemenea incidente trebuie sancționate cu fermitate, deoarece o altercație de genul celei de față poate degenera extrem de ușor într-o infracțiune cum ar fi lovirea, vătămarea corporală sau chiar lovituri cauzatoare de moarte, fiind suficient ca în urma împingerilor reciproce unul dintre participanți să își piardă echilibrul, să cadă și să sufere leziuni la nivelul cutiei craniene, situație care ar conduce la urmări deosebit de grave pentru persoanele implicate. Din acest motiv, instanța a considerat că pentru a-l face pe petent să conștientizeze riscurile la care se expune el, ca și celelalte persoane implicate în asemenea incidente, este necesară menținerea amenzii de 500 lei.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul. Acesta a fost înregistrat la Judecătoria Miercurea C. la data de 12.01.2015.
Apelantul solicită anularea procesului verbal de contravenție sau înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În cadrul motivelor, apelanta arată că în data de 30.07.2014 a fost sancționat conform Legii nr.61/1991 pentru provocarea unui scandal în stația de taximetre a gării CFR Miercurea C. unde, este consemnat în procesul verbal de contravenție întocmit de către agentul de politie, împreuna cu un coleg taximetrist s-a luat la bătaie „indignând cele aproximativ 20 de persoane aflate de fata", fapt care susține din nou, nu este adevărat așa cum a fost ascultat de către instanță, la cererea și în favoarea sa, colegul cu care sunt învinuit de participarea la scandal. Acesta din urma îi este coleg și prieten și așa cum a susținut și el nu a fost niciuna din faptele care i s-a imputat și pentru care a fost sancționat contravențional pe nedrept. A fost doar o simplă discuție și crede că singura sa vină este aceea că vorbește mai puternic. Pe lângă colegul audiat de instanță poate aduce, așa cum a menționat și în contestarea procesului verbal, clientul care urma să-l ducă la domiciliul sau pentru a fi ascultat, pentru a întării cele menționate. Tot ce este consemnat în procesul - verbal . nr._ din 30.07.2014 este neadevărat altercația la care se face referire nu a existat așa cum nu au fost alte persoane de față care să fie indignate de presupusa faptă drept pentru care în contestația procesului verbal menționat a rugat să fie adusă o persoană care să fi fost de față așa cum susține agentul constatator. Cu tot respectul față de lege și reprezentanții acesteia, susține că nu a fost de față nimeni, nu a participat la nici măcar o ceartă darămite la vreun scandal, iar cele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt neadevărate poate ca urmare a interpretării greșite și neexacte a agentului constatator care era în patrulare cu autoturismul de serviciu. D. dovadă a celor susținute de el este participarea ca martor în favoarea sa a colegului cu care se susține ca a participat la scandal, numitul F. Z. și cu voia dumneavoastră dacă se impune poate aduce pentru ascultare clientul și totodată singura persoană de față la acel moment. Susține că nu s-au certat sau bătut cu numitul F. Z. așa cum susține și el, nu și-ar permite asta nici dacă ar fii străini unul de altul darămite în condițiile în care sunt prieteni. Se întreabă dacă cele consemnate de către agentul constatator sunt adevărate, cum de victima vine în apărarea sa și cum din atâtea persoane indignate, prezente (după cum este consemnat în procesul verbal de contravenție) la producerea scandalului nu poate fi prezentată măcar una, de către intimata IPJ Harghita în calitate de martor ocular și care să susțină cele constatate și consemnate de agentul de politie. Mai mult susține că această discuție în contradictoriu pașnică a fost așa cum i-a spus după audiere colegul F. Z., percepută de către el ca „cearta" neștiind că în limba română acest termen înseamnă scandal drept pentru care instant a înțeles situația în mod diferit de cum au decurs faptele. Colegul F. Z. a spus că avea emoții și dorește dacă este necesar să confirme faptul că nu s-au certat sau bătut.
Mai precizează faptul că dacă era vinovat de cele consemnate în procesul-verbal de contravenție atunci în mod respectuos și în asentimentul instanței, plătea amenda deoarece acest fel de fapte pot degenera ușor și contravin noțiunii de umanitate.
Intimatul IPJ Harghita a formulat întâmpinare (f.11-12), prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate. În apărare, intimatul arată că în mod legal, prin sentința dată, instanța de fond a constatat că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse, sub sancțiunea nulității, de art. 16 pct. 7 și art. 17 din O.G. nr.2/2001, aprobată de Legea nr. 180/2002.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, în mod corect, în baza probelor administrate în cauză, instanța a apreciat că plângerea contravențională este 1/2 neîntemeiată, iar constatările făcute de agentul instrumentator sunt corespunzătoare realității.
Existența altercației dintre apelantul-petent și numitul F. Z. a fost confirmată de acesta din urmă, cu ocazia audierii sale în fața instanței de fond, în calitate de martor.
Susținerile apelantului că între el și F. Z. există o relație de prietenie nu sunt de natură să conducă la anularea procesului-verbal de contravenție, în condițiile în care în cauză s-a dovedit că, în data de 30.07.2014, între cei doi a avut loc o altercație într-un loc publici
Apelantul nu a depus răspuns la întâmpinare.
III. Analizând actele apelului, în temeiul art.248 alin.1 Cod procedură civilă Tribunalul se va pronunța cu întâietate asupra tardivității apelului, invocată din oficiu. Procedând ca atare, tribunalul constată că apelul formulat este tardiv, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.468 alin.1 Cod procedură civilă „termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.
Hotărârea judecătoriei i-a fost comunicată apelantului la data de 05.12.2014, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la fila 34 din dosarul de primă instanță, iar apelul împotriva acestei hotărâri a fost înregistrat la judecătorie la data de 12.01.2015.
Cum termenul de 30 de zile, calculat potrivit art.181 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, s-a împlinit la 05.01.2015, iar apelul a fost depus la 12.01.2015, se constată că nu a fost respectat termenul legal de 30 de zile pentru exercitarea apelului.
Având în vedere aceste considerente și dispoziții legale, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul, constatând că acesta este tardiv.
Tribunalul constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul H. A., domiciliat în sat Fitod, ./A, jud. Harghita, împotriva sentinței civile nr.2849 din 26.11.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HARGHITA, cu sediul în Miercurea C., .. 34, jud. Harghita.
Pronunțată în ședința publică din data de 03 iunie 2015.
Președinte Judecător
U. E. Steluța C. S.
Pt.C. S. fiind plecată
în concediu de odihnă,
semnează
Președintele completului U. E. Steluța
Grefier
Șașcă M.-C.
Red.E.S.U./07.08.2015
Primit: 07.08.2015
Tehnored./id/11.08.2015
Ex. 4/SD.-
Jud.fond: M. L.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 59/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 879/2015. Tribunalul... → |
|---|








