Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 12/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 2199/234/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 12/R
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015
Completul constituit din:
Judecător: U. E. Steluța – Președinte
Judecător: C. S.
Judecător: M. I.
Grefier: Șașcă M.-C.
Pe rol judecarea recursului declarat de apelantul M. I., împotriva sentinței civile nr.905 din 30.09.2014, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN HARGHITA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în temeiul art. 303 și 306 din Vechiul Cod de procedură civilă, invocă excepția nulității recursului, având în vedere data la care au fost depuse motivele de recurs și reține cauza în pronunțare, pe această excepție.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Sub nr.2199/234 din 28.11.2012, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei G. plângerea contravențională formulată de petentul M. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HARGHITA, prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Prin sentința civilă nr.775 din 02.07.2013, Judecătoria G. a dispus respingerea plângerii, hotărârea fiind casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr.875/R din 22.10._ a Tribunalului Harghita.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ la 26.022.014 și soluționată prin sentința civilă nr.905 din 00.09.2014 prin care s-a dispus respingerea plângerii.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut că, în fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției silvice . nr._ întocmit la data de 13.11.2012, s-a reținut faptul că, la aceeași dată, în jurul orelor 05.45, pe raza comunei Ditrău, petentul a transportat cu autoutilitara Mercedes cu nr. de înmatriculare_ cantitatea de 1,86 mc lemn de foc specia fag fără a avea aviz de însoțire sau documente comunitare echivalente acestora. Pentru săvârșirea contravenției, petentul a fost sancționat în temeiul art. 19 alin. lit. b din Legea 171/2010, cu o amendă în cuantum de 5.000 de lei (f. 7).
Din cuprinsul procesului verbal mai reiese faptul că petentul a fost de față la momentul întocmiri, dar a refuzat semnarea acestuia. Procesul verbal a fost semnat de martorul asistent H. L..
Potrivit procesului verbal de dare în custodie . nr._ din data de 13.11.2012, cantitatea de lemn transportată de petent a fost confiscată, aceasta fiind dată în custodie lui B. Joseff, gestionar la Composesoratul Ditrău (f. 8).
Situația de fapt astfel cum a fost reținută în procesul verbal este confirmată de înscrisurile depuse de intimat la filele 27-32, precum și de declarațiile martorilor N. I. D. (f. 17) și T. A. (f. 42), potrivit cărora la momentul constatării contravenției petentul nu avea asupra sa avizul de însoțire.
La dosarul cauzei au fost depuse de către petent factura fiscală nr. 1146 din data de 13.11.2012 și avizul de însoțire primar nr._. Avizul de însoțire prezintă modificări în ceea ce privește data emiterii (f. 45-46).
Având în vedere dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 instanța a constatat că petentul a formulat în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 plângere contravențională.
Sub aspectul legalității, instanța a constatat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Petentul a contestat procesul verbal sub aspectul legalității, invocând faptul că agenții constatatori nu i-au permis să ia cunoștință de cuprinsul procesului verbal, motiv pentru care nu a avut posibilitatea de a face obiecțiuni.
Față de acestea, în drept, instanța a reținut că, potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
În acest sens instanța a mai reținut faptul că potrivit deciziei pronunțate în recurs în interesul legii nr. XXII din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță. (…) În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”
Astfel, referitor motivul de nulitate invocat de petent, având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia anterior amintită, instanța a reținut că acesta este un motiv de nulitate relativă și poate duce la anularea actului doar dacă s-a pricinuit părții o vătămare care nu se poate fi înlăturată prin altă modalitate. Cum petentul nu a făcut dovada vătămării cauzate și, mai mult, acesta a sesizat instanța cu o plângere contravențională în acest sens, ocazie cu care a menționat obiecțiunile sale, instanța a reținut faptul că nu se impune anularea procesului verbal pentru acest motiv. De asemenea instanța a reținut că refuzul agenților constatatori nu a fost dovedit și, mai mult, din cuprinsul procesului verbal rezultă faptul că petentul a refuzat semnarea acestuia.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a reținut că deși O.G. nr. 2/2001, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
De precizat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, s-a reținut că art.6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice existența unor prezumții de fapt și de drept în măsura în care acestea sunt incluse în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare (Cauza A. c. României, paragraful 60; cauza I. P. c. României, paragraful 31, cauza N. G. c. României, paragraful 30).
De asemenea, în cauzele anterior indicate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, iar sarcina probei, în vederea răsturnării prezumției, astfel cum rezultă din dispozițiile dreptului național aplicabil în materie contravențională, aparține celui care supune o pretenție judecății, respectiv petentului.
În speță, instanța de fond a reținut faptul că petentul a avut la dispoziție cadrul procesual pentru a dovedi netemeinicia procesului-verbal respectiv, a avut posibilitatea de a prezenta dovezi și de a solicita instanței audierea unor martori. În astfel de situații Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că reclamantul nu pare să fie pus într-o poziție dezavantajată în raport cu cea a autorităților, fiind astfel respectate limitele stabilite de art. 6 din Convenție (Cauza I. P. c. România, paragraful 35).
În ceea ce privește contravenția reținută în sarcina petentului, prevăzută de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010, instanța reține că aceasta constă în transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoțire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare. Potrivit aceluiași temei legal, aceasta se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase în cauză.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate și probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de constatare a contravenției (f. 7) înscrisurile depuse de intimată la filele 27-32, declarațiile martorilor N. I. D. (f. 17) și T. A. (f. 42), instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute afirmațiile petentului în sensul că la momentul constatării contravenției avea asupra sa avizul de însoțire și factura aferentă acestuia pe care le-a prezentat agenților constatatori.
În ceea ce privește avizul de însoțire și factura depuse de petent la dosarul cauzei instanța de fond a reținut că nu se poate aprecia cu certitudine existența acestora la momentul constatării contravenției și mai mult, apreciază că relevant în cauză este împrejurarea dacă la momentul respectiv petentul le avea asupra sa, și nu existența în sine a acestora.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a apreciat că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, precum și pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
De asemenea, instanța de fond a reținut faptul că potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Astfel, având în vedere limitele amenzii stabilite de lege pentru săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului, din care instanța de fond a reținut un grad sporit de pericol social al acesteia, faptul că aceasta a fost săvârșită în timpul nopții, precum și atitudinea petentului de a refuza semnarea procesului verbal, instanța apreciază că sancțiunea amenzii de 5.000 de lei este proporțională cu gravitatea faptei.
Mai mult, instanța de fond a reținut faptul că petentul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amnezii, respectiv 1.000 de lei.
Împotriva sentinței a declarat apel petentul. Acesta a fost înregistrat la Judecătoria G. la data de 23.10.2014 și recalificat în recurs de Tribunalul Harghita prin încheierea din 03.12.2014.
La data de 27.11.2014 recurentul a depus la dosar motive de apel (f.12-14).
Tribunalul, analizând recursul, cu întâietate în ceea ce privește aspectele procedurale ale acestuia, a invocat din oficiu excepția nemotivării în termen a recursului, excepție pe care o consideră întemeiată.
Potrivit art.306 alin.1 Cod procedură civilă „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2”, iar potrivit art.303 alin.1, 2 Cod procedură civilă „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”.
Termenul legal înăuntrul căruia recursul trebuia motivat este cel de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate. Cum hotărârea judecătorească ce constituie obiectul recursului i-a fost comunicată recurentului la data de 10.10.2014, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii, înseamnă că ultima zi în care recurentul mai putea depune în termen motivele de recurs era 27.10.2014.
Însă, în cauză, recurentul a depus motivele la data de 27.11.2014, deci cu depășirea termenului legal.
Prin urmare, față de considerentele și dispozițiile legale arătate, instanța va anula recursul ca nemotivat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de recurentul M. I. împotriva sentinței civile nr.905 din 30.09.2014, pronunțată de Judecătoria G., în contradictoriu cu intimatul ISNPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HARGHITA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2015.
Președinte Judecător Judecător
U. E. SteluțaC. S. M. I.
Grefier
Șașcă M.-C.
Red.E.S.U./06.03.2015
Primit: 06.03.2015
Tehnored./id/06.03.2015
Ex.2/SD.-
Jud.fond. Z. A.M.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 144/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 140/2015. Tribunalul... → |
|---|
