Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 1160/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1160/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 17-07-2015 în dosarul nr. 769/268/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 1160
Ședința publică din data de 17 iulie 2015
Completul compus din:
Judecător: M. I.- Președinte
Grefier: Z. A. C.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei în contencios administrativ privind pe reclamanta U. A. TERITORIALĂ . contradictoriu cu pârâții S. I. E., T. J. și V. H., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
În lipsa părților.
Se constată că, prezenta cauză a fost dezbătută în fond la data de 14 iulie 2015, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
1. Prin acțiunea înregistrată la data de 1 octombrie 2013, în dosarul nr._ al Tribunalului Harghita - complet specializat pentru soluționarea conflictelor de muncă, reclamanta U. A. Teritorială . chemat în judecată pe pârâții Korpos B.- Ș., Sebesteyen I.-E., T. J. și V. H., solicitând obligarea pârâților Ia plata sumei de 111.687,00 lei din care suma de 106.100,00 lei reprezintă contravaloarea prejudiciului cauzat patrimoniului UATC Zetea prin angajarea, ordonanțarea, lichidarea și plata unor cheltuieli din bugetul comunei Zetea fără bază legală în temeiul contractului de lucrări nr. 2057/17.08.2007 încheiat cu ., la care se adaugă suma de 5.587,00 lei reprezentând foloase nerealizate calculate până la data de 07.12.2012 cu actualizare în continuare până la data efectuării plății, sau în subsidiar în cazul în care instanța consideră că între pârâți nu există solidaritate să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 111.687,00 lei proporțional cu participarea fiecăruia la prejudiciu, stabilind totodată și gradul de participare a fiecăruia.
În fapt, reclamanta a arătat că, în urma auditului financiar efectuat de Camera de Conturi a județului Harghita la UATC Zetea în perioada 13.11._12 a fost întocmit raportul de audit financiar nr. 1613/07.12.2012, iar în urma deficiențelor consemnate în acesta a fost emisă Decizia nr. 40/28.12.2012, în care sub punctul 2 s-au stabilit următoarele: „ca urmare a verificării modului de angajare, lichidare, ordonanțare și plată a unor cheltuieli bugetare rezultate din derularea unui contract de execuție de lucrări perfectat în anul 2007 de către Liceul Teoretic „Dr. P. B. Fortunat” (instituție publică din subordinea entității verificate), având ca obiectiv „construire Școală generală cu clasele I - IV și grădiniță”, s-a constatat decontarea nelegală și nejustificată a sumei de 106.100 lei, reprezentând valoarea actualizării, în sensul majorării prețului unor lucrări facturate în perioada 2011 - 2012. "
Conform celor reținute în decizie abaterea de la legalitate și regularitate a fost una generatoare de prejudiciu, acesta fiind estimat la 106.100 lei, la care se adaugă foloase nerealizate calculate în timpul misiunii de audit în sumă de 5.587 lei.
Reclamanta a precizat că, în raportul de audit nr. 1613/07.12.2012 (pg. 298 - 304) au fost descrise detaliat abaterile constatate, actele normative încălcate și au fost identificate persoanele cu atribuții în domeniul în care s-au constatat abateri, după cum urmează:
La data de 17.08.2007 Liceul teoretic „Dr. P. B. Fortunat” din . contractul de lucrări nr. 2057 cu . O. S., având ca obiectiv „Construire Școală generală cu clasele I - IV și grădiniță”, valoarea contractului fiind de 1.094.754.68 lei, la care se adaugă 207.003.39 lei TVA.
La pagina 303 din raportul de audit se arată că, deși prin documentația de atribuire a contractului s-a exclus posibilitatea de ajustare a prețului contractului, totuși contrar celor stabilite prin Fișa de date a achiziției (Anexa nr. 2.2 la raport) în contractul încheiat la pct. 19 „Actualizarea prețului contractului” a fost inclusă în mod nejustificat precizarea „Prețul contractului nu se actualizează în cazul în care durata de îndeplinire a contractului nu depășește 12 luni.” ( anexa nr. 2.1. la raport). De asemenea, s-a reținut că, potrivit Documentației de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări (pag. 12). „Prețurile unitare prevăzute în oferta care a fost stabilită câștigătoare sunt ferme, contractantul neavând posibilitatea de a modifica oferta care va constitui parte integrantă a contractului de achiziție publică.” ( Anexa nr. 2.3. la raport).
În același timp, art. 97 alin. 3 din HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii prevede că, „Pentru a se respecta principiul transparenței, posibilitatea de ajustare a prețului trebuie să fie precizată atât în documentația de atribuire, cât și în contractul care urmează să fie încheiat, prin clauze speciale în acest sens. În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b) autoritatea contractantă are obligația de a preciza totodată și modul concret de ajustare a prețului, indicii care vor fi utilizați, precum și sursa informațiilor cu privire la evoluția acestora, cum ar fi buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri.
Lipsa, modificarea sau completarea respectivelor informații/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a prețului contractului de achiziție publică.
În acest context, în perioada 2011 - 2012 la nivelul Liceului teoretic „Dr. P. B. Fortunat” din . acceptate la plată un număr de nouă facturi în valoare totală de 369.981 lei, din care nivelul actualizărilor de preț calculate nelegal se cifrează la 106.100 lei (conform tabelului din anexa nr. 2.4. la raport).
Angajarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor s-a efectuat din bugetul Liceului teoretic „Dr. P. B. Fortunat” din ..02 Titlul XII „Active nefinanciare”, art. 71.01.01. „Construcții”.
Conform celor consemnate în raportul de audit prin angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata acestor cheltuieli în sumă de 106.100 lei fără bază legală au fost încălcate următoarele prevederi legale: - art. 14 alin. 3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale care prevede că, „nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială; - art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 care prevede că „Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.” - art. 54 alin. (5) din Legea nr. 273/2006 care prevede că „Instrumentele de plată trebuie să fie însoțite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor, executarea serviciilor și altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. (...)”; - pct. 1 - Angajarea cheltuielilor - din Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale aprobate prin OMFP nr. 1792/2002 care prevede că „Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și potrivit destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice și cu respectarea dispozițiilor legale (...) Ordonatorii de credite nu pot încheia niciun angajament legal cu terțe persoane fără viza de control financiar preventiv propriu decât in condițiile autorizate de lege”; - pct. 4 - plata cheltuielilor - din OMFP nr. 1792/2002 care prevede că „Plata se efectuează de conducătorul compartimentului financiar (financiar - contabil) numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (...) există toate documentele justificative care să justifice plata; (...) suma datorată beneficiarului este corectă; documentele de angajare și ordonanțare au primit viza de control financiar preventiv propriu”; - pct. 3.2. din OMFP nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, care prevede că „Controlul financiar preventiv se exercită asupra documentelor în care sunt consemnate operațiunile patrimoniale, înainte ca acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de către titularul de drept al competenței sau de către titularul unei competențe delegate în condițiile legii”; - pct. 3.3. lit. a) din OMFP nr. 522/2003 care prevede că „Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a operațiunilor care fac obiectul acestuia din punct de vedere al respectării tuturor prevederilor legale care le sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării operațiunilor (control de legalitate).”
Totodată, reclamanta a precizat că, în raportul de audit (pag. 300) au fost identificate persoanele cu atribuții în domeniul în care s-au constatat abateri: pârâtul nr. 1 Korpos B.-Ș., care în perioada supusă auditului îndeplinea funcția de primar al comunei și care în calitate de ordonator principal de credite, conform art. 22 și 23 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 273/2006 răspunde de „modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și prin bugetele instituțiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite”; pârâtul nr. 2 S. I. E., ordonator terțiar de credite al Liceului teoretic „Dr. P. B. Fortunat” din . funcție pe baza Deciziilor ISJ Harghita nr. 697/31.08.2010, nr. 715/04.09.2011 și nr. 765/21.08.2012 (anexa nr. 2.6. la raportul de audit), persoană care conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale avea obligația „de a angaja și de a utiliza creditele bugetare ... cu respectarea dispozițiilor legale”; pârâtul nr. 3 T. J., contabil șef al Liceului teoretic „Dr. P. B. Fortunat” din . de persoană semnatară a documentelor de plată; pârâtul nr. 4 V. H., persoană împuternicită cu exercitarea vizei de control financiar preventiv propriu pe documentele de angajare, lichidare și ordonanțare, în baza Dispoziției directorului liceului teoretic „Dr. P. B. Fortunat” nr. 23/31.05.2012 și care conform art. 10 alin. (3) - (5) din OG nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, răspunde în raport de culpa sa, pentru legalitatea, regularitatea operațiunilor efectuate și vizate pentru CFPP. De asemenea, potrivit pct. 3.3. din OMFP nr. 522/2003 pârâta avea obligația efectuării controlului de legalitate a operațiunilor, adică verificarea respectării tuturor prevederilor legale care le sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării operațiunilor.
De asemenea, în raportul de audit s-a arătat că, răspunderea pârâților 1 - 4 poate fi reținută și în contextul prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 potrivit cărora „documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat.”
Reclamanta a arătat că, sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile a pârâților, respectiv existența faptei ilicite personale a fiecărui pârât în parte, constând în nerespectarea prevederilor legale pe care pârâții, în calitate de ordonator principal/terțiar de credite, contabil șef respectiv contabil/persoană desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv, aveau obligația de a le respecta; existența prejudiciului în valoare de 106.100 lei în patrimoniul comunei Zetea reprezentând actualizări de preț calculate și plătite în mod nelegal pentru lucrările efectuate în temeiul contractului de lucrări nr. 2057/17.08.2007 încheiat cu ., la care se adaugă foloase nerealizate în valoare de 5.587 lei; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acesta fiind rezultatul direct și nemijlocit al nerespectării de către pârâți a dispozițiilor legale; vinovăția pârâților ca poziție psihică față de fapta săvârșită și element subiectiv al răspunderii civile, pârâții în temeiul funcțiilor deținute/posturilor ocupate având obligația de a cunoaște și de a respecta prevederile legale a căror nerespectare a condus la producerea prejudiciului.
Conform art. 1357 din NCC „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare". În ceea ce privește răspunderea contractuală art. 1.250 NCC prevede că, „Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.” Art. 1382 NCC prevede că „cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.”
Reclamanta a precizat că, pârâții 1 - 3 au fost notificați anterior introducerii prezentei cereri de chemare în judecată prin notificarea nr. 283/04.04.2013 trimisă pârâtului Korpos B. Ș., notificarea nr. 284/04.04.2013 trimisă pârâtului S. I. E. și notificarea nr. 285/04.04.2013 trimisă pârâtului T. J., însă în urma ședinței de conciliere, nu s-a reușit soluționarea situației pe cale amiabilă.
Totodată, reclamanta a menționat că, prin Decizia nr. 40/2012 a Curții de Conturi s-a dispus în sarcina conducătorului UATC Zetea obligația de a lua măsuri în vederea recuperării de la persoanele răspunzătoare a prejudiciului cauzat bugetului comunei Zetea prin operațiunile sus menționate, iar potrivit art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, „nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”
În drept s-au invocat prevederile art. 194, art. 453 alin. (1) NCPC.
2. Situându-se pe o poziție procesuală contradictorie, la data de 0.11.2013, pârâții S. I. E., T. J. și V. H. au depus la dosar întâmpinare (f. 145-149 din dos._ ), prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul întâmpinării s-a arătat faptul că, la data de 17.08.2007 Liceul teoretic „Dr. P. B. Fortunat" din . contractul de lucrări nr. 2057 cu . O. S., având ca obiectiv „Construire Școală generală cu clasele I - IV și grădiniță”, valoarea contractului fiind de 1.094.754,68 lei, la care se adaugă 207.003,39 lei TVA.
S-a precizat faptul că, la data încheierii contractului, numitul S. I. E. nu avea calitatea de ordonator terțiar de credite al acestei instituții, această calitate fiind îndeplinită de către dl. I. A., numitul fiind directorul școlii în perioada respectivă și cel care a semnat contractul sus menționat.
Mai mult decât atât, la data de 23.12.2009 părțile contractante au semnat actul adițional nr. 1 la acest contract, prin care s-a prevăzut că întrucât finanțarea lucrărilor nu s-a asigurat conform previziunilor achizitorului, executantul a fost nevoit să suspende lucrările în condițiile art. 15 din contract, iar în urma acestei suspendări părțile contractante au convenit prelungirea duratei contractuale inițiale până la termenul necesar realizării proiectului propus prin contract, termenul preconizat fiind de 24 luni de la data semnării actului adițional.
Pârâții au precizat că, nu au semnat actul adițional, acesta fiind semnat de numitul I. A., care avea calitatea de director al școlii la data respectivă.
În asemenea condiții, termenul inițial de executare a fost prelungit prin acest act adițional, iar în perioada 2011 -2012 lucrările încă erau în curs de executare și achizitorul a procedat la actualizarea prețului contractului în temeiul prevederilor art. 19 din contract care prevedea că „prețul contractului nu se actualizează în cazul în care durata de îndeplinire a contractului nu depășește 12 luni.”
Pârâții au considerat că, acțiunea reclamantei este neîntemeiată și plata acestor facturi care conțineau actualizările de preț la nivelul anilor 2011 - 2012 a fost legală cel puțin pentru următoarele două considerente majore: actualizările de preț aveau la bază actul adițional nr. 1/23.12.2009 la contract prin care părțile de comun acord au convenit prelungirea duratei contractului față de termenul inițial preconizat de 12 luni. Acest act adițional era un act juridic valabil care își producea efectele față de părți, fiind încheiat între executant și achizitor, iar din partea achizitorului acesta a fost semnat de directorul anterior al liceului. Deși HG nr. 925/2006 în forma în vigoare la data încheierii contractului sus menționat în anul 2007 nu permitea ajustarea prețului contractului în cazul în care documentația de atribuire, respectiv contractul de achiziție publică nu conțineau informații/clauze speciale referitoare la ajustarea prețului însă legislația a fost modificată prin HG nr. 834/2009, iar în forma sa modificată prin art. 97 alin. (4) din HG nr. 925/2006, aplicabil de la data de 27 iulie 2009 - ajustarea prețului contractului a devenit posibilă chiar în absența unor clauze speciale în documentația de atribuire și în contract prin care să fi fost precizat modul concret de ajustare a prețului, în cazul în care surveneau circumstanțe imprevizibile și independente de voința părților, în măsura strict necesară pentru acoperirea creșterii costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului, fără ca această ajustare să conducă la alterarea rezultatului procedurii de atribuire.
Totodată, pârâții au precizat că, pentru sumele scadente și neachitate aferente lucrărilor executate în temeiul contractului sus menționat, executantul a obținut un titlu executoriu - sentința pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._ *, care putea să fie pus în executare împotriva liceului, prin urmare prin plata acestor sume nu s-a făcut de fapt altceva decât s-a executat de bunăvoie o sentință care oricum era executorie.
Totodată, s-a arătat faptul că, în ceea ce-l privește pe pârâtul S. I. E., nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii sale patrimoniale deoarece lipsește vinovăția ca poziție psihică față de fapta săvârșită, în condițiile în care nu el era cel care a semnat actul adițional la contract, iar pe de altă parte, executantul dispunea oricum de un titlu executoriu pentru sumele achitate acestuia la nivelul anului 2011-2012.
În privința pârâtelor T. J. și V. H. s-a menționat de asemenea că, nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale pentru lipsa vinovăției ca poziție psihică față de fapta săvârșită deoarece acestea nu îndeplineau nicio funcție la liceu cu ocazia modificării contractului prin actul adițional sus menționat, iar plata acestor sume a fost aprobată pentru considerentele sus arătate.
În cazul în care prin actualizarea prețului nu s-a produs alterarea rezultatului procedurii de achiziție publică, pârâții consideră că, nici prejudiciul nu există în patrimoniul UATC Zetea, prin urmare, condițiile angajării răspunderii patrimoniale nu sunt îndeplinite.
În cadrul întâmpinării, în temeiul art. 72 -74 NCPC pârâții au solicitat introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție, a societății ., cu sediul în O. S., ., jud. Harghita, înregistrată la ORC Harghita sub nr. J_, având Cod Unic de Identificare R04241826, reprezentată legal prin dl. K. L..
În drept, s-au invocat art. 205, art. 453 NCPC.
3. La data de 04.12.2013, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care sub aspectul cererii de suspendare a soluționării cauzei formulată de pârâtul Korpos B. Ș. în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 NCPC, până la soluționarea definitivă a litigiului cu Camera de Conturi Harghita care constituie obiectul dosarului nr._ de pe rolul Tribunalului Harghita, a arătat că, lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia. Totuși, apreciază că, suspendarea prezentei cauze până la soluționarea celeilalte, ar fi utilă cel puțin sub aspectul evitării pronunțării unor hotărâri potrivnice, motiv de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1, pct. 8 NCPC.
Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că, își menține poziția exprimată prin cererea introductivă de instanță.
Reclamanta a precizat că, argumentele invocate de pârâți prin întâmpinările înaintate nu sunt relevante și nu înlătură răspunderea acestora pentru prejudiciul cauzat patrimoniului UATC Zetea prin angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor aferente contractului de lucrări nr. 2057/17.08.2007 încheiat cu ..
În ceea ce privește argumentele invocate de pârâții S. I. E., T. J. și V. H., prin care aceștia arată că, la data încheierii contractului de lucrări și a actului adițional nr. 1/23.12.2009 pârâtul nu ar fi avut calitatea de ordonator terțiar de credite al Liceului teoretic „Dr. P. B. Fortunat”, respectiv pârâtele nu îndeplineau nicio funcție la liceu, reclamanta consideră că, acestea nu prezintă relevanță sub aspectul obligației pârâților de a respecta prevederile legale în vigoare la data ordonanțării cheltuielilor pentru plata contravalorii lucrărilor aferente contractului în cursul anilor 2011- 2012, perioadă în care pârâții au ocupat deja funcții care le-au conferit atribuții sub acest aspect.
Chiar dacă pârâții nu au participat la încheierea contractului și a actului adițional, aceștia ar fi avut obligația de a cunoaște și de a aplica prevederile legale din domeniul achizițiilor publice și al finanțelor publice locale în vigoare cu ocazia ordonanțării cheltuielilor reprezentând actualizările de preț calculate de executantul . în anii 2011- 2012.
Reclamanta a arătat că, deșii pârâții susțin că, în urma modificărilor aduse prevederilor art. 97 din HG nr. 925/2006 aplicabile de la data de 27 iulie 2009 ajustarea prețului contractului ar fi fost posibilă, iar actul adițional nr. 1/23.12.2009 încheiat cu executantul ar fi un act legal încheiat, în raportul de audit financiar nr. 40/07.12.2012 întocmit de Camera de Conturi Harghita s-a stabilit că, acest act adițional a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor legale din domeniul achizițiilor publice, ajustarea prețului contractului în cauză nefiind permisă în condițiile în care prin documentația de atribuire a contractului a fost exclusă posibilitatea de ajustare a prețului contractului și nici documentația de atribuire nici contractul nu au conținut prevederi cu privire la modul concret de ajustare a prețului (pag. 317 din raportul de audit).
În asemenea condiții, prin angajarea, lichidarea și ordonanțarea acestor cheltuieli, reprezentând actualizarea prețului contractului nr. 2057/17.08.2007 în valoare de 106.100,00 lei au fost încălcate atât prevederile legale din domeniul achizițiilor publice, cât și alte prevederi legale privitoare Ia finanțele publice locale, conform celor arătate în acțiunea introductivă.
În ce privește susținerea pârâților potrivit căreia prin plata acestor sume nu au făcut altceva decât a executa o sentință care oricum era executorie, fiind vorba de sentința pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._ *, reclamanta a arătat că, facturile emise de executantul . în anii 2011-2012 nu au constituit obiectul acestui dosar, fiind vorba de un dosar din anul 2009, prin urmare acest argument nu este pertinent prin raportare la obiectul cauzei de față.
De asemenea, a precizat că, cu ocazia efectuării auditului în urma căruia a fost întocmit Raportul Curții de Conturi Harghita nr. 40/07.12.2012, pârâților le-au fost solicitate relații cu privire la abaterile constatate, aceștia având posibilitatea deja în acel moment de a-și exprima poziția și de a se apăra. Mai mult decât atât, reclamanta a parcurs toate etapele prevăzute de procedura reglementată de Hotărârea plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 pentru contestarea deciziilor emise de structurile Curții de Conturi pentru a se asigura că, sunt respectate pe deplin drepturile tuturor persoanelor vizate de decizia sus menționată. În acest sens, a menționat că, acțiunea prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 40/2012 a fost înregistrată la Curtea de Apel Târgu M. în data de 20.03.2013, iar în data de 19.04.2013 pârâtul a fost informat cu privire la existența acestui litigiu conform procesului-verbal de conciliere încheiat în această dată. Instanța sesizată și-a declinat competența de soluționare a acestei cauze în favoarea Tribunalului Harghita, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe abia în data de 25.11.2013, iar până în momentul de față în cauză nu s-au administrat probe.
Reclamanta a precizat că, ceea ce prezintă relevanță prin raportare la obiectul cauzei este faptul că, în anii 2011 - 2012 pârâtul avea calitatea de primar al comunei și ca atare avea și calitatea de ordonator principal de credite, calitate care a înzestrat pârâtul cu o . atribuții prevăzute în mod expres de lege.
Conform celor consemnate în raportul de audit nr. 40/07.12.2012 al Curții de Conturi Harghita pârâtul, în calitate de ordonator principal de credite, avea atât obligația de a cunoaște și de a aplica prevederile legale din domeniul achizițiilor publice și al finanțelor publice locale, cât și obligația de a-și exercita atribuțiile sale prevăzute în mod expres de lege.
În ceea ce privește argumentul invocat de pârât prin care acesta arată că, sumele necesare pentru finanțarea investiției care constituia obiectul contractului nr. 2057/17.08.2007 au fost repartizate de la bugetul de stat către bugetul local și au fost incluse în bugetul local prin hotărâri ale consiliului local, reclamanta a arătat că, prin raportare la obiectul cauzei nu prezintă relevanță hotărârile consiliului local adoptate în anii premergători anilor 2011 - 2012 pe de o parte.
Pe de altă parte, reclamanta a arătat că, conform listelor obiectivelor de investiții pe anii 2011- 2012 anexe la HCL nr. 65/2011, nr. 68/2011 și nr. 11/2012 pentru construirea grădiniței și școlii elementare cl. I-IV, au fost alocați 112.000 lei în anul 2011, respectiv 72.000 lei în anul 2012, or facturile achitate în cursul anilor 2011-2012 pentru aceste lucrări executate în temeiul contractului sus menționat au depășit cu mult această sumă.
Sumele aprobate prin buget reprezintă limite maxime în care pot fi angajate, lichidate și ordonanțate cheltuielile bugetare, ordonanțarea unor cheltuieli fără bază legală nefiind permisă chiar dacă există fonduri suficiente.
Reclamanta a mai precizat că, în speță, prin raportul de audit al Curții de Conturi Harghita s-a reținut în esență că, creditele bugetare aferente anilor 2011- 2012 au fost utilizate cu încălcarea dispozițiilor legale din domeniul achizițiilor publice, iar atât ordonatorul principal de credite al comunei, cât și celelalte persoane cu atribuții în domeniu ar fi avut obligația de a ține cont de aceste prevederi legale cu ocazia utilizării creditelor bugetare.
În lumina poziției adoptate prin raportul de audit al Curții de Conturi chiar dacă existau fonduri repartizate de la bugetul de stat pentru finanțarea acestei investiții, persoanele cu atribuții în domeniu ar fi avut obligația de a se asigura că aceste fonduri sunt cheltuite cu respectarea prevederilor legale, sumele achitate cu titlu de actualizare a prețului contractului neavând bază legală în condițiile în care această actualizare a fost efectuată cu nesocotirea prevederilor HG nr. 925/2006.
Conform celor prezentate în cererea introductivă, reclamanta consideră că, sunt întrunite toate condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților referitoare la prejudiciu, fapta ilicită, raport de cauzalitate și vinovăție.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a executantului ., reclamanta a învederat că, nu se opune introducerii în cauză a acestei societăți.
4. Prin Încheierea din 6 martie 2014, Tribunalul Harghita a admis excepția necompetenței materiale a completului specializat pentru soluționarea conflictelor de muncă, față de pârâții S. I. - E., T. J. și V. H., a disjuns acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu aceștia și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei O. S..
Pentru a se pronunța în sensul arătat, Tribunalul a reținut că, prin acțiune s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâților în condițiile art.254 alin.1 din Codul muncii, însă între aceștia și reclamantă nu există raporturi de muncă, pârâții fiind angajații Liceului Teoretic „Dr. P. B. Fortunat” din ., în cauză sunt incidente prevederile art. 94 pct. 1 lit. j) din Codul de procedură civilă.
5. În urma declinării competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei O. S. în dosarul nr. 769/17.04.2014, instanță care, prin Încheierea din 02.10.2014, a admis excepția propriei necompetenței materiale, invocată de către pârâți, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita – secția de contencios administrativ și, constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Târgu M., în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a decide în acest sens, Judecătoria a reținut că, date fiind temeiurile de fapt și de drept invocate în susținerea angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, derivând din executarea necorespunzătoare a unui contract de achiziție publică, sunt incidente prevederile art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce atrage competența materială a instanței de contencios administrativ.
6. Curtea de Apel Târgu M., prin încheierea nr. 30/C din 06.11.2014, verificând sesizarea din perspectiva dispozițiilor art. 133-136 din Codul de procedură civilă, a reținut că, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 din Codul de procedură civilă, text care dispune în sensul că, există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
Astfel, raportat la soluțiile de declinare adoptate până la acest moment, s-a constatat că, Judecătoria O. S. a presupus incidența ipotezei reglementate prin dispozițiile tezei I a normei de drept evocate, însă a omis a observa faptul că, nu este îndeplinită condiția de „reciprocitate” impusă de legiuitor, deoarece prin propria-i hotărâre de declinare, aceasta nu s-a dezinvestit în favoarea instanței de trimitere, care în cauză este Tribunalul Harghita - complet specializat pentru soluționarea conflictelor de muncă.
Este adevărat că, declinarea de competență a Judecătoriei a avut în vedere același Tribunal, însă în condițiile în care s-a urmărit învestirea unui complet specializat în altă materie decât cel de trimitere, și anume, a unui complet specializat în soluționarea cauzelor de contencios administrativ (în cadrul respectivei instanțe neexistând secții specializate), în mod greșit s-a constatat existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, întrucât declinările nu au fost reciproce, astfel încât să se ajungă la întreruperea cursului judecății - incident procedural de esența oricărui conflict negativ de competență, iar ultima instanță învestită, respectiv Tribunalul Harghita - complet de contencios administrativ, nu și-a negat, la rându-i, competența în favoarea Judecătoriei O. S. (împrejurare care ar fi fost, într-adevăr, de natură a declanșa conflictul negativ de competență reglementat prin teza a II-a din cuprinsul art. 133 pct. 2 din Codul de procedură civilă).
Din perspectiva celor anterior expuse, constatând că, nu s-a ivit în cauză un conflict negativ de competență, în sensul prevederilor art. 133 pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins sesizarea formulată de Judecătoria O. S. și a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul Harghita - complet de contencios administrativ, iar nu instanței care a formulat sesizarea pentru pronunțarea regulatorului de competență, în vederea efectuării aceleiași operațiuni, o astfel de soluție fiind în interesul reducerii duratei procesului și a unei bune administrări a justiției (după cum s-a decis în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - de ex., decizia nr. 2172/2012).
7. La data de 25.11.2014, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita dosarul nr._, privind pe reclamanta U. A.-Teritorială . S. I. E., T. J. și V. H. și chemata în garanție ..
8. La data de 02.02.2015, pârâții au depus la dosar o cerere prin care, în temeiul art. 204 C.pr.civ., au solicitat ca instanța să ia act de modificarea temeiului de drept al cererii de chemare în garanție în sensul că, își întemeiază cererea pe dispozițiile referitoare la îmbogățirea fără justă cauză cu mențiunea că în cazul îmbogățirii fără justă cauză se aplică legea care era în vigoare la data la care s-a produs împrejurarea ce a condus la îmbogățirea neimputabilă, dar fără temei juridic, a unei persoane, ceea ce exclude aplicarea noului cod civil având în vedere că împrejurarea care a determinat îmbogățirea s-a produs sub imperiul vechiului cod civil.
De asemenea, au solicitat ca instanța să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților, invocând totodată excepția lipsei procedurii prealabile în condițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, excepție care dacă este admisă, atrage respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
9. La data de 16.02.2015, reclamanta a depus la dosar note de ședință, prin care raportat la excepția lipsei plângerii prealabile invocată de pârâți, a invocat în temeiul art. 193 alin. 2 C.pr.civ., excepția tardivității invocării lipsei procedurii prealabile și în consecință, decăderea pârâților din dreptul de a invoca această excepție.
Reclamanta a precizat că, în raport cu cele prevăzute la alin. 2 din art. 193 C.pr.civ., pârâții nu au invocat lipsa plângerii prealabile prin întâmpinare, astfel că, sunt decăzuți din dreptul de a invoca această excepție.
Reclamanta a susținut că, a îndeplinit obligația de a efectua plângerea prealabilă, dovada fiind notificările nr. 283, nr. 284, nr. 285 din 04.04.2013 trimise pârâților, respectiv notificările nr. 260 și nr. 261 din 29.03.2013 trimise societăților executante, astfel a apreciat că, excepția invocată de către pârâți este nefondată.
Totodată, reclamanta a arătat că, excepția tardivității plângerii prealabile invocată de pârâți este nefondată, având în vedere faptul că, Decizia nr. 40/28.12.2012 a Camerei de Conturi a Județului Harghita i-a fost comunicată la data de 03.01.2013, iar această decizie a rămas definitivă în sistem administrativ prin încheierea nr. 40/28.02.2013 a Curții de Conturi a României.
În susținerea acestei excepții din urmă (tardivitatea plângerii prealabile), s-au invocat prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ individual. Ori, în cauza de față nu sunt incidente prevederile alin. 1 din art. 7, nefiind vorba despre un act administrativ individual, care este emis de o autoritatea publică; în cauză s-ar putea retine eventual aplicabilitatea prevederilor art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, text de lege care prevede un termen de 6 luni pentru îndeplinirea plângerii prealabile.
10. Pentru termenul de judecată din data de 17.02.2015, pârâții au depus note prin care, față de dezbaterile orale din 03.02.2015, au învederat o . aspecte:
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, pârâții au arătat că, prin încheierea nr. 30/C din 06.11.2014 pronunțată de către Curtea de Apel Târgu M., sesizată fiind de către Judecătoria O. S. în vederea pronunțării regulatorului de competență, s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Harghita Miercurea C., secția de contencios administrativ întocmai cum s-a dispus prin încheierea civilă din 02.10.2014 de către Judecătoria O. S..
Această sesizare a secției de contencios administrativ a avut la bază raționamentul potrivit căruia prezenta cauză are ca obiect executarea necorespunzătoare a contractului de achiziție publică având nr. 2057 din 17.08.2007, astfel s-au avut în vedere prevederile articolului 2 alin.1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Față de natura juridică a acestui litigiu dată contractului de achiziție publică, pârâții au invocat excepția lipsei procedurii prealabile întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. 6 din aceeași lege. În apărare, s-a solicitat respingerea excepției, deoarece la dosarul cauzei sunt depuse notificările expediate pe seama pârâților, confirmările de primire, precum și procesul-verbal de conciliere întocmit de către av. D. C.. Față de această susținere, pârâții au arătat că, aceste notificări nu suplinesc lipsa procedurii prealabile.
Pârâții au precizat că, practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că, exercitarea procedurii prealabile în termenele și condițiile stabilite de lege este obligatorie, termenul de prescripție de șase luni își găsește rațiunea în considerente ce țin de respectarea principiului securității și stabilității raporturilor juridice.
Nu în ultimul rând, pârâții au precizat că, această chestiune a procedurii prealabile în cazul acțiunilor având ca obiect contracte administrative a făcut obiectul unor discuții vizând aspectele de practică neunitară, purtate de către reprezentanții CSM, ÎCCJ și Curți de Apel iar opinia îmbrățișată în unanimitate de către participanți a fost că, deși dispozițiile art. 720/1 C.pr.civ., care se aplică în mod corespunzător litigiilor care au ca obiect contractele administrative și care prevedeau procedura concilierii, nu se mai regăsesc în noul Cod de procedură civilă, concilierea - ca modalitate în care se realizează procedura administrativă prealabilă - rămâne obligatorie în materia contractelor administrative (...) termenele aplicabile fiind cele prevăzute de art. 7, alin 6, lit. a-e din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește tardivitatea modificării în condițiile art. 204 C.pr.civ. a temeiului de drept avut în vedere pentru cererea de chemare în garanție, pârâții au precizat că, modificarea temeiului de drept vizează cererea de chemare în garanție, ori atâta vreme cât chematul în garanție nu este parte în proces acesta nu este legal citat, prin urmare nu ne aflăm în ipoteza depășirii termenului prevăzut în art. 204 C.pr.civ.
11. Instanța a apreciat că, față de cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, care inițial s-a formulat pe temeiul dreptului comun și doar ulterior s-a clarificat natura juridică a acestei cereri ca fiind o cerere în contencios administrativ, excepția tardivității invocării procedurii prealabile nu este întemeiată. Tribunalul Harghita este ținut să analizeze temeiul de drept sub aspectul legii contenciosului, conform celor stabilite prin încheierea nr. 30/C din 06.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel Târgu M..
Totodată, în ce privește prescripția realizării procedurii prealabile, având în vedere că, există notificări de care se prevalează reclamanta, trimise pe seama pârâților persoane fizice și a societății executante, raportat la data cunoașterii pagubei de către unitatea administrativ teritorială, respectiv data de 03.01.2013 și data emiterii comunicărilor, respectiv data de 04.04.2013, instanța a apreciat că, potrivit art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, reclamanta, la momentul emiterii notificărilor se afla în termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile legale mai sus amintite, sens în care a respins excepția prescripției realizării procedurii prealabile. Având în vedere că, și O.U.G. nr. 34/2006 face referire la legea contenciosului administrativ, s-a reținut că, în speță se aplică prevederile legii contenciosului administrativ privind procedura prealabilă.
12. Prin încheierea nr. 3/17.02.2015, Tribunalul a respins cererea de chemare în garanței a ., formulată de către pârâți, soluția pronunțată fiind menținută prin Decizia nr. 216/a/17.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. în dosarul nr._ /a1, prin care s-a respins apelul formulat de către pârâți împotriva acestei încheieri.
13. La termenul de judecată din data de 26.05.2015, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.
14. Pârâții, prin reprezentant, în susținerea excepției invocate, au arătat că, atât decizia Curții de Conturi, cât și hotărârea judecătorească prin care UAT Zetea a acționat în judecată Curtea de Conturi pentru verificarea legalității acestei decizii, nu le este opozabilă pârâților. Reclamanta a înțeles să își întemeieze acțiunea pe răspunderea patrimonială a angajaților, deși în speță este vorba despre un contract valabil încheiat, neatacat în fața vreunei instanțe sub aspectul eficacității clauzelor constatate a fi nelegale de către Curtea de Conturi.
S-a invocat că, esențial în judecarea excepției lipsei calității procesuale pasive este faptul că, această lipsă a calității procesuale pasive a pârâților nu se limitează la inexistența oricărui raport juridic între pârâți și UAT Zetea, ci vizează și faptul că actul adițional din 23.12 încheiat cu ., a fost întocmit anterior datei la care pârâții ar fi avut vreo calitate în această unitate școlară.
Mai mult, invocă dispozițiile art. 35 alin. 2 și 3 din Decretul nr. 31/54 ca fiind aplicabile la momentul încheierii acestor contracte și a actelor adiționale, potrivit cărora toate actele juridice întocmite de organele persoanei juridice în limitele conferite sunt actele persoanei juridice însăși. Prin urmare, atâta vreme cât nu s-a arătat și nu s-a făcut dovada vreunei depășiri sau a vreunui abuz de funcție în persoane pârâților, reprezentanta pârâților a apreciat că, nu poate fi reținută vreo culpă a acestora, pârâții executând un contract valabil încheiat, cu putere de lege între părțile contractante.
15. Reclamanta a solicitat respingerea excepției invocate, precizând că instanța trebuie să stabilească în primul rând care sunt raporturile dintre achizitor – școala generală – și executanți, respectiv cine sunt persoanele care reprezintă școala generală. Școala generală se află din punct de vedere financiar în subordinea comunei Zetea, școala prin director fiind ordonator de credite. Arată că, s-a imputat atât fostului primar, cât și pârâților, faptul că, nu au respectat prevederile legale în vigoare în domeniul achizițiilor publice, respectiv că nu trebuiau să efectueze plățile respective. În momentul în care directorul a primit facturi pentru majorarea prețului contractului trebuia în mod legal să le refuze și, în cazul în care societatea executantă ar fi dat în judecată școala, atunci se putea stabili dacă actul adiționat încheiat este sau nu legal. Fapta se impută pârâților, care împreună au acceptat aceste plăți, au introdus în contabilitate aceste facturi, au ordonanțat plata, au semnat ordine de plată și au făcut în mod efectiv plățile către societatea executantă.
De asemenea, a apreciat că, în speță, este vorba despre o răspundere civilă delictuală pentru nerespectarea dispozițiilor legale și a întregului dosar de achiziții publice. Curtea de Apel Târgu M., respectiv Tribunalul Harghita, au reținut în deciziile pe care le-au pronunțat în dosarul nr._ *, respectiv nr._, faptul că nu se regăsește vreo excepție prevăzută de legislația achizițiilor publice în care se poate ajusta prețul, reținând că ajustarea a fost nelegală.
16. Pârâții au solicitat ca, în cazul în care este vorba despre o răspundere civilă delictuală, să se aibă în vedere caracterul subsidiar al acestei răspunderi. Au precizat că, nu se poate ca primarul actual să acționeze toate persoanele nominalizate în decizia Curții de Conturi în condițiile în care, cu prioritate, nu a acționat proprii angajați în temeiul raportului de serviciu sau de muncă pe care îl are cu funcționarii publici sau cu personalul contractant din cadrul unității administrativ-teritoriale.
17. Pentru termenul de judecată din data de 09.06.2015, pârâții au depus la dosar concluzii scrise privind excepția lipsei calități procesuale pasive, prin care au solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
Pârâții au arătat că, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, așa cum a înțeles reclamanta să-l formuleze și să-l susțină îl reprezintă o cerere în despăgubiri bazată pe concluziile unui raport întocmit de către Curtea de Conturi, Camera de Conturi Harghita, respectiv răspunderea civilă delictuală.
De asemenea, au precizat că, între reclamanta și pârâții nu a existat niciun raport juridic contractual, reclamanta UATC Zetea nu a avut calitatea de angajator, calitate care, ar îndreptăți-o să solicite tragerea la răspundere a pârâților.
Pârâții au arătat că, lipsa calității lor procesual pasive nu se limitează la inexistența unui raport de muncă cu reclamanta, ci mai vizează un al doilea aspect esențial și anume actul adițional nr. 1 din 23.12.2009 încheiat cu chematul în garanție, act reținut ca fiind întocmit cu încălcarea prevederilor legale în materie de achiziții anterior datei la care au avut calitatea invocată în acțiune, respectiv cea de contabil șef și persoană împuternicită cu exercitarea vizei de control financiar preventiv propriu.
Față de aceste motive, pârâții au solicitat ca instanța să aibă în vedere că, în analiza art. 36 C.pr.civ. calitatea lor procesuală pasivă nu rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios așa cum a fost acesta dedus judecății, în condițiile în care reclamanta deduce judecății un raport juridic de dreptul muncii care în speță, nu există între reclamantă și pârâții.
Pe de altă parte, au precizat că, nu au acționat în nume propriu, ci în calitatea lor de reprezentanți ai Liceului Teoretic „B. Fortunat” din Zetea. Prin urmare, o eventuală răspundere civilă ar aparține în primul rând persoanei juridice în acest sens articolul 35 din Decretul nr. 31/1954 reprezintă fundamentul acestei idei pentru că, „actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși” (alin. 2 ), iar „faptele ilicite sau licite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor” (alin. 3), or, în speța de față, faptele pretins ilicite au fost îndreptate spre realizarea unor interese proprii persoanei juridice Liceul teoretic „B. Fortunat” din Zetea și nici într-un caz nu se poate reține vreun abuz de funcție în persoana pârâților.
Nu în ultimul rând, pârâții au învederat că, excepția lipsei calității procesual pasive se justifică și prin aceea că prezenta acțiune rămâne una în contencios administrativ reglementată de norme speciale, derogatorii de la dreptul comun potrivit cărora nu se poate formula o acțiune în despăgubiri, cu titlu principal, de sine stătător, fără ca anterior să fi existat o acțiune având ca obiect anularea actului administrativ considerat a fi vătămător, iar instanța să fi dispus una din măsurile prevăzute de art. 18, alin. 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ. Această chestiune vizează nu numai un impediment de procedibilitate, (inadmisibilitate) dar, vizează însăși latura pasivă a raportului de drept procesual/în sensul în care acțiunea în despăgubiri formulată de către reclamată în contencios administrativ, nu poate fi primită împotriva pârâților și din acest motiv, fără ca în prealabil să se discute legalitatea clauzei contractuale care fără a fi semnată de părțile pârâte a dat naștere obligației de plată despre care reclamanta pretinde că ar fi faptul ilicit generator de obligație de despăgubire.
18. În ședința publică din data de 09 iunie 2015, în susținerea excepției lipsei calități procesuale pasive a pârâților, aceștia au invocat un alt argument, respectiv faptul că, în cauză ne aflăm în fața unei proceduri de contencios administrativ, iar instanța de contencios administrativ trebuie să pronunțe una dintre măsurile prevăzute de art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Au apreciat că, aceste acțiuni în despăgubiri pornite de către unitățile administrativ-teritoriale având ca izvor raportul Curții de Conturi, cu denumirea generică de „despăgubiri”, ulterior precizate, au un caracter subsidiar. Pârâții în cauză nu pot avea calitate procesuală pasivă atâta timp cât nu a fost atacat actul administrativ vătămător sau cauzator de prejudicii. Au arătat că, potrivit legii contenciosului administrativ, funcționarul poate fi chemat în judecată pentru a da socoteală cu privire la aceste acte ilegale după ce instanța în prealabil a emis una dintre hotărârile prevăzute de legea contenciosului administrativ.
19. Reclamanta, prin reprezentant, a arătat că, prezenta cauză are ca obiect acțiune civilă delictuală, considerând că, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților poate fi unită cu fondul cauzei, iar instanța trebuie să clarifice dacă în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește atacarea actului administrativ declară că în cauză nu există un act care să fie atacat. Pârâții, având anumite atribuții în executarea unui contract de achiziții publice, au efectuat anumite plăți cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Totodată, a arătat că, a acționat în judecată și pe fostul primar al comunei Zetea, dosarele fiind înregistrate pe rolul Tribunalului Harghita. Raporturile Curții de Conturi nu le sunt opozabile pârâților, însă sunt înscrisuri constatatoare în baza cărora reclamanta a identificat persoanele care aveau atribuții privind efectuarea plăților.
20. În ceea ce privește pretinsa imposibilitate de a ataca contractul și actul adițional, reprezentanta pârâților a arătat că, premisa acestei cauze este tocmai încheierea unui act adițional fără respectarea dispozițiilor contractuale, în care foști conducători ai școlii generale din Zetea au prevăzut posibilitatea de ajustare a prețului. Analizând hotărârile judecătorești pronunțare în analiza legalității constatărilor Curții de Conturi reiese că, două instanțe au pronunțat hotărâri care confirmă această nelegalitate. Totodată, învederează că, obligația de plată s-a născut anterior ca pârâții să aibă vreo calitate în cadrul persoanei juridice - liceul din Zetea, respectiv cu ocazia încheierii actului adițional, de la care pârâții nu se puteau abate.
21. Reprezentantul reclamantei a arătat că, raportul contractual nu s-a încheiat între unitatea administrativ-teritorială și firmele executante, ci între școala generală și firmele respective, astfel că doar școala prin conducere putea să atace actul administrativ. Reclamanta, ca terță persoană, nu putea ataca actul adițional încheiat în timpul executării contractului de achiziții publice. Singura posibilitate a reclamantei era să se îndrepte cu o acțiune împotriva pârâților.
22. Tribunalul, ținând cont de prevederile art. 248 C.pr.civ., reține că, pârâții în fața instanței de contencios administrativ au susținut cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive, invocând argumente în susținerea acestei excepții, raportat procedurii de contencios administrativ.
Astfel, în raport de precizările formulate de pârâți în ședința publică din 26.05.2015, precum și în ședința publică din 09.06.2015, față de noul cadru procesual, Tribunalul va analiza prioritar, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.
Excepția lipsei calității procesuale fiind o excepție de fond, este în legătură cu exercițiul dreptului la acțiune, iar prin soluționarea acesteia se determină cadrul procesual în care vor fi analizate și celelalte excepții.
Potrivit art. 36 C.pr.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate, constituie o chestiune de fond.
Se reține că, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, așa cum a înțeles reclamanta să-l formuleze și să-l susțină, îl reprezintă o cerere în despăgubiri, întemeiată pe concluziile unui raport întocmit de către Curtea de Conturi, Camera de Conturi Harghita, respectiv răspunderea civilă delictuală.
Prin sentința civilă nr. 357 din 05.02.2015, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6097/R din 27.11.2014 a Curții de Apel Târgu M., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta . Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Harghita și s-a respins cererea de suspendare a executării Cap. II pct. 1 și 2 din Decizia nr. 40/2012, emisă de Camera de Conturi a Județului Harghita. S-a stabilit că, în urma auditului desfășurat de Camera de Conturi Harghita și finalizat prin Decizia nr. 40/2012, s-a constatat, între altele că, au fost încălcate dispozițiile legale în privința unor plăți făcute în baza a două contracte de achiziție publică. Este vorba de Contractul de lucrări nr. 2057, încheiat la 17.08.2007 între Liceul Teoretic „Dr. P. B. Fortunat” din Comuna Zetea și . O.-S. și de Contractul de lucrări nr. 1246, încheiat la 21.07.2008 între același liceu și . O.-S.. Plățile în discuție au avut ca obiect sume reprezentând actualizarea prețului contractelor în funcție de indicele inflației, pentru partea din contracte neexecutată. Soluția din Decizie a fost menținută prin Încheierea nr. 40 din 28.02.2013, prin care a fost soluționată contestația reclamantei împotriva punctelor din decizie referitoare la plățile menționate.
Prezenta cauză vizează Contractul de lucrări nr. 2057, încheiat la 17.08.2007 între Liceul Teoretic „Dr. P. B. Fortunat” din . O.-S., modificat prin actul adițional nr. 1 din 23.12.2009 (filele 77-82, dosarul nr._ a Judecătoriei O.-S., având ca obiectiv „Construire Școală generală cu clasele I - IV și grădiniță”), valoarea contractului fiind de 1.094.754,68 lei, la care se adaugă 207.003,39 lei TVA.
Pârâtul S. I. E. avea calitatea de ordonator terțiar de credite al Liceului Teoretic „Dr. P. B. Fortunat” din . în funcție pe baza Deciziilor ISJ Harghita nr. 697/31.08.2010, nr. 715/04.09.2011 și nr. 765/21.08.2012, însă la data încheierii contractului sus menționat, această calitate a fost îndeplinită de către numitul I. A., acesta fiind directorul școlii în perioada respectivă și cel care a semnat contractul sus menționat.
La data de 23.12.2009 părțile contractante au semnat actul adițional nr. 1 la Contractul de lucrări nr. 2057, încheiat la 17.08.2007, prin care s-a prevăzut că, întrucât finanțarea lucrărilor nu s-a asigurat conform previziunilor achizitorului, executantul a fost nevoit să suspende lucrările în condițiile art. 15 din contract, iar în urma acestei suspendări părțile contractante au convenit prelungirea duratei contractuale inițiale până la termenul necesar realizării proiectului propus prin contract, termenul preconizat fiind de 24 luni de la data semnării actului adițional. Nici acest act adițional nu a fost semnat de pârâtul S. I. E., ci de numitul I. A., care avea calitatea de director al școlii la data respectivă.
Acest act adițional nu a fost semnat nici de pârâta T. J. deoarece aceasta a ocupat funcția de contabil șef la liceu doar începând cu data de 01.09.2010, cu ½ normă, iar din data de 01.11.2010, cu normă întreagă, conform contractului de muncă individual nr. 1234 din data de 01.09.2010.
În ceea ce privește pârâta V. H., aceasta a avut încheiat contractul de muncă individual nr. 13 din data de 31.05.2012, astfel nu îndeplinea nicio funcție și nu avea nicio atribuție legală la liceu nici la data încheierii contractului, nici cu prilejul modificării acestuia prin actul adițional nr. 1/23.12.2009.
Se reține că, între reclamanta și pârâții nu a existat niciun raport juridic contractual, reclamanta UATC Zetea nu a avut calitate de angajator, calitate care, ar îndreptăți-o să solicite tragerea la răspundere a pârâților.
Lipsa calității procesuale pasive a pârâților derivă nu numai din inexistența unui raport de muncă cu reclamanta, ci și din faptul că, actul adițional nr. 1 din 23.12.2009, încheiat cu . O. S., cu privire la care s-a reținut ca fiind întocmit cu încălcarea prevederilor legale în materie de achiziții publice, s-a întocmit anterior datei la care au avut calitatea invocată în acțiune, respectiv cea de ordonator terțiar de credite, cea de contabil șef și persoană împuternicită cu exercitarea vizei de control financiar preventiv propriu.
Astfel, calitatea procesuală pasivă a pârâților nu rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios așa cum a fost acesta dedus judecății, în condițiile în care niciun fel de raport juridic nu există între reclamantă și pârâții.
Pe de altă parte, pârâții nu au acționat în nume propriu, ci în calitatea lor de reprezentant ai Liceului Teoretic B. Fortunat din Zetea. Prin urmare, o eventuală răspundere civilă ar aparține în primul rând persoanei juridice.
Potrivit articolul 35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, abrogat la data intrării în vigoare a Noului Cod civil, dar în vigoare la data încheierii contractului de achiziție publică, „actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși” (alin. 2), iar faptele ilicite sau licite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor (alin. 3), faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de al treilea (alin. 4) or, în speța de față, faptele pretins ilicite au fost îndreptate spre realizarea unor interese proprii persoanei juridice Liceul teoretic „B. Fortunat” din Zetea, iar față de pârâții în cauză nu s-a stabilit caracterul ilicit al faptelor îndeplinite de aceștia.
Faptul că, în raportul de audit, întocmit de Camera de Conturi a județului Harghita la UATC Zetea, au fost nominalizate persoanele cu atribuții în domeniul în care s-au constatat abateri, respectiv pârâții S. I. E., T. J. și V. H., - nu conferă calitate procesuală pasivă acestora, în lipsa unui raport juridic contractual dintre reclamantă și pârâți. În ce privește o eventuală răspundere civilă, aceasta ar aparține în primul rând persoanei juridice, Liceului Teoretic „B. Fortunat” din Zetea, care a încheiat contractul de lucrări nr. 2057/2007 cu . O. S., unitatea de învățământ putându-se îndrepta împotriva pârâților, dacă va fi cazul.
În speță, cerere de chemare în judecată formulată de unitatea administrativ-teritorială, se întemeiază pe concluziile unui raport întocmit de Curtea de Conturi, obiectul cauzei constituindu-i obligarea pârâților la plata despăgubirilor,cu scopul reparării prejudiciului constatat de organul de control. Decizia Curții de Conturi și hotărârea judecătorească prin care UAT . în judecată Curtea de Conturi pentru verificarea legalității acestei decizii, nu le sunt opozabile pârâților.
De asemenea, Tribunalul reține că, acțiunea în despăgubiri în contencios administrativ, nu poate fi primită împotriva pârâților, fără ca în prealabil să se stabilească legalitatea clauzei contractuale care, nefiind semnată de pârâți, a dat naștere obligației de plată despre care reclamanta pretinde că, ar fi fapta ilicită generatoare de obligație de despăgubire în sarcina acestora.
Se reține că, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, nu se poate formula o acțiune în despăgubiri, cu titlu principal, de-sine-stătător, în temeiul art. 19 alin. 1, fără ca, anterior, să fi existat o acțiune având ca obiect anularea actului administrativ considerat a fi vătămător, iar instanța să fi dispus una din măsurile prevăzute de dispozițiile art. 18 alin. 1-2. Totodată, acțiunea în despăgubiri introdusă de unitatea administrativ-teritorială împotriva pârâților în cauză, nu se încadrează nici în dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, nu se poate susține că, ar fi incident nici art. 16, care se referă la un proces început între persoana vătămată și autoritatea emitentă a actului, în care poate fi introdus funcționarul vinovat de refuzul de a rezolva cererea sau funcționarul care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului, în cazul în care se admite acțiunea, persoana respectivă putând fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.
Față de aceste considerente, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. I. E., T. J. și V. H., invocată de pârâți, și în consecință, se va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ . cu pârâții, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de câte 1500 lei pe seama pârâților S. I. E., T. J. și V. H., reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. I. E., T. J. și V. H., invocată de pârâți, și în consecință:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ . sediul în ., ., jud. Harghita, având cod de identificare fiscală nr._, în contradictoriu cu pârâții S. I. E., având CNP_, cu domiciliul în com. Zetea, ./B, jud. Harghita, T. J., având CNP_, cu domiciliul în com. Zetea, ., jud. Harghita și V. H., având CNP_, cu domiciliul în com. Brădești, .. jud. Harghita, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de câte 1500 lei pe seama pârâților S. I. E., T. J. și V. H..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul Harghita.
Pronunțată în ședință publică din 17.07.2015, la ora 12,00.
Președinte,
M. I.
Grefer,
Z. A. C.
Red.: M.I.
Primit: 22.07.2015
Tehnored./id./23.07.2015
6 ex. Z.C.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 335/2015. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 432/2015.... → |
|---|








