Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 879/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 879/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 1106/268/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL H.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.879
Ședința publică din data de 03 iunie 2015
Completul constituit din:
judecător: Steluța E. Uta - Președinte
Grefier: C. R.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta ASOCIAȚIA O., în contradictoriu cu pârâții JUDEȚUL H., PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN H., A.N. A. R. ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. O. și S.C.H. 2004 SRL, având ca obiect ordonanță președințială, ca urmare a declinării competenței de soluționare prin Sentința civilă nr.1217 din 14.05.2015 pronunțată de Judecătoria O. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta reclamantei av. S. A. și reprezentanta pârâților Județul H. și Președintele C. Județean H., cons.jur. T. I., lipsă fiind ceilalți pârâți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare față de părți este legal îndeplinită.
În conformitate cu prevederile art.131 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța din oficiu, verificând competența constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, în temeiul art.10 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004, coroborat cu art.95 pct.1 și 4 din Codul de procedură civilă.
Reprezentanta pârâților Județul H. și Președintele C. Județean H., cons.jur. T. I., depune la dosar Completare la întâmpinare, înmânând un exemplar și reprezentantei reclamantei.
Reprezentanta reclamantei, av. S. A., solicită a ce constata că pârâții sunt decăzuți din dreptul de a formula completare la întâmpinare. Totodată arată că de la momentul când a intentat cererea de suspendare, nefiind fixat un termen pentru soluționarea cererii de suspendare a actului administrativ, au înțeles să formuleze prezenta cerere de ordonanță președințială, în ideea că ar putea fi admisibilă până la judecarea cererii de suspendare ce face obiectul dosarului nr._, al Tribunalului H.. Așa cum s-a subliniat și în întâmpinările depuse de pârâți, lucrările s-au oprit aparent, astfel această cerere a rămas fără obiect și nu mai are nici un interes să o susțină. În consecință arată că achiesează la excepția inadmisibilității cererii ca rămasă fără obiect invocată de Autoritatea Națională „ A. R.”- Administrația Bazinală de A. O..
Instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, raportat la faptul că există o procedură specială de suspendare a actului administrativ, respectiv artt.14 și art.15 din Legea nr.554/2004.
Reprezentanta reclamantei, av. S. A., solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată de instanță, precizând că la promovarea cererii de ordonanță președințială au avut în vedere o lucrare publicată pe site Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește aplicarea unitară prevederilor legii contenciosului administrati8v, respectiv în interpretarea acestor situații particulare în care se află ei acum. Totodată invocă practică judiciară respectiv Deciziile nr.554/2005; nr.601/2005, 1569/2006 și 4623/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reprezentanta pârâților Județul H. și Președintele C. Județean H., cons.jur. T. I., arată că așa cum a menționat și în completarea la întâmpinare, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă, dacă se judecă în contencios administrativ este inadmisibilă și ca urmare solicită admiterea excepției inadmisibilității invocată de instanță. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii ca rămasă fără obiect invocată de Autoritatea Națională „ A. R.”- Administrația Bazinală de A. O.,arată că o lasă la aprecierea instanție.
Instanța reține cauza pentru pronunțare asupra excepțiilor.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Sub nr._, la data de 26.05.2015, a fost înregistrată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta Asociația O. în contradictoriu cu pârâții: Județul H., Președintele C. județean H., AN A. R. Administrația Bazinală de A. O. și S.C.H. 2004 S.R.L., ca urmare a declinării competenței de soluționare prin Sentința civilă nr.1217 din 14.05.2015 pronunțată de Judecătoria O. S., prin care a solicitat instanței suspendarea efectuării oricăror lucrări conținute în autorizația de construire având nr.77/15.10.2014, consolidări de maluri pârâu Homorodul M. și recalibrarea albiei în zona Lueta-C., județul H., până la judecarea definitivă a cererii de anulare a autorizației, procedură aflată în faza plângerii prealabile conform Legii contenciosului administrativ.
În motivarea cererii sale reclamanta arată că autorizația de construire emisă de pârâta Județul H. este nelegală. Pe baza acestei autorizații lucrările de consolidare au fost demarate, în prezent efectuându-se lucrări de intervenții asupra cadrului natural și peisajului, împrejurare care rezultă și din nota de constatare întocmită de inspectorii Gărzii Naționale de Mediu. Procesul verbal nr.1116/29.07.2014 pe care se întemeiază autorizația de construire nu conține nici o recomandare cu privire la necesitatea și urgența acestor lucrări. Astfel reclamanta a solicitat prin plângere prealabilă revocarea actului administrativ și a depus o cerere de suspendare a efectelor actului administrativ la Tribunalul H. înregistrată sub nr._ . Arată că lucrările executate cu nerespectarea cerințelor legale pentru protecția mediului produce prejudicii uriașe.
Reclamanta în drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.996 Cod procedură civilă, O.U.G.nr.195/2005, depunând în probațiune copiile: statutului asociației, certificatului de înscriere, autorizației de construire, procesului verbal, notei de constatare, adresei APM H., deciziei, formularului standard, opiniei specialiștilor evaluări pagube, plângerii prealabile, cererii de suspendare, fotografiilor (fila 14-45).
Prin întâmpinarea formulată pârâta AN A. R. – Administrația Bazinală de A. O. a solicitat instanței respingerea cererii formulată de reclamantă ca neîntemeiată, invocând excepția lipsei calității ei procesuale active și excepția inadmisibilității cererii ca rămasă fără obiect.
În motivarea întâmpinării sale pârâta arată că autorizația de construire a fost emisă în regim de urgență pentru asigurarea secțiunii de scurgere a debitelor pârâului Homorodul M. cu scopul prevenirii producerii de inundații pe raza localității C.. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active arată că pentru porțiunea de lucrări executate conform autorizației de construire nu se impune avizul sitului Natura 2000 ROSPA 0027, deoarece se află în afara ariei naturale protejate de aceasta, amplasamentul lucrării situându-se în afara jurisdicției de administrare a sitului. Cu privire la excepția inadmisibilității cererii arată că lucrările au fost sistate până la obținerea acordului de mediu și a autorizației de construire pentru toate lucrările proiectate.
Prin întâmpinarea formulată pârâții: Județul H. și Președintele C. Județean H. au solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă na netemeinică, nelegală și inadmisibilă, invocând totodată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei O. S..
În motivarea întâmpinării lor pârâții arată că actele întocmite sunt acte administrative în baza Legii nr.554/2004, contracte care derivă din exercitarea competențelor autorității publice iar suspendarea acestor lucrări este de competența exclusivă a instanțelor de contencios administrativ. Cu privire la obiectul cererii arată că aceasta este formulată pentru suspendarea efectuării lucrărilor care se contractează de pârâta AN A. R.- Administrația bazinală de apă O., astfel invocă lipsa calității de parte procesuală pasivă a pârâților Județul H. și Președintele C. Județean H., actele fiind semnate și încheiate de către alte persoane. Cu privire la excepția inadmisibilității cererii arată că nu este dovedită aparența de drept sau a unui interes legitim al reclamantei și nici prevenirea unei pagube iminente.
Prin întâmpinarea formulată pârâta S.C.H. 2004 S.R.L. a solicitat admiterea excepției lipsei calității lor procesuale pasive, arătând că nu sunt titularii autorizației de construire, lucrările fiind efectuate pe baza unui contract de prestări servicii. Arată că lucrările de executare au fost suspendate, astfel cererea nu mai are obiect.
Instanța, din oficiu a invocat excepția Instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, raportat la faptul că există o procedură specială de suspendare a actului administrativ, respectiv artt.14 și art.15 din Legea nr.554/2004.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială formulată, reclamanta solicită suspendarea efectuării oricăror lucrări conținute în autorizația de construire nr.77 din 15.10.2014, până la judecarea definitivă a cererii de anulare a autorizației emisă de Președintele C. Județean H..
Raportat la prevederile art.14 din Legea nr.554/2004, instanța a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării unui act administrativ pe calea ordonanței președințiale, excepție pe care o consideră întemeiată.
Astfel, se constată că actul a cărui executare se solicită a fi suspendată, și anume autorizația de construire nr.77 din 15.10.2014 emisă de Președintele C. Județean H., este un act administrativ, în privința suspendării căruia sunt incidente dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, care instituie condițiile suspendării unui act administrativ, respectiv în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente.
În materia contenciosului administrativ, existând aceste dispoziții cu caracter derogatoriu cuprinse în Legea nr.554/2004, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi solicitată pe calea ordonanței președințiale.
Existenta unei reglementari derogatorii consacrate prin art.14 din Legea contenciosului administrativ obligă partea interesată să urmeze procedura reglementată prin acest act normativ si nu procedura prevăzută de normele dreptului comun conținute în art.996 Cod procedură civilă.
Prin art.14 din Legea nr.554/2004 se prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art.7, a autorității care a emis actul persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Prin art.15 alin.1 din același act normativ se prevede că cererea de suspendare poată fi formulată și printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
În aceste condiții, existând o cale specială de suspendare a executării unui act administrativ, prevăzută de Legea nr.554/2004, această suspendare nu poate fi obținută pe calea dreptului comun al ordonanței președințiale, un astfel de demers fiind inadmisibil.
Practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în acest sens, aceasta reținând că „în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială ce vizează cererile de suspendare a executării actului administrativ, justificat de existența unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie (art.14 și 15 din Legea nr.554/2004) ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ și nu a celei de drept comun, prevăzută în Codul de procedură civilă.
Într-adevăr, art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege.
Dar, în condițiile în care în cadrul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte legea specială a reglementat procedura suspendării executării actului administrativ atacat, suspendarea aceluiași act administrativ pe calea altei proceduri speciale, a ordonanței președințiale, reglementate de codul de procedură civilă nu se mai poate dispune, această din urmă procedură fiind incompatibilă cu procedura reglementată de Legea nr.554/2004” (decizia nr.4623 din 08.11.2012 a Î.C.C.J-Secția de contencios administrativ).
Tot Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de contencios administrativ a hotărât că este admisibilă de principiu cererea de ordonanță președințială formulată în fața instanței de contencios administrativ, dar doar atunci când aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligații vremelnice în sarcina unei părți, până la dezlegarea fondului cauzei (decizia nr.2462 din 17.05.2012).
Or, în cauză, obiectul cererii de ordonanță președințială îl constituie suspendarea actului administrativ reprezentat de autorizația de construire nr.77 din 15.10.2014 emisă de Președintele C. Județean H., suspendare ce se poate solicita doar în temeiul art.14-15 din Legea nr.554/2004.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea de ordonanță președințială ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta ASOCIAȚIA O., cu sediul mun. O.-S., ./12, jud. H., în contradictoriu cu pârâții JUDEȚUL H., cu sediul în mun. Miercurea C., ., jud. H., PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN H., cu sediul în mun. Miercurea C., ., jud. H., ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A. R.-ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. O., cu sediul în mun. Râmnicu V., ..6, jud. V., S.C. H. 2004 S.R.L., cu sediul în ., jud. H..
Cu drept de recurs în termen de 5 de zile de la pronunțare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul H..
Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2015.
PREȘEDINTE
Steluța E. U.
GREFIER
C. R.
Red: S.E.U./04.06.2015
Primit: 04.06.2015
Tehnored/id/ 04.06.2015
Ex.2-R.C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 486/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1195/2015. Tribunalul... → |
|---|








