Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 247/2015. Tribunalul HARGHITA

Decizia nr. 247/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 685/234/2014

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 247

Ședința publică din data de 07 aprilie 2015

Completul constituit din:

Judecător: U. I. C. - Președinte

Judecător: S. R.

Grefier: Șașcă M.-C.

Pe rol pronunțarea deciziei în apelul declarat de apelantul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE HARGHITA, împotriva sentințe civile nr. 901 din 29.09.2014, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata T. T., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

În lipsa părților.

Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 24 martie 2015, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Prin sentința civilă nr. 901 din 29.09.2014, pronunțată de Judecătoria G., s-a admis în parte plângerea formulată de petentul T. T. (CNP_), cu domiciliul în G., cart. Florilor, ., în contradictoriu cu intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE HARGHITA (CUI_), cu sediul în Miercurea C., .. 34-36, Jud. Harghita.

S-a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicat prin Procesul verbal . nr._ din data de 25.04.2014, cu sancțiunea „avertisment”.

În baza art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001 atrage atenția contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite și recomandă pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în fapt prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 25.04.2014, petenta T. T., a fost sancționată contravențional cu amendă de 200 lei pentru că în calitate de mamă a celor doi copii nu a luat măsuri ca cei doi să nu mai tulbure liniștea locuitorilor din imobilul nr. 49, .. Florilor din mun. G..

Petenta a semnat procesul verbal de contravenție arătând că recunoaște aproximativ cele consemnate acolo.

Petenta a formulat plângerea contravențională în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Verificând potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. Nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea disp. legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Instanța a constatat că la data de 23.04.2014 locatara K. M. din imobilul . mai sus, unde domiciliază și petenta a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că de aproximativ de 2 ani și 6 luni copii petentei tulbură ordinea și liniștea publică în mod repetat. Petenta de fapt, arată că ea recunoaște că minorii se mai joacă cu voce tare și fac gălăgie, dar neînțelegerile cu d.na K. au început odată cu mutarea familiei T. în imobilul respectiv.

Astfel, instanța a constatat că faptele petentei săvârșite astfel cum au fost reținute în procesul verbal de contravenție, întrunesc elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, modificată, coroborate cu disp. art. 3 lit. b, din același act normativ.

Totuși instanța a considerat că în cauză sunt circumstanțe reale și personale pentru înlocuirea amenzii aplicate petentei cu sancțiunea avertismentului.

Instanța a apreciat că sancțiunea aplicată petentei este disproporționat de mare, comparativ cu pericolul social al faptei săvârșite, petenta fiind la prima sancțiune contravențională de acest gen, iar este de notorietate faptul că copii mici mai fac gălăgie când se joacă, iar într-un imobil cu . aude mai tare joaca de copii decât într-o casă particulară.

Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formarea unui spirit de responsabilitatea, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate. În consecință în cazul faptelor un cu grad scăzut de pericol social scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului, fără aplicarea amenzii contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.

Față de cele expuse, instanța a apreciat că, gradul de pericol social al faptei este unul redus.

Față de împrejurările mai sus redate, instanța a considerat că, în raport de prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, coroborate cu prevederile art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, se impune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate petentei, cu sancțiunea contravențională a avertismentului, constând în atenționarea scrisă a contravenientului asupra pericolului social al fapte săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, conform art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel I.P.J.Harghita, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate, în sensul menținerii actului administrativ atacat și a sancțiunii aplicate.

În cadrul motivelor, apelantul arată că față de concluziile instanței referitoare la gravitatea redusă a contravenției, înscrisurile și interogatoriul probatoriul depus de ei la instanța de fond și să se constate că respectivul material probatoriu răstoarnă prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul și că sancțiunea aplicată, respectiv amenda contravențională, este justificată.

Apelantul, precizează că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse de art. 16 și art. 17 din O.G. nr.2/2001, aprobata de Legea nr. 180/2002, sub sancțiunea nulității, că fapta petentului a fost săvârșită cu vinovăție, iar ca atare sancțiunea aplicată este temeinică, în limitele stabilite de lege și proporțională cu gradul pericolului social creat.

În drept, se invocă prev. art.466-480 din Codul de procedura civila, O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Intimata T. T. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond.

Apelul este nefondat.

Tribunalul constată că prima instanță a făcut o justă apreciere asupra stării de fapt, constatând săvârșirea contravenției dar aplicând sancțiunea avertismentului în loc de cea a amenzii contravenționale.

Apelul IPJ Harghita cuprinde apărări de ordin general. Tribunalul constată că nu se impune schimbarea sentinței primei instanțe. Fapta intimatei petente este una de gravitate redusă. Astfel cum a reținut judecătoria, gălăgia pe care o fac copii mici într-un . o situație frecventă, fără o relevanță socială deosebită. Ținând seama de faptul că petenta se află la prima abatere de acest gen, sancțiunea adecvată este cea a avertismentului, prin care i se aduce la cunoștință pericolul faptei sale și i se recomandă să respecte legea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul I.P.J. Harghita cu sediul în Miercurea C., .. 34, jud. Harghita, împotriva sentinței civile nr. 901 din data de 29 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria G..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 07 aprilie 2015.

Președinte Judecător

U. I. C. S. R.

Grefier

Șașcă M.-C.

Red.C.I.U./16.06.2015

Primit:16.06.2015

Tehnored./id/16.06.2015

Ex.4/SD.-

Jud.fond: P. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 247/2015. Tribunalul HARGHITA