Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 429/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 429/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 4099/258/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosarul nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 429
Ședința publică din 20 Mai 2015
Completul compus din:
Judecător: B.-R. J. - Președinte
Judecător: Banyai E.
Grefier: M.-O. I. E.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul K.-M. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN HARGHITA, împotriva Sentinței civile nr. 2560 din data de 28 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 06 mai 2015 iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată următoarele:
I. Sub nr._ din 16.07.2014. s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Miercurea C. acțiunea civilă formulată de petentul K. M. A. în contradictoriu cu IPJ HARGHITA, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 04.07.2014.
Prin Sentința civilă nr. 2560 din data de 28 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C. plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 04.07.2014, petentul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal ., nr._, de către IPJ HARGHITA cu amendă în cuantum de 360 de lei, reținându-se în sarcina sa, că la data de 04.07.2014, ora 15,26 petentul a condus pe DE578 localitatea Sândominic autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu care a efectuat o depășire neregulamentară în zona de acțiune a indicatorului Depășirea interzisă.
În procesul verbal faptele au fost încadrate și sancționate în prevederile art.100 alin.3 lit. e din OUG nr.195/2002.
Art.100 alin. 3 prevede „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:
e) nerespectarea regulilor privind depășirea;”
Pe cale de consecință, fapta a fost corect încadrată din punct de vedere juridic și sancționată prin prevederile menționate în textele legale din procesul verbal de contravenție.
Regulile privind depășirea se regăsesc în art.120 alin.1 h din HG nr.1391/2006 care prevede: (1) Se interzice depășirea vehiculelor h) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă” ;
Conform art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța a constatat că plângerea contravențională formulată de către petent a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, respectiv în termen de 15 zile de la data înmânării procesului verbal de constatare și aplicare a contravenției, conform art. 31 din O.G. nr. 2/2001, procesul verbal fiind încheiat la data de 04.07.2014, plângerea contravențională fiind introdusă la instanță la data de 16.07.2014 prin urmare în termenul legal, având în vedere că acesta este un termen procedural care se calculează pe zile libere.
Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 19 din O.G. nr. 2/2001 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din același act normativ.
Cu privire la locul faptei instanța a constatat că acesta este individualizat respectiv localitatea Sândominic.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța a constat că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere prevederile art. 1171 Cod civil, s-a reținut de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 Cod civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Procesul – verbal nu este lipsit de forță probantă, ci dimpotrivă, face dovada situației de fapt până la proba contrară atunci când fapta este constatată personal de către agentul constatator, probă ce trebuie făcută de către petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, jurisprudența CEDO, respectiv art. 6 din CEDO admite faptul că în fiecare sistem de drept sunt operante prezumții de drept – prezumția de legalitate - sau de fapt – prezumția de temeinicie -, în acest sens fiind cauza Salabiaku împotriva Franței sau cauza Janosevic contra Suediei. Sub acest aspect, în măsura în care procesul verbal este întocmit pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, el face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă ce incubă petentului. Așadar, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, instanța consideră că una dintre limite până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului – verbal trebuie sa fie dată de constatarea faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul – verbal, legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, iar în lipsa altor probe propuse de petentă pentru răsturnarea acesteia, se impune respingerea plângerii.
Mai mult, în materia prezumției de nevinovăție, sub aspectul sarcinii probei, art. 6 paragraful 2 din Convenție, nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept, în măsura în care statele respectă cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit - cauza Salabiaku împotriva Franței sau cauza Janosevic contra Suediei -.
De asemenea, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 și art. 34 din OG nr. 2/2001, reiese că procesul – verbal de contravenție nu numai că nu este lipsit de forță probantă, ci dimpotrivă, face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă ce trebuie făcută de către petentă și nicidecum de agentul constatator.
În cauza de față, instanța a reținut că din înregistrarea depusă de către intimat rezultă că petentul a efectuat o depășire pe linie continuă. Într-adevăr autovehiculul din față semnaliza dreapta, însă acesta nu a frânat și nu s-a oprit brusc așa cum afirmă petentul. Mai mult nu se poate reține această apărare întrucât petentul avea obligația de a respecta distanța legală față de autovehiculul din față, astfel încât să poate să reducă viteza atunci când și cel din față a redus.
Din acest punct de vedere, instanța a apreciat în continuare, că plângerea contravențională este neîntemeiată, iar constatările făcute de agentul instrumentator sunt corespunzătoare realității, neadministrându-se în cauză, la solicitarea petentului, probe din care să rezulte o situație de fapt contrară celor consemnate în actul administrativ contestat.
Prin urmare, contravenția reținută în sarcina petentului de către agentul constatator există și este de natură să atragă răspunderea contravențională a acestuia, procesul-verbal fiind încheiat cu respectarea cerințelor de temeinicie și legalitate institute de lege.
Privitor la sancțiunea aplicată pentru fapta petentului de a efectua manevra de depășire în raza indicatorului „Depășire interzisă” având în vedere urmarea ce s-ar fi putut produce, fiind un drum intens circulat și aproape de o curbă, așa cum rezultă din înregistrare, instanța a apreciat că aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind legală și temeinică, contravenientului fiindu-i aplicată sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege.
II. Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul K. M. A..
Apelantul solicită modificarea sentinței prin admiterea plângerii contravenționale.
În cadrul motivelor arată că, nu a fost efectuată o manevră de depășire, deci starea de fapt reținută în PV este eronată. Ceea ce a efectuat apelantul, era o manevră de ocolire a unui obstacol, de evitare a coliziunii și nicidecum o depășire. Menționează că circula circa cu viteza de 48 km/h, și că art. 132 din Regulamentul din 2006 prevede două obligații pentru cazul din prezenta speță, adică de ocolire a unui obstacol, ambele obligații fiind respectate de către petent.
Art. 132: „Conducătorul vehiculului al cărui mers înainte este obturat de un obstacol sau de prezenta altor participanți la trafic, care impune trecerea pe sensul opus, este obligat sa reducă viteza si, la nevoie, sa oprească pentru a permite trecerea vehiculelor care circula din sens opus”.
Apreciază că instanța de fond are dreptate, petentul avea obligația de a respecta distanța legală față de autovehiculul din față, însă distanța legală se apreciază presupunând o conduită legală a șoferului din față și nicidecum o conduită ilegală, de semnalizare a intenției de tragere la dreapta pe ultimii 2-3 metri în loc de 50 de metri prevăzut de legislația rutieră.
Apelantul consideră că, PV atacat trebuie anulat și măsura reținerii permisului trebuie sistată, întrucât această măsură tehnico administrativă a reținerii prevăzută de art. 97 din OUG 195/2002 a fost luată fără a fi aplicată șl sancțiunea complementară prevăzută de art.96 (2) lit. b) din OUG 195/2002, adică suspendarea dreptului de a conduce vehicule, „aceasta dispoziție lipsind in totalitate din pv atacat or nici o sancțiune nu poate fi executată fără ca această să fie aplicată”.
În subsidiar solicită a aprecia reindividualizarea sancțiunii în raport cu pericolul social concret al faptei. În virtutea prevederilor art. 7 din O.G. nr. 2 /2001 solicită ca instanța din motive de echitate să elimine sancțiunea contravențională complementară.
Apreciază că ar fi contrar spiritului legii și intenției legiuitorului dacă în prezenta cauză petentul ar fi privat pe o perioadă de 30 zile de posibilitatea de a conduce auto, mai ales, că petentul și familia sa are nevoie să se deplaseze zilnic din localitatea de domiciliu în Miercurea C..
Față de cele prezentate, solicită admiterea apelului. În baza 453 NCPC solicită și cheltuieli de judecată.
III. IPJ HARGHITA a depus întâmpinare.
Intimatul consideră că apelul este nefondat și că în mod legal, prin sentința dată, instanța de fond a constatat că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă, nefiind incident nici unul din motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, arată că în mod corect instanța de fond a constatat că intimata, prin probele propuse a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul.
Apreciază că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției astfel cum a fost aceasta reținută în sarcina sa, aspect ce rezultă din imaginile înregistrate de aparatul radar. Fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea contravențională a fost înregistrată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, înregistrarea video fiind dovada incontestabilă a faptului că petentul a efectuat manevra neregulamentară de depășire.
Cu privire la solicitarea de reformare a procesului-verbal sub aspectul sancțiunilor aplicate, arată că, sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce nu poate fi eliminată, astfel cum solicită apelantul-petent, neexistând temei legal pentru o astfel de măsură.
Potrivit prevederilor art. 96 alin. (1) din O.U.G. 195/2002, republicată, sancțiunile contravenționale complementare se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului. În aceste condiții, dacă instanța va dispune înlocuirea amenzii cu avertismentul, arătă că aplicarea sancțiunii avertismentului nu este de natură să excludă aplicarea sancțiunilor complementare.
În virtutea efectului devolutiv al apelului, solicită ca instanță să analizeze legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat în baza apărărilor formulate prin întâmpinarea la plângerea contravențională și a probelor depuse la dosarul cauzei.
În concluzie solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile.
În drept își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art.205-208 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă, O.G. nr.2/2001, aprobată de Legea nr. 180/2002.
IV. Analizând apelul, Tribunalul constată că apelantul este în eroare când susține nelegalitatea reținerii permisului de conducere în condițiile neaplicării sancțiunii complementare, deoarece, când legea prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, agentul constatator nu face altceva decât să rețină permisul de conducere eliberând dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație în cazul de față - art. 190 alin. (1) din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin HG nr. 1391/2006 (în continuare Regulamentul). În conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, agentul constatator întocmește un Raport de reținere (Anexa nr. 1E) pe care, alături de Permisul de conducere reținut, îl înaintează șefului serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, cu propunerea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule. Propunerea este supusă aprobării șefului serviciului poliției rutiere. Potrivit art. 210 alin. (1) din Regulament, în condițiile în care a fost aprobată, sancțiunea complementară operează din ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii.
Așadar lipsa sancțiunii complementare din Procesul-verbal nu contravine legii.
V. Din înregistrarea video efectuată de echipajul de poliție, rezultă că autoturismul care îl preceda pe apelant semnalizează intenția de a vira la dreapta sau de a opri în timp ce se deplasează cu o viteză semnificativă. Nu se poate stabili din înregistrare când a început autoturismul să semnalizeze. Oricum însă apelantului i-au trebuit cel puțin 8 secunde pentru a-l depăși, ceea ce înseamnă că ambele autovehicule se deplasau cu viteze apropiate în timpul efectuării manevrei. În plus, lămpile de frână ale autoturismului depășit se aprind la aproximativ 3 secunde după inițierea manevrei de către apelant și în timp ce aceștia se aflau în paralel, ceea ce coroborează concluzia că ambele autovehicule se deplasau, în momentul inițierii depășirii, cu viteze aproximativ egale și că autoturismul din fața apelantului nu a redus viteza brusc.
Cu alte cuvinte manevra apelantului a fost, fără nicio îndoială, una de depășire, nu de evitare a unui obstacol sau a unei coliziuni, astfel că acest motiv de apel este vădit nefondat.
VI. Efectuarea manevrei de depășire interzise cu indicator și marcaj timp de cel puțin 8 secunde, într-o curbă fără vizibilitate, în interiorul unei localități, pe un drum cu o sigură bandă pe sens, în condițiile unui trafic relativ aglomerat (în imagini sunt surprinse 6 autovehicule care se deplasează într-un sens sau în altul) nu are un pericol social concret infim, ci dimpotrivă.
Argumentul referitor la necesitatea ocolirii în vederea evitării unei coliziuni este vădit nefondat (par. V supra), astfel că nu poate sta la baza reindividualizării sancțiunii principale.
La fel de nefondat este și argumentul potrivit căruia apelantul nu poate, timp de 30 de zile, să își transporte copiii la școală, respectiv grădiniță, sarcină ce i-ar reveni exclusiv soției care, astfel, ar fi cea sancționată. Un asemenea motiv nu poate sta la baza înlocuirii unei amenzi contravenționale cu avertismentul, deoarece nu privește gravitatea socială a faptei. Aceeași concluzie este valabilă și pentru argumentul apelantului potrivit căruia timp de 2 ani nu va mai avea posibilitatea de a solicita reducerea unei eventuale viitoare suspendări a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Având în vedere cele expuse, nu se impune înlocuirea amenzii cu avertismentul. Afirmațiile apelantului privind intenția legiuitorului nu au nicio bază, dispoziția legală sancționând orice depășire neregulamentară, indiferent de lungimea manevrei și de viteza de deplasare.
Art. 100 alin. (3) din OUG nr. 195/2002 prevede aplicarea obligatorie a sancțiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce, astfel că eliminarea acesteia, indiferent de circumstanțe, ar fi nelegală.
VII. În concluzie, apelul este neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul K.-Madarász Á., domiciliat în C., nr. 747, jud. Harghita, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat K. M. K. situat în Miercurea C., ., jud. Harghita, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita, împotriva Sentinței civile nr. 2560 din 28 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în Dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2015.
Președinte Judecător
B.-R. J. Banyai E.
Grefier:
M.-O. I. E.
Red. B.R.J.
Primit: 05.10.2015.
Tehnored/id:05.10.2015.
Ex. 4/A.IM.
Jud. de fond: B.B. E.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 247/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1260/2015. Tribunalul... → |
|---|
