Anulare act administrativ. Sentința nr. 2225/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 2225/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 7463/99/2013*

Dosar_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 19 noiembrie 2014

Președinte - A. T.

Grefier L. A.

Sentinta civila Nr. 2225/ca /2014

Pe rol judecarea cauzei privind pe contestator .- LA CABINET AV. F. I. și pe intimat M.A.I.-I. PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ M. STRUDZA, având ca obiect contestație act administrativ fiscal DECLINAT

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 30.10_ și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 12.11 2014 si ulterior pentru astazi,, când:

TRIBUNALUL

Deliberand asurpa cauzei de fata

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ prin declinare de competenta, reclamantul . a chemat in judecata Ministerul Administratiei si Internelor –I. pentru Situatii de Urgenta M. G. S. , contestand propcesul verbal de interventie nr. 842/_ emis de acesta .

In motivarea plangerii sale, arata ca in urma unui incendiu s-a constata de catre ISU ca si cauza a acestuia televizorul sdin sufrageria numitei A. L., si ca acel televizor a fost achizitionat de la Carrefour F. Iasi a carui distribuitor este.

Legal citat ISU a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, avand in vedereca procesul vrebal de interventie vizeaza pe numita A. L..

Prin sentinta civila nr. 4017/14.10.2013 a fost admisa exceptia lipsei calitati precesuale active, si respinsa actiunea pe acest considerent. Impotriva acestei sentinte a promovat recurs reclamanta, si prin decizia nr 2039/23.05.2014 a fost admis recursul si respinsa exceptia lipsei calitai procesuale active si trimisa cauza la rejudecare.

In rejudecare parata a invocat exceptia necomptentei Judecatoriei Iasi, lipsa calitate procesuala activa si lipsa de interes.

În aplicarea art.137 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale, a necompetentei si a lipsei de inres, fiind exceptii de fond care face de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, trebuie soluționată cu prioritate față de orice alte cereri sau excepții invocate în cauză.

Cu privire la această excepție, instanța reține următoarele;

In ceea ce priveste exceptia necompetentei Judecatoriei Iais, Tribunalul retine ca prezenta cauza se afla pe rolul Tribunalului sectia de contencios administrativ, actul contetatat avand caracter administrativ, urmnad a respinge aceats aexceptie. In ceace priveste lipsa calitatii procesuale a reclaamntului, prin decizia de trimitere la rejudecare nr. 2039/23.05.2014 a fost admis recursul si respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale active si trimisa cauza la rejudecare, triunalul find tinut de aceatsa solutie, urmand doar a constata ca a fost respinsa aceasta exceptie de catre Curtea de Apel Iasi.

In ceea ce priveste lipsa de interes al reclamntului, retine tribunalul ca,acest mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerințele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conținutul acțiunii civile . Este o excepție de fond, absolută și peremptorie. Interesul este o cerință necesară pentru existență dreptului la acțiune, aceste conferind calitatea de parte, iar reclamantul trebuind să justifice în persoana sa interesul de a formula acțiune. Interesul trebuie să fie legitim, personal, direct, născut și actual.Astfel, reclamntul ataca un act emis de ISU cu ocazia constatrilor la fata locului in cazul unui incendiu, in care s-a retinut ca si cauza probabila a incendiului, cablul de la un televizor, comercializat de catre acesta. Astfel, reclamantul justifica un inters in promovarea prezentei actiuni, putand fi obligat pe calea unei actiuni in raspundere delictuala pentru daunele provocate, urmand a respinge exceptia invocate.

In ceea ce priveste fondul cauzei, tribunalul retine urmatoarele:

Reclamantul solicita anularea pctului 6 din procesul verbal contestat in care este prevazut ca mijlocul care ar putea produce aprinderea ar fi fost televizorul din sufrageria apartamenului numitei A. L..

Analizand procesul verbal intocmit de catre ISU in conformitate cu HG 1492/2004 si OIG 786/2010, echipa de interventie a intocmit in mod legal procesul verbal, mentionandu-se ca si cauza probatoriie a incendiului conductor cablu electric defect.

Astfel, parata a mentional in conformitate cu GH 1492/2004 elemnetele privind stabilirea cauzei probabile a evenimentului respective, effect termic al curentului electric, mijlocul care ar fi putut produce aprenderea –televizorul, inmprejurarea- conductor, cablu electri defect, acesta putatnd fi prelungitor, priza, orice cablu electric defect, conditiile care au favorizat dezvoltarea si propagarea incediului –existenta materialelor combustibile. Procesul verbal face vorbire despre o cauza probabila a incendiului, process verbal incheait in conformitate cu dispozitiile legale.

F. de toate acest aspecte retinute, tinand cont ca reclamanta nu a aratat motive de nelegalitate a procesului verbal intocmit, avand in vedere ca proceul verbal a fost incheiat in conformitate cu dispozitiile legale, urmeaza a respinge actiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELEL LEGII

HOTARASTE ,

Respinge exceptia necomptentei materiale a Judecatoriei Iasi

Constata ca a fost respinsa excepția lipsei de calitate procesuală activă de catre Curtea de Apel Iasi.

Respinge exceptia lipsei de interes invocata de catre parata M.A.I. I. pentru Situatii deUrgenta M. G. S. in contradictoriu cu reclamnata .

Respinge acțiunea promovată de ., cu sediul in Bucuresti sector 5, . nr.59, corp decladire C2, cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat I. Frateanu din Iasi . nr. 22, in contradictor cu pârâtul M.A.I. I. pentru Situatii de Urgenta M. G. S. din Iasi stradaLascar Catargi nr.59 judet Iasi

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică astazi, 19 noiembrie .2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. A. M. A. L.

Red/tehnored TAM

15.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 2225/2014. Tribunalul IAŞI