Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 662/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 662/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 355/239/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 23 Octombrie 2014

Președinte - I. D.

Judecător A. T.

Grefier E. C.

Decizia nr.662/ca

Pe rol judecarea apelului privind pe apelant INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI și pe intimat Aruștii A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție p.v. ..P. nr_.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic C. A. pentru apelant, lipsă intimatul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată apelul formulat în termen, motivat. Constată competența materială și teritorială a tribunalului în soluționarea apelului.

Apelantul prin consilier juridic declară că nu mai are cereri sau probe de formulat.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apelantul prin consilier juridic solicită admiterea apelului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii plângerii.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față,

Prin sentința civilă nr. 660/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria H. s-a dispus:

Admite în parte plângerea formulată de petentul Aruștii A., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Iași,jud.Iași.

Înlătură pentru petent din cadrul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.02.2014, încheiat de intimat, sancțiunea contravențională complementară privind reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile.

Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de intimat la data de 25.02.2014, petentul a fost sancționat contravențional, potrivit prevederilor art. 100 alin. 3 lit. e și art. 98 alin. 4 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, cu amendă în cuantum total de 340 lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției constând în efectuarea unei manevre de depășire neregulamentarǎ în zona de acțiune a indicatorului “Depǎșirea interzisǎ”.

Instanța, analizând cele cuprinse în procesul verbal atacat, coroborat cu raportul încheiat la data de 26.03.2014, reține faptul că petentul nu a respectat prevederile legale mai sus descrise, respectiv a efectuat o manevrǎ de depășire neregulamentarǎ în zona de acțiune a indicatorului “Depǎșirea interzisǎ”.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat în această cauză, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Instanța stabilește că raportul intimatului depus la dosarul cauzei, coroborat cu susținerile petentului și cu semnarea fără obiecțiuni de către acesta a procesului verbal de contravenție, fac dovada faptului că petentul a efectuat manevra de depășire neregulamentară la care face referire procesul verbal contestat.

Astfel cǎ, în legătură cu susținerile petentului referitoare la faptul cǎ nu se face vinovat de săvârșirea cu vinovăție a faptei contravenționale descrise, în ceea ce privește fondul prezentei cauze, probatoriul administrat și documentația depusǎ la dosar formează convingerea fermă a instanței că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale descrise în cuprinsul procesului verbal de contravenție atacat.

Mai mult, analizând raportul agentului constatator întocmit la data de 26.03.2014, instanța stabilește că cele constatate în cuprinsul procesului verbal de contravenție se coroborează cu toate declarațiile și înscrisurile administrate în prezenta cauză.

Astfel, instanța observǎ, raportat la întreg probatoriul administrat în prezenta cauzǎ, cǎ intimatul a fǎcut dovada sǎvârșirii de cǎtre petent cu vinovǎție a faptei contravenționale descrise în cuprinsul procesului verbal de contravenție, agentul constatator raportând faptul cǎ petentul a efectuat o depǎșire neregulamentarǎ în zona de acțiune a indicatorului “Depǎșirea interzisǎ”.

Cât privește constatările ex propriis sensibus ale agentului constatator, raportat la realitatea din teren arătată de planșele foto și de filmările video mp4, instanța stabilește că agentul constatator putea să constate prin propriile simțuri contravenția săvârșită de petent, întrucât în locul respectiv este un câmp larg deschis și care oferea posibilitatea reprezentantului intimatului să observe și să raporteze fapta contravențională de care este acuzat petentul.

Or, în aceste condiții de rǎsturnare a prezumției de nevinovǎție prin administrarea de probe, dat fiind faptul cǎ intimatul a fǎcut dovada sǎvârșirii de cǎtre petent a faptei contravenționale, petentul era cel care trebuia sǎ facǎ dovada corespunzǎtoare cǎ nu a sǎvârșit fapta. Or, acest lucru petentul nu l-a realizat, deoarece mijloacele de probǎ solicitate în dovedirea afirmațiilor sale nu au condus la stabilirea vreunei alte situații de fapt, după cum s-a arătat și dezvoltat mai sus.

Instanța reține că fapta petentului constând în efectuarea unei manevre de depășire neregulamentarǎ în zona de acțiune a indicatorului “Depǎșirea interzisǎ” constituie contravenție care se sancționează cu amendă și reținerea permisului de conducere, conform prevederilor art. 100 alin. 3 lit. e și art. 98 alin. 4 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002.

În legǎturǎ cu capǎtul subisidiar al plângerii referitor la înlocuirea sancțiunilor principale a amenzii și a reținerii permisului cu avertismentul, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Cât privește sancțiunea amenzii contravenționale, instanța, raportat la cuantumul acesteia, reține faptul că în prezenta cauzǎ au fost respectate dispozițiile alin. 3 ale art. 21 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța reține că numai prin aplicarea și executarea efectivă a sancțiunii amenzii contravenționale se poate realiza scopul prevăzut de legiuitor și care constă în determinarea contravenientului de a respecta pe viitor toate prevederile legale în materie rutierǎ, sancțiunea avertismentului fiind insuficientǎ în acest caz.

Cât privește, însă, sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile, analizând datele concrete ale prezentei spețe coroborate cu pericolul social concret al faptei contravenționale reținută în sarcina petentului, instanța stabilește cǎ prin aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a reținerii permisului de conducere pentru 30 de zile, nu s-a pǎstrat un echilibru just și o proporție echitabilǎ între scopul urmǎrit și mijloacele utilizate, astfel că această din urmă sancțiune urmează a fi înlăturată de către instanță.

În consecință, având în vedere că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei mai sus menționate, instanța urmează să admită în parte prezenta plângere formulată de către petent împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.02.2014, încheiat de intimat, conform tuturor celor mai sus arătate, urmând să înlăture pentru petent sancțiunea contravențională complementară privind reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel IPJ Iași arătând în esență că în mod greșit a fost înlăturată sancțiunea contravențională complementară privind reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile câtă vreme s-a constatat săvârșirea contravenției de către petent .

Petentul intimat nu a formulat întâmpinare .

Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de intimat la data de 25.02.2014, petentul a fost sancționat contravențional, potrivit prevederilor art. 100 alin. 3 lit. e și art. 98 alin. 4 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, cu amendă în cuantum total de 340 lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției constând în efectuarea unei manevre de depășire neregulamentarǎ în zona de acțiune a indicatorului “Depǎșirea interzisǎ”.

OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede

Art. 95 alin. 1 ¨ Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. 2 ¨

Art. 96 alin. 2 ¨Sancțiunile complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și s e aplică prin același proces verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului ¨

2) Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele:

b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat .

Art. 100 alin. 3 ¨ Constituie contravenție și se sancționează cu cu amendă prevăzută în clasa a III a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau a tramvai a următoarelor fapte:

e) nerespectarea regulilor privind depășirea

Art. 113 alin. 1 ) Permisul de conducere se restituie titularului:

e ) în baza hotărârii judecătorești rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul verbal de constatare a contravenției a fost anulat ¨.

Din textele enunțate rezultă fără echivoc, împrejurarea că numai sancțiunea principală a amenzii poate fi înlocuită cu avertisment, nu și sancțiunea complementară, care se aplică chiar și împreună cu avertismentul, atâta timp cât procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost anulat .

Așadar dat fiind faptul că sancțiunea principală a amenzii corespunzătoare faptei prev. de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 a fost păstrată, în mod necesar trebuia menținută și sancțiunea complementară .

Pentru considerentele expuse va fi admis apelul .

PENTRU ACESTE MOTIVE ,

IN NUMELE LEGII ,

DECIDE :

Admite apelul declarat de IPJ Iași împotriva sentinței civile nr 660/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria H. ,sentință pe care o modifică .

Respinge plângerea formulată de petentul Aruștii A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 25.02.2014 de IPJ Iași .

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2014 .

Președinte,

I. D.

Judecător,

A. T.

Grefier,

E. C.

Red./tehn 4 ex. Jud. I.D.

Jud. fond - I.D

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 662/2014. Tribunalul IAŞI