Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 670/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 670/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 3590/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 23 Octombrie 2014

Președinte - I. D.

Judecător A. T.

Grefier E. C.

Decizia nr. 670/ca

Pe rol judecarea apelului privind pe apelant M. A. C. și pe intimat I.P.J. IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic C. A. pentru intimat, lipsă apelantul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că, apelantul, deși legal citat cu mențiunea de a achita diferența de taxă de timbru de 10 lei, nu și-a îndeplinit această obligație, după care:

Constatând că apelantul, deși legal citat cu mențiunea de a achita diferența de taxă de timbru de 10 lei, nu și-a îndeplinit această obligație, instanța invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a apelului și acordă cuvântul pe această excepție.

Intimatul prin consilier juridic solicită admiterea excepției, anularea apelului ca insuficient timbrat.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția insuficientei timbrări a apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față,

Prin sentința civilă nr. 6439/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă plângerea formulată de petentul M. A.- C. în contradictoriu cu intimatul I. Iași.

Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte:

Prin procesul verbal ., numărul_, încheiat la data de 22.01.2014, petentul a fost sancționat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 1275 lei și a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 zile, pentru reținerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenționale: la data de 22 ianuarie 2014 a condus auto marca VW cu numărul de înmatriculare_ pe DN 24, iar pe raza localității Poiana, la km 164+900 m a fost înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 115 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h. fapta a fost încadrată în prevederile art. 102 alin. 3 litera E din OUG 195/2002.

S-a consemnat înregistrarea video a pretinsei fapte, precum și oprirea și legitimarea petentului în V..

Procesul verbal a fost întocmit în lipsa petentului. Plângerea a fost formulată în interiorul termenului legal de 15 zile de la momentul comunicării.

Plângerea contravențională atrage incidența art.6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzație in materie penală”, cu respectarea tuturor garanțiilor oferite de CEDO în materie penală. Așa cum a arătat Curtea “distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penală” (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).

În scopul determinării faptului dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);

Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)

În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);

Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003);

România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României).

Instanța constată că, în cauza de față, norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată (în cuantum de 1275 lei, dublată de o sancțiune complementară), nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.

Pe cale de consecință, acuzația adusă petentului, constituie o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, precum și de toate garanțiile oferite de latura penală a art. 6 CEDO, care au fost instituite cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților. Sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.

Instanța notează că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, precum și cea cu înregistrare video.

Obiectul oricărei plângeri în materie contravenționale este reprezentat de verificarea efectivă de către instanță, pe baza tuturor probelor încuviințate și administrate dacă fapta contravențională există și a fost săvârșită cu vinovăție de către contestator.

Analizând cu prioritate aspectele de legalitate și temeinicie ale procesului verbal contestat, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Din studierea procesului verbal depus în copie la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise. Sunt nereale susținerile referitoare la suspendarea permisului pe o perioadă de 120 zile, în procesul verbal fiind consemnat clar termenul de 90 zile. Mai mult, criticile petentului se raportează în principal la temeinicia procesului verbal, nefiind identificate alte aspecte care să poată fi puse în discuție și din oficiu de instanța de judecată.

Instanța va lua act că fapta reținută în sarcina petentului constituie o faptă ce impune respectarea unor reguli suplimentare în ceea ce privește modalitatea de constatare și verificarea existenței acesteia, în mod corelativ. Astfel, depășirea limitei legale de viteză pe un anumit segment de drum nu poate fi probată, în acord cu garanțiile CEDO, decât prin intermediul unor mijloace tehnice apte de a respecta normele metrologice în vigoare.

Instanța va realiza punerea în balanță a prezumției de nevinovăție, garantate oricărei persoane cu prezumția de legalitate a procesului verbal, dublat de înscrisurile anterior expuse, precum și de înregistrarea video.

În acord cu cerințele jurisprudenței CEDO în materie contravențională, instanța constată că legalitatea actului contestat a fost susținută de intimată pe bază de înscrisuri oficiale ( atestat, buletin de verificare metrologică) apte a conferi înregistrării video un caracter legal și veridic.

Jurisprudența CEDO nu interzice recunoașterea de către legislațiile naționale a prezumțiilor legale, acestea putând avea valoare probatorie în cadrul procedurii interne, fără însă a avea o valoare absolută. Mai mult, această prezumție nu poate interfera cu prezumția de nevinovăție care trebuie respectată în cadrul procedurii contravenționale.

Astfel, instanța trebuie să asigure justul echilibru între aplicarea principiului legalității procesului verbal și cel al nevinovăției până la proba contrarie a petentului. Justul echilibru nu poate fi atins decât în măsura în care prezumția de legalitate este dublată de un probatoriu care să o susțină, sarcina probei revenind intimatei.

Pentru a forma opinia instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, constatările din procesul verbal trebuie să se bazeze pe o . probe apte de a demonstra situația de fapt reținută.

Analizând în lumina acestor considerente materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele: fapta de depășire a limitei de viteză a fost înregistrată cu cinemometrul ce beneficia de o verificare metrologică la zi, fiind generate atât cadre foto, cât și o înregistrare pusă la dispoziția părților din dosar.

Instanța va reține de asemenea o . particularități ale cauzei: din înregistrarea video efectuată, se poate observa că autoturismul se deplasa in localitate, pe sens opus, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 115 km/h . numărul de înmatriculare este vizibil integral, fapta fiind astfel susținută în totalitate de materialul probatoriu administrat.

Cu privire la sancțiunile aplicate de agentul constatator, instanța reține că acestea respectă limitele legale și sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei - de a fi condus în localitate cu o vitează de 115 km/h, generând un pericol concret pentru siguranța circulației de drumurile publice și a deplasării pietonilor. Se impune atât aplicarea amenzii, în cuantumul indicat în procesul verbal, cât și a sancțiunii complementare pentru atingerea ambelor scopuri ale oricărei sancțiuni: de prevenție și reeducare.

Pentru argumentele anterior expuse, instanța va respinge plângerea formulată, constatând că prezumția de nevinovăție a petentului a fost înlăturată de probele administrate, care au susținut pe deplin prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal și va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel M. A.- C. .

Apelantului i s-a pus în vedere ca până la termenul de judecată din data de 23.10.2014 să achite taxa de timbru în cuantum de 20 lei, fiind citat cu această mențiune .

Apelantul nu și-a îndeplinit această obligație astfel încât în temeiul art. 197 Cod Proc. Civ. . se va dispune anularea cererii .

PENTRU ACESTE MOTIVE ,

ÎN NUMELE LEGII ,

DECIDE

Admite excepția netimbrării .

Anulează ca insuficient timbrat apelul declarat de M. A. C. împotriva sentinței civile nr 6439/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține .

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2014 .

Președinte,

I. D.

Judecător,

A. T.

Grefier,

E. C.

Red./tehn. 4 ex. Jud. I.D

Jud. fond - I. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 670/2014. Tribunalul IAŞI