Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 127/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 127/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 38813/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 24 Ianuarie 2014
Președinte - P. C. D.
Judecător A. T.
Judecător M. Hărățu
Grefier L. M. P.
DECIZIE Nr. 127
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurent C. I. M. și pe intimat I. IAȘI -S.R., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul legal al intimatului – consilier juridic C. A. în baza delegației, lipsind:
- recurent - C. I. M..
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de invocat și excepții de ridicat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului legal al intimatului.
Reprezentantul legal al intimatului solicită instanței respingerea recursului în baza probatoriului administrat.
Nemaifiind alte cereri, instanța reține cauza spre competenta soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra recursului de fata:
Prin sentinta civila nr. 8967/11.06.2013 a Judecatoriai Iasi a fost respinsa plângerea contravențională formulată de petentul C. I. M., cu domiciliul procesual ales la C.. av. P. I. din Iași, ..43 în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași – Serviciul Rutier.
Pentru a se pronunta astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
„Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.12.2012 de către intimatul I.P.J. Iași - Serviciul Rutier, prin care a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptelor prev. de art. 102 alin. 3 lit. c, art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 2 din OUG 195/2002, constând în aceea că la data menționată a condus autoturismul, cu număr de înmatriculare_, pe . din Iași, iar la trecerea la nivel cu calea ferată BJATM nu a oprit deși semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune, nu a respectat obligația de a purta centura de siguranță pe durata deplasării și utiliza telefonul mobil fără sistemul „mâni libere”.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al.1 din O.G. nr.2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal atacat.
Potrivit art. 1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Or, în speță petentul nu a dovedit că o situație de fapt contrară, limitându-se la a susține că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor menționate în actul sancționator. A mai susținut doar că barierele nu erau coborâte și că semnalele luminoase nu erau în funcțiune, însă nu a făcut apărări cu privire la celelalte fapte contravenționale reținute în sarcina sa.
Domeniul contravențional se poate include în sfera penalului așa cum este aceasta reglementată de art. 6 par 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în condițiile în care acuzația adusă părții este un gravă, de natură a avea consecințe grave asupra sa iar norma legală încălcată este un de aplicabilitate generală. Reține instanța că în speță sunt întrunite condițiile pentru a se reține că acuzația adusă petentului este una de natură penală astfel încât, acesta este apărat de prezumția de nevinovăție prevăzută de Convenție
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101).
Din analiza probelor administrate în cauză (procesul verbal, raportul agentului constatator, planșele foto și înregistrarea pe suport video ), rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravențiilor, instanța urmând să rețină situația de fapt așa cum este descrisă în procesul verbal, având în vedere că acesta este încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 1171 Cod civil, având valoarea unui înscris autentic .
Pe de altă parte, petentul nu a administrat nici o probă din care să rezulte altă situație de fapt, neprezentându-se în instanță și nesolicitând administrarea nici unei probe care să ducă la altă concluzie, la termenul în care s-au pus în discuție probele, deși avea posibilitatea să propună și să administreze probatorii, astfel că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă .
Cu privire la sancțiunile aplicate - art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de modalitatea de săvârșirii a acestora, instanța apreciază că sancțiunile aplicate sunt corespunzătoare .
Pentru toate aceste considerente, urmează a fi respinsă plângerea ca neîntemeiată .”
Impotriva acestei sentinmte a promovat recurs petentul, fara a-l motiva.
Examinând temeinicia și legalitatea sentinței sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, pe baza probelor administrate, având în vedere și motivele de recurs invocate, tribunalul constată că recursul de față este neîntemeiat pentru considerentele următoare:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.12.2012 de către intimatul I.P.J. Iași - Serviciul Rutier, prin care a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptelor prev. de art. 102 alin. 3 lit. c, art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 2 din OUG 195/2002, constând în aceea că la data menționată a condus autoturismul, cu număr de înmatriculare_, pe . din Iași, iar la trecerea la nivel cu calea ferată BJATM nu a oprit deși semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune, nu a respectat obligația de a purta centura de siguranță pe durata deplasării și utiliza telefonul mobil fără sistemul „mâni libere”.
Astfel, statuează tribunalul, în acord cu considerentele sentinței instanței de fond, prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție în cauză, ca act administrativ având valoarea unui înscris autentic, nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea acestui proces-verbal, iar într-o astfel de situație este firesc ca el să dovedească nelegalitatea ori netemeinicia procesului-verbal.
Din perspectiva jurisprudenței CEDO în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art. 6 par. 2 din Convenție nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (cauza Sabiaku c. Franței). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (cauza Janosevic c. Suediei).
Prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție nu este așadar per se contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din CEDO, contravenientului asigurându-i-se fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea sa, iar într-o astfel de situație este firesc ca el să dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație în justiție trebuie să o dovedească. Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care acesta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Procesul verbal de contraventie, ca act administrativ jurisdictional, incheiat cu respectarea tuturor conditiilor legale de forma si de fond se bucura de o prezumtie relativa de adevar si face dovada savirsirii faptei pana la proba contrara, sarcina probei revenind petentului .
Tribunalul retine faptul ca, aceasta prezumtie nu este interzisa de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care in cauza C. Neata contra României, Plangerea nr._/03, Decizia CEDO, Camera a treia, 18 noiembrie 2008, nu a aplicat garantiile oferite de latura penala a art.6, retinand lipsa prevederii in legea ntionala a inchisorii contraventionale. S-a aratat expres in considerentele hotararii ca, atata timp cat organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului si analizeaza mijloacele de proba pertinente si utile cauzei, in conditii de contradictorialitate si nemijlocire, petentul se bucura de toate garantiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de Curte, prin prisma art.6 din CEDO.
Din jurisprudenta constanta a Curtii, trebuie retinut ca celui sanctionat contraventional nu i se recunoaste ab initio si in orice situatie prezumtia de nevinovatie si, implicit, incidenta principiului „in dubio pro reo”.
Concursul dintre cele doua prezumtii (legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumtia de nevinovatie a celui „acuzat”), care nu au un caracter absolut impune ca solutia sa fie determinata de probatiunea administrata in cauza.
În speță petentul-recurent nu a dovedit o situație de fapt contrară celei constatate personal de agentul constatator, susținând doar că a fost santionat pe nedrept pentru fapte inexistente si barierele nu eraui cazute si nici pronite semnalel luminoase si acustice. Desi prin plangerea contraventionala solicitat probe, nu administrat nico o proba in sustinerea plangerii sale, insa intimatul a depus si inregistrarea video prin care a surprins petentul in momentul tercetrii la cale ferata pe rosu.
Față de împrejurarea că procesul-verbal încheiat în cauză se bucură se prezumția de temeinicie recunoscută actelor administrative, dat fiind că fapta a fost constatată ex propriis sensibus de agentul constatator, prezumție ce poate fi calificată ca prevăzută de lege, în sensul în care CEDO îl dă acestui concept (hotărârea A. c. României din 04.10.207), întrucât este unanim acceptată de doctrina de specialitate și de practică, văzând că petentul-recurent nu a răsturnat această prezumție relativă, tribunalul constată că sentința recurată este temeinică si legala.
Sancțiunea aplicata contravenientului se încadrează în limitele prevăzute de O.U.G. 195/2002, reprezentând, în ceea ce privește sancțiunea principală, limita minimă prevăzută de lege pentru astfel de contravenții. Această sancțiune în limita minimă este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei.
Întrucât fapta descrisă întrunește conținutul constitutiv al contravenției menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar sancțiunile aplicate sunt legale și temeinice, respectând principiul proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001.
F. de toate aceste aspecte retinute, in temeiul art. 312 alin 1 C.pr.civ, recursul va fi respins și menținută sentința instanței de fond ca fiind legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C. I. M. împotriva sentinței civile nr. 8967/11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 ianuarie 2014.
.
Președinte, P. C. D. | Judecător, A. T. | Judecător, M. Hărățu |
Grefier, L. M. P. |
Red/tehnored TAM
2 ex.
24.02.2014
Judecator fond M. B.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 123/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 295/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
