Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 464/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 464/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 17219/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 25 Iunie 2014

Președinte - P. C. D.

Judecător E. P.

Grefier L. Momiță

DECIZIE Nr. 464/2014

Pe rol judecarea apelului privind pe apelant M. IAȘI-DIRECȚIA CONTROL INTERN ȘI MANAGEMENTUL CALITĂȚII ,SERVICIUL CONTROL INTERN și pe intimat . SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.06.2014, când:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._ din 05.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul S.C. V. F. COMPANY SRL, în contradictoriu cu organul constatator M. Iați, prin Primar, s-a constatat ca fiind prescrisă executarea sancțiunii amenzii și a fost anulat procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat în data de 19.03.2012 si exonerarea acestuia de la plata amenzii de 1000 lei.

Prin aceeași sentință, a fost obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1000 lei-onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal nr._ încheiat în data de 19.03.2012, petenta a fost sancționată contravențional pentru că, la data de 19.03.2013, în urma controlului efectuat la spatiul comercial apartinand petentei din localitatea Iași, ..12, s-a constatat că petenta desfasura activitate comercială fara a detine autorizatia de functionare eliberata de Primaria Municipiului Iași.

Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal, instanța de fond a reținut că, din punct de vedere formal, procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor impuse sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.

Instanta de fond a reținut însă, în ceea ce priveste procedura comunicarii procesului verbal nr._ încheiat la data de 19.03.2013, că acesta a fost afisat la data de 17.04.2013 la sediul contravenientului, conform procesului verbal de afisare aflat la fila 18 dosar, cu nerespectarea prevederilor art. 27 din OG 2/2001.

Raportându-se dispozițiilor Deciziei ÎCCJ nr. 10 din 10 iunie 2013 și având în vedere că organul constatator nu a procedat la comunicarea procesului verbal nr._ încheiat la data de 19.03.2013, prin postă (fapt ce rezulta din insusi cuprinsul procesului verbal de afisare nr._/17.04.2013- f 18), instanța de fond a apreciat ca nu s-au indeplinit de catre organul constatator exigentele procedurale impuse de art. 27 din OG 2/2001 cu privire la comunicarea procesului verbal de contraventie. Nu s-a facut dovada indeplinirii scopului comunicarii – si anume aducerea in mod efectiv la cunostință a actului comunicat.

Față de considerentele expuse anterior și de prevederile art. 14 din OG 2/2001, prima instanță a admis plângerea si a constatat că executarea sanctiunii amenzii aplicate prin procesul verbal nr._ încheiat la data de 19.03.2013 s-a prescris.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul M. Iași prin Primar, considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

În motivarea apelului, intimatul a arătat că hotărârea apelată este netemeinică deoarece, excepția tardivității a fost respinsă în mod greșit.

Astfel, intimatul a învederat că, în concordanță cu prevederile art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicat petentei procesul verbal cu confirmare de primire, conform adresei nr._ din 19 martie 2013 .

În continuarea apelului, intimatul a prezentat pe larg situația de fapt care a dus la sancționarea petentei precum și modalitatea în care aceasta era obligată să obțină autorizația de funcționare.

Apelul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 466 Cod procedură civilă.

În dovedirea apelului, intimatul a atașat declarației de apel, în copii, înscrisuri.

Intimata petentă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și păstrarea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică susținând că, nu se pot reține înscrisurile depuse în apel de către intimata, acestea fiind cel puțin discutabile, în condițiile în care nu au fost depuse în fața primei instanțe iar pe de altă parte acestea sunt ilizibile.

Intimata petentă a mai susținut că, a fost închis punctul de lucru, cel pentru care s-a aplicat amenda contravențională.

Ulterior, apelantul intimat a depus la dosar, în original, confirmarea de primire cu care a susținut că a comunicat procesul verbal. ( fila 23 dosar apel) .

În apel a fost administrată proba cuz înscrisurile depuse de către părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor legale în domeniu, precum și din oficiu, instanța de control judiciar constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente: Așa după cum a reținut și prima instanță, prin procesul verbal nr._ încheiat în data de 19.03.2012, petenta a fost sancționată contravențional pentru că, la data de 19.03.2013, în urma controlului efectuat la spatiul comercial apartinand petentei din localitatea Iași, ..12, s-a constatat că petenta desfasura activitate comercială fara a detine autorizatia de functionare eliberata de Primaria Municipiului Iasi.

Dispoziții legale incidente:

OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor: art. 25 alin 1 „(1) Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului si, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate.;.. „art. 27: „ Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor;” art. 31 alin 1:„ „1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției si de aplicare a sancțiunii se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.;”.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că apelul este fondat, sentința instanței de fond fiind, nelegală și netemeinică .

Instanța de control judiciar reține că, în mod nelegal, prima instanță a respins excepția tardivității plângerii contravenționale.

Așa după cum apelantul intimat a făcut dovada în apel, procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat intimatei petente, inițial, cu confirmare de primire iar ulterior, urmare a avizării returnării corespondenței, prin afișare.

Este real că, potrivit prevederilor legale incidente, comunicarea trebuia să se efectueze în principal cu confirmare de primire, comunicarea prin afișare fiind subsidiară primei forme de comunicare deoarece, rațiunea legii este aceea că, persoanei sancționate trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).

În acest sens, instanța supremă a reținut, într-un recurs în interesul legii că: „………….Numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale……… Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.” Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul Competent să Judece Recursul în Interesul Legii, decizia nr. 10 din 10 iunie 2013.

Prin aceeași decizie, instanța supremă a statuat, cu caracter obligatoriu pentru instanțe că: „ În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”

Or, în speță, intimatul a făcut dovada comunicării procesului verbal prin poștă, cu confirmare de primire ( filele 23 – 25), procesul verbal neputând fi comunicat deoarece petenta nu a fost găsită la sediu. În aceste condiții, în mod corect s-a efectuat comunicarea prin afișare la 17.04.0213 ( fila 18 dosar fond ).În acest sens, prin aceeași decizie a instanței supreme, s-a statuat: „ Urmează, așadar, ca - în această ipoteză, în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu mențiunea "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare" nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale.”

Apărările petentei referitoare la neconcludența confirmării de primire sunt nefondate, deoarece nu s-a înscris în fals împotriva acestor mențiuni. Intimata petentă s-a limitat la o simplă afirmație, în sensul că nu i-a fost comunicat prin poștă procesul verbal deși, putea să solicite verificarea de scripte, conform art. 301 și următoarele Cod procedură civilă sau să se înscrie în fals împotriva înscrisurilor prezentate de apelant.

În aceste condiții, termenul de 15 zile se calculează de la data de 17.04.0213 și s-a împlinit la 3 mai 2013. Astfel, la 30 mai 2013, când s-a înregistrat plângerea, termenul era împlinit, plângerea fiind tardivă, excepția invocată de apelantul intimat fiind întemeiată și urmând a fi admisă în consecință

Față de soluția de mai sus, excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea rămâne fără obiect

Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă, instanța va admite apelul formulat de petentul M. Iași prin Primar, împotriva sentinței civile nr._ din 05.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va anula, va admite excepția tardivității și, pe cale de consecință, va respinge plângerea formulată de petenta S.C. V. F. COMPANY SRL, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr._ din 19.03.2013 încheiat de M. IASI, PRIN PRIMAR, ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de M. Iași prin Primar, împotriva sentinței civile nr._ din 05.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o schimbă în tot.

Admite excepția tardivității formulării plângerii.

Respinge plângerea formulată de petenta S.C. V. F. COMPANY SRL, J_, CUI_, cu sediul în Iași, ., nr. 20, ., ., județul Iași, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr._ din 19.03.2013 încheiat de M. IASI, PRIN PRIMAR, cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr. 11, județul Iași, ca fiind tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 iunie 2014.

Președinte,

P. C. D.

Judecător,

E. P.

Grefier,

L. Momiță

L.M. Iunie 2014

Red/. D.P.C.-20.07.2014

4 ex.

Judecătoria Iași:R. M. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 464/2014. Tribunalul IAŞI