Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 603/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 603/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 4211/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 29 Mai 2014

Președinte - I. D.

Judecător A. T.

Judecător B. D. G.

Grefier E. C.

Decizia nr. 603/ca

Pe rol judecarea cauzei privind pe recurent S. C. și pe intimat I. IAȘI -S.R., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic Z. M. pentru intimat, lipsă recurentul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța acordă cuvântul la probe.

Intimatul prin consilier juridic declară că nu mai are cereri sau probe de formulat.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Intimatul prin consilier juridic solicită respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberand asupra recursului de fata:

Prin sentinta civila nr,. 9006/12.06.2013 a Judecatoriei Iasi a fost respinsa plângerea formulată de petentul S. C. cu domiciliul în . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/4.02.2012 întocmit de I. Iași – Serviciul rutier.

Pentru a se pronunta astfel prima instanta a retinut urmatoarele:

„Din examinarea probelor administrate rezultă că la trecerea de pietoni de pe . Iași, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe data de 4.02.2013 petentul nu a respectat semnificația culorii roșie a semaforului electric aflat în funcțiune în fața blocului C..

Fapta este dovedită cu înregistrarea video pe CD-ul atașat de organul constatator, vizionat în ședință publică la termenul din 29.05.2013.

Petentul nu a contestat contravenția referitoare la lipsa permisului de conducere la data controlului.

Față de cele de mai sus instanța reține că petentul a săvârșit faptele pentru care i s-a aplicat amenda contravențională și sancțiunea avertismentului, el nefăcând nici o probă de natură să înlăture cele arătate în procesul verbal încheiat de I. Iași – Serviciul rutier, care face dovada deplină cu privire la constatările nemijlocite ale agentului instrumentator.

Pentru aceste motive plângerea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă în temeiul art. 34-35 din OG nr. 2/2001”

Impotriva acestei sentinte a promovat recurs petentul aratand ca a trecut pe ultimele secunde ale culorii galbene spre rosii, apeciind ca in mod nelegal i-a fosr respinsa proba cu martor.

In recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizand recursul prin prisma dispozitiilor legale incidente, a motivelor invocate de recurent, dar si din oficiu, in limita dispoz art 304 ind 1 cp c, Tribunalul retine:

În privința existenței contravenției, Tribunalul constată că a fost pe deplin probată cu inregistrarea video si cele 3 fotografii realizate de către organul constatator. Petentul a contestat aspectele retinute in procesul verbal, de altfel insasi petentul arata ca a trecut pe ultimele secunde ale culorii galbene spre rosu, astfel incat in mod corect a fost respinsa proba cu martor ca nefiind utila cauzei in conditiile incare nu s-a facut dovada ca se afla cu cineva in masina care sa confirme ca ar fi intrat pe culoarea verde. Semafoarele sunt dublate si de secundele care mai sunt pana la schimbaraea acestosra, astfel incat fortarea culorii galbene spre rosu ii este imputabila petentului recurent, care trebuia sa dea dovada de diligenta si a reduce, pentru a putea opri in conditii optime la semafor.

In cauza nu pot fi primite aparaile petentului cui privire la viteza, in conditiile in care a fost sanctionat doar pe tercere pr culoarea rosie a semaforului relatand doar ca nu se afalu pietoni,fapt ce nu este in masura a inlatura caracterul contraventional al faptei contatate in mod nemijlocit de catre agentii de politie, fapta probata si cu inregistrarea video depusa in cauza.

Astfel, statuează tribunalul, în acord cu considerentele sentinței instanței de fond, prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție în cauză, ca act administrativ având valoarea unui înscris autentic, nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea acestui proces-verbal, iar într-o astfel de situație este firesc ca el să dovedească nelegalitatea ori netemeinicia procesului-verbal.

Din perspectiva jurisprudenței CEDO în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art. 6 par. 2 din Convenție nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (cauza Sabiaku c. Franței). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (cauza Janosevic c. Suediei).

Prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție nu este așadar per se contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din CEDO, contravenientului asigurându-i-se fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea sa, iar într-o astfel de situație este firesc ca el să dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.

Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație în justiție trebuie să o dovedească. Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care acesta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.

Procesul verbal de contraventie, ca act administrativ jurisdictional, incheiat cu respectarea tuturor conditiilor legale de forma si de fond se bucura de o prezumtie relativa de adevar si face dovada savirsirii faptei pana la proba contrara, sarcina probei revenind petentului .

Tribunalul retine faptul ca, aceasta prezumtie nu este interzisa de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care in cauza C. Neata contra României, Plangerea nr._/03, Decizia CEDO, Camera a treia, 18 noiembrie 2008, nu a aplicat garantiile oferite de latura penala a art.6, retinand lipsa prevederii in legea ntionala a inchisorii contraventionale. S-a aratat expres in considerentele hotararii ca, atata timp cat organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului si analizeaza mijloacele de proba pertinente si utile cauzei, in conditii de contradictorialitate si nemijlocire, petentul se bucura de toate garantiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de Curte, prin prisma art.6 din CEDO.

Din jurisprudenta constanta a Curtii, trebuie retinut ca celui sanctionat contraventional nu i se recunoaste ab initio si in orice situatie prezumtia de nevinovatie si, implicit, incidenta principiului „in dubio pro reo”.

Concursul dintre cele doua prezumtii (legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumtia de nevinovatie a celui „acuzat”), care nu au un caracter absolut impune ca solutia sa fie determinata de probatiunea administrata in cauza.

În speță petentul-recurent nu a dovedit o situație de fapt contrară celei constatate personal de agentul constatator, susținând doar că a trecut pe ultimele secunde ale culorii galben spre rosu . Intimatul a depus si inregistrarea video prin care a surprins petentul in momentul trecerii pe culoare rosie la semafor, dovedind dincolo de orice dubiu cele retinute in procesul verbal.

Față de împrejurarea că procesul-verbal încheiat în cauză se bucură se prezumția de temeinicie recunoscută actelor administrative, dat fiind că fapta a fost constatată ex propriis sensibus de agentul constatator, prezumție ce poate fi calificată ca prevăzută de lege, în sensul în care CEDO îl dă acestui concept (hotărârea A. c. României din 04.10.207), întrucât este unanim acceptată de doctrina de specialitate și de practică, văzând că petentul-recurent nu a răsturnat această prezumție relativă, tribunalul constată că sentința recurată este temeinică si legala.

Sancțiunea aplicata contravenientului se încadrează în limitele prevăzute de O.U.G. 195/2002, reprezentând, în ceea ce privește sancțiunea principală, limita minimă prevăzută de lege pentru astfel de contravenții. Această sancțiune în limita minimă este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei.

Întrucât fapta descrisă întrunește conținutul constitutiv al contravenției menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar sancțiunile aplicate sunt legale și temeinice, respectând principiul proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001.

F. de toate aceste aspecte retinute, in temeiul art. 312 alin 1 C.pr.civ, recursul va fi respins și menținută sentința instanței de fond ca fiind legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S. C. împotriva sentinței civile nr.9006/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 mai 2014.

Președinte,

I. D.

Judecător,

A. T.

Judecător,

B. D. G.

Grefier,

E. C.

Red/tehnored TAM 4 ex. 26.06.2014

Judecaor fond T. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 603/2014. Tribunalul IAŞI