Obligaţia de a face. Sentința nr. 1364/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1364/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 928/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 30 Mai 2014
Președinte - M. Hărățu
Grefier A.-M. H.
Sentința nr. 1364/2014
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta B. O. și pe pârâta A. F. PUBLICE ORAȘ TG. F. - SERVICIUL FISCAL ORAS TG. F.- REPREZ. LEGAL DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A F. PUBLICE IASI, chemat în garanție A. F. PENTRU MEDIU, având ca obiect obligația de a face-restituire taxa auto.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberări, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când
TRIBUNALUL
Deliberînd :
Prin cererea nr._, reclamanta B. O. a solicitat obligarea pârâtului S.F.O. Tg. F., prin reprezentant D.G.R.F.P. a jud. Iași, să-i restituie suma de 7774 lei, plătită ca taxă pentru emisii poluante, precum și dobânzile legale aferente, calculate până la data achitării efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism, cu prima înmatriculare în spațiul comunitar, și, pentru a-l putea înmatricula în România, a achitat taxa pentru autoturisme în cuantum de 7774 lei potrivit Legii nr.9/2012.
Reclamantul consideră că prin încasarea acestei taxe nu se respectă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne, taxa fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România,în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în țară ,în cazul unei noi înmatriculări,nu mai este percepută.
Afirmă reclamantul că taxa de poluare contravine art. 110 din Tratatul Comunității Europene.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus înscrisuri.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii.
Pe fondul litigiului, examinând probele administrate ,Tribunalul va admite cererea reclamantului pentru argumentele ce succed.
Din înscrisurile depuse de către reclamantă la dosarul cauzei, Tribunalul retine că acesta a achiziționat un autoturism, cu prima înmatriculare în spațiul comunitar.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ”obligatia de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia inscrierii in evidentele autoritatii competente, potrivit legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de catre primul proprietar din Romania si atribuirea unui certificat de inmatriculare si a numarului de inmatriculare;
b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri prevazute la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului platitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.
Art. 3 și 8 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau pentru care nu se plătește taxei pentru emisiile poluante.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale
Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța constată că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Deși prin adoptarea Legii nr.9/2012, legiuitorul a urmărit eliminarea prevederilor legale ce contraveneau obligației asumate de statele din U.E. potrivit art. 110 TFUE, O.U.G. nr.1/2012, prin care s-a suspendat aplicarea disp. art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 conform cărora “obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii”, până la 1.01.2013, a avut ca efect menținerea discriminării și a încurajării achiziționării de autovehicule de pe piața națională în detrimentul celor din import, fapt ce se constituie într-o barieră în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar .
Tocmai acest efect a fost sancționat prin hotărârea CJUE din cauza T. și N., obligatorii pentru instanțele naționale, potrivit cărora art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru aceste considerente, instanța reține că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr.9/2012, în condițiile suspendării aplicării prev. art.4 alin.2 din aceeași lege până la 1.01.2013 și reglementării restituirii sumelor plătite cu acest titlu potrivit art.4 alin. 2 menționat anterior, și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat din spațiul comunitar, este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa pentru emisiile poluante fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale contrare dreptului U.E., instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 7774 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtului la plata dobânzii pentru această sumă de la data plății și până la data restituirii efective, instanța apreciază că se impune admiterea acestuia având în vedere că, prin Hotărârea pronunțată în cauza M. I., C.J.U.E. a stabilit că dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul că se opune unui regim national care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, aceasta va fi respinsă întrucît pîrîtul nu a demonstrat existența unui raport juridic între el și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu din care să rezulte drepturi și obligații reciproce ce pot fi valorificate în acest cadru procesual.
Pîrîtul a acționat doar ca un organ al statului abilitat să colecteze taxa pe poluare, ceea ce nu-i conferă dreptul de a acționa în justiție autoritatea beneficiară a taxei întrucît pîrîtul nu a suferit nici o vătămare a intereselor sale patrimoniale, taxa de poluare nereprezentînd un venit al său propriu.
Între reclamant și Administrația F. pentru Mediu nu este nici o legătură juridică, iar, în ipoteza admiterii cererii de chemare în garanție, chematul în garanție trebuie obligat direct față de partea care a chemat-o în proces, în speță, față de pîrît, dar aceasta din urmă nu a putut proba încălcarea de către chematul în garanție a vreunei obligații legale în raport cu pîrîtul.
În plus, având în vedere specificul contenciosului administrativ fiscal, pîrîtul nu a dovedit respectarea condițiilor prealabile prevăzute pentru cererile de chemare în judecată formulate în baza Lg.554/2004 și ale OG 93/2003 și nici nu a invocat nesocotirea vreunui drept al său prin conduita autorității chemate în garanție.
Fiind în culpă procesuală, pârâtul va fi obligat, în temeiul disp. art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată de 300 lei ,reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare suportate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta B. O., CNP_, domiciliată în ., jud.Iași, în contradictoriu cu pârâtul S.F.O. Tg. F., prin reprezentant D.G.R.F.P. a jud. Iași, cu sediul în .. 26, jud. Iași.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 7774 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, precum și dobânda legală calculată de la momentul achitării taxei de poluare și până la momentul plății debitului.
Respinge cererea pârâtului de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs depunându-se la Tribunalul Iași.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin.2 C.pr.civ. la data de 30.05.2014.
Președinte, M. Hărățu | ||
Grefier, A.-M. H. |
Red./Tehn. Jud. H.M –5 ex/04.08.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 360/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
