Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1265/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1265/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 5784/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 27 Mai 2014

Președinte - E. P.

Grefier A. C.

Sentința Nr. 1265/2014 ca

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator . și pe intimat A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR, intimat DIRECȚIA R. PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI, pârât DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a rămas în pronunțare și din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 20.05.2014, apoi pentru astăzi 27.05.2014, când:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr_ reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții A. Națională a Vămilor și Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași –Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și a solicitat anularea Deciziei nr 1 din 15.04.2013 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că societatea a fost supusă controlului la data de 27.03.2013, întocmindu-se procesul verbal de constatare nr 6 din 27.03.2013 prin care s-a dispus amendarea societății.

Împotriva procesului verbal a formulat plângere, soluția la plângerea formulată fiind Decizia nr 1 din 15.04.2013.

Prin plângerea formulată reclamanta a prezentat obiecțiuni cu privire la susținerea organului constatator că cei 26.000 litri de vin către INO SA G. au fost transportați conform facturii BIBEXT0010 și avizului BIBAV0000020, dar fără documentul de însoțire prev de art 206 ind 45 din Legea nr 571/2003.

Reclamanta a precizat că documentul de însoțire a mărfii este prev de art 206 ind 31 din Codul fiscal. În cazul în care autoritățile competente efectuează verificări și dacă datele sunt corecte, autoritatea atribuie documentului un cod de referință administrativ unic pe care-l comunică expeditorului.

Critica reclamantei se referă la faptul că în descrierea faptei, agentul constatator nu a arătat dacă documentul este neconform în totalitate sau numai parțial. Iar din informarea electronică din 04.03.2013 nu rezultă că proiectul de document administrativ ar fi neconform cu dispozițiile legale în materie.

În drept reclamanta a invocat disp art 205 din Codul de procedură fiscală și art 206 ind 44, art 206 ind 31 din Codul fiscal.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare și a arătat următoarele:

Potrivit art 1 din OUG nr 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Agenția Naționale de Administrare Fiscală s-a reorganizat ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor.

La data de 01.08.2013 a intrat în vigoare HG nr 520/2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor. Potrivit art 11 al 3 din OUG nr 74/2013, pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția și direcțiile regionale ale finanțelor publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor. Începând cu data de 01.08.2013, calitatea de pârât în care A. Națională a Vamilor a fost citată, este preluată de către Agenția Naționale de Administrare Fiscală.

Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. În cauză Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a emis un act administrativ pretins vătămător pentru reclamantă.

Decizia nr 1/15.04.2013 a fost emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.

Prin precizările formulate, fila 65 dosar, reclamanta a înțeles să se judece în contradictoriu cu Direcția G. R. a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.

Pârâta Direcția G. R. a Finanțelor Publice Iași a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii.

Reclamanta nu putea expedia în regim suspensiv de la plata accizelor, cantitatea de 26.000 litri de vin către INO S.A. G., întrucât nu avea calitatea de antrepozitar autorizat. Art 206 ind 30 al 1 din Legea nr 571/2003 privind Codul fiscal precizează cine sunt antrepozitarii autorizați.

Prin actul de control s-a reținut că . nu a respectat prevederile art 102 al 1 din HG nr 44/2004 privind Normele de aplicare ale art 206 ind 46 din Legea nr 571 /2003 privind Codul fiscal. Stațiunea de Cercetare –Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație( S.C.D.V.V.) Iași în calitate de antrepozitar autorizat a utilizat în mod necorespunzător aplicația EMCS-RO Mișcări pentru emiterea unei mișcări în regim suspensiv pentru care nu avea calitatea de expeditor al mărfurilor.

Astfel, în rubrica 2 din documentul administrativ electronic nr 13ROHDVIHBD0000AS0SV0 din 04.03.2013, alocată de aplicația informatică EMCS-RO Mișcări, pentru datele de identificare ale expeditorului sunt înscrise datele S.C.D.V.V. Iași și nu ale ., societatea care a expediat produsele accizabile.

Validarea proiectului de document administrativ electronic inițiat de către antrepozitarul autorizat S.C.D.V.V. Iași s-a efectuat de către sistemul informatizat EMCS-RO Mișcări conform punctului 16 din Anexa nr 1, capitolul 1 din Ordinul ANAF nr 3729/2011. Astfel, a fost efectuată verificarea electronică a codului de acciză al antrepozitarului autorizat S.C.D.V.V. Iași, garanția instituită pentru circulația produselor accizabile în regim suspensiv de acciză, respectiv codurile de produse accizabile autorizate pentru antrepozitarul autorizat, însă nu au fost verificate datele expeditorului real al tranzacției comerciale, în speță ..

A depus documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.

Față de precizările formulate excepția lipsei calității procesuale pasive a rămas fără obiect.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr 172 din 27.03.2013 încheiat de agenții constatatori din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a fost sancționată reclamanta . cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev de art 221 ind 3 al 2 lit e din Legea nr 571/2003.

În fapt s-a reținut că la data de 04.03.2013 reclamanta a expediat cantitatea de 26.000 litri de vin roșu, care se afla în custodia Stațiunii de Cercetare –Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație( S.C.D.V.V.) Iași către INO S.A G., conform facturii . EXT 0010 din 04.03.2013, a avizului de expediție . nr_ din data de 04.03.2013 și al documentului administrativ electronic nr 13ROHDVIHBD0000AS0SV0 din 04.03.2013 emis de către S.C.D.V.V. Iași în aplicația EMCS-RO Mișcări în regim suspensiv de la plata accizelor, fără a avea calitatea de antrepozitar autorizat și fără a fi îndeplinită cerința prev de art 206 ind 3 pct 4 din Legea nr 571/2003.

La aceiași dată, inspectorii din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași au întocmit procesul verbal nr 6 prin care au constatat că reclamanta nu avea calitatea de antrepozitar în cadrul activității sale și nu putea expedia în regim suspensiv de la plata accizelor cantitatea de 26.000 litri de vin către INO S.A din G..

Împotriva procesului verbal nr 6 din 27.03.2013 încheiat de către inspectorii din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a formulat plângere reclamanta.

Prin Decizia nr 1 din 15.04.2013 Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, prin directorul executiv a respins contestația formulată de către reclamantă.

Decizia contestată este legală și temeinică.

Reclamanta a cumpărat de la Stațiunea de Cercetare –Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație( S.C.D.V.V.) Iași, antrepozitar autorizat pentru producție de vinuri liniștite, în baza contractului de vânzare nr 1887 din 19.12.2011 și a facturii nr_ din 30.12.2011, cantitatea de 97.868 litri vin diverse sortimente. La data de 30.12.2011, conform contractului de custodie, reclamanta a lăsat în custodie la vânzător, cantitatea de vin cumpărată, iar la data de 04.03.2013, reclamanta a expediat cantitatea de 26.000 litri de vin către INO S.A din G. conform facturii . EXT 0010 din 04.03.2013, a avizului de expediție . nr_ din data de 04.03.2013 și al documentului administrativ electronic nr 13ROHDVIHBD0000AS0SV0 din 04.03.2013 emis de către S.C.D.V.V. Iași în aplicația EMCS-RO Mișcări în regim suspensiv de la plata accizelor. Ca urmare a verificărilor efectuate, în urma controlului, s-a stabilit că deplasarea intracomunitară a cantității de 26.000 litri de vin s-a efectuat în regim suspensiv de acciză. Art 206 ind 31 din Legea nr 571/2003 prevede că deplasarea intracomunitară de produse accizabile este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize doar dacă este acoperită de un document administrativ electronic procesat.

În concluzie, reclamanta nu are calitatea de antreprenor autorizat și nu putea expedia în regim suspensiv de la plata accizelor cantitatea de 26.000 litri de vin către INO S.A din G.. Aplicația EMCS-RO Mișcări în regim suspensiv de la plata accizelor a fost utilizată de către Stațiunea de Cercetare –Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație( S.C.D.V.V.) Iași, care nu era și expeditorul mărfurilor, motiv pentru care va respinge critica reclamantei cu privire la acest document care nu ar fi conform realității.

În temeiul disp art 8 din Legea nr 554/2004 va respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . cu sediul în munic Iași, . 3, . 3, . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. R. a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în munic Iași, . 26, județul Iași.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs care se va depune la Tribunalul Iași.

Pronunțată în conformitate cu disp art 396 al 2 din Codul de procedură civilă, azi, 28.05.2014.

Președinte,

E. P.

Grefier,

A. C.

Redactat și tehnoredactat PE

4 ex.

A.C. 28 Mai 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1265/2014. Tribunalul IAŞI