Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 392/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 392/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 18494/245/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 12 Martie 2014

PREȘEDINTE - MIȚICĂ A.

JUDECĂTOR M. HĂRĂȚU

JUDECĂTOR C. B.

Grefier M. I. P.

DECIZIE Nr. 392/2014/CA

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul . pe intimatul P. M. Iași, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție rejudecare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar prin C. Registratură intimatul a depus întâmpinare cu duplicat pentru comunicare.

Instanța constată că la dosarul cauzei s-au depus întâmpinare de către intimată și văzând conținutul acesteia o califică ca fiind concluzii scrise și apreciază că nu se impune comunicarea către recurentă.

Constatând recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare în baza actelor existente la dosar.

TRIBUNALUL

Asupra recursului in contencios administrativ de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr._ . formulat recurs impotriva sentinței civile nr._/18.09.2013 a Judecătoriei Iași criticând-o ca nelegala si netemeinica.

In susținerea poziției procesuale se arata ca instanta de fond a reținut eronat ca . se face vinovata de savarsirea contraventiei ; ca ea este o unitate de utilitate publica, obiectul principal de activitate fiind captarea, transportul si distribuția apei, colectarea si tratarea apei uzate; ca aceasta presupune si intervenții la rețeaua publica de alimentare cu apa potabila si evacuarea apelor uzate in vederea remedierii avariilor apărute; ca societatea nu este singura care intervine asupra carosabilului, același fapt făcându-l si alți furnizori; ca in speța nu s-a făcut dovada savarsirii faptei de catre societatea recurenta, in fapt sarcina probei revenind intimatei.

In drept se invoca in mod eronat prevederile NCPC.

Se invoca faptul ca procesul verbal este întocmit de o entitate fara personalitate juridica.

Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea ca nefondata a recursului.

In susținerea poziției procesuale se arata ca fapta constatata si sancționata prin procesul verbal nr._/29.05.2012 este prevăzuta de Hotararea Consiliului Local Iași nr.133/2009 privind modificarea Regulamentului de refacere a domeniului public al M. Iași afectat de rețelele tehnico-edilitare subterane, modificata si completata prin HCL Iași nr.467/2009; ca potrivit art 2.5 din Regulament obligatia refacerii carosabilului afectat revine deținătorilor de utilitati sau delegaților acestora, termenul acordat fiind de 5 zile, in caz contrar lucrarea refăcându-se pe cheltuiala beneficiarului de Primăria Iași; ca obligatia revine administratorului rețelei de utilitati chiar si in situatia in care intervenția la rețelele îngropate s-a făcut de catre o persoana fizica sau juridica delegate de catre deținătorul de utilitati, ori in situatia in care refacerea domeniului public afectat s-a contractat cu o firma specializata.

Susținerile petentei-recurente nu pot fi primite atat timp cat recurenta nu este la prima abatere de acest gen, refacerea carosabilului nefăcându-se la parametri calitativi prevazute in regulament

Prin sentința civila contestata in speța nr._/18.09.2013 a Judecătoriei Iași s-a respins ca neîntemeiata plângerea formulata de .-se ca procesul verbal este legal si temeinic, ca fapta a fost constatata de agentul constatator in baza documentației întocmite, ca petenta a fost somata sa refacă carosabilul dar nu a răspuns in nici un fel, situatia redata in cuprinsul procesului verbal nefiind contestata de nici o alta proba administrate in cauza.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate Tribunalul retine următoarele:

Prin procesul verbal contestat in speța_/29.05.2013 emis de Corpul de Control al Primăriei M. Iasi- P. M. Iași petenta-recurenta a fost sancționata cu amenda in suma de 2500 lei întrucât a efectuat intervenții la rețeaua de apa in carosabilul din .- punct selectare Salubris, fara a reface carosabilul.

Se invoca exceptia nulității procesului verbal raportat la întocmirea procesului verbal de Primăria M. Iași, structura funcționala fara personalitate juridica.

Analizând actul de sanctionare Tribunalul in deplin acord cu judecătorul de fond concluzionează ca nu exista elemente care sa atragă incalcarea art 17 din OG 2/2001 si care sa impună necesitatea anularii lui.

Astfel, procesul verbal este emis in speța de Direcția Tehnica si Investigații Biroul Reglementare Transporturi Urbane din cadrul Primăriei M. Iași, inserarea in antet a Primăriei M. Iași neputând avea relevanta sub aspectul valabilității actului atat timp cat acesta a fost semnat in mod legal de persoanele desemnate de primarul M. in calitate de agenți constatatori, conform art 4 cap XII din HCL 172/2002.

Fapta este prevăzuta de HCL Iași nr.133/2009 privind modificarea Regulamentului de refacere refacere a domeniului public al M. Iași afectat de rețelele tehnico-edilitare subterane, modificata si completata prin HCL Iași nr.467/2009. Potrivit art 2.5 din Regulament obligatia refacerii carosabilului afectat revine detinatorilor de utilitati sau delegaților acestora, termenul acordat fiind de 5 zile, in caz contrar lucrarea refăcându-se pe cheltuiala beneficiarului de Primăria Iași.

Petenta a fost avertizata asupra acestei obligații, dar cu toate acestea nu si-a îndeplinit obligatia de refacere. Instanta de fond apreciază, in mod corect, ca s-au făcut dovezi cu privire la savarsirea faptei de catre petenta-recurenta, in speța planșele fotografice din care se poate sesiza cu ușurința existenta pietrișului in locul destinat canalului aferent rețelei tehnico-edilitare subterane.

De altfel, recurenta nu poate invoca faptul ca nu are cunoștința de existenta lucrării atat timp cat a confirmat, conformei adresei existente la dosar, efectuarea lucrării.

Este adevărat ca savarsirea faptei propriu-zise nu a fost constatata in mod direct de agentul constatator, dar sanctiunea a fost aplicată ca urmare a cercetării efectuate in teren de agenții special desemnați in acest sens. De altfel, recurenta nu a răspuns in nici un fel la somația care i-a fost comunicata si prin care era invitata sa refacă zona de lucrări, si nici nu a făcut probe in contradovadă celor retinute de agentul constatator fapt pentru care s-a aplicat sanctiunea ce se contesta in cauza.

F. de cele retinute, Tribunalul in temeiul art 312 alin 1 C.pr.civ respinge ca nefondat recursul formulat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de . sentinței civile nr._/18.09.2013 a Judecătoriei IAȘI, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2014.

Președinte,

Mițică A.

Judecător,

M. Hărățu

Judecător,

C. B.

Grefier,

M. I. P.

Red./tehred. C.B.

2 ex./07.04.2014

Jud. fond T. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 392/2014. Tribunalul IAŞI