Obligaţia de a face. Sentința nr. 1812/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1812/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 10790/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 02 Octombrie 2014
Președinte - P. C. D.
Grefier M. B.
SENTINȚA Nr. 1812/2014
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant G. C. și pe pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI ( SUCCESOAREA ÎN DREPTURI A DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI ȘI ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI),, având ca obiect anulare act administrativ RESTITUIRE TAXA AUTO.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 02.10.2014 când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._/99/17.11.2012 reclamantul G. C., a chemat în judecată pârâta Direcțiea G. a Finanțelor Publice Iași, solicitând obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare achitată, în cuantum de 4909 lei precum și la plata dobânzii legale aferentă.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a achiziționat un autoturism marca Opel tip Zafira fabricat în 2008 și, pentru a-l înmatricula în România fiind obligat să achite taxa de poluare impusă de Legea nr. 9/2012.
Reclamantul a susținut că deciziile emise de pârâte sunt nelegale deoarece, pe de o parte nu își găsesc aplicabilitate în cauză iar pe de altă parte, taxa de poluare a fost percepută cu îmâncălcarea dispozițiilor art. 90 alin 1 al Tratatului comunității Europene.
În justificarea opiniei, reclamantul a expus pe larg jurisprudența Curții Europene de Justiție.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 9/2012, ale Legii nr. 54/2004 și prevederile art. 25 și art. 90 din Tratatul CE.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași ( succesoarea în drepturi a Administrației Finanțelor Publice a municipiului P. și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași), legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că Legea nr. 9/2012 a fost emisă în vederea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte de îmbunătățire a calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont și de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile. Infograma nr. 5899/26.06.2008 a Reprezentanței României la Bruxelles confirmă această compatibilitate cu dreptul european.
Pârâta nu a solicitat administrarea de probe în contradovada acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele :
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel tip Zafira fabricat în 2008, iar prin decizia de calcul din 22 februarie 2012 emisă de Administrației Finanțelor Publice a municipiului Iași i s-a stabilit o taxă de poluare în cuantum de 4909 lei.
La data de 28.02.2012 cu chitanța . nr._, reclamantul a achitat la Trezoreria municipiului Iași taxa de poluare pentru autovehiculul marca Opel tip Zafira fabricat în 2008, . WOLOAHM758G005155, importat din Germania. Ulterior, prin decizia nr. DGc 330 din 8 mai 2012 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice Iași reclamantului i-a fost respinsă contestația depusă împotriva deciziei de calcul din 22 februarie 2012.
Dispoziții legale incidente:
Art. 4 din Legea 9/2012, prevede că obligația de plată a taxei intervine:
„ a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. (2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”.
Din perspectiva legislației interne:
Analizând cererea reclamantei, formulată în contraditoriu cu Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași, prin prisma dispozițiilor legale interne, incidentă în cauză, așa cum au fost redate mai sus, instanța constată că taxa contestată a fost calculată conform dispozițiilor interne legale.
Din perspectiva reglementărilor internaționale:
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
De asemenea, art. 20 alin 2 din Constituția României prevede că: „2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” . Declarația Universală a Drepturilor Omului: art. 17: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.”
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin 2 din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.Conform alin 4 al aceluiași articol, „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
De asemenea art. 4 alin 3 teza II-a și a III-a Versiunea Consolidată a Tratatului Privind Uniunea Europeană (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83 din 30 martie 2010 ) stipulează că: „Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii. ” .
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 120 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 1996, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2003, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2012, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 120 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 120 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2003, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, par. 40). Astfel, art. 120 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța constată că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2012, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 120 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantei pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale, însă, aceste reguli trebuie să respecte însă PRINCIPIUL ECHIVALENȚEI (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și PRINCIPIUL EFECTIVITĂȚII (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. I-7141, par. 18].
În același sens s-a pronunțat CEJ și în cauza N. -263/2010 în care se reține că același regim de impozitare prevăzut de OUG 50/2008 se menține și prin modificările ulterioare realizate prin OUG 208/2008, 218/2008, 7/2009 precum și prin OUG 117/2009. Taxa instituită de legea 9/2012 are acelasi caracter necomunitar pentru că taxa de emisii poluante nu se percepe vehiculelor aflate pe teritoriul tării, in cazul unei noi înmatriculări în caz de schimbare a proprietarului.
Prin OUG 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin 2 din legea 9/2012 pe perioada 31 01 2012-1 01 2013.
Deși art. 4 alin 2 din legea 9/2012 prevedea obligatia de achitare a taxei de emisii poluante pentru vehicule cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule, prin suspendarea acestor dispoziții legale se menține diferența de tratament fiscal între vehiculele aflate in parcul auto, care nu au achitat nici o altă taxă, și vehicule importate.
Astfel se menține discriminarea stabilită prin hotărârile CSJ T. și N..
În consecință taxa de emisii poluante este contrară dreptului comunitar, iar cum în caz de conflict cu normele naționale, norma de drept comunitar european are prioritate, se va dispune restituirea taxei.
Lipsa conformității Legii nr. 9/2012,în forma în vigoare până la data de la 1 ianuarie 2013, a fost constatată explicit și de CJCE care, prin Ordonanța pronunțată de Marea Cameră la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13, a statuat că: “30. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. 31.Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală -reprezentantă a Direcției Generale de administrare a marilor contribuabili București, la restituirea către reclamantă a sumei de 4909 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru această sumă de la data plății, instanța urmează a admite si acest capăt de cerere, așa cum a fost precizat, în lumina jurisprudenței CJUE în cauza I. c. României.
CJUE s-a pronuntat, prin Hotararea din 18 aprilie 2013, cu privire la data de la care curg dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii în sensul că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe” deoarece „această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia”.
Așadar, urmează ca instanța să oblige pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași să achite reclamantei dobânda fiscală la suma 4909 de lei, începând cu data achitării sumei -de 28.02.2012 până la plata debitului.
Referitor la cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă din 1865, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, raportat la soluția adoptată mai sus, de admitere a acțiunii și reținând culpa procesuală a pârâtei, urmează ca instanța să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul G. C., CNP_, cu domiciliul în comuna M., . 243, jud. Iași și domiciliul procedural ales în Iași, ., ., ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași ( succesoarea în drepturi a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași și Administrației Finanțelor Publice a municipiului Iași), cu sediul în Iași, .. 26, jud. Iași.
Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 4909 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante.
Obligă pârâta să achite reclamantei dobânda fiscală la suma 4909 lei, începând cu data achitării sumei - de 28.02.2012 până la plata debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 octombrie 2014.
Președinte, P. C. D. | ||
Grefier, M. B. |
M.B. 03 Octombrie 2014
Red-. D.P.C.- 15.10.2014
2 ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 1809/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 516/2014.... → |
|---|
