Obligaţia de a face. Sentința nr. 980/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 980/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 10476/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 10 aprilie 2014

Președinte – T. A. M.

Grefier L. A.

SENTINȚA Nr. 980 CA /2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant D. C. C. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUN. IAȘI, având ca obiect pretentii RESTITUIRE DOBÂNDĂ TAXA AUTO.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.04.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

TRIBUNALUL

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași reclamantul D. C. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași la restituirea dobânzii pentru cele doua taxe de poluare plătită în mod nedatorat la data de 02.03.2009, respectiv 30.12.2010 și calculată până lacea de a 45 zi de la cererea de restituire, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul susține că a achitat în mod nedatorat taxa de poluare la data de 02.03.2009, respectiv 30.12.2010 aceasta fiindu-i restituită în baza Sentinței civile nr. 1206/2012 a Tribunalului Iași, menținută prin Decizia nr.nr.2362/2012 a C. .> Întrucât dobânda nu a fost solicitată în cauza având ca obiect restituirea taxei de poluare reclamantul solicită restituirea acesteia, valoarea dobânzii solicitate fiind de 3278 de lei, conform precizărilor depuse în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe.

Reclamantului i-a fost încuviințată administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat se constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată în parte având în vedere următoarele considerente:

Reclamantul a achitat la data de 02.03.2009 taxa de poluare în cuantum de 4191 lei, si 1761 lei la data de 30.12.2010 aceasta fiind restituită în baza Sentinței civile nr. 1206/2012 a Tribunalului Iași, menținută prin Decizia nr.nr.2362/2012 a C. . de poluare percepută de Statul român era contrară art.110 TFUE.

Repararea efectivă a prejudiciului produs reclamantului prin perceperea în mod nedatorat a sumei de 4191 lei, si 1761 lei achitate cu titlu de taxă de poluare presupune și acoperirea lipsei de folosință a sumei de bani pe perioada cuprinsă între data plății taxei și data restituirii acesteia, remediul legal prevăzut de legislația fiscală fiind acordarea dobânzii prevăzute de art.124 lit.d C.pr.fisc.

În fundamentarea cererii de chemare în judecată reclamatul a invocat cauza I. din data de 18.04.2013 prin care CJUE răspunzând unei întrebări preliminare trimise de Tribunalul Sibiu a interpretat dreptul comunitar în sensul că:

Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Situația juridică a reclamantului nu este identică cu cea din cauza I. deoarece cererea de restituire a dobânzii nu a fost formulată în același timp cu cererea de restituire a taxei de poluare percepută în mod nedatorat de Statul Român. În cauză, principiului efectivității reparării prejudiciului produs reclamantului opunându-i-se principiul bunei credințe, repararea prejudiciului produs reclamantului neputând constitui o cauză de îmbogățire fără justă cauză.

Astfel, taxa de poluare a fost achitată la data de 02.03.2009 respectiv 30.12.2010, dreptul reclamantului de a fi despăgubit pentru lipsirea de folosința sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare este evident și se impune cu prisosință. Dreptul la acțiunea în restituirea taxei percepute în mod nedatorat este prescriptibil în termen de 5 ani, calculat de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a plătit taxa,cererea reclamantului fiind in termen.

Prin sentința nr. 1206/2012 a Tribunalului Iași a fost admisă in parte acțiunea formulată de reclamant și a fost obligată pârâta la restiuirea sumei de 4191 lei respectiv 1761 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și la plata dobânzii fiscale calculată din a 46-a zi de la momentul înregistrării cererii de restiture a taxei de poluare și până la momentul restituirii efective.

In acest sens, a fost, de altfel, formulată și acțiunea reclamantului.

Tribunalul reține că, având în vedere cele statuate de CJUE la data de 18.04.2013 în Cauza C 565-11 I. v. România, respectiv că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, dobânda de restituit trebuie calculată de la data plății taxei. Ca atare nu vor fi aplicate disp. art. 124 raportat la art. 117 alin. 2 și art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003 coroborate cu art. 2 din Anexa la Ordinul nr. 1899/2004 al MFP pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Cum nu există autoritate de lucru judecat, reclamantul nesolicitând prin cererea inițială dobânda de la data plății, ci din a 46 a zi de la cererea de restituire, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată.

În temeiul art.453 C.pr.civ. va fi obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 550 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. C. C., cu domiciliul procedural ales la cab av Dobos S., cu sediul în mun. Iași, ..25 . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași, cu sediul în mun. Iași, ..26.

Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda fiscala calculata pentru suma de 4191 lei respectiv 1761 lei pentru perioada cuprinsa intre data platii 02.03.2009 respectiv 30.12.2010 si pana in cea de a 45 a zi de la data cererii de restituire.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 550 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 aprilie .2014.

Președinte,

T. A. L.

Grefier,

L. A.

Red și dact jud TAM /4ex/10.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 980/2014. Tribunalul IAŞI