Conflict de competenţă. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 1/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:015._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1/2016/CA
Ședința în Camera de consiliu de la 12 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. D.
Grefier M. I. P.
Pe rol se află se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Iași și Judecătoria P. privind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul L. I. și pe pârâtul I. De Poliție Județean Iași, având ca obiect conflict de competență.
Cauza se soluționează în Camera de consiliu, fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
TRIBUNALUL
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,
Prin sentința civilă nr. 2155/27.09.2015 pronunțată de Judecătoria P. s-a dispus declinarea in favoarea Judecatoriei Iasi competenta de solutionare a cauzei privind pe petentul L. I. in contradictoriu cu intimatul IPJ Iasi .
Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria P. următoarele aspecte:
Din cuprinsul procesului verbal ., nr_ din 27 04 2015 întocmit de intimata IPJ Iasi, instanța reține că fapta pentru care a fost aplicată sancțiunea contravențională petentului a fost săvârșită pe raza localitatii P. Iloaiei, DE 583, ce se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Iasi .
Potrivit art. 32 al. 2 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta respectivă.
Or, din interpretarea „per a contrario” a disp. art. 126 c.proc.civ. (care prevede posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) combinată cu disp. art. 129 al. 2, pct. 3 c.proc.civ, (potrivit căruia necompetența teritorială este de ordine publică, dacă părțile nu o pot înlătura) se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul plângerilor contravenționale), competența teritorială este exclusivă.
Pe cale de consecință, urmează, în temeiul art. 132 al. 3 c.proc.civ instanța să admită excepția de necompetență teritorială exclusivă invocată de intimata și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iasi .
Prin sentința civilă nr._/18.12.2015 Judecătoria Iași a dispus _
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu de către instanță.
Declină în favoarea Judecătoriei P. competența de soluționare a cauzei nr._ , având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul L. I. în contradictoriu cu intimata I. Județean de Poliție al județului Iași.
Constată conflictul negativ de competență între Judecătoria Iași și Judecătoria P. și dispune sesizarea Tribunalului Iași, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria Iași următoarele aspecte:
Potrivit mențiunii din procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.04.2015 locul săvârșirii faptei contravenționale este DE 583 localitatea Bălțați, care potrivit HG 337/ 1993 se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei P..
Astfel, față de dispozițiile art. 132 alin. 1 și alin. 3 Cod procedură civilă, constatând că excepția de necompetență teritorială este întemeiată, urmează a o admite și a declina competența de judecată a cauzei Judecătoriei P.
Constatând existența conflictului negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 134 alin. 1 Cod procedură civilă, va sesiza Tribunalul Iași pentru soluționarea acestuia.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele :
Așa cum au reținut ambele instanțe, potrivit art. 32 al. 2 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta respectivă.
Or, din interpretarea „per a contrario” a disp. art. 126 c.proc.civ. (care prevede posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) combinată cu disp. art. 129 al. 2, pct. 3 c.proc.civ, (potrivit căruia necompetența teritorială este de ordine publică, dacă părțile nu o pot înlătura) se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul plângerilor contravenționale), competența teritorială este exclusivă.
Potrivit art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, „necompetența teritorială este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive ¨.
IPJ Iași, prin întâmpinarea depusă la dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei P. a arătat că locul săvârșirii contravenției ar fi localitatea P. Iloaiei, DE 583, ce se află într-adevăr raza de competență teritorială a Judecătoriei Iași .
Însă, în materie contravențională, locul săvârșirii faptei este cel arătat în cuprinsul procesului verbal de contravenție .
Or, potrivit mențiunii din procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.04.2015 locul săvârșirii faptei contravenționale este DE 583 localitatea Bălțați, care potrivit HG 337/ 1993 se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei P..
Având în vedere considerentele expuse va fi stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a plângerii formulate de petentul L. I. în contradictoriu cu intimata I. Județean de Poliție al județului Iași împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/27.04.2015, în favoarea Judecătoriei P. .
Definitivă .
Soluționată în camera de consiliu, azi, 12.01.2016 .
Președinte, I. D. | ||
Grefier, M. I. P. |
Red./Tehn. Jud. D.I. – 4 ex/12.01.2016
| ← Pretentii. Sentința nr. 4/2016. Tribunalul IAŞI | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2/2016.... → |
|---|








