Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2650/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2650/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 6549/1748/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2650 R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.12.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: G. N.
GREFIER: M. A. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta-intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 6171/24.09.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent C. DE A. B. C. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 07.05.2012, sub nr._, petentul C. DE A. B. C. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/10.04.2012, întocmit de către intimată.
În motivarea plângerii, petentul a criticat procesul verbal contestat pe motive de nelegalitate și netemeinice.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în ziua de 02.11.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 122,61 lei.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
S-a mai precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, s-a reținut că trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat, respectiv:
•existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
•toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
•legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
•textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 02.11.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 10.04.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal contestat, iar pe cale de consecință, a exonerat petentul de plata amenzii aplicate prin acesta, înlăturând totodată și obligația de achitare a tarifului de despăgubire.
Împotriva sentinței civile nr. 6171/24.09.2013 a formulat recurs intimata solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, iar pe fond admiterea în parte a plângerii contravenționale, în sensul menținerii sancțiunii amenzii aplicate petentului prin procesul verbal contestat.
În motivare recurenta intimată arată că instanța de fond în mod greșit a interpretat art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, instanța apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă și nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Recurenta-intimată susține că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției a fost comunicat contravenientului în termenul legal respectând disp. art. 14 alin 1 din OG 2/2001.
În opinia recurentei-intimate din interpretarea logico-sistematică a textelor legale, rezultă că prin apariția legii nr. 144 din 2012 pentru modificarea OG nr. 15 din 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile – și în niciun caz, art.9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
A mai precizat că autovehiculul intimatei fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acesteia nu există înregistrată rovinieta.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 8, art.312 alin 3 Cod. proc. civ. OG 15/2002, OG 2/2001.
Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de recurs se invocă faptul că procesul – verbal de contravenție a fost comunicat petentului în termenul legal de 30 de zile, la un interval mai mic de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Motivul de recurs este întemeiat pentru considerentele următoare:
Prima instanță a admis plângerea contravențională întemeindu-se pe dispozițiile art. 9 alin. 2 din OG nr. 15/2002, modificată prin Legea nr. 144/2012, care prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului și constituind o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, a fost aplicată retroactiv în cauză.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. 2 din OG nr. 15/2002, modificată prin Legea nr. 144/2012, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției. Or, în speță tribunalul constată că au fost respectate aceste dispoziții legale, întrucât procesul – verbal de contravenție contestat a fost încheiat la data de 10.04.2012, când a fost și constatată fapta contravențională de către agentul constatator (f. 5). Nu se poate considera că data constatării contravenției este data săvârșirii acesteia, respectiv 02.11.2011, întrucât constatarea a intervenit ulterior săvârșirii faptei, respectiv la data la care a fost întocmit procesul – verbal de contravenție.
În ceea ce privește măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România – rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 C. pr. civ. va fi admis recursul declarat, va fi modificată în parte sentința recurată, în sensul că va fi admisă în parte plângerea și se va anula tariful de despăgubire aplicat prin procesul – verbal contestat. În același timp vor fi menținute dispozițiile din acest proces – verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 6171/24.09.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent C. DE A. B. C. M..
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite în parte plângerea.
Anulează tariful de despăgubire aplicat prin procesul - verbal de contravenție contestat și menține dispozițiile din acest proces - verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2014
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. G. N.
Grefier
M. A. M.
Concept red. gref. M.A.M
Red. Jud:M.E./2 exemplare
Jud.fond :– Ț. C. - Jud./Cornetu
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1991/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1719/2014.... → |
|---|
