Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1035/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1035/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 5710/1748/2012
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 1035/R
Ședința publică din data de 07.04.2014
Tribunalul constituit din:
P. – C. D.
JUDECATOR – N. P. G.
JUDECĂTOR - E. M. O.
Grefier - V. F. A.
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurenta intimată C. împotriva sentinței civile nr. 5242 din data de 28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul S. P. SRL, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, partile nu au raspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurenta a comunicat relațiile solicitate, după care:
Tribunalul constatand ca s-a solicitat judecarea in lipsa, conform art.242 alin.2 Cod de procedura civila, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 19.04.2012 sub numărul de mai sus, petentul . a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. SA, anularea procesului verbal . nr._/21.03.2012 întocmit de intimată.
În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută deoarece nu este semnat de agentul constatator.
In drept petentul a invocat disp. OG nr.2/2001 și OG nr. 15/2002.
În probațiune, petentul a depus, în copie, înscrisuri.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare, la data de 14.01.2013, insă a depus relații privind mijloacele de măsurare supuse controlului metrologic, certificat calificat și planșă foto. Totodată aceasta a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu prevederile art.242 al.2 C. proc.civ.
Instanța, în temeiul art. 167 C.proc.civ., a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Prin sentința civilă nr. 5242/28.06.2013 Judecătoria Cornetu a admis plângerea contravențională formulată de petentul S. P. SRL in contradictoriu cu intimat C.. A anulat procesul verbal . nr._/21.03.2012 si sancțiunile aplicate de intimată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în fapt, instanța a reținut că prin procesul verbal R12 nr._/21.03.2012 întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin 3 din OG 15/2002 a fost obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 euro, reținându-se, în esență, că la data de 28.09.2011, la ora 18.12 a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Autostrada A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
A mai trebuit precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări.
Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, a trebuit admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen a rezultat din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 28.09.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 21.03.2012 cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța consideră că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Împotriva sentinței civile nr.5242/28.06.2013, a formulat recurs intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cerere inregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 21.08.2013, solicitand admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal.
În motivare, intimata a arătat că instanța de fond a interpretat greșit disp. art.9 alin.3 din OG 15/2002 modificată prin Legea 144/2012, apreciind că răspunderea contravențională a petentului este prescrisă, considerând că nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
A mai arătat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea disp. OG 2/2001.
A învederat că fapta a fost săvârșită la data de 28.09.2011 iar sancțiunea a fost aplicată la data de 21.03.2012 când a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/22.02.2012 de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin subunitatea acesteia Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.
A precizat că procesul verbal a fost comunicat contravenientului la data de 04.04.2012, cu respectarea disp. art.14 alin.1 din OG 2/2001.
A mai precizat că nu poate fi sancționată cu anularea integrală a proceselor verbale pentru faptul că a emis și comunicat procesele verbale de contravenție în conformitate cu legislația în vigoare valabilă la data săvârșirii contravenției și la data emiterii proceselor verbale. De asemenea, prin anularea integrală a acestor procese verbale îi este interzis dreptul la apărare.
In drept au fost invocate disp. art.304 Cod de procedura civila, OG 15/2002 și OG 2/2001.
In temeiul art.242 alin.2 Cod de procedura civila a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința civila recurata in raport de motivele invocate instanța constata urmatoarele:
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.
Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.
Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate, intimata neinvocând și nedovedind faptul că au fost sancționate mai multe contravenții pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite în intervalul de timp necesar pentru comunicarea primului proces-verbal de contravenție de pana la 30 de zile, interpretând în mod greșit natura legală a acestui termen, acesta neavând caracterul unui termen de prescripție.
Astfel, tribunalul reține că încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, iar intimatul nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea.
In concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, in cauza, prin probe certe de vinovăție, iar intimata nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.
Fapta imputata intimatei, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Referitor la măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
Nu pot fi primite criticile vizand lipsa semnaturii agentului constatator, tribunalul apreciindu-le neintemeiate. Astfel, în împrejurările in care Uniunea Europeană a adoptat Directiva 1999/93/CE privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, in scopul stabilirii unui regim juridic în materia încheierii actelor în format electronic, România a adoptat Legea 455/2001 privind semnătura electronică, respectiv normele de aplicare a acesteia (H.G. 1259/2001).
Semnătura electronica in sensul legii nr. 455/2001 reprezintă un pachet de date de integrat in documentele sau mesajele transmise, care, pentru a avea valoare legala, o semnătura electronica trebuie sa îndeplinească anumite condiții stipulate de Legea nr. 455/2001, respectiv sa fie legata in mod unic de un semnatar, sa asigure identificarea acestuia, sa fie creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) si sa fie legata de datele in forma electronica la care se raportează astfel incit orice modificare sa fie identificabila.
Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura . De fapt, o semnătura digitala furnizează un grad mult mai mare de securizare decât semnătura olografa. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul ca mesajul original aparține persoanei a cărei semnătura a fost atașata cat si faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitala nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul ca a fost falsificata. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului si de integritatea mesajului. Documentele semnate electronic beneficiază astfel de garanția autenticitatatii, integrității si nerepudierii in instanța a informațiilor digitale.
Documentele semnate electronic pot fi trimise prin posta electronica, dar orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimanta, putând conține informația că documentul original e cel electronic si ca acesta poarta semnătura electronica a semnatarului.
Trebuie realizata distincția intre generarea unui înscris in forma electronica si, pe de alta parte materializarea pe suport de hârtie a datelor si informațiilor create astfel.
Exista mențiune expresa in procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției ca acest document a fost generat si semnat electronic, neputând fi identificat nici un motiv pentru care actul sa nu poate fi calificată drept "înscris in forma electronica" in accepțiunea art. 4, pct.2 din Legea nr.455/2001.
Fără îndoiala procesul verbal cuprinde o informație susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, înscrisul in forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fără îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie.
Faptul ca ulterior generării unui înscris electronic informația pe care aceasta o cuprinde este tipărita pentru a fi comunicata ca atare, nu ii înlătura calitatea de înscris in forma electronica.
Apoi, din interpretarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, se desprinde regula constatării personale a contravenției de câtre agentul constatator, insa noțiunea de constatare prin propriile simțuri a contravenției de către agentul constatator nu se confunda cu noțiunea de flagranta, care presupune surprinderea contravenientului in timpul desfășurării activității ilicite.
Expresia “constatarea personala/directa” trebuie interpretata in sensul ca agentul constatator va putea întocmi proces verbal de constatare a contravenției in toate cazurile in care, pe baza probelor administrate, se poate dovedi comiterea unei asemenea fapte.
Legea contravenționala nu impune constatarea contravențiilor in flagrant, iar pe de alta parte, date fiind particularitățile activității de constatare a contravențiilor la regimul taxelor pentru circulația pe drumurile publice, si in cazul in care agentul de politie care încheie actul de constatare nu a surprins in flagrant o contravenție se poate vorbi de o constatare prin propriile simțuri, respectiv de constatarea datorata simțurilor auzului si văzului acestui agent, care ia act de comiterea faptei din relatările unui alt agent de politie aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu si care a constatat contravenția in flagrant, dar nu cunoștea identitatea autorului acesteia, respectiv din observarea datelor relevate de mijloacele de proba obținute si prelucrate de către cel din urma agent, cum este cazul înregistrărilor video.
Intimata petentă a fost sancționată contravențional potrivit art. 8 alin. 1, 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevede că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”.
Articolul 7 din același act normativ stabilește că „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
Termenul de utilizator este explicat chiar în cuprinsul O.G. 15/2002, la art. 1 unde se arată că: “ În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”.
Din interpretarea sistematică a acestor texte legale rezultă că are calitatea de contravenient deținătorul menționat în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau poate folosi autovehicului în baza unui drept legal, acesta trebuind să facă dovada achitării taxei de drum. În acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. 6 din Regulamentul pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România potrivit OG nr. 15/2002 (Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 769/01.10.2010).
Din aspectele reliefate mai sus, precum și din înscrisurile depuse la dosar de recurentă reiese că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției.
Referitor la împrejurarea încredințării autovehiculului unei alte persoane, tribunalul urmează a o înlătura reținând că acest aspect nu îi este opozabile recurentei C.N.A.D.N.R., aceasta neavând obligația de a solicita petentului informații cu privire la persoana utilizatorului autoturismului surprins în trafic fără rovinietă. În baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, intimata-petenta apare menționata ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform O.G. nr. 2/2001 și O.G. nr. 15/2002.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat, va fi modificata in parte sentința recurata, se va dispune anularea măsurii obligării petentului contravenient la plata tarifului de despăgubire și vor fi menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta intimată C. împotriva sentinței civile nr. 5242 din data de 28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul S. P. SRL.
Modifica in parte sentinta civila recurata, in sensul ca:
Admite in parte plangerea.
Anuleaza tariful de despagubire aplicat prin procesul verbal de contraventie . nr._/21.03.2012 si mentine dispozitiile din acest proces verbal in ceea ce priveste sanctiunea amenzii contraventionale.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 07.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECĂTOR C. D. N. P. G. E. M. O.
Grefier
V. F. A.
Concept red. gref. A.V.F. – 21.05.2014
Red. Jud: C.D./2 exemplare/2014
Jud. fond: B. M. - Jud. Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2571/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2176/2014.... → |
|---|
