Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2177/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2177/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 9141/1748/2012
DOSAR NR.9141 /1748 /2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2177 R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.10.2014
P.: E. M.
JUDECĂTOR: D. A.
JUDECĂTOR: N. G.
GREFIER: M. M. A.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul-intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr. 5559/06.08.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. 9141 /1748 /2012, în contradictoriu cu intimatul ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 26.06.2012, petentul . a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, anularea procesului verbal . 11 nr._/30.03.2011 întocmit de intimată.
În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că la momentul sancționării deținea rovinietă valabilă.
În drept petentul a invocat disp. O.G nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a depus, în copie, înscrisuri.
Plângerea a fost scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare dar a depus relații privind mijloacele de măsurare supuse controlului metrologic, certificat calificat și planșă foto. Totodată aceasta a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu prevederile art.242 al.2 C. proc.civ.(fila 6)
Instanța, în temeiul art. 167 C.proc.civ., a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Prin sentința civilă nr. 5559/06.08.2013 Judecătoria Cornetu a admis plângerea contravențională, a anulat proces verbal . nr._/30.03.2011 si sancțiunile aplicate de intimată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . 11 nr._/30.03.2011 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin 3 din OG 15/2002 a fost obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 euro, reținându-se, în esență, că la data de 06.11.2010, la ora 01.02 a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Autostrada A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
S-a mai precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, instanța a apreciat că trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 06.11.2010, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 30.03.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Împotriva sentinței civile nr. 5559/06.08.2013 a formulat recurs intimatul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare.
În motivare recurentul intimat arată că instanța de fond în mod greșit a interpretat art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, instanța apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă și nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Mai precizează că fapta a fost săvârșită la data de 06.11.2010, iar amenda a fost aplicată la data de 30.03.2011 când a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._, adică în termenul legal de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, conform art. 13 alin 1 din OG 2/2001, și că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ a fost comunicat contravenientului la data de 14.04.2011 respectând disp. art. 14 alin 1 din OG 2/2001.
În opinia recurentei-intimate din interpretarea logico-sistematică a textelor legale, rezultă că prin apariția legii nr. 144 din 2012 pentru modificarea OG nr. 15 din 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile – și în niciun caz, art.9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 8, art. 312 alin 3 C..
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate tribunalul reține următoarele:
Prin procesul verbal . 11 nr._/30.03.2011 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, intimata-petentă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin 3 din OG 15/2002 a fost obligată să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 euro, reținându-se, în esență, că la data de 06.11.2010, la ora 01.02 a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Autostrada A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Tribunalul constată că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea disp. prevăzute de art. 16 și următoarele din OG 2/2001.
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a disp. art. 9 alin. 3 din OG 15/2002 și art. 13 alin. 1 din OG 2/2001.
Intimata petentă a fost sancționată pentru o faptă săvârșită la data de 16.11.2010.
Constatarea săvârșirii contravenției și aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut la data de 30.03.2011 odată cu întocmirea procesului verbal de contravenție.
Procesul verbal de contravenție a fost comunicat contravenientei 14.04.2011.
Potrivit disp. art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Potrivit disp. art. 14 din OG 2/2001 Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii; prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Potrivit disp. art. 9 alin. 3 din OG 15/2002 în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
În cauză, tribunalul constată că au fost respectate de către agentul constatator atât termenul de 6 luni prevăzut de art 13 alin. 1 și art. 14 din OG 2/2001 care curge de la data săvârșiri contravenției cât și termenul de 30 de zile în care trebuie să fie comunicat procesul verbal de contravenție prevăzut de disp. art. 9 alin. 3 din OG 15/2002 și care începe să curgă de la data emiterii procesului verbal de contravenție.
Așa fiind a apreciat greșit instanța de fond faptul că a intervenit prescripția răspunderii contravenționale.
Referitor la criticile formulate de intimata petentă prin plângerea depusă la instanța de fond în legătura cu lipsa semnăturii agentului constatator, tribunalul constată că acestea sunt nefondate.
Procesul verbal de contravenție contestat a fost generat și semnat electronic în conformitate cu dispozițiile Legii 455/2001 și HG nr.1259/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea 455/2001: Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Potrivit dispozițiilor art.6 și 7 din Legea 455/2001: Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile. În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Semnătura electronică reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceeași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea faptului că cele constatate în procesul verbal corespund întru- totul stării de fapt și de drept reținute de către agentul constatator .
Procesul verbal de contravenție este un înscris generat și semnat în formă electronică, cu respectarea prevederilor legale în materie. Legea privind semnătura electronică prevede în mod expres efectul identic al înscrisului în formă autentică cărui ai s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, cu actul autentic.
Pentru persoana căreia i se adresează, înscrisul în formă electronică poate fi citit tot informatic, sau în mod echivalent pe suport de hărtie, întrucât odată generat și semnat electronic înscrisul electronic poate dobândi o existență fizică, pe suport de hârtie. Astfel, un înscris care are asociată o semnătură electronică așa cum este procesul verbal contestat nu își pierde valabilitatea prin imprimare pe suport de hârtie, deoarece un asemenea act va fi disponibil în format electronic, unde se va putea vizualiza și semnătura electronică. Prin urmare, nu este necesar ca pe forma scrisă a procesului verbal de constatare a contravenției (suportul de hârtie pe care este imprimat), care în formă electronică are atașată semnătura electronică a agentului constatator, să existe și o semnătură olografă a acestuia.
Sunt nefondate și susținerile intimatei petente din plangerea formulata la instanța de fond in sensul că nu a circulat cu autovehiculul la data și ora menționate in procesul verbal, avand in vedere planșa foto depusă la dosarul cauzei de către agentul constatator din care rezultă contrariul.
Tribunalul apreciază că la întocmirea procesului verbal au fost respectate și disp. art. 31 alin. 3 din OG 2/2001 astfel că nu se impune înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În legătură cu tariful de despăgubire tribunalul, va face aplicarea dispozițiilor art. II din Legea 144/2012, pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, potrivit cărora: tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
În consecință, va menține măsura anulării procesului verbal de contravenție în ceea ce privește sancțiunea complementară aplicată contravenientului.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.312 Cod pr.civ tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite în parte plângerea contravențională, va menține măsura anulării tarifului de despăgubire și va menține amenda contravențională aplicată prin procesul verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr. 5559/06.08.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. 9141 /1748 /2012, în contradictoriu cu intimatul ..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite în parte plangerea.
Mentine amenda aplicata prin procesul verbal contestat.
Mentine masura anularii tarifului de despagubire.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. G. N.
Grefier
M. M. A.
Concept red. gref. M.M.A.
Red. Jud: NG./2exemplare
Jud.fond :– B. M. - Jud./Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2806/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|








