Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 456/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 456/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 700/1748/2012

DOSAR nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 456/R

Ședința publică din data de 10.02.2014

Tribunalul constituit din:

P. C. D.

JUDECĂTOR L. G. A.

JUDECĂTOR E. M. O.

GREFIER V. F. A.

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta intimată CNADNR împotriva sentinței civile nr. 96 din data de 08.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. _ în contradictoriu cu intimata petentă S.C. D. T. S.R.L., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul, constatând că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă și că nu sunt probe noi de propus și administrat în calea de atac, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 17.01.2012, sub nr._, S.C. D. T. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea proceselor-verbale de contravenție seriile R11 nr._/12.12.2011 și R11 nr._/19.12.2011, întocmite de către intimată.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că, a fost sancționat contravențional în mod repetat pentru aceiași faptă, deși în cauză sunt incidente dispozițiile privind contravenția continuă, unică. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002.

În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.

Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului-verbal atacat.

Instanța a administrat, la cererea petentului, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 96/0801.2013, Judecătoria Cornetu a admis plângerea formulată de petentul S.C. D. T. S.R.L. împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenției seriile R11 nr._/12.12.2011 și R11 nr._/19.12.2011 și în contradictoriu cu CNADNR S.A.. A anulat procesele-verbale de contravenție și a exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale și de la plata tarifului de despăgubire. Fără cheltuieli.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Prin procesele-verbale supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în zilele de 29.06.2011, respectiv 06.07.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 121,79 lei pentru fiecare contravenție reținută prin procesele-verbale contestate.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea proceselor-verbale contestate, instanța a reținut următoarele:

Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).

Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior, astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.

A mai trebuit precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.

Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.

În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.

Așadar, a trebuit admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.

Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.

În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:

  • existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
  • toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
  • legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.

Natura juridică a acestui termen a rezultat din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.

  • textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.

Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.

Față de motivele anterior expuse, având în vedere că faptele reținute în sarcina petentului a fost constatate în ziua de 29.06.2011, respectiv 06.07.2011 iar procesele verbale de constatare și sancționare a acestora au fost întocmite la data de 12.12.2011 respectiv 19.12.2011 cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.

În raport de această concluzie, instanța consideră că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.

Împotriva sentinței civile nr.96/08.01.2013 a formulat recurs intimata CNADNR, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 21.05.2013, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, intimata a arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă, art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă și art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, apreciind că răspunderea contravențională a petentei a fost prescrisă și că nu se mai impune analizarea fondului cauzei.

A mai arătat că faptele au fost săvârșite la data de 29.06.2011, respectiv 06.07.2011, iar sancțiunile au fost aplicate la data de 12.12.2011 și 19.12.2011, când au fost întocmite procesele-verbale de constatare a contravenției de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

A învederat că procesele-verbale de contravenție au fost comunicate contravenientului la data de 23.12.2011, respectiv 04.01.2012, cu respectarea dispozițiilor art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În dovedire a atașat cererii procesele-verbale de constatare a contravenției seriile R11 nr._/12.12.2011 și R11 nr._/19.12.2011.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă, art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă.

Deși legal citată, petentul nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul civil de față prin raportare la motivele invocate, Tribunalul constată următoarele:

În privința procesului-verbal . nr._/12.12.2011, tribunalul reține următoarele:

Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".

Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.

Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.

Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.

Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.

Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.

În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate, intimata neinvocând și nedovedind faptul că au fost sancționate mai multe contravenții pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite în intervalul de timp necesar pentru comunicarea primului proces-verbal de contravenție de pana la 30 de zile, interpretând în mod greșit natura legală a acestui termen, acesta neavând caracterul unui termen de prescripție.

Astfel, tribunalul reține că încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, iar intimata nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea. Așadar, autoturismul intimatei a fost surprins la 29.06.2011 pe autostrada A2 km 12+450 m., jud. Ilfov, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă.

In concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, in cauza, prin probe certe de vinovăție, iar intimata nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.

Fapta imputata intimatei, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, procesul-verbal . nr._/12.12.2011, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.

Instanța de fond la individualizarea sancțiunii amenzii a reținut corect ca aceasta a fost proporțională cu pericolul social al faptei si consecințele acesteia, fiind corect apreciate de către agentul constatator, in condițiile art. 5 alin. 5 cu raportare la art. 20 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, petentei fiindu-i aplicata amenda contravenționala orientata către minimul legal prevăzut de lege.

Prin urmare, tribunalul uremază a menține procesul-verbal . nr._/12.12.2011.

Referitor la măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează. Prin urmare, tribunalul urmează a înlătura tariful de despagubire aplicat prin procesul-verbal . nr._/12.12.2011.

În privința procesului-verbal . nr._/19.12.2011, tribunalul reține următoarele:

Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1".

Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezultă dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.

Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.

Din acest punct de vedere, art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.

Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.

Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.

În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate.

Astfel, tribunalul reține că, în cauza au fost încheiate mai multe procese-verbale de contravenție . mic de o luna, respectiv procesele-verbale de contravenție nr._/12.12.2011 și nr._/19.12.2011, ambele contestate în prezenta cauză.

Tribunalul reține că primul proces-verbal întocmit a fost cel cu nr._/12.12.2011, așadar anterior procesului-verbal nr._/19.12.2011.

Față de considerentele anterior menționate, constatând că posibilitatea de sancționare a contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite în intervalul de timp necesar pentru comunicarea primului proces-verbal de contravenție de pana la 30 de zile a fost abrogata prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 si făcând aplicarea principiului legii mai favorabile, tribunalul retine ca in speța operează înlăturarea răspunderii recurentului ca urmare a aplicării legii mai favorabile pentru procesul-verbal analizat in prezenta cauza.

Prin urmare, tribunalul urmează a menține soluția primei instanțe de anulare a procesului-verbal . nr._/19.12.2011, motivarea tribunalul înlocuind considerentele primei instanțe.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat, va fi schimbată in parte sentința civilă recurată, în sensul că va admite în parte plângerea, va anula procesul-verbal . nr._/19.12.2011, va înlătura tariful de despagubire aplicat prin procesul-verbal . nr._/12.12.2011 și va mentine in rest procesul-verbal . nr._/12.12.2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta intimată CNADNR, cu sediul in Bucuresti, .. 401A, sector 6 împotriva sentinței civile nr. 96 din data de 08.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. _ în contradictoriu cu intimata petentă S.C. D. T. S.R.L., cu sediul în București, sector 4, ., nr. 116, .. 2, .> Modifica in parte sentinta civila recurata, in sensul ca:

Admite in parte plangerea.

Anuleaza procesul-verbal . nr._/19.12.2011.

Inlatura tariful de despagubire aplicat prin procesul-verbal . nr._/12.12.2011.

Mentine in rest procesul-verbal . nr._/12.12.2011.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 10.02.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. D. L. G. A. E. M. O.

GREFIER

V. F. A.

Concept red. gref. A.V.F. – 06.03.2014

Red. Jud: E.M.O./2 exemplare/2014

Jud. fond: T. C. – Jud. Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 456/2014. Tribunalul ILFOV