Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1514/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1514/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 6020/1748/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA C.
DECIZIA C. NR. 1514R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.06.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: G. N.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.5249/28.03.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. C. PROFESINONALĂ DE AVOCANȚI C. B. ȘI ASOCIAȚII, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și faptul că la data de 03.06.2014, intimata a depus întâmpinare în două exemplare, după care
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2012 sub numărul de mai sus, petentul S. C. PROFESIONALĂ de AVOCAȚI C., B. și ASOCIAȚII a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, anularea procesului verbal . nr._/21.03.2012 întocmit de intimată.
În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută deoarece nu este semnat de agentul constatator și a fost încheiat in lipsa sa și a unui martor. Totodată a mai arătat ca executarea sancțiunii amenzii contravenționale s-a prescris.
In drept petentul a invocat disp. OG nr.2/2001 și art. 242 C.p.c.
În probațiune, petentul a depus, în copie, înscrisuri.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare, la data de 22.04.2013, insă a depus relații privind mijloacele de măsurare supuse controlului metrologic, certificat calificat și planșă foto. Totodată aceasta a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu prevederile art.242 al.2 C. proc.civ.
La termenul de astăzi instanța, în temeiul art. 167 C.proc.civ., a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Prin sentința civilă nr.5249/28.03.2012, Judecătoria Cornetu a admis plângerea și a anlează proces verbal . nr._/21.03.2012 si sancțiunile aplicate de intimată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul verbal R12 nr._/21.03.2012 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin 3 din OG 15/2002 a fost obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 euro, reținându-se, în esență, că la data de 14.10.2011, la ora 13.40 a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Autostrada A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 14.10.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 21.03.2012 cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal contestat și, pe cale de consecință, exonerând petentul de plata amenzii aplicate prin acesta, înlăturând totodată și obligația de achitare a tarifului de despăgubire.
Împotriva sentinței civile nr. 5249/28.03.2012, a formulat recurs intimata solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate iar pe fond respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției și sancțiunile aplicabile prin acesta.
În motivare s-a arătat că în prezenta speță fapta a fost constatată în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13. A.. 1 din OG nr. 2 din 2001 și comunicat respectându-se dispozițiile legale.
Astfel s-a arătat în speță fapta a fost săvârșită la data de 14.10.2011, iar amenda a fost aplicată la data de 21.03.2012, când a fost întocmit procesul verbal de constatarea a contravenției adică în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei așa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 și comunicat petentei cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG 2/2001.
În opinia recurentei din interpretarea logico – sistematică a textelor legale, rezultă că prin apariția legii nr. 144 din 2012 pentru modificarea OG nr. 15 din 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile – și în niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni
În drept au fost invocate disp. art. 304 C. proc. Civ, O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.
Prin întâmpinarea depusă la data de 03.06.2014, intimata a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Intimata a arătat cu privire la admiterea excepției prescrierii executării sancțiuni amenzii că în mod judicios instanța de fond a admis excepția prescripției executării sancțiunii amenzii, ca urmare a aplicării dispozițiilor legale mai favorabile prevăzute de OG nr. 15/2002 modificată prin legea nr. 144/2012.
Cu privire la susținerile recurentei intimate în sensul că instanța a interpretat greșit disp. art. 9 alin. 3 din OG NR. 15/2002, intimata a arătat că termenul prevăzut pentru a se întocmi și a se comunica procesul verbal de constatare a contravenției către contravenient, reprezintă o dispoziție specială care se aplică numai faptei contravenționale de a circula fără a deține rovinietă valabilă constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate tribunalul reține următoarele:
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.
Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.
Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
Articolul 9 alin.3 din OG nr.15/2002 nu instituie o prescripție derogatorie de la dispozițiile art.13 și 14 din OG nr.2/2001 (dreptul comun în materie contravenționala care reglementează prescripția răspunderii contravenționale – neincheierea procesului verbal în termen de 6 luni de la data savarsirii faptei și prescripția executării sancțiunii – necomunicarea procesului verbal în termen de 30 de zile de la data intocmirii lui) ci prevede un caz de nulitate pentru procesele verbale încheiate în intervalul de 30 de zile, ulterior întocmirii altui proces verbal tot pentru o contraventie reglementata de art. 8 alin.1 din ordonanta.
Sunt întemeiate argumentele recurentei în sensul ca fapta de a circula fara plata rovinietei constituie o contraventie continua pentru care legiuitorul a înțeles sa prevadă în mod expres un termen de 30 de zile ce marchează durata rezoluției contravenționale, termen ce începe cu data primului act de executare – constatarea savarsirii faptei prevazute de art.8 din OG nr.15/2002 prin emiterea primului proces verbal de contravenție- și se sfarseste dupa 30 de zile de la data emiterii. Dacă după acest interval de timp se emite un nou proces verbal de contravenție se consideră că a fost săvârșită o nouă contravenție, legiuitorul considerând că rezoluția contravențională în cadrul contravenției continue se întrerupe după un termen de 30 de zile.
În cauză, însă, tribunalul reține că petenta nu invocat și nu a dovedit faptul că au fost sancționate mai multe contravenții pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite în intervalul de timp necesar pentru comunicarea primului proces-verbal de contravenție de pana la 30 de zile.
Ca atare, termenul de 30 de zile prevăzut de art.9 alin.3 din OG nr.15/2002 nu constituie un termen de prescriptie a răspunderii contravenționale, ci un caz de nulitate, astfel ca prima instanța a făcut o greșita aplicare a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.p.c.
Chiar daca prima instanța nu a analizat fondul litigiului ci a pronunțat o hotarare pe excepție, tribunalul, pentru cele ce succed, constata ca solutia primei instante este nelegala doar in parte.
Prin plângerea depusa petenta a invocat nulitatea procesului verbal pentru lipsa martorilor la momentul constatarii faptei si pentru lipsa semnaturii agentului constatator, respectiv a invocat exceptia prescriptiei executarii sanctiunii amenzii in baza art.14 din OG nr.2/2001.
1. Este neintemeiata exceptia prescriptiei executarii sanctiunii contraventionale intrucat procesul verbal a fost incheiat la 21.03.2012 iar comunicarea acestuia s-a facut data de 04.04.2012 conform dovezii aflate la fila 8 din dosarul de fond, deci in interiorul termenului de o luna.
2. Nici critica privind lipsa martorului asistent nu este intemeiata.
Potrivit art. 19 alin 1 teza a IIa din OG nr.2/2001, in cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie confirmate de cel puțin un martor. Conform art. 19 alin 2 si 3 din OG nr.2/2001 se precizează ca nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator, precum si aceea ca in lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au dus la încheierea procesului verbal in acest mod.
In speța dispozițiile imperative menționate apreciem ca au fost respectate, procesul verbal fiind încheiat cu mențiunea ca contravenientul nu este de fata, organul de constatare indicând motivele absentei martorului asistent, potrivit art. 19 alin 3 .
Indicarea unui martor asistent in actul de constatare, obligație stabilita prin art. 19 alin 1 teza a IIa din OG nr.2/2001, nu are relevanta in ceea ce privește situația de fapt reținuta, ci vizează exclusiv încheierea procesului verbal in una din împrejurările expres prevăzute, respectiv in cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze. Martorul semnatar al procesului verbal nu certifica prin semnătura sa realitatea (veridicitatea) faptei reținuta in sarcina contravenientului, întrucât nu constatarea faptei are loc in prezenta martorului, ci exclusiv întocmirea procesului verbal.
Tribunalul retine ca întocmirea actului de constatare in condițiile art. 19 alin 3 din OG nr.2/2001 nu este de natura a produce o vătămare contravenientei care sa nu poate fi înlăturata decât prin anularea procesului verbal, o astfel de vătămare nefiind dovedita in cauza.
3. Criticile petentei relative la lipsa semnaturi agentului constatator sunt neintemeiate întrucât România a adoptat Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, respectiv normele de aplicare a acesteia (H.G. nr. 1259/2001) în împrejurările in care Uniunea Europeană a adoptat Directiva 1999/93/CE privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, in scopul stabilirii unui regim juridic în materia încheierii actelor în format electroni.
Semnătura electronica in sensul Legii nr. 455/2001 reprezintă un pachet de date de integrat in documentele sau mesajele transmise, care, pentru a avea valoare legala, o semnătura electronica trebuie sa îndeplinească anumite condiții stipulate de Legea nr. 455/2001, respectiv sa fie legata in mod unic de un semnatar, sa asigure identificarea acestuia, sa fie creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) si sa fie legata de datele in forma electronica la care se raportează astfel încât orice modificare sa fie identificabila.
Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura. De fapt, o semnătura digitala furnizează un grad mult mai mare de securizare decât semnătura olografa. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul ca mesajul original aparține persoanei a cărei semnătura a fost atașata, cat si faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitala nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul ca a fost falsificata. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului si de integritatea mesajului. Documentele semnate electronic beneficiază astfel de garanția autenticității, integrității si nerepudierii in instanța a informațiilor digitale.
Documentele semnate electronic pot fi trimise prin posta electronica, dar orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimanta, putând conține informația că documentul original e cel electronic si ca acesta poarta semnătura electronica a semnatarului.
Mai reține tribunalul că trebuie realizata distincția intre generarea unui înscris in forma electronica si, pe de alta parte, materializarea pe suport de hârtie a datelor si informațiilor create astfel.
Exista mențiune expresa in procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției ca acest document a fost generat si semnat electronic, neputând fi identificat niciun motiv pentru care actul sa nu poate fi calificată drept "înscris in forma electronica" in accepțiunea art. 4, pct. 2 din Legea nr. 455/2001.
Fără îndoiala procesul-verbal cuprinde o informație susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, înscrisul în forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fără îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie.
Faptul ca ulterior generării unui înscris electronic informația pe care aceasta o cuprinde este tipărita pentru a fi comunicata ca atare, nu ii înlătura calitatea de înscris in forma electronica.
Apoi, din interpretarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, se desprinde regula constatării personale a contravenției de câtre agentul constatator, insa noțiunea de constatare prin propriile simțuri a contravenției de către agentul constatator nu se confunda cu noțiunea de „flagrant”, care presupune surprinderea contravenientului in timpul desfășurării activității ilicite.
Expresia “constatarea personala/directa” trebuie interpretata in sensul ca agentul constatator va putea întocmi proces-verbal de constatare a contravenției in toate cazurile in care, pe baza probelor administrate, se poate dovedi comiterea unei asemenea fapte.
Legea contravenționala nu impune constatarea contravențiilor in flagrant, iar, pe de alta parte, date fiind particularitățile activității de constatare a contravențiilor la regimul taxelor pentru circulația pe drumurile publice si in cazul in care agentul de politie care încheie actul de constatare nu a surprins in flagrant o contravenție se poate vorbi de o constatare prin propriile simțuri, respectiv de constatarea datorata simțurilor auzului si văzului acestui agent, care ia act de comiterea faptei din relatările unui alt agent de politie aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu si care a constatat contravenția in flagrant, dar nu cunoștea identitatea autorului acesteia, respectiv din observarea datelor relevate de mijloacele de proba obținute si prelucrate de către cel din urma agent, cum este cazul înregistrărilor video.
Tribunalul retine ca procesul verbal de constatare și sanctionare a contraventiilor este un act cu un regim juridic special, reglementat în principal de OG nr.2/2001, ce constituie dreptul comun în materie, și în secundar prin acte normative pe materii de contraventii, iar actul dedus judecatii indeplineste cerintele legale.
In concluzie, fapta imputata petentei, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 nefiind facuta dovada platii rovinetei la momentul savarsirii faptei.
Intrucat în speta sunt incidente dispozitiile art.12 alin.1 din OG nr.2/2001 coroborat cu art.II din Legea nr.144/2012 potrivit carora ,, Tarifele de despagubire prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi se anuleaza”, tribunalul va mentine solutia primei instante de inlaturare a platii tarifului de despagubire.
Pentru considerentele expuse, in baza art.312 alin.2 C.p.c. va admite recursul si va modifica in parte sentinta recurata in sensul admiterii în parte a plagerii, va mentine ca fiind legal și temeinic procesul verbal de contraventie . nr._/21.03.2012 în privinta amenzii, respectiv va pastra solutia primei instante de inlaturare a tarifului de despagubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.5249/28.03.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. C. PROFESINONALĂ DE AVOCANȚI C. B. ȘI ASOCIAȚII.
Modifica in parte sentinta recurata in sensul că:
Admite in parte plângerea.
Menține procesul verbal . nr._/21.03.2012 ca fiind legal si temeinic in privința amenzii aplicate.
Menține dispoziția primei instanțe privind înlăturarea tarifului de despăgubire.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2014
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. G. N.
Pt judecator aflat in CO
Semneaza presedintele instantei
Grefier
L. I.
Pt grefier aflat in CO
Semneaza grefier sef sectie civila
Concept red. gref. L.I-.
Red. Jud: D.A../2exemplare
Jud.fond :B. M. - Jud. /Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2085/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1053/2014.... → |
|---|
