Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2311/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2311/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 1878/1748/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.2311 R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.10.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: E. M. O.
JUDECĂTOR: C. D.
JUDECĂTOR: M. E.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.5448/16.07.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul G. V., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și faptul că intimatul nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa în sensul de a semna plângerea contravențională, după care
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu data de 10.02.2012, sub numărul_ petentul G. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, anularea procesului verbal . nr._/11.01.2012 întocmit de intimată.
În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că procesul-verbal nu este semnat de catre agentul constatator, ca rovinieta era achitata si ca a intervenit prescriptia sanctiunii.
În drept, au fost invocate O.G. 2/2001.
În probațiune, petentul a atașat plângerii sale, în copie, procesul-verbal contestat.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar procesul-verbal contestat și actele care au stat la baza întocmirii acestuia.
La termenul de astăzi instanța, în temeiul art. 167 C., a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._/11.01.2012 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se, în esență, că la data de 12.07.2011 petentul a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe Autostrada A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 12.07.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 11.01.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal contestat.
Împotriva sentinței civile nr. 5448/16.07.2013, a formulat recurs intimata solicitând admiterea recursului, modificare sentinței civile recurate și fond respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal contestat.
În motivare recursului recurenta a arătat că în prezenta speță fapta a fost constatată în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13. A.. 1 din OG nr. 2 din 2001 și comunicat respectându-se dispozițiile legale.
Astfel s-a arătat în speță fapta a fost săvârșită la data de 12.07.2011, iar amenda a fost aplicată la data de 11.01.2011, când a fost întocmit procesul verbal de constatarea a contravenției adică în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei așa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 și comunicat petentei cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG 2/2001.
În opinia recurentei din interpretarea logico – sistematică a textelor legale, rezultă că prin apariția legii nr. 144 din 2012 pentru modificarea OG nr. 15 din 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile – și în niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
În drept au fost invocate disp. art. 299 C. proc. Civ, O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.
Deși legal citată cu copia motivelor de recurs intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul civil de față, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. 1 C.proc.civ., cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al paratului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Iar alin. 2 al aceluiași articol dispune că lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății, semnătura reprezentând un element de natură să înlăture orice incertitudine cu privire la manifestarea de voință a părții, în sensul de a sesiza instanța cu o anumită pretenție.
Deși tribunalul a dispus citarea petentului cu mențiunea de a semna plângerea contravențională cu a cărei soluționare a învestit instanța, iar procedura de citare a fost legal îndeplinită, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, petentul nu a înțeles să complinească lipsa procedurală constatată.
Pe cale de consecință, vazand dispozitiile art. 312 cod proc civ va admite recursul si va modifica in tot sentinta civila recurata in sensul ca, prin aplicarea dispozițiilor art. 137 C.proc.civ. care stabilesc regula potrivit căreia instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, tribunalul constatand întemeiată excepția nulității cererii, în temeiul art. 133 alin. 1 C.proc.civ., va admite excepția nulității cererii și va anula plângerea contravențională ca nesemnată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.5448/16.07.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul G. V..
Modifică în tot sentința recurantă în sensul că:
Admite excepția nulității.
Anulează plângerea contravențională ca nesemnată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2014
Președinte Judecător Judecător
E. M. O. C. D. M. E.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-.
Red. Jud: CD./2exemplare
Jud.fond :H. D. - Jud. /Cornetu
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 2586/2014. Tribunalul ILFOV | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2077/2014.... → |
|---|








