Contestaţie la executare. Decizia nr. 1187/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 1187/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 13228/94/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR:1187/A

Ședința publică de la 11.12.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. G. A.

Judecător E. V.

Grefier C. E. S.

Pe rol judecarea apelului privind pe apelanta - contestatoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimații B. E. JUDECĂTORESC B. C. M. și ., având ca obiect „contestație la executare suspendare executare” – apel împotriva sentinței civile numărul 102/16.01.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 08.12.2014 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 11.12.2014 când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față :

Prin sentința civilă nr. 102/16.01.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 04.11.2013 contestator DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, în contradictoriu cu intimatii B. E. JUDECATORESC B. C. M., . a formulat contestatie la executare si cerere de suspendare a executarii silite împotriva actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 60/2013 emis de B. B. C. M. împotriva adresei de înfiintare a popririlor si a actelor de executare privind cheltuielile de executare.

În motivarea cererii contestatorul a arătata ca a primit înstiintarea de plata emisa în dosarul de executare nr.60/2013, somatia din data de 25.09.2013, încheierea de încuviintare a executarii silite pronuntata de Judecatoria B. nr. 3821/12.09.2013 în dosarul nr._/94/2013, sentinta civila nr. 577/06.02.2013 pronuntata de Judecatoria B. în dosarul nr._ .

S–a mai arătat că, contestatoarea a fost somată sa achite suma de 3798, 50 lei reprezentand cheltuieli de executare si cheltuieli de judecata.

Din dosarul de executare silita, nu rezulta existenta tuturor actelor din care sa reiasa cuantumul pretentiilor, emiterea actelor de executare s-a facut de executorul judecatoresc cu nerespectarea dispozitiilor OG nr.22/2002.

Cu privire la cheltuielile de judecata, contestatorul nu este partea care a cazut în pretentie, nu are legatura cu litigiul în cauza, nu are calitate procesuala pasiva în dosar.

Contestatorul a formulat cerere de suspendare a executarii silite, executarea silita demarata de executorul judecatoresc este vadit nelegala si ar produce prejudicii constestatorului.

În drept cererea a fost întemeiata pe disp. art. 711 si urm Codul de procedură civilă, OG nr.22/2002.

În sprijinul cererii, contestatorul nu a depus înscrisuri.

Analizand cererea retine ca, contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsa, nedepunând la dosarul cauzei nici un înscris, desi a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 16.01.2014 a fost respinsa si cererea de suspendare provizorie, fiind soluționată si cerere pe fond, în sensul respingerii ca neîntemeiata.

Instanța apreciat că, contestația este total lipsita de temei, în condițiile în care, nu s-a administrat nicio proba în susținerea pretențiilor.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.

Se arată că actele de executare emise de catre executorul judecatoresc, respectiv adresa de infiintare a popririi, precum si toate actele de executare de executare emise sunt netemeinice si nelegale ,motiv pentru care solicită instantei ca constate ca instanta de fond nu a retinut corect si nu a dispus nulitatea actelor de executare contestate.

Pe de o parte, se arată ca in dosarul de executare silita nu rezulta existenta tuturor actelor din care sa reiasa cuantum pretentiilor. Pe de alta parte, solicită instantei sa constate nulitatea actelor de executare contestate avand in vedere ca nu sunt aplicabile dispozitiile art.622 si urmatoarele Cod Procedura Civila.

Recurenta solicită instantei sa constate nulitatea actelor de executare contestat avand in vedere ca nu sunt aplicabile dispozitiile art.622 si urmatoarele Cod Procedura Civila.

Apreciază ca emiterea de catre executorul judecatoresc a actelor de executare silita sunt nelegale intrucat n-au fost nerespectate dispozitiile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 110/2007 (publicata in M.Of. nr.300/05.05.2007).

Astfel, arată ca O.G. nr. 22/2002, consacra in materia executarii creantelor fata de institutiile publice un regim derogatoriu de la dreptul comun si reglementeaza conditiile in care se realizeaza executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice.

Totodata, dispozitiile acestui act normativ nu impiedica executarea silita a obligatiilor de plata ale institutiilor publice, ci dimpotriva face posibila aceasta executare, instituind anumite limite ale executarii, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricaror resurse banesti ale institutiei publice, ci numai asupra acelora alocate de la buget in acest scop.

Ordonanta mentionata reglementeaza in mod expres faptul ca, numai in situatia in care in termenul de 6 luni institutia publica debitoare nu-si indeplineste obligatia de plata, creditorul . poate sa procedeze la executarea silita potrivit dreptului comun in materie, respectiv Codul de procedura civila.

Totodata, arată ca, potrivit dreptului comun in materia executarii silite, respectiv art. 622 alin. 2 Cod procedura civila, doar in cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita.

Prin urmare, creditorul . are posibilitatea de a apela la un executor judecatoresc in vederea emiterii somatiei prin care debitoarea institutie publica este notificata pentru a-si indeplini obligatia stabilita in titlul executoriu, insa, in raport de dispozitiile O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificata, aceasta are la dispozitie termenul de 6 luni pentru a efectua plata voluntara.

Astfel, este evident faptul ca actele de executare sunt emise cu incalcarea dispozitiilor normative invocate anerior, aceasta intrucat atat infiintarea popririi, cat si celelalte acte de executare emise includ cheltuieli de executare menite sa asigure realizarea executarii silite insesi, in conditiile in care la data intocmirii acestora nu se poate proceda efectiv la executarea silita potrivit dreptului comun.

Contesta executarea insasi, intrucat conform prevederilor art. 453 din Codul de procedura privind acordarea cheltuielilor de judecata, institutia nu este partea care a cazut in pretentie, aspect aratat de institutia si in recursul formulat si depus in termen legal, cu termen de instanta stabilit de Tribunalul Ilfov la data de 07.04.2014, intrucat nu are legatura cu litigiul in cauza, neavand calitate procesuala pasiva in dosar.

In temeiul dispozitiilor art. 718 alin.1 Cod procedura civila, solicită suspendarea executarii pana la solutionarea prezentei contestatii la executare. Executarea silta demarata de executorul judecatoresc este vadit nelegala si netemeinica si ar produce prejudicii instituitiei astfel ca, apreciem ca in cauza au fost indeplinite conditiile pentru a se admite cererea de suspendare a executarii silite, existand un caz bine justificat si de asemenea iminenta producerii unui prejudiciu.

În drept, art.483 și urm. C., OG nr.22/2002, Legea nr.110/2007, Codul de procedură fiscală.

La data de 28.05.2014 intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca inadmisibil si nefondat.

Se arată că prin cererea de recurs formulata de Directia Generala Regionala A Finantelor Publice Bucuresti Administratia Judeteana a Finantelor Publice Ilfov s-au invocat prevederile art 488 pct.8 C.pr.civ., intrucat hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii, insa toate criticile aduse au fost numai aparari pe fond si care nu pot duce la anularea hotarari atacate, instanta de fond pronuntanduse pe toate aspectele invocate in cererea de Contestatie la Executare si Cererea de Suspendare a Oricaror Forme de Executare impotriva actelor de executare emise de B. B. C. M. in Dosarul de executare nr.60/20 13 si anularea acestora.

Referitor la cererea recurentei de suspendarea a oricaror forme de executare, impotriva debitorului contestator, ca fiind netemeinice si nefondate fiind emise abuziv de catre executorul judecatoresc, se arată ca aceste acte au fost emise cu respectarea tuturor normelor legale in vigoare si nu a fost savarsit niciun abuz din partea E. Judecatoresc. Cu privire la afirmataia debitorului contestator ca a procedata de buna voie la executarea obligatiilor dispuse prin Titlul Excutoriu sunt neadevarate si asta rezulta din documentele anexate, unde timp de aproximativ un an de zile a refuzat in mod nejustificat punerea in executare de buna voie a acestei sentinte judecatoresti.

Arata contestatoarea ca se impune anularea actelor de executare anterior mentionate, intucat prin intermediul acestora s-ar fi retinut obligatia sa de plata a unor cheltuieli de executare nedovedite, pe care le evidentiaza in cuprinsul actiunii sale. Ori aceasta prima critica este neintemeiata, ea fiind formulata numai in urma unei analize sumare a înscrisurilor anexate somatiei ce i-a fost comunicata, iar nu a întregului dosar de executare intocmit pentru recuperarea cheltuielilor de judecata si la restituirea carora debitoarea a fost obligata precum si a demersurilor executari silite prin care a fost somata prin mai multe notificari depuse la registratura si comunicate prin executorul judecătoresc si la care debitoarea a refuzat sa dea curs.

În ceea ce privește onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiție nr. 2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește. Se constată că, în cauză, executorul judecătoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului său, dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 88/2000, acesta fiind stabilit sub limita de 10% din creanța pusă in executare. Instanța nu poate interveni pentru a micșora sau mări cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime și maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecție debitorului. Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele impuse de art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, cum este cazul în speță, nu pot fi disproporționat de mari față de munca depusă de executor, astfel cum a susținut contestatoarea, întrucât textul de lege menționat Înlătură orice disproporție vădită.

În ceea ce privește cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite acestea sunt, potrivit art. 371 ind.7 al.2 în sarcina debitorului urmărit. Este un principiu similar cu cel consacrat in art. 274 c.proc civ, iar debitorul, și de această dată este în culpă procesuală, întrucât nu și-a executat voluntar obligațiile impuse prin titlul executoriu.

În drept, art.205 C..

Analizând sentința civilă apelată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:

In ceea cxe priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. B. C. M., tribunalul constata urmatoarele:

In cazul contestatiei la executare, organul de executare nu are interese proprii și, în consecință, nu are calitatea de parte în proces și nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calități a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin. 1 ultima teză din Codul de procedură civilă, atunci când se face contestație la executare pentru motivul că organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege” ( Decizia Curtii Constitutionale nr. 162/22 aprilie 2003).

Prin urmare, executorul judecătoresc poate dobândi calitate procesuală doar atunci când refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare, când partea interesată are la îndemână, fie calea contestației la executare, fie calea plângerii, după caz.

În toate celelalte situații biroul executorului judecătoresc nu dobândește calitate procesuală pasivă, această calitate aparținând persoanelor implicate în executare, dar hotărârea ce se va da îi va fi opozabilă executorului, chiar dacă nu a fost parte în proces.

In consecinta, pentru considerentele expuse anterior, tribunalul va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. B. C. M., actiunea reclamantei formulata in contradictoriu cu aceasta parte urmand a fi respinsa ca atare.

Pe fondul recursului, tribunalul retine ca, potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Conform art. 3 din acelasi act normativ, in cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.

Din interpretarea coroborata a textelor de lege mentionate anterior, rezulta ca dupa primirea somatiei de plata, debitorul-instituitie publica are la dispozitie un termen de 6 luni, in intervalul caruia sa faca demersurile necesare pentru a-si executa obligatia de plata si numai dupa expirarea acestui termen, creditorul va putea trece la executarea silita.

Astfel cum rezulta din dosarul de executare, fila 62 dosar de recurs, executorul judecatoresc a emis somatia cu privire la sumele de plata datorata de debitoare la data de 25.09.2013, iar la data de 21.10.2013 s-a dispus infiintarea popririi asupra sumelor incasate de la tertul poprit Trezoreria Operativa a Mun. Bucuresti.

Procedand in acest mod, tribunalul constata ca au fost incalcate dispozitiile art. 3 din OG nr. 22/2002, care prevede posibilitatea de a se trece la executarea silita, printr-una din formele prevazute de lege, dupa expirarea unui termen de 6 luni de la data exmiterii somatiei.

Prin urmare, sustinerile apelantei sunt intemeiate, executarea silita fiind facuta cu incalcarea dispozitiilor OG nr. 22/2002.

In consecinta, pentru considerentele mentionate anterior, tribunalul va admite apelul, va schimba in tot sentinta civila apelata in sensul ca va admite in parte contestatia la executare si va anula adresa de infiintare a popririlor si actele de execuatare privind cheltuielile de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a B.-B. C.-M. cu sediul în B., .. 1, ., ..

Admite apelul privind pe apelanta - contestatoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în sector 2, București, . Gerota, nr. 13 în contradictoriu cu intimata . cu sediul în sector 3, București, ., ., . împotriva sentinței civile numărul 102/16.01.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Schimbă în tot sentința civilă apelată în sensul că:

Respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu B. B. C. M. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte contestația la executare formulată în contradictoriu cu ..

Anulează adresa de înființare a popririlor și actele de executare privind cheltuielile judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2014.

P., Judecator,

A. L. G. V. E.

Pt judecator promovat la

Curtea de Apel Ploesti

Semneaza presedinte complet

Grefier,

S. C. E.

Concept red. gref.C.S.

Red. Jud: LA/2exemplare

Jud.fond – C. A. - Jud.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1187/2014. Tribunalul ILFOV