Conflict de competenţă. Sentința nr. 2586/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2586/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 01-09-2014 în dosarul nr. 2185/93/2014
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2586
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 01 SEPTEMBRIE 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE - A. D.
GREFIER - M. R.
Pe rol soluționarea conflictului de competenta ivit între Judecătoria B. și Judecătoria Cornetu, in cauza privind pe petentul I. E. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită. Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul reține cauza în vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra conflictului de competență, constată următoarele:
La data de 10.04.2012, a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cornetu plângerea formulată de petentul I. E. împotriva procesului-verbal . nr._/21.03.2012 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin care a solicitat anularea procesului verbal.
În fapt, a arătat că la data de 21.03.2012 s-a constatat că a condus în data de 06.10.2011, ora 16:43 pe Autostrada A 2, Km.12+450 m localitatea Glina, Județul Ilfov, vehiculul categoria B cu număr de înmatriculare_ fără a deține rovinieta valabilă, fiind amendat contravențional cu suma de 750 lei pentru încălcarea art.8 alin.2 din O.G. nr.15/2002 și tariful de despăgubire conform art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002 în cuantum de 417,41 lei. Înregistrarea a fost efectuată cu mijloace tehnice. Pe cale de excepție, arată că procesul verbal de contravenție a fost emis împotriva unei persoane fără calitate, întrucât nu mai este proprietarul vehiculului categoria B cu număr de înmatriculare_, potrivit contractului de vânzare – cumpărare pentru vehicul folosit încheiat la data de 07.01.2011. A precizat că suma primită de CNADNR drept valoare de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni. A invocat dispozițiile CEDO, primul paragraf al art.6, art.17 alin.1 din O.G. nr.2/2001, art.16 alin.7 În subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În drept, a invocat dispozițiile art.5 alin.2, art.20 alin.2 din O.G. nr.2/2001, art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002.
În dovedirea plângerii contravenționale a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus înscrisuri doveditoare.(f.7-11).
Prin Încheierea din data de 22.03.2013 pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus scoaterea de pe rolul Judecătoriei Cornetu a cauzei și trimiterea cauzei spre competența soluționare Judecătoriei B.. Astfel că la data de 06.08.2013 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ .
Intimata a depus la dosar planșa foto furnizată de Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.(f.27).
Prin sentința civila nr.777/05.03.2014 pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._ a fost declinata competența de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Cornetu.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei B. invocată din oficiu, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/21.03.2012 încheiat de intimată, petenta a fost sancționată cu amendă, în temeiul art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că la data de 06.10.2011 a circulat pe Autostrada A2 KM 12 +450 KM, Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Astfel, din examinarea conținutului procesului verbal rezultă că petenta a fost sancționată în temeiul 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, dispoziții care prevăd că reprezintă contravenție „Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă și se sancționează cu amendă.”
Totodată, instanța reține că art. 32 alin.2 din O.G. 2/2001privind regimul juridic al contravențiilor stabilește competența teritorială în favoarea judecătoriei în cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În speță, contravenția a fost săvârșită în raza localității Glina, jud. Ilfov.
Astfel, instanța a reținut că localitatea Glina se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu, așa cum rezultă din H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.
De asemenea, instanța are în vedere că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 19 C.proc.civ. (care prevede posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) raportată la dispozițiile art. 159 pct. 3 C.proc.civ (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura) se desprinde concluzia că în litigiile care nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul plângerilor contravenționale), competența teritorială este exclusivă.
Totodată, instanța are în vedere dispozițiile art XXIII alin 1 si 4 din Legea nr. 2/2013, respectiv „Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.”, norma de strictă interpretare și aplicare, care nu poate fi extinsă și în materie contravențională, pentru litigiile existente la data modificării legii rămânând competente instanțele inițial investite, în a căror circumscripție a fost săvârșită contravenția.
De asemenea, instanța a reținut că prin Legea nr. 2/2013 a fost introdus și art. 10 ind 1 din OG nr. 15/2002, prin care s-a desemnat ca instanța competentă cea de la domiciliul pententului, însă aceste prevederi sunt aplicabile doar litigiilor începute după . acestui act normativ, în cauză acțiunea fiind introdusă de petentă anterior, respectiv la 17.04.2012.
Reținând astfel caracterul absolut al competenței teritoriale în această materie, de la care nici părțile, nici instanța nu poate deroga, în baza art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, a art. 158 și a art. 159 pct. 3 C. proc. civ., și constatând că acțiunea a fost introdusă de petentă la data de 17.04.2012, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată din oficiu, și va declina competența în favoarea Judecătoria Cornetu.
Astfel, întrucât cele două instanțe s-au declarat necompetente reciproc de a judeca aceeași pricină, va constata ivit conflictul negativ de competență potrivit art. 20 alin. 2 C.pr.civ.
În vederea soluționării conflictului negativ de competență a înaintat dosarul la Tribunalul Ilfov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 01.07.2014, sub nr._ .
Deliberând asupra conflictului de competenta, tribunalul retine următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția (dreptul comun in materie contraventionala).
Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce dispoziții derogatorii de la dreptul comun in materia contravențiilor prevazute si sancționate de OG nr.15/2002, prin art. 3 alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul."
Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de “Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.
D. urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.
Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile acestuia nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. 13 alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 relative la competenta teritoriala a instanțelor in soluționarea contravențiile reglementate de OG nr.15/2002 se aplică numai proceselor începute după . Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.
Cum prezenta plângere a fost introdusa la data de 10.04.2012, anterior intrării in vigoare a Legii nr. 2/2013 (15.02.2013) Tribunalul pentru considerentele anterior arătate va stabili competenta soluționării cauzei in favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competenta soluționării cauzei privind pe petentul I. E. cu domiciliul in Otopeni, .. 1bis și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA cu sediul in sector 6, București, .. 401A in favoarea Judecătoriei Cornetu.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi, 01.09.2014.
Președinte, A. D. | ||
Grefier, M. R. |
Redact. D.A/10.09.2014
Tehnored M.R/4 ex/2 .>
..24, B., jud. Ilfov Tel. 021 – 312.23.43 Fax._ Operator de date cu caracter personal nr._ http://www.noulportal.just.ro |
Dosar nr.:_
Către
JUDECATORIA CORNETU
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 2586 din data de 01.09.2014, pronunțată în dosarul nr. _, Tribunalul Ilfov a dispus înaintarea cauzei pe petentul I. E. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, Judecătoriei Cornetu sens în care vă înaintăm alăturat dosarul mai sus menționat, cusut și numerotat, conținând un număr de . file și dosarul Judecătoriei Cornetu, nr._ cusut și numerotat, conținând un număr de 24 file, dosarul Judecătoriei B. nr._ cusut si numerotat.
Președinte, Grefier,
A. D. M. R.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1187/2014. Tribunalul ILFOV | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2311/2014.... → |
|---|








