Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1644/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 1644/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 5803/1748/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ NR. 1644 R

Ședința publică de la 17 iunie 2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE E. M. O.

JUDECĂTOR C. D.

JUDECĂTOR M. E.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER împotriva sentinței civile nr. 3773/17.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL-ÎN INSOLVENȚĂ-PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR T. ȘI ASOCIAȚII SPRL-PRIN ÎMPUTERNICIT N. S. D. ȘI ADMINISTRATOR SPECIAL AKBULUT AYKUT, în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu sunt probe noi în calea de atac.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3773/17.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 20.04.2012, sub numărul de mai sus, petenta . contradictoriu cu intimata ISCTR, a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.04.2012.

În motivarea cererii, petenta a arătat că agentul constatator nu a consemnat locul savarsirii contraventiei, ca nu au fost precizate masurile impuse de o autoritate publica si pe care nu le-a indeplinit, ca nu i s-a respectat dreptul de a face obiectiuni.

În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001.

În dovedire, petentul a anexat plângerii, în copie, procesul verbal contestat și nu a solicitat încuviințarea altor probe.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor art.36 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 raportat la art.15 lit. i din Legea nr.146/1997.

Intimata a formulat întâmpinare la data de 27.02.2012, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, să se constate că procesul verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit, îndeplinește condițiile de formă și de fond impuse de OG nr. 2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei.

Intimata a mai menționat că procesul verbal se bucură de o prezumție simplă de temeinicie, relativitatea acesteia permițând răsturnarea sa prin administrarea unor probe concludente.

Totodată, a solicitat judecata cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art.242 al.2 Cod proc.civ..

În drept, intimata a invocat prevederile art. 115 și urm din C., precum și dispozițiile OG 2/2001, HG 69/2012, Ordinul MTI nr.980/2011 și OG 27/2011.

Prin sentința civilă nr. 3773/17.05.2013 instanța de fond admite plângerea, anulează procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._/02.04.2012, exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale aplicate, ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal . nr._/02.04.2012, petenta a fost sancționata cu amendă contravențională în cuantum de_ lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3, pct.24 din HG 69/2012, reținându-se, în esență, că la data de 20.03.2012, orele 18:00, în urma controlului efectuat în trafic, pe DN3 pe raza localitatii Branesti, asupra autovehiculului cu nr._ licentiat de .-a constatat că autobuzul ce efectua cursa in cont propriu cu salariatii societatii avea parbrizul fisurat in mai multe locuri si avea certificatul de clasificare . nr._ expirat din 16.01.2012, fapt recunoscut de conducatorul auto ce a dat o declaratie in acest sens. A fost retinut certificatul de clasificare.

Potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Totodată, potrivit art. 17 din aceeași ordonanță, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Critica petentului cum ca agentul constatator nu a consemnat locul savarsirii contraventiei, procesul verbal fiind nul, nu poate fi retinuta in conditiile in care din cuprinsul procesului verbal reiese contrariul, locul savarsirii contraventiei fiind suficient detaliat, respectiv DN 3 pe raza localitatii Branesti.

Cu privire la lipsa posibilității de a face obiecțiuni, instanța constată că, potrivit art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Nerespectarea acestor dispoziții este sancționată însă cu nulitatea relativă și nu absolută a procesului verbal, petentul fiind obligat să facă dovada vătămării.

Astfel, potrivit Deciziei nr. XXII din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte De Casație Și Justiție, Secțiile Unite și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 833 din_, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.

Instanța constată că petentul nu a făcut dovada niciunei vătămări, urmare a încălcării de către intimată a dispozițiilor legale amintite.

De asemenea petentul nu a arătat care anume sunt obiecțiunile pe care nu le mai poate formula ca urmare a neregulilor cuprinse în procesul verbal de contravenție și care este consecința vătămătoare a acestui fapt.

În plus, acesta a beneficiat de posibilitatea de a face cunoscute obiecțiunile sale și de a fi analizate de o instanță independentă și imparțială prin promovarea plângerii contravenționale, astfel încât nu i s-a adus vreo vătămare dreptului sau la apărare care să nu poată fi înlăturată în alt mod.

Pe de alta parte, critica petentului potrivit careia nu au fost precizate masurile impuse de o autoritate publica pe care nu le-a indeplinit, instanta o apreciaza ca fiind intemeiata din urmatoarele considerente.

Astfel, instanta constata ca in sarcina petentului s-a retinut ca autobuzul ce efectua cursa in cont propriu cu salariatii societatii avea parbrizul fisurat in mai multe locuri si avea certificatul de clasificare . nr._ expirat din 16.01.2012.

Potrivit art.3 pct.24 din HG 69/2012 constituie contraventie „nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a utiliza la efectuarea transporturilor rutiere numai vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor naționale de siguranță rutieră și de protecția mediului înconjurător, cu inspecția tehnică periodică valabilă și certificate/clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.”

Cu privire la constatarea ca autobuzul ce efectua cursa in cont propriu cu salariatii societatii avea parbrizul fisurat in mai multe locuri, instanta apreciaza ca o astfel de constatare nu se circumscrie textului legal enuntat atata timp cat agentul constatator nu a evidentiat o stare tehnica de natura a nu corespunde reglementărilor naționale de siguranță rutieră și de protecția mediului înconjurător. Simpla mentiune ca parbrizul era fisurat in mai multe locuri fara a se detalia in concret o stare tehnica de natura a avea un impact asupra sigurantei rutiere, nu poate conduce la concluzia ca starea tehnica a parbrizului, asa cum a fost descrisa, reprezinta o incalcare a reglementărilor naționale de siguranță rutieră și de protecția mediului înconjurător. Asta si in contextul in care nu a fost identificata de agentul constatator norma legala incidenta care sa permita o astfel de concluzie. Totodata, constatarea ca certificatul de clasificare . nr._ era expirat din 16.01.2012, nu conduce de plano la concluzia ca autovehiculul nu era incadrat corespunzator, conform prevederilor legale in vigoare, atata timp cat din certificatul de clasificare, chiar si expirat, rezulta ca autovehiculul era incadrat corespunzator in categoria IV.

In atare conditii, instanta apreciaza ca procesul verbal este nelegal intrucat faptele retinute nu sunt incadrabile in dispozitiile legale in baza carora petanta a fost sanctionata contraventional. In aceasta situatie, pe de o parte, cel sanctionat se afla in imposibilitatea de a face dovada contrara, iar, pe de alta parte, instanta nu poate realiza un control eficient si real de legalitate si temeinicie, acest mod de descrire a faptelor contravine dispozitiilor art.16 alin.1 si, implicit, art.17 din OG 2/2001 si atrage nulitatea procesului verbal de constatare a contraventiei, nulitate care se poate constata si din oficiu.

Împotriva sentinței a formulat recurs intimatul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 07.10.2013, sub nr._ .

Solicită recurentul admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând pe fond, respingerea plângerii contravenționale.

Apreciază recurentul că instanța de fond dă o interpretare bazată pe considerente de ordin subiectiv, nerespectând dispozițiile legale; a pronunțat hotărârea cu încălcarea disp. art. 129 al.5 c.p.c.

Arată recurentul că instanța de fond nu se referă în considerentele sale asupra stării de fapt consemnate apreciind că „ faptele reținute nu sunt încadrabile în dispozițiile legale în baza cărora petenta a fost sancționată contravențional”, astfel instanța de fond a reținut în mod greșit acest aspect deoarece conform prevederilor art. 3 pct.24 din HG 69/2012 operatorul de transport are obligația de a utiliza la efectuarea transportului rutier numai vehicule a căror stare tehnică corespunde reglementărilor de siguranță rutieră, clasificate corespunzător, ori în speță, certificatul de clasificare era expirat din data de 16.01.2012 iar parbrizul autobuzului era fisurat.

În drept au fost invocate disp. art. 299-316 c.p.c.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.

Arată intimata că motivele de recurs au caracter general și nu sunt argumentate pe baza legislației și jurisprudenței în materie contravențională.

În opinia intimatei, cu privire la faptul că certificatul de clasificare era expirat din data de 16.01.2012 iar parbrizul autobuzului era fisurat, aceste împrejurări nu prezintă pericol pentru siguranța participanților trafic și nu se încadrează în prevederile art. 3 pct.4 din HG 69/2012.

În drept au fost invocate disp. art. 205-208 c.p.c., art. 16 și 17 din OG 2/2001, art. 3 pct.4 și art. 6 al. 1 din HG69/2012.

Analizând sentința civilă apelată prin raportare la motivele de apel invocate, tribunalul reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/02.04.2012, petenta a fost sancționata cu amendă contravențională în cuantum de_ lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3, pct.24 din HG 69/2012, reținându-se, în esență, că la data de 20.03.2012, orele 18:00, în urma controlului efectuat în trafic, pe DN3 pe raza localitatii Branesti, asupra autovehiculului cu nr._ licentiat de . SRL, s-a constatat că autobuzul ce efectua cursa in cont propriu cu salariatii societatii avea parbrizul fisurat in mai multe locuri si avea certificatul de clasificare . nr._ expirat din 16.01.2012 .

Sub aspectul condițiilor de legalitate, tribunalul constată că procesul-verbal de constatare a contravenției este legal întocmit, respectând dispozițiile art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate elementele a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută. Totodată din cuprinsul procesului verbal rezultă, fără dubiu, locul săvârșirii contravenției, fiind în mod corect individualizat.

Motivele de nulitate absolută ale unui proces-verbal de contravenție sunt prevăzute expres și limitativ de art. 17 din O.G. nr. 2/ 2001.

Potrivit acestui ultim text de lege, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Ca atare, orice alte încălcări ale prevederilor legale ar putea fi sancționate cu nulitate relativă a procesului-verbal de contravenție, în condițiile 105 alin. 2 C. proc. civ., adică prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.

Cu privire la nerespectarea de către agentul constatator a prevederilor art. 16 din O.G. nr. 2/ 2001, tribunalul reține că nesocotirea acestor prevederi este sancționată cu nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenție, nulitate care presupune existența unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, fapt ce nu s-a întâmplat în cauză.

Sub aspectul temeiniciei, tribunalul reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde mențiuni exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din reglementarea art. 34 din O.G. nr. 2/2001 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Potrivit art.3 pct.24 din HG 69/2012 constituie contraventie „nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a utiliza la efectuarea transporturilor rutiere numai vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor naționale de siguranță rutieră și de protecția mediului înconjurător, cu inspecția tehnică periodică valabilă și certificate/clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.”

Tribunalul apreciază că, în mod eronat, s-a apreciat că faptele menționate în cuprinsul procesului verbal nu pot fi încadrate în textul de lege menționat anterior.

Astfel, așa cum rezultă din probele administrate și din susținerile petentei autovehiculul avea parbrizul fisurat în mia multe locuri – împrejurare de natură a afecta siguranța rutieră și de pune în pericol viata celor aflați în vehicul. De asemenea certificatul de clasificare prezentat de șofer era expirat de aproximativ 3 luni astfel încât nu se poate susține că vehiculul îndeplinea cerința clasificării corespunzătoare, prevăzută expres de lege..

Pe cale de consecință, constatând că în mod corect a fost reținută săvârșirea contravenție în sarcina intimatei petente, in temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., tribunalul va admite recursul, va modifica în tot sentința civilă recurată în sensul că va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER, în contradictoriu cu intimata . SRL-ÎN INSOLVENȚĂ-PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR T. ȘI ASOCIAȚII SPRL-PRIN ÎMPUTERNICIT N. S. D. ȘI ADMINISTRATOR SPECIAL AKBULUT AYKUT.

Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că:

Respinge plângerea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2014.

Președinte,

E. M. O.

Judecător,

C. D.

Judecător,

M. E.

Grefier,

C. D.

Red. jud. fond D. Livișor/Judecătoria Cornetu

Red. jud. C.D. 30.07.2014

Thn. red. C.D./2 ex./2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1644/2014. Tribunalul ILFOV