Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1650/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 1650/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 1110/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ NR. 1650 R

Ședința publică de la 17 iunie 2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE E. M. O.

JUDECĂTOR C. D.

JUDECĂTOR M. E.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV împotriva sentinței civile nr._.07.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU BIOLOGIE ȘI NUTRIȚIE ANIMALĂ-IBNA BALOTEȘTI, în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimat avocat C. D., lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs;

- la data de 12.06.2014 a fost atașată la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinarea transmisă de către intimat prin serviciul poștal.

Apărătorul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială prin care face dovada calității de reprezentant și arată că nu solicită probe noi în calea de atac.

Tribunalul ia act că nu se solicită probe noi în calea de atac și acordă cuvântul pe fond în cadrul dezbaterilor.

Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată; depune la dosar chitanță și factură fiscală.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr._.07.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, constată următoarele:

La data de 28.01.2013, a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B. plângerea formulată de petenta I. Național de Cercetare – Dezvoltare Pentru Biologie și Nutriție Animală – IBNA Balotești împotriva procesului-verbal . nr._/10.01.2013 întocmit de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Ilfov prin care a solicitat anularea procesului verbal.

În fapt, a arătat că în data de 20.06.2011 a înregistrat în contabilitate conform Fișei de cont pentru operațiuni diverse_ – Furnizorii interni pentru perioada 01.01._11. achiziția produsului „ rerductori roți” de la furnizorul S.C. Wasgrup Comert Invest S.R.L. în baza notei de recepție și constatare de diferențe nr.149.325. Marfa furnizată având un preț unitar de 590 lei, respectiv 2.360 lei pentru întreaga cantitate la care se adaugă TVA în valoare de 566,40 lei, total cu TVA 2.926,40 lei Pentru această livrare s-a emis factura fiscală . nr.43/20.06.2011, pe care a achitat-o la data de 23.06.2011. A precizat că a achitat impozitul pe profit aferent trimestrului II a anului 2011 precum și TVA. În perioada decembrie 2012 s-a efectuat un control de către intimată, constând în verificarea tranzacțiilor comerciale derulate în perioada semestrului I și II 2011. Odată cu efectuarea controlului societatea petentă a fost declarată societate inactivă cu anularea înregistrării în scopuri de TVA începând cu data de 01.11.2010 și reactivă cu înregistrarea în scopuri de TVA începând cu data de 03.10.2011. Față de acest aspect înregistrarea în scopuri TVA a S.C. Wasgrup Comert Invest S.R.L. în calitate de furnizor al I. Național de Cercetare – Dezvoltare Pentru Biologie și Nutriție Animală - IBNA Balotești, pierde dreptul de exercitare a dreptului de deducere TVA înscris în factura fiscală, respective suma de 556,40 lei, motiv pentru care s-a dispus măsura recalculării impozitului pe profit aferent trimestrului II 2011.

Intimata a apreciat că factura fiscală emisă de petentă nu are înscrisă toate elementele minime obligatorii conform prevederilor art.155 din Lg.571/2003 privind Codul Fiscal., nu are înregistrată datele privind expediția, mijlocul de transport, pentru a îndeplini calitatea de document justificativ.

A apreciat nul procesul verbal de contravenție, având în vedere lipsa unor mențiuni obligatorii, respectiv fapta săvârșită și data comiterii acesteia, iar sancțiunea trebuia aplicată în limitele prevăzute de actul normativ, trebuia să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. În subsidiar a solicitat anularea procesului verbal de contravenție pe considerentul că nu a săvârșit nicio faptă menționată în procesul verbal.

În drept a invocat dispozițiile art.31 și urm.din O.G. nr.2/2001, art.41 alin.7 din Lg.82/1991R, art.112 și urm, art.274 alin.1 C.pr.civ.

În dovedirea plângerii contravenționale a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus procesul verbal contestat. (f.8-26).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art. 1, alin 2 din OG 32/1995.

Intimatul, legal citat a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului verbal. (f.39-61).

Prin sentința civilă nr. 4733/04.07.2013 instanța de fond admite plângerea contravențională, anuleaza procesul verbal ./2009 nr._/10.01.2013, exonereaza petentul de plata amenzii contraventionale.

Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de constatare a contravenției ./2009 nr._ din data de 10.01.2013 petenta a fost amendată contravențional cu suma de 4000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.41 alin.2 lit.c din Legea nr. 81/1991, reținându-se în fapt că factura fiscală . nr. 43/20.06.2011 în valoare totală de 2926,4 lei nu are înscrise toate elementele minimale obligatorii conform prevederilor art.155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv nu are înscrise datele privind expediția, mijlocul de transport, pentru a îndeplini calitatea de document justificativ.

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin.2 lit.c din Legea nr. 82/1991, constituie contravenție nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta nu a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Astfel, procesul verbal trebuie să cuprindă: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Din interpretarea prevederilor art. 16 alin.1 din OG 2/2001 rezultă că legea impune ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei caracterul de contravenție. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate.

Nu răspunde acestei exigențe procesul-verbal întocmit în cauză, având în vedere faptul că s-a reținut în sarcina petentului o presupusă faptă pe care, din probatoriul administrat nu rezultă că ar fi săvârșit-o acesta.

Astfel, factura (f. 10) menționată în procesul verbal atacat a fost întocmită de furnizorul . SRL, petentul având calitatea de cumpărător. Din actele aflate la dosar nu rezultă că beneficiarul ar fi emis factura în numele și în contul furnizorului, potrivit dispozițiilor codului fiscal. Prin urmare, nu-i poate fi imputată petentului presupusa nerespectare a reglementărilor cu privire la conținutul facturii.

Dealtfel, din analiza dispozițiilor art. 155 Codul fiscal nu rezultă că datele privind mijlocul de transport ar constitui elemente minimale obligatorii pe care trebuie să le conțină factura fiscală pentru a îndeplini calitatea de document justificativ.

Având în vedere că agentul constatator a indicat în procesul verbal o presupusă încălcare a cerințelor legale privind întocmirea facturii fiscale . nr. 43/20.06.2011, iar această factură fiscală nu a fost emisă de petent, ci de o terță persoană, instanța va reține că descrierea faptei contravenționale nu s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 16 din OG nr. 2/2001, motiv pentru care plângerea va fi admisă, iar procesul-verbal anulat, cu consecința exonerării petentului de plata amenzii.

Împotriva sentinței a formulat recurs intimata, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 07.10.2013, sub nr._ .

Arată recurenta că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea normelor legale în materie, neexistând motive de anulare al acestuia cum, în mod eronat, a interpretat instanța de fond.

Solicită recurenta admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe cale de consecință, respingerea plângerii contravenționale.

Mai solicită recurenta analizarea cauzei sub toate aspectele, având în vedere prevederile art. 304 ind.1 c.p.c.

În drept au fost invocate disp. art. 304 și urm. C.p.c.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Arată intimatul, în esență, că indiferent de formatul tipizatului procesului-verbal, organele de inspecție fiscală emitente ale actului atacat nu au descris fapte săvârșite de intimatul din prezenta cauză în calitate de presupus contravenient, care să poată fi încadrate în disp. art. 41 al.2 lit.c din legea nr. 82/1991.

În drept au fost invocate disp. art. 155 și urm. C.p.c., art. 312, art. 274 al.1 c.p.c., art. 16 din OG 2/2001, Legea 82/1991.

În susținere a solicitat proba cu înscrisuri.

Analizând sentința civilă apelată prin raportare la motivele de apel invocate, tribunalul reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ./2009 nr._ din data de 10.01.2013 petenta a fost amendată contravențional cu suma de 4000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.41 alin.2 lit.c din Legea nr. 81/1991, reținându-se în fapt că factura fiscală . nr. 43/20.06.2011 în valoare totală de 2926,4 lei nu are înscrise toate elementele minimale obligatorii conform prevederilor art.155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv nu are înscrise datele privind expediția, mijlocul de transport, pentru a îndeplini calitatea de document justificativ.

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin.2 lit.c din Legea nr. 82/1991, constituie contravenție nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse.

Astfel, în cazul constatării săvârșirii contravenției prevăzute de art. 41 alin.2 lit.c din Legea nr. 82/1991, în forma reținută în cuprinsul procesului verbal – omisiunea de a înscrie în cuprinsul facturii elementele minimale obligatorii conform prevederilor art.155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal - trebuie sancționat contravențional emitentul facturii în calitate de persoană care a întocmit-o iar nu petenta care are calitatea de cumpărător. De asemenea din probele administrate nu rezultă nici măcar împrejurarea că factura ar fi fost înregistrată în contabilitate de către petentă.

Ca atare, în mod greșit intimatul a sancționat contravențional pe petentă, subiect activ al contravenției trebuind să fie persoana în sarcina căreia sunt instituite obligațiile enumerate la art.52 din Legea nr. 333/2003.

Instanța reține că trebuie să existe identitate între subiectul activ al contravenției și persoana sancționată printr-un proces-verbal de sancționare și constatare a contravențiilor, ceea ce nu este realizat în cauză. În consecință, instanța consideră plângerea petentei ca fiind întemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

Văzând dispozițiile art. 274 cod proc civ va obliga recurenta la plata către intimat a sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV, în contradictoriu cu intimatul I. NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU BIOLOGIE ȘI NUTRIȚIE ANIMALĂ-IBNA BALOTEȘTI, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2014.

Președinte,

E. M. O.

Judecător,

C. D.

Judecător,

M. E.

Grefier,

C. D.

Red. jud. fond Tășcan A./Judecătoria B.

Red. jud. C.D.30.07.2014

Thn. red. C.D./2 ex./ 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1650/2014. Tribunalul ILFOV