Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 94/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 94/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 7642/1748/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE nr. 94 R

Ședința publică de la 09 Ianuarie 2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: A. M. C.

Judecător: M. R. R.

Judecător: C. G.

Grefier: M. M. A.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu intimata . SOLUTIONS SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către

recurenta – intimată, constatând că recursul este formulat în termenul legal și nu s-au solicitat probe noi in calea de atac, reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.6097/20.09.2013 Judecătoria Cornetu a admis plângerea contravențională formulată de . SOLUTIONS SRL și în consecință a anulat procesul-verbal . nr._/02.05.2012 întocmit de către intimată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin procesul-verbal . nr._/02.05.2012 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin. 1 și 2 din OG 15/2002, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 a fost obligată să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 euro, reținându-se, în esență, că la data de 02.01.2012 petenta a circulat cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_, pe Autostrada A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat, instanța a reținut următoarele:

Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).

Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.

Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi – cauza fiind supusă prevederilor Codului de Procedură Civilă 1865.

Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.

În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.

Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.

Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.

În cauză, instanța a constat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:

  • existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
  • toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
  • legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.

Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.

  • textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.

Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.

Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentei a fost săvârșită în ziua de 02.01.2012, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 02.05.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentei era prescrisă.

Împotriva acestei sentințe, intimata a formulat recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ la data de 22.11.2013 prin care a solicitat in conformitate cu dispozitiile art 312 alin 3 si 5 coroborat cu art. 304 lit. 8 si 9 Cod Procedura Civila si art 3041 Cod Procedura Civila, admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate in sensul respingerii actiunii si mentinerea Procesului Verbal de Constatare a Contraventiei ca temeinic si legal intocmit,.

In fapt a aratat ca, prin plangerea inregistrata, petenta . SOLUTIONS SRL, a formulat plangere contraventionala impotriva Proceselor Verbale de contraventie . 12 NR._ intocmit de Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica-CESTRIN, prin care aceasta constata ca, la data de 02.01.2012, pe Autostrada-A2 km 144+100m; Localitatea: Fetelști, jud. IL, autovehiculu1 cu numarul de inmatriculare_ circula fara rovinieta valabila.

Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica-CESTRIN, a depus la dosarul cauzei plansa foto, fara intampinare, fapta savarsita constituind contraventie conform art.8 alin 1 din 0G 15/2002, aplicindu-se sanctiune conform art. 8 alin 2 din acelasi act normativ, Procesul Verbal fiind intocmit respectand dispozitiile 0G 2/2001.

Din interpretarea 0G 2/2001, Procesul Verbal mai sus mentionat a fost intocmit respectand conditiile de forma impuse, la data contraventiei, pentru autovehiculul cu nr._ neexistand rovinieta.

A considert ca probele au fost gresit interpretate, in raport de art.304 pct. 8 si art. 312 (3) Cod proc.civ. si art . 9 alin 3 din OG 15/2002 si astfel, a hotarat ca raspunderea contraventionala a petentei este prescrisa, considerand ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei

Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede" Procesul-verbal se intocmeste si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (1)".

Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 " Aplicarea sanctiunii amenzii

contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savirsirii faptei."

Asadar, in speta, fapta a fost savarsita la data de 01.01.2012, iar amenda a

fost aplicata la data de 02.05.2012 cand a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . 12 NR._ de catre C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN, adica in termenul legal de prescriptie de 6 luni de la savarsirea faptei, asa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001.

Procesul Verbale de Constatare a Contravenției . 12 NR._ a fost comunicate contravenientului respectand dispozitiile art 14 alin. (1) din OG 2/2001, care perevede ca "Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii."

Din interpretarea prevederilor articolelor mai sus mentionate, rezulta faptul

ca, prin aparitia Legii 144/_ pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, intentia legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, sa nu se poate incheia alte procese verbale, limitand astfel caracterul continuu al contraventiei la perioada de 30 de zile - si in nici un caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescriptie a raspunderii contraventionalale mai scurt decat termenul general de 6

luni.

In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 8, art 312 alin.

(3) Cod proc.

Intimatul - petent nu a depus întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, tribunalul constată următoarele:

Prin sentinta civila recurata Judecatoria Cornetu a admis plangerea contraventionala formulata, retinand ca dispozitiile art. 9 alin 3 din OG 15/2002, astfel cum au fost modificate de Legea 144/2012 instituie un termen special de prescriptie a raspunderii contraventionale, derogatoriu de la cel instituit de art. 13 alin 1 din OG 2/2001.

Tribunalul retine insa ca potrivit dispozitiilor legale invocate de instanta de fond in sustinerea solutiei adoptate „procesul verbal se intocmeste si se va comunica contravenientului in termen de 30 zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale pentru incalcarea dispozitiilor art. 8 alin 1”

Ori dispozitiile art. 9 alin 3 din OG 15/2002 sus-citate trebuie interpretate prin raportare la intreg continutul actului normativ din care acestea fac parte, cu precadere la dispozitiile art. 8 alin 1 din acelasi act normativ care prevede ca fapta de a circula pe drumurile publice fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie continua”

Retinand, totodata, dispozitiile art. 13 alin 2 teza finala din OG 2/2001 conform carora contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, tribunalul constata ca dispozitiile art. 9 alin 3 din OG 15/2002 nu instituie un termen special de prescriptie a raspunderii contraventionale ci au fost edictate spre a delimita, in timp, perioada in care nu poate fi aplicata o alta sanctiune contraventionala pentru aceeasi fapta, considerata a fi savarsita (ca orice contraventie continua) la data constatarii.

Asa fiind, tribunalul apreciaza ca fondate criticile recurentei sub acest aspect.

Cu toate acestea, din actele aflate la dispozitia sa tribunalul retine ca in perioada 21.03._12 intimatului i-au fost intocmite si comunicate nu mai putin de 4 procese verbale de contraventie, vizand conducerea aceluiasi autovehicul fara a detine rovinieta valabila, in cursul lunilor 30.10.2011-2.01.2012 (filele 8-14 dosar fond)

Tribunalul retine, suplimentar, ca articolul 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca:„(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsita înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ.(2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsita anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.

Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României- revizuită (în materie de contravenții legea mai favorabilă retroactivează, regulă preluată și de către dispozițiile art.12 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prevederi a căror corectare și lămurire a avut loc în decursul ultimilor ani și prin contribuția substanțială a Curții Constituționale a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat astfel . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art.6 din CEDO.

Potrivit textelor normative si practicii, mai sus invocate, legea abrogatoare poate să retroactiveze în măsura în care până la momentul intrării ei în vigoare nu a avut loc o executare a sancțiunilor contravenționale, aserțiune ilustrată de cel mai înalt for statal în materia interpretării legii -Curtea Constituțională a României, în Decizia nr.228/13.03.2007, decizie in cuprinsul căreia, cu putere de lucru interpretat, se arata că “…Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare

Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.

Așadar, în accepțiunea Curții Constituționale, singura barieră în atemporalitatea legii mai favorabile constă în executarea sancțiunii (silit sau de bună voie) înainte de apariția legii noi mai favorabile. Mai mult, Curtea Constituțională prin aceeași decizie duce și mai departe rationamentul mai sus relatat arătând că ”O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o fapta dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început”.

Prin urmare, modificarea textului de lege sus-citat, in sensul inserarii mentiunii referitoare la caracterul continuu al contraventiei, chiar dupa sanctionarea contraventiei, urmeaza a produce efecte juridice si retroactive, cata vreme sanctiunea nu a fost déjà executata iar norma legala invocata instituie un regim sanctionator mai favorabil.

Ca este vorba despre un regim sanctionator mai favorabil rezulta din interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 13 alin 2 si art. 5 alin 7 din OG 2/2001 conform cu care in situatia contraventiei continue “data savarsirii” este data la care incalcarea obligatiei legale a incetat, pentru aceasta putand fi aplicata numai o singura sanctiune contraventionala principala.

Asa fiind, Tribunalul retine ca, desi nerespectarea de catre contravenient a obligatiei de a detine rovinieta valabila la circularea pe drumurile nationale a durat, in timp, peste o luna de zile, potrivit dispozitiilor art. 8 din OG 15/2002 modificata rap la art. 13 alin 2 din OG 2/2001 aceasta incalcare a dispozitiilor legale constituie contraventie continua, ce se considera savarsita la data la care intimatul a achitat tariful TURND (4.04.2012 - fila 16 dosar fond)

Rezulta ca pentru intreg intervalul in discutie recurenta nu putea aplica decat o singura sanctiune contraventionala principala, potrivit art. 5 alin 7 din OG 2/2001 si fata de caracterul continuu al contraventiei astfel incat, vazand ca aceasta a aplicat nu mai putin de 3 sanctiuni contraventionale pentru aceeasi fapta, Tribunalul urmeaza a aprecia ca fiind corecta solutia pronuntata de instanta de fond si va respinge recursul formulat ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

TRIBUNALUL

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta – intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu intimata . SOLUTIONS SRL ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.01.2014.

Președinte,

A. M. C.

Judecător,

M. R. R.

Judecător,

C. G.

Grefier,

M. M. A.

Red. Jud. fond D. S./Judecătoria Cornetu

Red.jud.AMC/20.01.2014

Thn.red. MMA

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 94/2014. Tribunalul ILFOV