Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 546/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 546/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 8195/1748/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.546/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.02.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: A. L. G.
JUDECĂTOR: N. G.
JUDECĂTOR: M. C. C.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta – intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr.374/15.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – petentă G. M. A. având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că intimata – petentă a depus cerere de amânare a cauzei la data de 21.02.2014.
Tribunalul ia act de faptul că recurenta solicită judecarea cauzei în lipsă.
Față de cererea de amânare a cauzei depusă de intimata – petentă, tribunalul o respinge ca neîntemeiată față de împrejurarea că recursul a fost înregistrat pe rolul instanței la data de 03.06.2013 apreciind că partea a avut suficient timp pentru pregătirea apărării.
Ia act de faptul că nu se solicită probe în susținerea respectiv combaterea recursului și, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față :
Prin sentința civilă nr.374/15.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta G. M. A..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 26.08.2011, sub nr._, petentul G. M. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.07.2011, întocmit de către intimată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că, procesul-verbal contestat este nelegal și netemeinic.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în data de 09.02.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 118,04 lei.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța de fond a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat, respectiv:
•existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
•toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
•legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
•textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța de fond a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în data de 09.02.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 26.07.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța de fond a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța de fond a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apreciază că instanța de fond in mod greșit a interpretat art. 9 alin. 3 din OG 15/2002, apreciind ca răspunderea contravenționala a petentei este prescrisa, considerând ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede" Procesul-verbal se întocmește si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (1)".
Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei."
Recurenta arată că fapta a fost savarsita la data de la data de 09.02.2011, iar sancțiunea a fost aplicata la data de 26.07.2011 când a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției adică in interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la savarsirea faptei, așa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001. Procesul Verbal de Constatare a Contravenției contestat a fost comunicat contravenientului la data de 09.08.2011, la un interval mai mic de o luna de la data aplicării sancțiunii, respectând dispozițiile art. 14 alin. (1) din OG 2/2001, care prevede ca "Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii."
Din interpretarea logico-sistematica a textelor legale, rezulta faptul ca, prin apariția Legii 144/_ pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției sa nu se poate încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile - si in niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
În drept, art.304 pct 8, art.312 alin.3 C..
Intimata, legal citată cu o copie a motivelor de recurs, nu a depus întâmpinare.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentei că în data de 09.02.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând acesteia a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petenta a fost sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligată la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 118,04 lei.
Tribunalul constată că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea disp. prevăzute de art. 16 și următoarele din OG 2/2001.
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a disp. art. 9 alin. 3 din OG 15/2002 și art. 13 alin. 1 din OG 2/2001.
Intimata petentă a fost sancționată pentru o faptă săvârșită la data de 09.02.2011.
Constatarea săvârșirii contravenției și aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut la data de 26.07.2012 odată cu întocmirea procesului verbal de contravenție.
Procesul verbal de contravenție a fost comunicat contravenientei 09.08.2011.
Potrivit disp. art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Potrivit disp. art. 14 din OG 2/2001 Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii; prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Potrivit disp. art. 9 alin. 3 din OG 15/2002 în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
În cauză, tribunalul constată că au fost respectate de către agentul constatator atât termenul de 6 luni prevăzut de art 13 alin. 1 și art. 14 din OG 2/2001 care curge de la data săvârșiri contravenției cât și termenul de 30 de zile în care trebuie să fie comunicat procesul verbal de contravenție prevăzut de disp. art. 9 alin. 3 din OG 15/2002 și care începe să curgă de la data emiterii procesului verbal de contravenție.
Așa fiind a apreciat greșit instanța de fond faptul că a intervenit prescripția răspunderii contravenționale.
Intimata petentă a susținut prin plângerea formulată la instanța de fond faptul că la momentul constatării contravenției prin mijloacele tehnice, deținea o rovinietă care era achiziționată în perioada în care contractul de leasing al autovehiculului era în derulare iar ulterior a fost schimbat numărul de înmatriculare.
Cu toate acestea intimata – petentă nu a făcut dovada deținerii acelei roviniete cu numărul vechi de înmatriculare al autovehiculului menționat în procesul verbal de contravenție, nedepunând la dosarul cauzei înscrisul constatator în acest sens.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care intimata petentă ar fi deținut o rovinietă emisă pentru autovehiculul menționat în procesul verbal de contravenție, în perioada în care acesta era deținut în baza contractului de leasing, nu au fost respectate disp. art.1 alin.12 din OG 15/2002 așa cum au fost modificate, potrivit cărora: Începând cu data de 1 octombrie 2010, în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta își menține valabilitatea numai în condițiile în care utilizatorul informează în scris C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare, în vederea operării modificării în baza de date. Documentele necesare și condițiile de efectuare a modificării, precum și tarifele aferente se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.
În consecință intimata petentă nu a făcut dovada deținerii unei roviniete valabile pentru autovehiculul menționat în procesul verbal de contravenție.
În legătură cu tariful de despăgubire tribunalul, va face aplicarea dispozițiilor art. II din Legea 144/2012, pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, potrivit cărora :tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
În consecință, va fi anulat procesul verbal de contravenție în ceea ce privește sancțiunea complementară aplicată contravenientului.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.312 Cod pr.civ tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite în parte plângerea contravențională, urmând să fie anulat în parte procesul verbal de contravenție și să fie înlăturată sancțiunea complementară a achitării tarifului de despăgubire, fiind menținută amenda contravențională aplicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta – intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr.374/15.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – petentă G. M. A..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite în parte plângerea.
Exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2014
P. Judecător Judecător
A. L. G. N. G. M. C.
C.
Grefier
S. C. E.
Concept red. gref.C.S
Red. Jud: NG/2exemplare
Jud.fond Ț. C.- Jud.Cornetu
| ← Alte cereri. Sentința nr. 1929/2014. Tribunalul ILFOV | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2764/2014.... → |
|---|
