Alte cereri. Sentința nr. 1929/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1929/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 992/93/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1929
Ședința publică de la 26.05.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: L. G. A.
Grefier: S. C. E.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de dl. procuror G. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta P. C. DOBROEȘTI PRIN PRIMAR având ca obiect „alte cereri-hotărâre care să țină loc de act autentic”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul legal al reclamantei, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul ia act de faptul că s-a prezentat reprezentantul legal al reclamantei, d-nul I. G., care se legitimează cu CI . nr._, CNP_.
Reprezentantul legal al reclamantei depune la dosar un set de înscrisuri.
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei P. C. Dobroiești și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentantul legal al reclamantei apreciază că pârâta are calitate procesual pasivă întrucât aceasta a vândut spațiul iar în contractul de vânzare – cumpărare este menționat numele acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cornetu, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primaria C. Dobroesti, prin Primar pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract de vânzare-cumpărare, cu privire la spațiul comercial in suprafața de 35,88 mp si terenul aferent acestuia in suprafața de 47,58 mp, situate in Com. Dobroesti, ., Jud. Ilfov; obligarea paratei, in temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedura civila, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu desfășurarea procesului.
In fapt, la data de 07.11.2002, reclamanta societate comerciala a închiriat, conform contractului de închiriere nr. 3609, o camera si dependințe, in imobilul situat in ., ., Jud. Ilfov.
Ulterior, potrivit prevederilor art. 16 din Legea 550/2002 privind vânzarea spatiilor comerciale proprietate privata a statului si a celor de prestări servicii aflate in administrarea Consiliului Local Dobroesti, precum si a celor aflate in patrimoniul regiilor autonome de interes local, prin Hotărârea nr. 21, din data de 25.11.2002, s-a dispus aprobarea listei spatiilor comerciale si de prestări servicii care urmau a fi vândute, conform anexei, parte integranta a sus amintitei Hotărâri. Conform acestei anexe, printre imobile s-a menționat si spațiul comercial (fosta magazie) situata in ..
Potrivit prevederilor art. 16 din Legea nr. 550/2002 "vânzarea spatiilor comerciale de prestări servicii si de producție către comercianți, respective prestatorii de servicii persoane fizice sau juridice, care le folosesc in baza unui contract de închiriere, concesiune, locație sau gestiune, asociere in participațiune sau leasing încheiat in condițiile legii si valabil la data intrării in vigoare a prezentei legi, se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe. Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restante la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul, peroanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul (subînchirieri nepermise, divizate in scopul unor asocieri nepermise, precum si persoanele fizice sau juridice care au obligații neachitate fata de stat la data vânzării spațiului)"
Urmând procedura legala, la data de 27.05.2003, reclamanta societate comerciala IG 2002 SRL, in calitate de cumpărător, a perfectat cu parata, in calitate de vânzătoare un act sub semnătură privata intitulat contract de vânzare-cumpărare privind transmiterea dreptului de proprietate asupra unui spațiu comercial in suprafața de 35,88 mp si terenul aferent acestuia in suprafața de 47,58 mp, situate in ., Jud. Ilfov. Prețul total, la care s-a promis si a fost acceptata vânzarea spațiului comercial in suprafața de 35,88 mp si terenul aferent acestuia in suprafața de 47,58 mp, situate in ., Jud. Ilfov este de 1735(unamiesaptesutetreizecisicinci) EURO, echivalentul a 65.442.465 lei vechi (saizecisicinci de milioane patru sute patruzecisidouamii patrusutesaizecisicinci lei), la cursul oficial al BNR din data de 27.05.2003: 1 EURO=_ lei vechi, suma pe care, parata-vânzătoare. a primit-o integral de la reclamanta societate comerciala-cumparatoare chiar la data încheierii contractului - vânzare-cumpărare. fapt ce rezulta din chitanța având . nr._. emisa la data de 27.05.2003.
Părțile semnatare ale contractului mai sus menționat au convenit ca ulterior acestei date se vor prezenta in fata notarului pentru perfectarea in forma autentica a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect înstrăinarea imobilului menționat anterior.
In perioada de timp care s-a scurs, a contactat-o de mai multe ori pe parata pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare in forma autentica, insa de fiecare data aceasta amâna prezentarea la notariat sub diferite pretexte.
De la data cumpărării si pana in prezent reclamanta societate comerciala IG 2002 SRL, a posedat acest imobil pașnic, continuu, neîntrerupt, netulburat, in mod public si sub nume de proprietar, plătind către stat toate taxele si impozitele aferente acestuia, precum si utilitățile existente, asa cum rezulta si din chitanțele anexate prezentei cereri.
In raport de aceasta situatie si, intrucat vânzătoarea nu s-a prezentat la notariat pentru întocmirea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica, desi a primit integral prețul vanzarii imobilului, a solicitat instanței sa dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata si, pe cale de consecința pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract de vânzare-cumpărare, pentru suplinirea consimtamantului vânzătoarei-parate, cu privire la spațiul comercial in suprafața de 35,88 mp si terenul aferent acestuia in suprafața de 47,58 mp, situate in Com. Dobroesti, ., Jud. Ilfov.
In drept, dispozițiile art. 82, art. 112 si urm., art. 242 Cod Proc. Civ., art. 942, art. 943, art. 969, art. 970, art. 1073, art. 1077, art. 1294, art. 1295 Cod civil, art. 16 si urm. din Legea 550/2002.
Pârâta PRIMARIA C. DOBROESTI prin PRIMAR a formulat întâmpinare, arătând următoarele:
Desi se precizeaza ca reclamanta ar fi solicitat paratei in mai multe rânduri sa se prezinte la notariat in vederea perfectării vânzării in forma autentica, se observă ca nu se face dovada notificării in acest sens.
Cu toate acestea, desi institutia ar fi indreptatita sa solicite sa fie notificata in vederea prezentării la notariat, invederează de judecata ca este de acord cu admiterea acțiunii si recunoaște vânzarea efectuata la prețul de 1735 Euro, având ca obiect spațiul comercial in suprafața de 35,88 mp si terenul aferent in suprafața de 47,58 mp situat in com. Dobroesti, ., jud. Ilfov. Precizează ca reclamanta a achitat in mod constant impozitul aferent.
Consideră ca nu se mai impune administrarea altor probatorii in afara înscrisurilor depuse la dosar si solicită admiterea cererii de pronunțare a unei hotărâri care sa tina loc de act autentic, însă va solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata, fata de prevederile art. 275 C. Proc. Civ.
La data de 28.01.2014, prin sentința civilă nr.894, instanța de fond a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt și în drept următoarele:
Prin Hotararea nr. 21/25.11.2002 emisa de Consiliul Local al C. Dobroesti s-a aprobat lista spatiilor comerciale si de prestari servicii care urmeaza sa fie vandute, printre care si activul situat in .-Dispensar Uman.
Au fost urmate toate formalitatile prevazute de 550/2002, respectiv a fost intocmit un raport de expertiza tehnica evaluare, procedura fiind finalizata prin incheierea contractului de vanzare-cumparare nr. 796/27.05.2003 intre reclamant si Primarie, prin care i-a fost transmis reclamantului dreptul de proprietate asupra spatiului comercial proprietate privata a Primariei in suprafata de 35,88 mp si asupra terenului aferent in suprafata de 47,58 mp (f. 5-6 dosarul declinat).
Retine tribunalul in continuare ca, la data incheierii contractului de vanzare-cumparare (2003), potrivit art. 2 al. 1 din legea nr. 54/1998, privind circulatia juridica a terenurilor, terenurile situate în intravilan și extravilan puteau fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică.
Prin urmare, pentru a fi valabil incheiat era obligatorie incheierea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica numai in ceea ce priveste terenul in suprafata de 47,58 mp, transmisiunea dreptului de proprietate asupra constructiei avand loc la momentul incheierii conventiei intre cele doua parti.
In consecinta, ceea ce intereseaza pe reclamant este de a obtine dreptul de proprietate asupra terenului, contractul de vanzare cumparare nr. 796/27.05.2003 avand in opinia tribunalului, semnificatia unui antecontract de vanzare-cumparare, reprezentand o promisiune bilaterala de vanzare-cumparare si a generat in sarcina ambelor parti contractante obligatii de a face, respectiv de a perfecta in viitor contractul de vanzare-cumparare in forma autentica.
Prin actiunea in valorificarea unui antecontract se realizeaza conversiunea . a actului de vanzare-cumparare nul pentru vicii de forma (sub incidenta Legii nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, in vigoare la data incheierii conventiei, terenurile se instrainau numai in forma autentica). In acest sens, jurisprudenta a calificat conventiile scrise in termenii unei vanzari ferme, dar care nu indeplineste cerintele esentiale ale legii pentru o instrainare, drept antecontracte de vanzare-cumparare.
Apreciaza tribunalul ca, avand in vedere ca terenul in cauza face parte din domeniul privat al unitatii adminstrativ teritoriale si fata de dispozitiile art. 4 din Legea nr. 213/1998, reclamantul ar fi trebuit sa cheme in judecata . si nu Primaria C. Dobroesti, care nu este titularul dreptului de proprietate asupra terenului.
In consecinta, pentru considerentele de fapt si de drept anterior mentionate, tribunalul va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primariei Dobroesti si va respinge actiunea ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei Primaria C. Dobroesti cu sediul în Comuna Dobroesti, .. 23, J. Ilfov.
Respinge actiunea privind pe reclamanta . cu sediul în ., ., J. Ilfov în contradictoriu cu pârâta P. C. DOBROEȘTI PRIN PRIMAR cu sediul în Comuna Dobroesti, .. 23, J. Ilfov ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 26.05.2014.
Președinte Grefier L. G. A. S. C. E.
Concept red. gref. C.S
Red. Jud: LGA./5 exemplare
Comunicat 3 exemplare
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1858/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 546/2014.... → |
|---|








