Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2765/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2765/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 1772/1748/2013
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 2765R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.12.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P. E. M. O.
JUDECĂTOR C. D.
JUDECĂTOR M. E.
GREFIER L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 4234/11.04.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul M. M., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr._, prin disjungere din dosarul nr._/1748/2012, petentul M. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A., anularea procesului-verbal . nr._/02.05.2011 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută întrucât nu este semnat de agentul constatator, semnătura electronică nefiind valabilă. A mai arătat că arătat că a fost privat de dreptul de a formula obiecțiuni, motiv pentru care se impune anularea procesului-verbal contestat.
La data de 12.11.2012, petentul a depus cerere precizatoare prin care a invocat prescripția executării sancțiunii contravenționale.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În susținerea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal contestat.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare și art. 36 din O.G. nr. 2/2001.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă a depus prin Serviciul Registratură relații privind mijloacele de măsurare supuse controlului metrologic, certificat calificat și planșă foto. Totodată aceasta a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu prevederile art.242 al.2 C. proc.civ.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.05.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. S.A., petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în valoare de 250 lei, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 114,13 lei. Agentul constatator a reținut că, în data de 04.11.2010, ora 08:07, petentul a circulat cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe autostrada A2 km 12 + 450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator.
Art. 9 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 15/2002 atribuie competența de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor prevăzute de lege personalului împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., acestea putând fi constatate, începând cu data de 1 octombrie 2010, și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției (art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002).
De asemenea, în cazurile prevăzute la alineatul precedent procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini (art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002).
Or, în aceste condiții nu mai este nevoie de confirmarea unui martor, dat fiind faptul că O.G. nr. 15/2002 are caracter special, derogatoriu față de dispozițiile de drept comun ale O.G. nr. 2/2001.
Susținerile petentului referitoare la nulitatea procesului-verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator nu sunt pertinente. Astfel, în împrejurările in care Uniunea Europeană a adoptat Directiva 1999/93/CE privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, in scopul stabilirii unui regim juridic în materia încheierii actelor în format electronic, România a adoptat Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, respectiv normele de aplicare a acesteia (H.G. nr. 1259/2001).
Semnătura electronica in sensul Legii nr. 455/2001 reprezintă un pachet de date de integrat in documentele sau mesajele transmise, care, pentru a avea valoare legala, o semnătura electronica trebuie sa îndeplinească anumite condiții stipulate de Legea nr. 455/2001, respectiv sa fie legata in mod unic de un semnatar, sa asigure identificarea acestuia, sa fie creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) si sa fie legata de datele in forma electronica la care se raportează astfel încât orice modificare sa fie identificabila.
Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura. De fapt, o semnătura digitala furnizează un grad mult mai mare de securizare decât semnătura olografa. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul ca mesajul original aparține persoanei a cărei semnătura a fost atașata, cat si faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitala nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul ca a fost falsificata. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului si de integritatea mesajului. Documentele semnate electronic beneficiază astfel de garanția autenticității, integrității si nerepudierii in instanța a informațiilor digitale.
Documentele semnate electronic pot fi trimise prin posta electronica, dar orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimanta, putând conține informația că documentul original e cel electronic si ca acesta poarta semnătura electronica a semnatarului.
A mai reținut instanța că trebuie realizata distincția intre generarea unui înscris in forma electronica si, pe de alta parte, materializarea pe suport de hârtie a datelor si informațiilor create astfel.
Exista mențiune expresa in procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției ca acest document a fost generat si semnat electronic, neputând fi identificat niciun motiv pentru care actul sa nu poate fi calificată drept "înscris in forma electronica" in accepțiunea art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001.
Fără îndoiala procesul-verbal cuprinde o informație susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, înscrisul în forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fără îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie.
Faptul ca ulterior generării unui înscris electronic informația pe care aceasta o cuprinde este tipărita pentru a fi comunicata ca atare, nu ii înlătura calitatea de înscris in forma electronica.
Cu privire la lipsa posibilității de a face obiecțiuni, instanța a constatat că, potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Nerespectarea acestor dispoziții este sancționată însă cu nulitatea relativă și nu absolută a procesului-verbal, petentul fiind obligat să facă dovada vătămării.
Astfel, potrivit Deciziei nr. XXII din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte De Casație și Justiție, Secțiile Unite și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 833 din_, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Instanța a constatat că petentul nu a făcut dovada niciunei vătămări, urmare a încălcării de către intimată a dispozițiilor legale amintite.
De asemenea, petentul nu a arătat care anume sunt obiecțiunile pe care nu le mai poate formula ca urmare a neregulilor cuprinse în procesul-verbal de contravenție și care este consecința vătămătoare a acestui fapt.
În plus, acesta a beneficiat de posibilitatea de a face cunoscute obiecțiunile sale și de a fi analizate de o instanță independentă și imparțială prin promovarea plângerii contravenționale, astfel încât nu i s-a adus vreo vătămare dreptului sau la apărare care să nu poată fi înlăturată în alt mod.
În concluzie, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului.
În ceea ce privește prescrierea executării sancțiunii contravenționale, instanța a reținut că, potrivit art. 14 din O.G. nr. 2/2001, (1) executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. (2) Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a constatat că procesul-verbal a fost comunicat prin afișare, deși acest mod de comunicare este unul subsidiar comunicării prin poștă, aspect constatat de altfel prin Decizia ICCJ nr. 10/2013, motiv pentru care instanța va constata că procedura de comunicare nu a fost legal îndeplinită, iar procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat petentului în termenul legal reglementat de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, fiind, așadar, prescris dreptul de a cere executarea sancțiunii contravenționale.
a arătat că n judiciar și 300 lei onorariu de avocat ul de mers al autoturismului, Sub aspectul temeiniciei instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil.
Analizând înscrisurile depuse de intimată la dosar, instanța a constatat faptul că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, procesul verbal contestat fiind legal și temeinic întocmit de către organul constatator.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Astfel, referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.
În ceea ce privește plata tarifului de despăgubire, conform art. 2 din Legea nr. 144/2012 “tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”. Instanța constată că plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu anterior intrării în vigoare a legii nr. 144/2012.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța a admis în parte plângerea contravențională, a mennținut procesul-verbal contestat, a anulat tariful de despăgubire aplicat și a constatat prescrisă executarea sancțiunii contravenționale.
Împotriva sentinței civile nr. 4234/11.04.2014, a formulat recurs intimata solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare recurenta intimată a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Pe fondul cererii de recurs, recurenta a arătat că sentința civilă este netemeinică și nelegală, întrucât, instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, astfel, prin interpretarea greșită a legii, instanța a soluționat procesul, fără a intra în cercetarea fondului.
Astfel, recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă, considerând că nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Recurenta a arătat că în prezenta speță fapta a fost săvârșită în data de 20.08.2011, fiind înregistrată prin mijloacele tehnice și constatată la data de 31.01.2012, dată la care s-a întocmit procesul-verbal, adică în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și comunicat respectându-se dispozițiile legale.
În opinia recurentei din interpretarea logico-sistematică a textelor legale, rezultă că prin apariția Legii nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile și în niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8. art. 312 alin. 3 C. proc. civ., O.G. nr. 15/2002, O.G. nr. 2/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare intimatul a arătat că în cuprinsul cererii de recurs este menționat ca intimat o altă persoană cu numele de M. P., a cărei faptă contravențională a fost săvârșită la altă dată, 20.08.2011 și constată la data de 31.01.2012.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 302 alin. 1 pct. a C.proc. civ.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Cu referire la excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, tribunalul reține următoarele:
Procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2011 a fost comunicat intimatei prin afișare la sediul acesteia la data de 12.05.2011 (fila 9 dosar fond).
Potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal si a instiintarii de plata de face prin posta, cu aviz de primire sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza . semnat de cel putin un martor.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate, tribunalul apreciază că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire. Este adevărat că din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă. Interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la acuzațiile în materie penală.
În dreptul românesc, deși contravenția a fost scoasă de sub incidența legii penale, întreaga procedură de sancționare și, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenție trebuie să respecte garanțiile art. 6 paragraful 1 sus-menționat.
În Cauza A. împotriva României, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deși aduc atingere ordinii publice, au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Curtea a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziția a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.
Din acest motiv, interpretarea și aplicarea dispozițiilor analizate urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică și sistematică, întrucât permite a se evidenția natura și importanța drepturilor ocrotite.
Numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.
Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului trebuie utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Prin urmare, constatând că procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză nu a fost comunicat în mod legal intimatei petente, tribunalul reține că, în condițiile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională a fost formulată înăuntrul termenului legal.
Cu privire la fondul cererii de recurs, tribunalul reține că recurenta afirmă că instanța de fond ar fi interpretat în mod greșit prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, apreciind că răspunderea contravențională a petentului este prescrisă.
În realitate, însă, prima instanță a reținut că procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză a fost comunicat prin afișare, deși acest mod de comunicare este unul subsidiar comunicării prin poștă, motiv pentru care a constatat că procedura de comunicare nu a fost legal îndeplinită, iar procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat petentului în termenul legal reglementat de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, fiind, așadar, prescris dreptul de a cere executarea sancțiunii contravenționale.
Prin urmare, tribunalul urmează a înlătura susținerile recurentei reținând că sunt străine de modalitatea de soluționare a cauzei de către prima instanță, care a admis excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, iar nu excepția prescripției răspunderii contravenționale a intimatului petent.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 C. proc. civ., reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 4234/11.06.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul M. M. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2014.
Președinte Judecător Judecător
E. M. O. C. D. M. E.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I.
Red. Jud.: EO/2 exemplare
Jud. fond.: D. E. - Jud. Cornetu
| ← Pretentii. Sentința nr. 1035/2014. Tribunalul ILFOV | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
