Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1869/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1869/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 01-09-2014 în dosarul nr. 1289/1748/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1869R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 01.09.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.:C. D.
JUDECĂTOR: N. P. G.
JUDECĂTOR: E. V.
GREFIER: V. F. A.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr.5653/03.09.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul X. W., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată pe Judecătoriei Cornetu la data de 13.02.2013, sub numărul_ petenta X. W. a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, anularea procesului verbal . nr._/10.04.2012 întocmit de intimată.
În fapt s-a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate.
În probațiune, petenta a atașat plângerii sale, în copie, procesul-verbal contestat.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de astăzi instanța, în temeiul art. 167 C., a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._/10.04.2012 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petenta a fost sancționata cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin 3 din OG 15/2002 a fost obligata să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 euro, reținându-se, în esență, că la data de 07.12.2011 petenta a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe Autostrada A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța de fond a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentei a fost săvârșită în ziua de 07.12.2011, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 10.04.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentei era prescrisă.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal contestat.
Împotriva sentinței civile nr. 5653/03.09.2013, a formulat recurs intimata solicitând admiterea în parte a plângerii și menținerea sancțiunii amenzii aplicate petentului prin procesul verbal contestat.
În motivarea recursului recurenta a arătat că în prezenta speță fapta a fost constatată în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13. A.. 1 din OG nr. 2 din 2001 și comunicat respectându-se dispozițiile legale.
Astfel s-a arătat că în speță fapta a fost săvârșită la data de 07.12.2011, iar amenda a fost aplicată la data de 10.04.2012, când a fost întocmit procesul verbal de constatarea a contravenției adică în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei așa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 și comunicat petentei cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG 2/2001.
În opinia recurentei din interpretarea logico – sistematică a textelor legale, rezultă că prin apariția legii nr. 144 din 2012 pentru modificarea OG nr. 15 din 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile – și în niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
S-a mai arătat că în cuprinsul O.G. 15/2002, așa cum a fost modificat prin legea 144/2012, nu este prevăzut un termen de prescripție a aplicării sancțiunii amenzii contravenționale, sens în care cu privire la aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, prin procesul verbal contestat se aplică disp. art. 13 din O.G. 2/2001.
În opinia recurentei instanța de fond, în mod greșit a considerat că termenul de 30 de zile prevăzut în art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, este un termen de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale, încălcând astfel principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos dinstinguere debemus”, acesta fiind un termen prohibitiv, prin care se interzice o anumită conduită, respectiv încheierea altor procese verbale similare în acest interval.
În drept au fost invocate disp. art. 304 C. proc. Civ, O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.
Deși legal citat cu copia motivelor de recurs intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.
Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.
Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate, intimata neinvocând și nedovedind faptul că au fost sancționate mai multe contravenții pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite în intervalul de timp necesar pentru comunicarea primului proces-verbal de contravenție de pana la 30 de zile, interpretând în mod greșit natura legală a acestui termen, acesta neavând caracterul unui termen de prescripție.
Astfel, tribunalul reține că încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, iar intimata nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea. Așadar, din planșele foto înfățișate de intimată (fila 33 dosar fond) rezulta ca autoturismul intimatei a fost surprins la 07.12.2011 pe Autostrada A2 km 12+450 m, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă.
In concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, in cauza, prin probe certe de vinovăție, iar intimatul nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.
Fapta imputata intimatului, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Cu privire la individualizarea sancțiunii amenzii tribunalul apreciază ca aceasta a fost proporțională cu pericolul social al faptei si consecințele acesteia, fiind corect apreciate de către agentul constatator, in condițiile art. 5 alin. 5 cu raportare la art. 20 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, petentei fiindu-i aplicata amenda contravenționala orientata către minimul legal prevăzut de lege.
Referitor la măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează
Pentru toate aceste considerente, tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că, va admite în parte plângerea formulată, va anula tariful de despăgubire aplicat prin procesul verbal nr. R12 nr._ din data de 10.04.2012 pe care îl va mentine în rest .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr.5653/03.09.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul X. W..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite în parte plângerea.
Anulează tariful de despăgubire aplicat prin procesul – verbal de contravenție contestat și menține dispozițiile din acest proces – verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.09.2014.
.
Președinte Judecător Judecător
C. D. N. P. G. E. V.
Grefier
V. F. A.
Concept red. gref. V.F.A-.
Red. Jud: E.V./2exemplare/22.09.2014
Jud.fond :C. A. C.- Jud. /Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1367/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1858/2014.... → |
|---|








