Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 600/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 600/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 1055/1748/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 600 R
Ședința publică de la 25 februarie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE C. D.
JUDECĂTOR R. N.
JUDECĂTOR R. A.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr. 1226/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs;
Tribunalul ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu sunt probe noi în calea de atac.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1226/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 24.01.2012, sub nr._, dosar declinat, petentul . a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14.04.2011, întocmit de către intimată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal contestat este nelegal și netemeinic.
În drept OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 1226/12.02.2013 instanța de fond admite plângerea, anulează procesul-verbal de contravenție, exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale și de la plata tarifului de despăgubire, fără cheltuieli.
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că la data de 17.11.2010, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 2750 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 2950,85 lei.
Instanța a verificat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat și a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu.
A reținut instanța că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 17.11.2010, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 14.04.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța consideră că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța admite plângerea și dispune anularea procesului verbal contestat și, pe cale de consecință, exonerează petentul de plata amenzii aplicate prin acesta, înlăturând totodată și obligația de achitare a tarifului de despăgubire.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 22.05.2013, sub nr._ .
A solicitat recurenta ca, în conformitate cu dispozitiile art 312 alin 3 si 5 coroborat cu alt. 304 lit, 8 si 9 Cod Procedura Civila si art 3041 Cod Procedura Civila sa se dispună admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate in sensul respingerii actiunii si mentinerea Procesului Verhal de Constatare a Contraventiei ca temeinic si legal intocmit.
Procesul Verbal a fost intocmit respectind conditiile de forma impuse, la data contraventiei, pentru autovehiculul cu nr_ neexistând rovinieta valabila.
Considera recurenta ca probele au fost gresit interpretate, in raport de art.304 pct. 8 si art 312 (3) Cod proc.civ. si art . 9 alin 3 din OG 15/2002 si astfel, a hotarât ca raspunderea contraventionala a petentei este prescrisa, considerind ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede " Procesul-verbal se intocmeste SI se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pui incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art, 8 alin. 1.
Potrivit art. 13 alin.1din OG 2/2001 " Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savârsirii faptei."
În spetă, fapta a fost savarsita la data de la data de 17.11.2010 iar amenda a fost aplicata la data de 14.04.2011 cand a fost intocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . 11 NR._ de catre C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN, adica in iermenul legal de prescriptie de 6 luni de la savarsirea faptei, asacum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001.
Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . 11 NR_ a fost comunicat contravenientului la data de 27.04.2011, la un interval mai mic de o luna de la data aplicarii sanctiunii, respectand dispozitiile art 14 alin. (1) din OC 2/2001. Art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescriptie a raspunderii contraventionalale mai scurt decat termenul general de 6 luni.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 8, art 312 alin. (3) Cod proc. Civ.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința civila recurată prin raportare la motivele invocate, tribunalul constată următoarele:
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.
Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.
Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate, intimata neinvocând și nedovedind faptul că au fost sancționate mai multe contravenții pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite în intervalul de timp necesar pentru comunicarea primului proces-verbal de contravenție de pana la 30 de zile, interpretând în mod greșit natura legală a acestui termen, acesta neavând caracterul unui termen de prescripție.
Astfel, tribunalul reține că încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, iar intimata nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea. Așadar, din planșele foto înfățișate de intimată rezulta ca autoturismul intimatei cu nr. de înmatriculare_ a fost surprins la 17.11.2010 pe autostrada A2 km 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă.
In concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, in cauza, prin probe certe de vinovăție, iar intimata nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.
Fapta imputata intimatei, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
În ceea ce privește susținerea intimatei că a achiziționat rovigneta, din actele depuse la dosar rezultă că intimata a achiziționat o rovignetă pentru un autoturism cu nr. de înmatriculare_, iar procesul verbal a fost încheiat pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
Referitor la măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
Pentru aceste motive, va admite recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu intimata ., va modifica în parte sentința civilă recurată, va admite în parte plângerea contraventionala și anulaza tariful de despăgubire aplicat prin procesul – verbal de contravenție . nr._/14.04.2011 și menține dispozițiile din acest proces – verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu intimata ..
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite în parte plângerea contraventionala.
Anulează tariful de despăgubire aplicat prin procesul – verbal de contravenție . nr._/14.04.2011 și menține dispozițiile din acest proces – verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2014.
Președinte, C. D. | Judecător, R. N. | Judecător, R. A. |
Grefier, C. D. |
Red. judecător fond Ț. C./Judecătoria Cornetu
Red. jud. R.A.
Thn. red. C.D. /2 ex./ 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 3/2014.... | Constatare aprobare tacită. Sentința nr. 3753/2014. Tribunalul... → |
|---|








