Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 914/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 914/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 491/1748/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 914 R

Ședința publică de la 25 martie 2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE E. M. O.

JUDECĂTOR C. D.

JUDECĂTOR N. P. G.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-S.A. împotriva sentinței civile nr. 426/15.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs;

Tribunalul ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu sunt probe noi în calea de atac.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 426/15.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.01.2012, sub nr._, dosar, declinat, petentul . a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.09.2011, întocmit de către intimată.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că, procesul-verbal contestat este nelegal și netemeinic.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.

Intimata, a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată și a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 426/15.01.2013 instanța de fond admite plângerea, anulează procesul-verbal de contravenție, exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale și de la plata tarifului de despăgubire, fără cheltuieli.

Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în data de 11.03.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 1750 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 2364,26 lei.

Instanța a verificat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu.

Reține instanța că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.

Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 11.03.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 09.09.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.

În raport de această concluzie, instanța consideră că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.

Împotriva sentinței a formulat recurs intimata, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 22.05.2013, sub nr._ .

În conformitate cu dispozitiile art 312 alin 3 si 5 coroborat cu art. 304 lit. 8 si 9 Cod Procedura Civila si art 3041 Cod Procedura Civila, solicită recurenta admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate in sensul respingerii actiunii si mentinerea Procesului Verbal de Constatare a Contraventiei ca temeinic si legal intocmit.

Din interpretarea OG 2/2001, art. 34, procesul verbal a fost intocmit respectind conditiile de forma impuse, la data contraventiei, pentru autovehiculul cu nr_ neexistind rovinieta valabila.

Considera recurenta ca probele au fost gresit interpretate, in raport de art.304 pct. 8 si art. 312 (3) Cod proc.civ. si art . 9 alin 3 din OG 15/2002 si astfel, a hotarât ca raspunderea contraventionala a petentei este prescrisa, considerând ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei

Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede" Procesul-verbal se intocmeste si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (1)".

Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 " Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savârsirii faptei."

În speta, fapta a fost savarsita la data de 11.03.2011, iar amenda a fost aplicata la data de 09.09.2011 cand a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . 11 nr_ de catre C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din România SA prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN, adica in termenul legal de prescriptie de 6 luni de la savarsirea faptei, asa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001.

Din interpretarea prevederilor articolelor mai sus mentionate, rezulta faptul ca, prin aparitia Legii 144/_ pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, intentia legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, sa nu se poate incheia alte procese verbale, limitand astfel caracterul continuu al contraventiei la perioada de 30 de zile si in niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescriptie a raspunderii contraventionalale mai scurt decat termenul general de 6 luni.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 8, art 312 alin. (3) Cod proc. Civ.

Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, tribunalul reține următoarele:

Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".

Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.

Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.

Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.

Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.

Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.

În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate, interpretând în mod greșit natura legală a acestui termen, acesta neavând caracterul unui termen de prescripție.

Cu toate acestea, tribunalul urmează a menține sentința primei instanțe pentru considerentele ce succed:

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pentru autovehiculul menționat în procesul verbal contestat cu nr. de înmatriculare_ a fost achitată rovinieta cu valabilitatea 04.05.2010 – 03.05.2011 ( fila 6 dosar nr._/94/2011 ), perioadă în care se include și data constatării contravenției – 11.03.2011. Tribunalul apreciază că nu pot fi primite apărările intimatei având în vedere că, pe de o parte, recurenta a făcut dovada achitării rovinietei, iar pe de altă, intimata nu a făcut dovada că rovinieta deținută de recurentă era falsă. Totodată apreciază că o eventuală culpă a unui terț în comercializarea eventual frauduloasă a rovinietelor nu poate fi imputată recurentei care a fost de bună credință și a achiziționat rovinieta de la un comerciant autorizat de intimată.

Prin urmare, nu se poate retine in sarcina recurentei fapta contravenționala de a circula fara a deține rovinieta valabila, contravenție reglementata de art. 8 din OG nr.15/2002.

Pentru aceste motive, care înlocuiesc motivarea primei instanțe, in temeiul art. 312 C. proc. civ., tribunalul urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-S.A., în contradictoriu cu intimata ., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2014.

Președinte,

E. M. O.

Judecător,

C. D.

Judecător,

N. P. G.

Grefier,

C. D.

Red. judecător fond Ț. C./Judecătoria Cornetu

Red. jud. C.D.

Thn. red. gr. C.D./2 ex./ 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 914/2014. Tribunalul ILFOV