Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1684/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 1684/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 171/93/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1684

Ședința publică de la 12.05.2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: L. G. A.

Grefier: S. C. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul F. V. în contradictoriu cu pârâta P. DOMNEȘTI PRIN PRIMAR având ca obiect „refuz soluționare cerere.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta, prin avocat cu împuternicire aflată la fila 21 din dosar, lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că reclamantul a depus concluzii scrise la data de 09.05.2014, după care,

Pârâta, prin avocat, depune la dosar un set de înscrisuri reprezentând răspunsul la cererile reclamantului.

Tribunalul, nemaifiind alte cereri prealabile, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Pârâta, prin avocat, solicită respingerea acțiunii având în vedere că s-a răspuns la solicitările reclamantului. Arată că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Tribunalul reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 24.11.2011 reclamantul a solicitat să se dispună ca primarul Comunei Domnești să-i răspundă la adresele înregistrate.

În fapt, reclamantul arată că pârâta refuză nejustificat să-i comunice răspunsurile la cererile înregistrate sub nr._/27.10.2011;_/27.10.2011;_/10.11.2011;_/10.11.2011 și 11.765/27.10.2011.

În drept, disp. art.2 alin.1 lit.h și art.8 din Legea nr.544/2004.

Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare.

La data de 08.11.2012, prin Sentința civilă nr.4405, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt și în drept următoarele:

Prin cererea înregistrată la sediul pârâtei P. Comunei Domnești sub nr._/27.10.2011, reclamantul a solicitat sa i se comunice de ce bancile sunt puse haotic in . cererea nr._/27.10.2011 reclamantul a solicitat sa i se comunice care a fost procedura administrativa pentru atribuirea amenajarii cu piatra si mixtura bituminoasa a Drumului de exploatare DE 129.

Prin prin cererea nr._/10.11.2011 reclamantul a solicitat sa i se comunice de ce functionarii primariei se opun punerii in aplicare a celor trei hotarari judecatoresti.cu documentatia aferenta.

Prin cererea nr._/27.10.2011 reclamantul a solicitat o copie de de pe aprobarile Consiliului Locale cu privire la DE 129, hotararea consiliului local prin care s-a decis construirea drumului de exploatare.

În fine, prin cea de-a patra petiție, înregistrată sub nr._/27.10.2012, reclamantul a solicitat să i se comunice pentru terenul extravilan din tarlaua 22 documentele oficiale care au stat la baza scoaterii din circuitul agricol.

Analzand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata ca o parte din informatiile solicitate de reclamant nu constituie informatii de interes public, astfel cum este definita aceasta notiune de art. 2 lit. b din legea nr. 554/2001.

Pe de alta parte impotriva refuzului autoritatii publice de a pune in executare o hotarare judecatoreasca pronuntata de o instanta de contencios administrativ, reclamantul are deschisa procedura prevazuta de art. 24 din legea nr. 544/2004.

In fine, tribunalul observa ca astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar de autoritatea parata, aceasta a raspuns solicitarilor reclamantului.

Imprejurarea ca reclamantul este nemultumit de raspunsurile primite excede competentelor prezentei instante, deoarece potrivit legii, instanța de contencios administrativ are doar competența de a constata caracterul nelegal al conduitei manifestate de pârâtă, prin nesoluționarea cererii în termenul prevăzut de lege, fără însă a se pronunța asupra existenței sau întinderii dreptului la comunicarea informațiilor solicitate și fără a avea dreptul de a impune autorității publice să soluționeze cererile formulate într-un anumit sens.

In consecinta, pentru considerentele de fapt si de drept anterior mentionate, tribunalul va respinge actiunea ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge actiunea formulată de reclamantul F. V. domiciliat în Domnești, ., J. Ilfov în contradictoriu cu pârâta P. DOMNEȘTI PRIN PRIMAR cu sediul în . ca neintemeiata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 12.05.2014.

Președinte Grefier L. G. A. S. C. E.

Concept red. gref. C.S

Red. Jud: LGA./4 exemplare

Comunicat 2 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1684/2014. Tribunalul ILFOV